Traducere din limba engleză FILIP-IOSIF COLUMBEANU
Pentru Jo Playford, femeiuşca mea periculoasă GEORGE R.R. MARTIN
INTRODUCERE G ARDNER D OZOIS Literatura de gen a fost întotdeauna divizată cu privire la întrebarea: cât de periculoase sunt femeile? În lumea reală, desigur, răspunsul s-a lămurit de mult. Chiar dacă amazoanele sunt mitologice (şi, dacă n-au fost astfel, aproape sigur nu şi-ar fi tăiat sânul drept pentru a le fi mai uşor să tragă cu arcul), legenda lor a fost inspirată de amintirea ferocelor femei războinice din neamul sciţilor, care erau prea puţin mitologice. Gladiatrix – femeile gladiatori, se luptau până la moarte cu alte femei – şi, uneori, chiar şi cu bărbaţi – în arenele Romei antice. Au existat femei pirat, ca Anne Bonny şi Mary Read, ba încă şi femei samurai. Alte femei au luptat în trupele din linia întâi, fiind temute pentru ferocitatea lor, în armata rusă din Al Doilea Război Mondial, şi fac acelaşi lucru şi în Israel, în zilele noastre. Până în 2013, femeile din forţele armate ale SUA erau limitate, în sens tehnic, la roluri „non-combative“, dar multe dintre ele şi-au dat viaţa oricum, în Irak şi Afghanistan, de vreme ce gloanţelor şi minelor puţin le pasă dacă eşti combatant sau nu. Femeile care au lucrat ca piloţi militari în Forţele Aeriene Feminine pentru Statele Unite, în Al Doilea Război Mondial, se rezumau şi ele
8
GARDNER DOZOIS
la roluri non-combative (deşi multe dintre ele au fost totuşi ucise la datorie), dar rusoaicele şi-au luat zborul ca piloţi de luptă, uneori ajungând la nivelul unor adevăraţi aşi ai aerului. O ochitoare rusoaică din Al Doilea Război Mondial se spune că a făcut peste cincizeci de victime. Regina Boudicca a tribului icenian a condus cele mai înfricoşătoare revolte dezlănţuite vreodată împotriva autorităţii romane, aproape reuşind să-i alunge pe invadatorii romani din Britania, iar o tânără ţărancă franţuzoaică a inspirat şi a condus trupele contra inamicului cu atâta succes, încât a devenit celebră pentru totdeauna ca Ioana d’Arc. În ceea ce privește partea negativă, au existat femei „hoţi la drumul mare“, ca Mary Frith, Lady Caroline Ferrers şi Pearl Hart (ultima persoană care a jefuit vreodată o diligenţă); otrăvitoare notorii ca Agrippina şi Caterina de Medici, „gangsteriţe“ moderne ca Ma Barker1 şi Bonnie Parker, ba chiar şi ucigaşe în serie, ca Aileen Wuornos. Despre Erzsébet Báthory se spune că se îmbăia în sânge de fecioare, şi chiar dacă acest lucru a fost pus sub semnul întrebării, nu încape nicio îndoială că în timpul vieţii a torturat şi a omorât zeci, dacă nu chiar sute de copii. Regina Maria I a Angliei a ars pe rug sute de protestanţi; ulterior, regina Elisabeta I a Angliei a reacţionat executând un număr mare de catolici. Regina nebună Ranavalona din Madagascar a ucis atât de mulţi oameni, încât în timpul domniei ei a fost eradicată o treime din întreaga populaţie a insulei; v-ar fi executat fie şi doar dacă apăreaţi în visele ei. Cu toate acestea, ficţiunea populară a adoptat întotdeauna o perspectivă schizofrenică asupra periculozităţii femeilor. În literatura știinţifico-fantastică a anilor 1930, ’40 şi ’50, femeile, dacă
1
În realitate, Ma Barker era destul de inofensivă; legenda urbană a ferocităţii ei are la origine o manipulare a FBI, pentru a-şi motiva unul dintre cele mai jalnice eşecuri: o operaţiune asupra domiciliului lui Ma Barker, soldată cu o baie de sânge inutilă, încercând să-l captureze pe notoriul gangster Alvin Francis Karpis – obiectiv atins mult mai târziu (n. tr.).
