Traducere din limba portugheză şi note GEORGIANA BĂRBULESCU Prefaţă GEORGE BANU Postfaţă JULIÁN BOAL
ARBORELE TEATRULUI OPRIMAȚILOR
Din anul 1970, când am sistematizat tehnicile utilizate de Teatrul Jurnal1, din 1973, când a fost publicată pentru prima dată această carte, metoda Teatrului Oprimaţilor s-a dezvoltat încontinuu, în Brazilia şi pe cele cinci continente, adăugându-se mereu noi tehnici ce răspund noilor nevoi şi neabandonând niciuna. Imensa diversitate de tehnici şi posibilele lor aplicaţii – în lupta socială şi politică, în psihoterapie, în pedagogie, în oraşe ca şi la ţară, în abordarea unor probleme punctuale dintr-o zonă a oraşului sau a marilor probleme economice ale întregii ţări – nu s-au îndepărtat niciodată, nici cu un milimetru măcar, de la scopul lor iniţial, care constă în sprijinirea hotărâtă de către teatru a luptei oprimaţilor. 1
Răspuns estetic la cenzura impusă în Brazilia, la începutul anilor ’70, de militari. Creată în 1971, la Teatro de Arena din São Paulo, această tehnică a fost utilizată mult în epoca dictaturii militare pentru a dezvălui informaţii distorsionate de ziarele epocii, toate sub cenzură oficială (n. tr.).
23
T E AT R U L
OPRIMAŢILOR
Această diversitate nu este alcătuită din tehnici izolate, independente, ci se păstrează o strânsă relaţie între ele şi au aceeaşi origine în solul fertil al eticii şi al politicii, al istoriei şi al filozofiei, unde Arborele nostru îşi va căuta seva hrănitoare. Extinzându-se dincolo de frontierele obişnuite ale teatrului, noul nostru proiect, Estetica Oprimaţilor, caută să restituie celor care o practică acea capacitate de a percepe lumea prin intermediul tuturor artelor, şi nu doar al teatrului, procesul fiind centrat pe cuvânt (toţi trebuie să scrie poezii şi texte narative), pe sunet (se inventează noi instrumente şi sunete noi), pe imagine (pictură, sculptură şi fotografie). Fiecare frunză a acestui Arbore al ei face parte indisolubilă din întreg, până la atingerea rădăcinilor şi a pământului. Fructele căzute pe sol servesc la reproducerea prin multiplicare. Sinergia creată de Teatrul Oprimaţilor îşi sporeşte puterea transformatoare în măsura în care se răspândeşte şi cuprinde diferite grupuri de oprimaţi; trebuie cunoscute nu doar propriile oprimări, ci şi oprimările altora. Solidaritatea dintre cei ce se aseamănă reprezintă partea medulară a Teatrului Oprimaţilor. Pe trunchiul Arborelui apar, mai întâi, jocurile, pentru că reunesc două caracteristici esenţiale ale vieţii în societate: au reguli, la fel cum societatea are legi, care sunt necesare şi trebuie puse în practică, dar necesită libertate creativă, pentru ca jocul sau viaţa să nu se transforme în obedienţă servilă. Fără reguli, nu există joc, fără libertate, nu există viaţă. Dincolo de această caracteristică esenţială metaforică, jocurile ajută la de-mecanicizarea corpului şi a minţii înstrăinate din pricina sarcinilor repetitive ale cotidianului, în special cele de 24
A R B O R E L E T E AT R U L U I O P R I M A Ţ I L O R
la serviciu şi cele care ţin de condiţiile economice, ambientale şi sociale ale celui care le practică. Corpul, la serviciu, ca şi în timpul liber, pe lângă faptul că le produce, răspunde stimulilor pe care-i primeşte, creând, în sine, atât o mască musculară, cât şi una de comportament social, ambele acţionând direct asupra gândirii şi a emoţiilor, acestea devenind, astfel, stratificate. Jocurile facilitează şi obligă la acea de-mecanicizare, fiind, aşa cum sunt, dialoguri senzoriale unde, în limitele disciplinei necesare, impun creativitate, ceea ce reprezintă esenţa lor. Cuvântul este cea mai mare invenţie a fiinţei umane, însă aduce cu sine obliterarea simţurilor, atrofierea altor forme de percepţie. Arta este o căutare de adevăruri prin intermediul aparatelor noastre senzoriale. În Teatrul Imagine, renunţăm la folosirea cuvântului – pe care, totuşi, îl respectăm! – pentru a putea dezvolta alte forme perceptive. Folosim corpul, fizionomii, obiecte, distanţe şi culori, care ne obligă să ne extindem vederea sinalectică – unde cei care semnalează şi ceea ce semnalează sunt indisociabili, precum zâmbetul şi bucuria pe chip, sau lacrimile, tristeţea şi plânsul –, şi nu doar limbajul simbolic al cuvintelor, disociate de realităţile concrete şi sensibile şi care se referă la ele doar prin sunet şi prin trăsături. Teatrul Jurnal – douăsprezece tehnici de transformare a textelor jurnalistice în scene teatrale – constă în combinarea de imagini şi cuvinte, dezvăluind, în primele, semnificaţii care se ascund în cele din urmă. Arată că un ziar, de exemplu, foloseşte tehnici de ficţiune precum literatura, dar și tehnici 25
T E AT R U L
OPRIMAŢILOR
