Seria CÂNTEC DE GHEAȚĂ ŞI FOC: Urzeala tronurilor Încleştarea regilor, vol. I și II Iureşul săbiilor, vol. I și II Festinul ciorilor Dansul dragonilor, vol. I și II
Traducere din limba engleză de Laura Bocancios Ana‑Veronica Mircea Silviu Genescu Mihai‑Dan Pavelescu Ediția a V‑a, revizuită
Coperta: Vasile ADNAN Prelucrare copertă: Alexandru CSUKOR Redactor‑șef: Marian COMAN Redactor: Nicoleta GHEMENT Tehnoredactor: ALEXANDRU CSUKOR Lector: Monica ANDRONESCU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MARTIN, GEORGE R.R. Dansul dragonilor / George R.R. Martin; trad. din lb. engleză: Ana‑Veronica Mircea, Laura Bocancios, Mihai‑Dan Pavelescu, Silviu Genescu. ‑ Ed. a 5‑a. ‑ București: Nemira Publishing House, 2020 2 vol. ISBN 978-606-43-0988-4 Vol. 1. - 2020. - ISBN 978-606-43-0989-1 I. Mircea, Ana‑Veronica (trad.) II. Bocancios, Laura (trad.) III. Pavelescu, Mihai‑Dan (trad.) IV. Genescu, Silviu (trad.) 821.111
George R.R. Martin A DANCE WITH DRAGONS © 2011 by George R.R. Martin © Nemira, 2011, 2012, 2013, 2017, 2020 ARMADA este un imprint al editurii NEMIRA Tiparul executat de ARTPRINT SRL Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-43-0989-1
O dedicație pentru fanii mei: Pentru Lodey, Trebla, Stego, Pod, Caress, Yags, X‑Ray şi Mr. X, Kate, Chataya, Mormont, Mich, Jamie, Vanessa, Ro, pentru Stubby, Louise, Agravaine, Wert, Malt, Jo, Mouse, Telisiane, Blackfyre, Bronn Stone, Coyote’s Daughter şi ceilalți bărbați nebuni şi femei sălbatice ale Frăției fără Stindarde; Pentru magicienii paginii mele web, Elio şi Linda, lorzi ai Westerosului, Winter şi Fabio de WIC şi Gibbs de Piatra Dragonului, de la care a început totul; Pentru bărbații şi femeile de Asshai din Spania, care ne‑au cântat despre un urs şi‑o frumoasă fecioară, şi pentru fantasti‑ cii fani din Italia, care mi‑au oferit atâta vin, pentru cititorii mei din Finlanda, Germania, Brazilia, Portugalia, Franța şi Olanda şi din toate celelalte țări îndepărtate, unde ați aşteptat acest dans, şi pentru toți prietenii şi fanii pe care încă am a‑i întâlni, cu mulțumiri pentru răbdare.
C H I Ț I B U ȘU R I D ES P R E C RO N O LO G I E
Ş
tiu, s‑a scurs ceva vreme între cărți. Aşadar, poate că se impune o recapitulare. Cartea pe care o țineți în mână este al cincilea volum al seriei Cântec de gheață şi foc. Cel de‑al patrulea a fost Festinul ciorilor. Însă volumul de față nu îi urmează celui precedent, în sensul tradițional, ci se desfăşoară paralel cu acesta. Atât Dansul dragonilor, cât şi Festinul ciorilor continuă povestea imediat după evenimentele celui de‑al treilea volum al seriei, Iureşul săbiilor. În timp ce Festinul se concentrează asupra întâmplărilor de la Debarcaderul Regelui şi din împrejurimi, din Insulele de Fier şi din Dorne, Dansul dragonilor ne conduce în Nord, la Castelul Negru, la Zid (şi dincolo de acesta) şi peste Marea Îngustă, în Pentos şi Golful Negustorilor de Sclavi, continuând po‑ veştile lui Tyrion Lannister, Jon Snow, Daenerys Targaryen şi ale tuturor celorlalte personaje pe care nu le‑ați întâlnit în volumul precedent. Cele două cărți sunt împărțite mai degrabă geografic decât cronologic. Dar numai până la un punct. Dansul dragonilor este o carte mai lungă decât Festinul ciorilor şi acoperă o perioadă mai întinsă de timp. În cea de‑a doua jumătate a acestui volum, veți remarca apariția anumitor personaje‑martor din Festinul ciorilor. Şi asta înseamnă tocmai ceea ce credeți că înseamnă: narațiunea a depăşit cadrul din Festinul ciorilor şi cele două fire se împletesc din nou. Următoarea carte: The Winds of Winter (Vânturile iernii). Unde, nădăj‑ duiesc, vor tremura cu toții împreună, din nou… George R.R. Martin, aprilie 2011
P RO LO G
N
