Skip to main content

Valurile linistesc vantul (preview)

Page 1

Ediția a II-a Traducere din limba engleză de Valerian Stoicescu


Director editorial: Alexandra RUSU Redactor‑șef: Marian COMAN Coperta: Adnan VASILE Prepress copertă: Alexandru CSUKOR Redactor: Andreea IANCU Tehnoredactor: Magda BITAY

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României STRUGAȚKI, ARKADI & BORIS Valurile liniştesc vântul / Boris & Arkadi Strugaţki ; trad. din lb. rusă: Valerian Stoicescu. Ed a 2-a. - Bucureşti : Nemira Publishing House, 2022 ISBN 978-606-43-1270-9 I. Strugațki, Arkadi Natanovici II. Stoicescu, Valerian (trad.) 821.161.1

Arkadi și Boris Strugaţki ВОЛНЫ ГАСЯТ ВЕТЕР („THE TIME WANDERERS”) Copyright © 1985, 1986 by Arkady and Boris Strugatsky

© NEMIRA, 1994, 2022 ARMADA este un imprint al Grupului Editorial NEMIRA.

Tiparul executat de tipografia ARTPRINT SRL. Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor. ISBN 978-606-43-1270-9


„Să înțelegi înseamnă să simplifici.“ D. Strogov


I NTR O D U CER E

M

ă numesc Maxim Kammerer. Am optzeci şi nouă de ani. Cândva, tare demult, am citit o poveste străveche, care începea exact aşa. Îmi amintesc cum mă gândeam atunci că, dacă vreodată îmi voi scrie memoriile, aşa voi începe. De fapt, textul propus, care, la drept vorbind, nu poate fi numit Memorii, ar fi trebuit să înceapă cu o scrisoare, pe care am primit-o în urmă cu aproximativ un an: Kammerer, Dumneavoastră, desigur, ați citit faimoasele Cinci biografii ale secolului. Vă rog, ajutați-mă să aflu cine anume se ascunde sub pseudonimele P. Soroka şi E. Brown. Cred că vă va fi mult mai uşor de aflat decât mie. M. Glumova 13 iunie 125 Novgorod

N-am răspuns la această scrisoare, pentru că n-am reuşit să descopăr adevăratele nume ale autorilor celor Cinci biografii ale secolului. Am lămurit doar faptul că, aşa cum şi era de aşteptat, P. Soroka şi E. Brown sunt colaboratori eminenți ai grupului „Ludenii“ din Institutul de Cercetare a Istoriei Cosmice (ICIC). Mi-am imaginat lesne simțămintele pe care le-a avut Maia Toivovna Glumova atunci când a citit biografia fiului ei, aşa cum


8

ARKAD I ȘI BORIS ST R UGAȚ K I

a fost înfățişată de P. Soroka şi E. Brown. Şi am înțeles că trebuie să vorbesc. Așa că am scris aceste memorii. Din punctul de vedere al unui cititor fără idei preconcepute, dar mai ales al unui cititor tânăr, memoriile de față prezintă evenimente care au pus capăt unei întregi epoci în conştiința de sine cosmică a omului şi care, aşa cum s-a vădit de la bun început, au deschis perspective cu totul noi, cercetate până atunci doar din punct de vedere teoretic. Am fost martor şi participant la respectivele evenimente şi, într-un anume sens, chiar inițiatorul lor; de aceea nici nu-i de mirare că, în decursul ultimilor ani, grupul „Ludenilor“ mă bombardează cu întrebări oficiale şi neoficiale pe această temă, cu diverse rugăminți de a-i ajuta şi cu referiri la datoria mea civică. Din capul locului am tratat cu înțelegere şi cu simpatie țelurile şi sarcinile grupului „Ludenii“, dar niciodată nu mi-am ascuns față de membrii acestuia scepticismul referitor la şansele lor de succes. În afară de asta, îmi era cât se poate de limpede că materialele şi datele deținute de mine nu le-ar putea fi de niciun folos, astfel că, în decursul vremii, m-am eschivat în fel şi chip să particip la munca lor. Dar iată că acum, din motive de ordin mai degrabă personal, am simțit nevoia imperioasă de a aduna la un loc şi de a propune atenției celor interesați tot ce îmi este cunoscut despre primele zile ale Marii Revelații, despre evenimentele ce au provocat, de fapt, furtuna de discuții încărcate de teamă, emoții, discordanțe, revolte şi îndeosebi de o mare uimire – deci tot ceea ce defineşte Marea Revelație. Am recitit ultimul paragraf şi sunt nevoit să mă corectez imediat. În primul rând, se înțelege, n-am să ofer nici pe departe tot ce ştiu. Unele materiale au un caracter prea deosebit pentru a fi prezentate aici. Nu am să dezvălui nici unele nume, din considerente etice. Mă rețin şi de la menționarea unor metode specifice activității mele din acea perioadă, când eram şeful secției Evenimente Excepționale (EE) din cadrul Comisiei de Control (COMCON-2).