in t roducere
9
apăreau cât de cât, erau în mare măsură reduse la roluri cum ar fi frumoasa fiică a savantului, care putea să zbiere în timpul scenelor de luptă, dar altminteri nu prea avea altceva de făcut decât să se agaţe adorator de braţul eroului, la final. Legiuni întregi de femei leşinau neajutorate în timp ce aşteptau ca viteazul erou cu fălcile strânse să le salveze de toate cele, de la dragoni şi până la monştrii din spaţiu care le răpeau mereu în scopuri improbabile, fie alimentare, fie romantice, pe copertele revistelor SF. Femei, zbătându-se neputincioase, erau legate pe şinele de cale ferată, unde nu puteau decât să guiţe în semn de protest, sperând că Băiatul Bun va veni să le salveze la timp. Totuşi, în acea vreme, femeile războinice, ca Dejah Thoris şi Thuvia, Fecioara de pe Marte, ale lui Edgar Rice Burroughs, erau întru totul la fel de iscusite cu spada şi absolut la fel de redutabile în luptă ca John Carter şi ceilalţi camarazi ai lor bărbaţi. Aventurierele ca Jirel din Joiry a lui C.L. Moore îşi croiau drum ca nişte corsari prin paginile revistei Weird Tales (şi pregăteau terenul pentru alte corsăriţe viitoare, ca Alyx creată de Joanna Russ); James H. Schmitz le trimitea pe Agentele Vegane, ca Granny Wannatel, şi pe adolescentele neînfricate ca Telzey Amberdon şi Trigger Argee, să se lupte cu sinistrele ameninţări şi monstruozităţi ale căilor spaţiale; iar femeile periculoase ale lui Robert A. Heinlein erau capabile să fie căpitani de nave spaţiale sau să ucidă duşmanii în lupta corp la corp. Vicleana şi tenebroasa Irene Adler, a lui Arthur Conan Doyle, a fost una dintre puţinele persoane care l-au pus vreodată în încurcătură pe Sherlock Holmes – şi, probabil, o sursă de inspiraţie pentru legiunile de femmes fatales amăgitoare, primejdioase, seducătoare şi trădătoare care aveau să apară în lucrările lui Dashiell Hammett şi ale lui James M. Cain, iar mai târziu, în zeci de films noir, continuând să fie prezente în filme şi la televizor până în zilele noastre. Eroinele ulterioare de televiziune, ca Buffy Spaima Vampirilor şi Xena, Prinţesa Războinică, au impus ferm femeile ca fiind îndeajuns de combative şi ucigătoare pentru a se lupta cu hoarde întregi de
10
GARDNER DOZOIS
ameninţări supranaturale înfiorătoare şi au contribuit la inspirarea întregului subgen al romantismului paranormal, care uneori mai e cunoscut şi sub denumirea neoficială de gen kick-ass heroine1. La fel ca antologia noastră Războinicii2, Femei periculoase a fost concepută ca o culegere din mai multe genuri, combinând povestiri de tot felul, astfel că am cerut unor scriitori din diverse categorii – science fiction, fantasy, mister, istoric, horror, romantic paranormal –, bărbaţi şi femei deopotrivă, să abordeze tema „femeilor periculoase“, apel căruia i-au răspuns unii dintre cei mai buni autori activi, incluzând atât noi scriitori, cât şi giganţi ai respectivelor domenii, ca Diana Gabaldon, Jim Butcher, Sharon Kay Penman, Joe Abercrombie, Carrie Vaughn, Joe R. Lansdale, Lawrence Block, Cecelia Holland, Brandon Senderson, Sherilynn Kenyon, S.M. Stirling, Nancy Kress şi George R.R. Martin. Aici nu veţi găsi victime neputincioase care stau cu mâinile-n sân, smiorcăindu-se de groază, în timp ce eroul se luptă cu monstrul sau încrucişează spadele cu antagonistul, iar dacă aţi vrea să le legaţi pe aceste femei de calea ferată, vă veţi alege cu o cotonogeală de toată frumuseţea. În schimb, veţi găsi războinice care mânuiesc spada, femei-pilot de vânătoare îndrăzneţe, precum şi astronaute care străbat abisurile spaţiului; ucigaşe în serie înspăimântătoare; supereroine redutabile; femei fatale şirete şi seducătoare; vrăjitoare; fete rele şi dure; bandite şi rebele; supravieţuitoare ale unor bătălii din diverse viitoruri apocaliptice; femei-detectiv particular; judecătoare severe şi nemiloase; regine trufaşe care conduc naţiunile şi ale căror invidii şi ambiţii trimit mii de oameni la o moarte oribilă; călăreţe de dragoni cutezătoare şi multe altele. Lectură plăcută!
1
Eroină şut-în-fund (n. tr.). Antologie apărută la Editura Nemira, în colecţia Nautilus, în anul 2012 (n. red.). 2