proprii – diagrame, dimensiunea manşetelor, amplasarea fiecărei ştiri în cuprinsul paginilor etc. Teatrul Jurnal serveşte la demistificarea pretinsei imparţialităţi a mijloacelor de comunicare. Dacă ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziunile trăiesc, din punct de vedere economic, pe seama celor care dau anunţurile, ele nu vor permite niciodată ca informaţiile sau ştirile adevărate să dezvăluie originea şi veridicitatea a ceea ce publică sau ale intereselor pe care le servesc – mass-media va fi întotdeauna folosită pentru a fi pe placul acelora care o întreţin; va fi întotdeauna vocea stăpânului său! Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tehnicile introspective ale Curcubeului Dorinţelor1, care, folosind cuvinte şi, mai ales, imagini, permit teatralizarea oprimărilor interiorizate. În aceste tehnici – care se întorc spre interiorul fiecăruia dintre noi, dar căutând întotdeauna rezonanţe în grup, care sunt parte a Arborelui Teatrului Oprimaţilor – obiectivul este a arăta că oprimările internalizate şi-au avut originea şi păstrează o relaţie intimă cu viaţa socială. Una dintre tehnicile sale principale, Poliţistul din Cap, arată că, dacă acesta există, el trebuie să fi venit din vreo secţie exterioară subiectivităţii subiectului. Teatrul Forum – poate forma cea mai democratică a Teatrului Oprimaţilor şi, cu siguranţă, cea mai cunoscută şi practicată în toată lumea – foloseşte sau poate folosi toate resursele tuturor 1
Cunoscut ca Metoda Boal de Teatru şi Terapie, este un ansamblu de tehnici terapeutice şi teatrale utilizate în studiul cazurilor în care opresorii au fost internalizaţi, „locuind“ în capul celui oprimat de repercusiunile pe care le vor avea respectivele idei şi atitudini (n. tr.).
26
A R B O R E L E T E AT R U L U I O P R I M A Ţ I L O R
formelor teatrale cunoscute, acestora adăugându-li-se o caracteristică esenţială: spectatorii – pe care îi numim spectatores – sunt invitaţi să intre în scenă şi, interpretând în mod teatral, şi nu doar folosind cuvântul, să-şi dezvăluie gândurile, dorinţele şi strategiile care pot sugera grupului căruia îi aparţin un evantai de alternative posibile, inventate de ei înşişi; teatrul trebuie să fie o repetiţie pentru acţiunea din viaţa reală, şi nu un scop în sine. Spectacolul reprezintă începutul unei transformări sociale necesare, şi nu un moment de echilibru şi odihnă. Scopul este începutul! Teatrul Oprimaţilor, în toate formele sale, caută întotdeauna transformarea societăţii, în sensul eliberării celor oprimaţi. Este acţiune în sine şi reprezintă pregătirea pentru acţiuni viitoare. „Nu ajunge să interpretăm realitatea, este necesar s-o transformăm!“ a spus Marx, cu o admirabilă simplitate. Aceste transformări pot fi căutate şi în acţiunile din repetiţii, realizate la modul teatral, ca teatru, aşa cum este, dar într-o formă nedezvăluită publicului ocazional alcătuit din trecători, non-conştienţi de condiţia lor de spectatori. Se provoacă interpenetrarea ficţiunii în realitate şi cea a realităţii în ficţiune; toţi cei prezenţi pot interveni în orice moment, în căutarea de soluţii pentru problemele abordate. Spectacolul invizibil poate fi prezentat în orice loc unde situaţia prezentată ar putea realmente să apară sau a apărut deja (pe stradă sau în piaţă, în supermarket sau la târg, la coada de la autobuz sau de la cinema…). Actori şi spectatori se întâlnesc la acelaşi nivel de dialog şi de putere, nu există antagonism între sală şi scenă, există suprapunere. 27
T E AT R U L
OPRIMAŢILOR
Acesta este Teatrul Invizibil. Acţiunile directe constau în teatralizarea manifestărilor de protest, a marşurilor ţăranilor, a procesiunilor laice, a defilărilor, concentrărilor muncitoreşti sau ale altor grupuri organizate, comitete de stradă etc., folosindu-se toate elementele teatrale potrivite, precum măşti, cântece, dansuri, coregrafie etc. În sfârşit, chiar ştiind că, în Brazilia cel puţin – dar cred că peste tot –, legile nu sunt decât simple sugestii, legile nu „prind“, cum se zice, este mai bine să le avem de partea noastră decât contra noastră. Teatrul Legislativ este un ansamblu de procedee care amestecă Teatrul Forum şi ritualurile convenţionale ale unei Camere sau ale unui Parlament, cu obiectivul de a se ajunge la formularea de proiecte de legi coerente şi viabile. Din acel moment, trebuie să urmăm calea normală a prezentării lor la comisiile legislative şi să facem presiuni asupra legiuitorilor ca să le aprobe. Centrul de Teatru al Oprimaţilor din Rio de Janeiro a obţinut, prin această metodă, aprobarea a cincisprezece legi municipale şi două statale. Obiectivul oricărui pom e să dea fructe, seminţe şi flori; este ceea ce dorim pentru Teatrul Oprimaţilor, care caută nu doar să cunoască realitatea, ci şi s-o transforme după felul nostru de a fi. Noi, oprimaţii.