Valurile

liniștesc vântul

9

În al doilea rând, evenimentele anului 99 nu au fost, la drept vorbind, primele zile ale Marii Revelații, ci, dimpotrivă, ultimele. Tocmai de aceea ele au rămas azi numai obiectul cercetărilor strict istorice. Şi am impresia că tocmai acest lucru nu-l înțeleg sau, mai precis, nu vor să-l admită colaboratorii grupului „Ludenii“, în ciuda tuturor strădaniilor mele de a-i convinge. Deși, firește, e posibil să nu fi fost destul de insistent. În fond, anii îşi spun cuvântul. Persoana lui Toivo Glumov stârneşte, desigur, pentru grupul „Ludenii“ un interes deosebit, aş spune chiar special, și, înțelegând prea bine cauzele acestuia, în memoriile mele am făcut din el un personaj central. Fireşte, nu numai de aceea şi nu atât dintr-o atare pricină. De câte ori îmi aminteam de acele zile, şi orice îmi aminteam în legătură cu acele zile, în memorie îmi apărea imediat Toivo Glumov – îi văd fața tânără, uscățivă şi întotdeauna serioasă, genele lungi, decolorate şi veşnic uşor coborâte deasupra ochilor cenuşii, limpezi, îi aud vorbele parcă dinadins tărăgănate, simt iarăşi cum izvorăşte din el o energie paşnică, neputincioasă, dar implacabilă, întocmai unui țipăt mut: „Hei, ce-i cu tine? De ce nu acționezi? Dă ordine!“ Alteori, dimpotrivă, îmi aminteam mai întâi de el, datorită vreunui prilej oarecare şi, imediat, ca treziți de un ghiont zdravăn, se deşteptau „câinii înrăiți ai amintirilor“ – toată groaza acelor zile, toată disperarea acelor zile, toată neputința acelor zile; groază, disperare, neputință pe care le-am îndurat singur, fiindcă n-am avut cu cine să le împart. Baza memoriilor prezente o constituie documentele. De regulă, acestea sunt rapoarte-comunicări primite de la inspectorii mei şi, uneori, câte o scrisoare oficială pe care am introdus-o cu intenția de a reda atmosfera acelor vremuri. În general, cercetătorul competent şi exigent va observa uşor că un întreg şir de documente referitoare la problemă nu a fost introdus în memorii, în timp ce unele documente inserate ar putea foarte bine lipsi. Răspunzând la un asemenea reproş, menționez de la bun început că am adunat materialele în concordanță cu principii bine