oaptea era încărcată de mirosul greu de om. Omul‑lup se opri sub un copac şi adulmecă, în umbra ce‑i smălța blana brun‑cenuşie. O boare de vânt cu mireasmă de pin îi aduse izul de om în nări, peste celelalte mirosuri care grăiau despre vulpi şi iepuri, despre foci şi cerbi şi chiar despre lupi. Omul‑lup ştia că şi acelea veneau tot de la oameni; duhoarea de piei învechite, stătută şi acrie, era aproape complet înăbuşită de miasmele mai puter‑ nice de fum, sânge şi putreziciune. Doar omul jupuia alte fiare şi se înveşmânta cu pielea şi părul lor. Spre deosebire de lupi, oamenii‑lupi nu se tem de om. Ura şi foamea îi răvăşeau măruntaiele. Scoase un mârâit gros, o chemare către fratele său cu un singur ochi, către sora lui mică şi vicleană. Când porni în goană printre copaci, tovarăşii de haită îl urmară îndeaproape. Simțiseră şi ei mirosul. În timp ce alerga, vedea şi prin ochii lor şi se zări pe sine în frunte. Răsuflarea haitei țâşnea, fierbinte şi albă, dintre fălcile alungite şi cenuşii. Gheața li se întărise între gheare, tare ca piatra, dar acum vânătoarea era în toi, prada în față. Carne, gândi omul‑lup, hrană. Un om de unul singur era o ființă vulnerabilă. Mare şi puternic, cu ochi ageri, dar slab de urechi şi surd la mirosuri. Cerbii, elanii, până şi iepurii, erau mai sprinteni, urşii şi mistreții, mai fioroşi în luptă. Dar oamenii în haite erau periculoşi. Când lupii se apropiară de pradă, omul‑lup auzi scâncetul unui pui, pojghița zăpezii căzute peste noapte pârâind sub labele stângace ale oamenilor, zgomotul pieilor grele şi ale ghearelor lungi şi gri pe care le duceau în mâini. Săbii, îi şopti o voce lăuntrică, sulițe.
14
ge orge r . r . ma rti n
Copacilor le crescuseră colți de gheață, ce atârnau dezgoliți ca într‑un mârâit pe crengile cenuşii, desfrunzite. Un‑Ochi țâşni prin tufişuri, împroşcând omătul. Tovarăşii de haită îl urmară. În susul unui deal şi în josul povârnişului de dincolo, până ce pădurea se deschise înaintea lor şi oamenii erau acolo. Printre ei, o femelă. Ghemul înfo‑ folit în blană pe care‑l strângea în brațe era puiul ei. Las‑o la urmă, şopti glasul, masculii sunt pericolul. Răcneau unul la altul, aşa cum obişnuiau oamenii, dar omul‑lup le simțea spaima. Unul avea un dinte de lemn, înalt cât el. Îl azvârli, dar mâna îi tremura şi dintele zbură sus. Atunci haita se năpusti asupra lor. Fratele lup cu un singur ochi îl doborî pe aruncătorul dintelui într‑un troian de zăpadă şi îi sfâşie beregata, în timp ce acesta se zbătea. Sora lupoaică se strecură pe după celălalt mascul şi‑l atacă din spate. Mai rămâneau femela şi puiul ei. Avea şi ea un dinte, unul mic, făcut din os, dar îl scăpă din mână când fălcile omului‑lup i se încleştară pe picior. În cădere, îşi înfăşură ambele brațe în jurul gălăgiosului ei pui. Sub blănuri, femela era doar piele şi os, dar avea ugerele pline de lapte. Carnea cea mai dulce era a puiului. Lupul păstră cele mai gustoase bucăți pentru fratele lui. De jur împrejurul leşurilor, zăpada înghețată deveni rozalie şi roşie, în timp ce haita se ghiftuia. Hăt departe, într‑o colibă din chirpici cu acoperişul de stuf, o gaură de fum şi podeaua de pământ bătătorit, Varamyr se scutură, tuşi şi îşi linse buzele. Avea ochii roşii, buzele crăpate, gâtul uscat şi aspru, dar gustul de sânge şi grăsime îi umplea gura, în timp ce pântecele‑i bombat țipa după hrană. Carne de copil, gândi el, amintindu‑şi de Țugui. Carne de om. Decăzuse într‑atât încât să tânjească după carne de om? Îl auzea parcă aievea pe Haggon mârâind: – Oamenii pot să mănânce carnea animalelor, iar animalele carnea oamenilor, dar omul care mănâncă din carnea de om este abominabil. Abominabil. Acesta fusese dintotdeauna cuvântul preferat al lui Haggon. Abominabil, abominabil, abominabil. Să mănânci carne de om era abominabil, să te împreunezi ca lupii era abominabil, iar să pui stăpânire pe trupul altui om era cel mai abominabil lucru dintre toate. Haggon a fost slab, se temea de propria‑i putere. A murit înlăcri‑ mat şi singur, când i‑am smuls cea de‑a doua viață. Varamyr îi devorase el însuşi inima. M‑a învățat o mulțime de lucruri şi ultimul pe care l‑am aflat de la el a fost gustul cărnii de om.