Traducere din limba engleză de Laura Bocancios Ediţia a V‑a, revizuită
Coperta: Vasile ADNAN Prelucrare copertă: Alexandru CSUKOR Redactor‑șef: Marian COMAN Redactor: Nicoleta GHEMENT Tehnoredactor: ALEXANDRU CSUKOR Lector: Monica ANDRONESCU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MARTIN, GEORGE R.R. Iureșul săbiilor / George R.R. Martin; trad.: Laura Bocancios, ‑ Ed. a 5‑a. ‑ București: Nemira Publishing House, 2020 2 vol ISBN 978‑606‑43-0984-6 Vol. 1 - 2017. - ISBN 978-606-43-0985-3 I. Bocancios, Laura (trad.) 821.111
George R.R. Martin A STORM OF SWORDS © 2000 by George R.R. Martin All rights reserved. © Nemira, 2011, 2012, 2013, 2017, 2020 ARMADA este un imprint al editurii NEMIRA Tiparul executat de ARTPRINT SRL Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978‑606‑43-0985-3
Lui Philys, care m‑a convins să dau viaţă dragonilor.
N OTĂ AS U P R A C RO N O LO G I E I
C
ântec de gheaţă şi foc este o poveste spusă prin ochii perso‑ najelor, care sunt uneori la sute sau chiar la mii de kilome‑ tri depărtare unul de altul. Unele capitole acoperă zile, altele doar o oră, iar altele s‑ar putea să se întindă pe două săptămâni, două luni sau o jumătate de an. Cu o asemenea structură, naraţiunea nu poate fi strict secvenţială; uneori, lucruri importante se întâmplă simultan, la o mie de leghe distanţă. În cazul volumului de faţă, cititorul trebuie să înţeleagă că acţiunea din primele capitole ale Iureşului săbiilor nu o continuă pe cea din ultimele capitole ale Încleştării regilor, ci mai degrabă se suprapune pe asta. Cartea începe cu o privire asupra câtorva dintre evenimentele care s‑au petrecut la Pumnul Primilor Oameni, la Riverrun, la Harrenhal şi pe Trident, în timp ce la Debarcaderul Regelui se purta Bătălia de la Apa Neagră şi în perioada care a urmat… George R.R. Martin
P RO LO G
E
ra o zi cenuşie, cu frig muşcător, şi câinii nu voiau să ia urma. Căţeaua cea mare şi neagră adulmecase o singură dată urmele de urs, se dăduse înapoi şi se întorsese la haită, furişându‑se cu coada între picioare. Biciuiţi de vânt, câinii stăteau îngrămădiţi pe malul râului, cu un aer jalnic. Chett simţea şi el muşcătura vân‑ tului prin straturile veşmintelor de lână neagră şi piele fiartă. Frigul era prea năprasnic, pentru om şi animal deopotrivă, dar n‑aveau de ales. Gura i se crispă şi aproape că‑şi putea simţi înroşindu‑se de furie furunculele ce‑i acopereau obrajii şi gâtul. Ar trebui să fiu la Zid, la adăpost, purtând de grijă afurisiţilor de corbi şi făcând focurile pentru bătrânul Maester Aemon. Jon Snow, bastardul, era cel care‑i luase toate astea, el cu amicul lui, grăsanul Sam Tarly. Din pricina lor se afla aici, stând să‑i îngheţe boaşele în inima pădurii bântuite, cu o haită de câini. – Şapte draci! Smuci zdravăn de lese, asmuţind câinii. Urma, nenorociţilor. Aia e o urmă de urs! Vreţi niscaiva carne ori ba? Scotociţi! Însă câinii nu făcură decât să se strângă şi mai mult unul în altul, scheunând. Chett pocni din biciul său scurt deasupra cape‑ telor lor, iar căţeaua neagră îl mârâi. Carnea de câine poate fi la fel de gustoasă ca ursul, o ameninţă el, cu răsuflarea îngheţându‑i la fiecare cuvânt. Lark Sisterman stătea cu braţele încrucişate la piept şi palmele vârâte la subsuori. Purta mănuşi negre de lână, dar se plângea mereu că îi îngheaţă degetele. – E prea al dracului de frig ca să vânezi, zise el. Să‑l ia naiba de urs, nu merită să îngheţăm pentru el.
14
ge orge r . r . ma rti n
– Nu ne putem întoarce cu mâna goală, Lark, mormăi Micul Paul prin barba castanie ce îi acoperea aproape toată faţa. Lordului Comandant nu i‑ar plăcea una ca asta. Sub nasul turtit al bărbatului voinic era o pojghiţă de gheaţă, acolo unde îi îngheţaseră mucii. O mână uriaşă, înmănuşată în blană groasă, se strângea cu putere în jurul mânerului unei suliţe. – La naiba cu Bătrânul Urs, zise Sisterman, un bărbat subţire, cu trăsături ascuţite şi ochi fără astâmpăr. Mormont va fi mort înainte de primii zori, ai uitat? Cui îi pasă ce‑i place lui? Micul Paul clipi din ochii săi înguşti şi negri. Poate că, într‑adevăr, uitase, gândi Chett. Era destul de nătărău ca să uite aproape orice. – De ce trebuie să‑l omorâm pe Bătrânul Urs? De ce să nu fugim pur şi simplu şi să‑l lăsăm în pace? – Crezi că o să ne lase pe noi în pace? făcu Lark. O să ne urmă‑ rească până‑n pânzele albe. Vrei să fii urmărit, tolomacule? – Nu, răspunse Micul Paul. Nu vreau. Nu. – Vasăzică, ai să‑l omori? întrebă Lark. – Da. Bărbatul vânjos înfipse capătul suliţei în malul îngheţat al râului. Am să‑l omor. Nu trebuie să ne urmărească. Sisterman îşi scoase mâinile de la subsuori şi se întoarse către Chett: – Trebuie să‑i omorâm pe toţi ofiţerii, zic eu. Chett era sătul până peste cap să audă aceeaşi poveste. – Am mai discutat asta. Bătrânul Urs moare, la fel ca Blane din Turnul Umbrei. La fel şi Grubbs şi Aethan, ghinionul lor că s‑au nimerit să fie de strajă, Dywen şi Bannen, pentru că ne‑ar putea urmări, iar Ser Piggy pentru corbi. Atâta tot. Îi omorâm fără zarvă, în somn. Un singur ţipăt şi suntem hrană pentru viermi, până la unul. Buboaiele îi erau roşii de furie. Tu fă‑ţi numai bucăţica ta şi vezi ca verii tăi să şi‑o facă pe a lor. Şi, Paul, încearcă să nu uiţi, e a treia gardă, nu a doua. – A treia gardă, repetă voinicul, prin barbă şi prin mucii înghe‑ ţaţi. Eu şi cu Tiptil. Îmi amintesc, Chett. Avea să fie lună neagră în noaptea aceea, iar gărzile le potrivi‑ seră în aşa fel încât să aibă de strajă câte opt de‑ai lor, cu încă doi de pază la cai. Nici că se putea mai bine. În plus, de‑acum era de aşteptat să se trezească în orice clipă cu sălbaticii peste ei. Chett avea de gând să fie cât mai departe înainte să se întâmple asta. Avea de gând să trăiască.