10

ARKAD I ȘI BORIS ST R UGAȚ K I

determinate, a căror esență nu simt nici imboldul, nici nevoia imperioasă de a o dezvălui. În continuare, o considerabilă parte a textului este constituită din capitole-reconstrucții. Aceste capitole, scrise de mine, reprezintă, de fapt, reconstituirea scenelor şi evenimentelor la care nu am fost martor. O reconstituire efectuată pe baza povestirilor, fonoînregistrărilor şi relatărilor ulterioare ale oamenilor care au participat la aceste scene şi evenimente, persoane cum ar fi: Asia, soția lui Toivo Glumov, colegii lui, cunoştințele ş.a.m.d. Recunosc că respectivele capitole nu au o valoare prea mare pentru colaboratorii grupului „Ludenii“, dar ce să fac, pentru mine ele sunt prețioase. În sfârșit, mi-am permis să diluez puțin textul purtător de informații al memoriilor, cu propriile reminiscențe, furnizând indicii nu atât despre evenimentele de atunci, cât despre Maxim Kammerer la vârsta de cincizeci şi opt de ani. Chiar şi acum, nu mi se pare lipsită de interes comportarea acestui om în împrejurările descrise... Luând definitiv hotărârea de a-mi scrie memoriile, m-am pomenit în fața unei dileme: cu ce să încep? Ce a pus temelia Marii Revelații şi când? Strict vorbind, totul a început acum două secole, când, în adâncurile lui Marte, a fost descoperit, pe neaşteptate, un oraş subteran pustiu din chihlimbarin; atunci a fost rostit pentru prima dată cuvântul „Pelerinii“. Această afirmație este corectă. Dar prea la modul general. La fel de bine s-ar fi putut spune că Marea Revelație a început din momentul Marii Explozii. Aşadar, poate că acum cincizeci de ani? Cu dosarul „copiilor abandonați“? Sau, poate, când problema Pelerinilor a căpătat pentru prima oară o nuanță tragică, atunci când s-a născut şi s-a răspândit din gură-n gură veninosul termen-reproş „sindromul Sikorski“? Complexul fricii necontrolate în fața posibilei invazii a Pelerinilor? La fel de corect. Şi mult mai la obiect față de problema în discuție... Dar pe vremea aceea încă nu eram şeful secției


Valurile

liniștesc vântul

11

EE şi însăşi secția EE încă nu exista. Şi, la urma urmei, doar n-o să m-apuc că scriu istoria Pelerinilor! Pentru mine, totul a început în luna mai a anului 93, când şi eu, ca şi ceilalți şefi ai secțiilor EE din toate sectoarele COMCON-2, am primit o informare despre întâmplarea de pe Tissa. (Nu de pe râul Tisa, care curge liniștit prin Ungaria și prin Carpați, ci de pe planeta Tissa, de lângă steaua EN 63601, cu puțin timp înainte de a fi descoperită de băieții din GSP.) Informarea trata cele întâmplate ca pe un caz de nebunie, brusc şi inexplicabil apărută la toți cei trei membri ai grupului de cercetare ce aterizase cu două săptămâni în urmă pe un podiş (i-am uitat numele). Toți trei au avut brusc senzația că pierduseră legătura cu baza centrală şi că, în general, pierduseră orice legătura cu oricine, în afară de nava-mamă de pe orbită, iar automatul de pe nava-mamă transmitea o comunicare ce se repeta fără întrerupere, cum că Pământul ar fi pierit din cauza unui cataclism cosmic, după ce populația sa ar fi dispărut în urma unor epidemii inexplicabile. Nu mai țin minte amănuntele. Se pare că doi dintre cercetători ar fi încercat să se sinucidă, apoi, în cele din urmă, au plecat în pustiu — disperați că viitorul le era lipsit de speranță şi de absolut orice perspectivă. Comandantul grupului s-a dovedit, însă, un om tare. A strâns din dinți şi şi-a impus să trăiască, de parcă Omenirea n-ar fi pierit, ci doar el ar fi avut un accident şi ar fi fost despărțit pentru totdeauna de planeta natală. Mai târziu, a povestit că, după paisprezece zile de viață nebună, i-ar fi apărut în față cineva îmbrăcat în alb şi l-ar fi anunțat că el, comandantul, trecuse cu brio prima încercare şi că fusese primit în calitate de candidat în societatea Pelerinilor. În a cincisprezecea zi, a sosit de pe nava-mamă naveta de avarie şi atmosfera s-a destins. Cei plecați în pustiu au fost găsiți cu bine, erau în toate mințile şi nimeni nu avusese de suferit. Mărturiile lor coincideau până în cele mai mici amănunte. De exemplu, reproduceau absolut identic intonațiile automatului, care, chipurile, transmisese comunicarea fatală. Percepuseră în mod subiectiv cele întâmplate ca pe o înscenare teatrală convingătoare şi neobişnuit de veridică în care, vrând-nevrând, s-ar fi


12

ARKAD I ȘI BORIS ST R UGAȚ K I

pomenit, brusc, participanți. Mentoscopierea profundă a confirmat senzația lor subiectivă şi chiar a arătat că, nici în străfundurile subconştientului, niciunul dintre ei nu se îndoise de faptul că totul fusese doar un spectacol bine regizat. Din câte ştiu, colegii mei din alte sectoare au interpretat informarea ca pe un EE destul de oarecare, un simplu Eveniment Excepțional inexplicabil, dintre acelea care apar destul de des la Periferie. Toată lumea rămâne în viață şi sănătoasă. Continuarea muncii într-un sector cu EE nu era obligatorie, n-a fost obligatorie de când lumea şi pământul. Nu s-au găsit doritori să dezlege enigma. Sectorul acelui EE a fost evacuat. S-a luat act de prezența EE-ului şi... la arhivă cu el! Dar eu eram discipolul răposatului Sikorski! În vremurile când trăia, deseori l-am contestat, în gând şi pe față, atunci când era vorba despre o amenințare din afară la adresa omenirii. Mi-a fost însă greu să contest o teză a lui, pe care, de fapt, nici nu voiam să o contest: „Noi suntem lucrători în COMCON-2. Ne e îngăduit să avem reputația de ignoranți, mistici şi nătărăi superstițioşi. Dar nu ne e îngăduit un singur lucru: să subestimăm pericolul. Şi dacă în casa noastră miroase brusc a sulf suntem, pur şi simplu, obligați să presupunem că undeva, în apropiere, a apărut un drac încornorat şi, deci, trebuie să luăm măsurile corespunzătoare, până la organizarea la scară industrială a producției de agheasmă.“ Şi îndată ce am auzit că un personaj înveșmântat în alb vorbeşte în mod solemn în numele Pelerinilor, am şi simțit mirosul de sulf şi am tresărit precum un bătrân cal de luptă la sunetul goarnei. Am făcut interpelările corespunzătoare, pe canalele corespunzătoare. Fără să mă mir prea mult, am descoperit că, în general, cuvântul „Pelerini“ lipseşte din lexicul instrucțiunilor, ordinelor şi planurilor de perspectivă ale COMCON-2. Am fost în audiență la cele mai mari instanțe ale noastre şi m-am convins, deja fără surprindere, că în ochii celor mai de seamă şefi ai noştri problema activității progresoriale a Pelerinilor în sistemul omenirii era, într-un fel, ascunsă, suportată ca o boală a copilăriei. Tragedia lui Lev Abalkin şi a lui Rudolph Sikorski părea, în mod inexplicabil,


Valurile

liniștesc vântul

13

să fi îndepărtat pentru totdeauna suspiciunile cu privire la Pelerini. Singurul om în care îngrijorarea mea a stârnit o licărire de compasiune a fost Athos-Sidorov, preşedintele sectorului şi şeful meu direct. A aprobat cu autoritatea lui şi a atestat cu semnătura lui tema propusă de mine: „Vizita bătrânei doamne“. Mi-a permis să formez un grup special pentru prelucrarea acestei teme. Practic, mi-a semnat un cec în alb. Am început cu organizarea unui sondaj de expertiză în rândul celor mai competenți specialişti în domeniul xenosociologiei. Mi-am propus drept scop crearea celui mai probabil model de activitate progresorială a Pelerinilor în sistemul omenirii terestre. Ca să nu intru în amănunte: toate materialele culese le-am trimis cunoscutului istoric al ştiințelor, eruditul Isaac Bromberg. Acum nu mai ştiu de ce am procedat aşa, pentru că în acel moment Bromberg deja nu se mai ocupa de xenologie de mulți ani. Poate pentru că majoritatea specialiştilor cărora m-am adresat cu aceste probleme a refuzat, pur şi simplu, să discute serios cu mine (sindromul Sikorski!), iar Bromberg, după cum bine se ştia, „întotdeauna avea la îndemână câteva cuvinte“, indiferent de tema pusă în discuție. Oricum, doctorul I. Bromberg mi-a trimis răspunsul său, cunoscut şi astăzi specialiştilor sub denumirea Memorandumul lui Bromberg. De la el a şi început totul. De la el voi începe şi eu. (Sfârşitul introducerii)


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Valurile linistesc vantul (preview) by Editura Nemira - Issuu