Issuu

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Dorin Dobrincu (coordonator) Aurel Constantin Soare Irina Ema Săvuță Maria Rados Iuliana Căplescu Maria Mariana Gheorghe

Manualul este prezentat în variantă tipărită și în variantă digitală. Varianta digitală are un conținut similar celei tipărite. În plus, cuprinde o serie de activități multimedia interactive de învățare (exerciții interactive, jocuri educaționale, animații, filme, simulări).

Educația nu schimbă lumea. Schimbă oamenii care vor schimba lumea. Paulo Freire

Istoria comunismului din România Manual pentru nivel liceal, clasa a XII-a, învăţământ cu frecvenţă zi, clasa a XIII-a, învăţământ cu frecvenţă redusă/seral

ISBN 978-630-355-305-4

9 786303 55305 4

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Dorin Dobrincu (coordonator) Aurel Constantin Soare Irina Ema Săvuță Maria Rados Iuliana Căplescu Maria Mariana Gheorghe

Istoria comunismului din România Manual pentru nivel liceal, clasa a XII-a, învăţământ cu frecvenţă zi, clasa a XIII-a, învăţământ cu frecvenţă redusă/seral

Manualul școlar a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării prin Ordinul de ministru nr. .............................

Manualul este distribuit elevilor în mod gratuit, atât în format tipărit, cât și digital, și este transmisibil timp de patru ani școlari, începând cu anul școlar 2025–2026. Inspectoratul școlar .................................................................................................................................................................................................................................. Școala/Colegiul/Liceul ............................................................................................................................................................................................................................. ACEST MANUAL A FOST FOLOSIT: Anul

Numele elevului

Clasa

Anul școlar

Aspectul manualului* la primire la predare

1 2 3 4 * Pentru precizarea aspectului manualului se va folosi unul dintre următorii termeni: nou, bun, îngrijit, neîngrijit, deteriorat. • Cadrele didactice vor verifica dacă informațiile înscrise în tabelul de mai sus sunt corecte. • Elevii nu vor face niciun fel de însemnări pe manual.

Istoria comunismului din România • Manual pentru nivel liceal, clasa a XII-a, învăţământ cu frecvenţă zi, clasa a XIII-a, învăţământ cu frecvenţă redusă/seral Dorin Dobrincu (coordonator), Aurel Constantin Soare, Irina Ema Săvuță, Maria Rados, Iuliana Căplescu, Maria Mariana Gheorghe Referenți științifici: c onf. univ. dr. Ovidiu Buruiană, Facultatea de Istorie, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi

prof. dr. Mihai Manea, Colegiul Național „Spiru Haret”, București

Editura Litera tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19 e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro Editor: Vidrașcu și fiii Redactor: Emanuel Alboiu Corector: Carmen Bîtlan Tehnoredactor: Marin Popa Layout și copertă: Lorena Ionică Ilustrație copertă: Getty Images

Deșteaptă‑te, române! Deșteaptă‑te, române, din somnul cel de moarte, În care te‑adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată, croiește‑ți altă soarte, La care să se‑nchine și cruzii tăi dușmani. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că‑n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că‑n a noastre piepturi păstrăm cu fală‑un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru‑n vine, „Viața‑n libertate ori moarte!” strigă toți. Preoți, cu crucea‑n frunte! căci oastea e creștină, Deviza‑i libertate și scopul ei preasfânt. Murim mai bine‑n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

CUPRINS UNITATEA 1. Introducere în studiul regimurilor comuniste . . . . . . . . . . 7 1.1.

Regimurile comuniste în secolul al XX-lea . . . . . . . . . . . . 8 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 11

UNITATEA 2. De la partid periferic la partid unic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 2.1.

UNITATEA 6. Forme de opoziție și contestare . . . . . . 54 6.1.

Rezistența armată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

6.2. Dizidența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 Studiu de caz: Impactul Actului final de la Helsinki asupra României. Doina Cornea . . . . . . 61 6.3. Exilul românesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

Studiu de caz: Radio Europa Liberă . . . . . . . . . . . . . . . . . 65

2.2. Propaganda: instituții și practici, învățământul de partid . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 66

2.3. Organizații de masă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

UNITATEA 7. Economia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67

Studiu de caz: Organizațiile de copii și tineret . . . . . . . 22

7.1.

Satul: țărănime, colectivizare, sistematizare . . . . . . . . . 68

2.4. Rolul liderului și cultul personalității . . . . . . . . . . . . . . . . 23

7.2.

Orașul: proletariat, industrializare, urbanizare . . . . . . . 71

Studiu de caz: Gheorghe Gheorghiu-Dej . . . . . . . . . . . . 26

7.3.

Crizele economiei de comandă: raționalizarea alimentară, penuria bunurilor de consum, comerțul paralel, corupția . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74

Studiu de caz: Nicolae Ceaușescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 28 UNITATEA 3. Dinamica regimului comunist . . . 29 3.1.

Instituții politice și organizarea administrativă . . . . . . . 30

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 77 UNITATEA 8. Societatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 8.1.

Viața cotidiană: petrecerea timpului liber . . . . . . . . . . . 79

3.2. Relația stat-cetățean: coerciție, rezistență și acomodare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33

8.2. Culte și practici religioase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 36

8.3. Minorități etnice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85

UNITATEA 4. România în relațiile internaționale postbelice . . . . . . . . . . . . . 37

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 88

4.1.

Relațiile cu marile puteri în perioada 1944–1989 . . . . . 38 Studiu de caz: România în cadrul organizației Tratatului de la Varșovia . . . . . . . . . . . . . 41 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 42

UNITATEA 5. Represiunea politică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 5.1.

Legislație și instituții represive: securitate, miliție, trupe de securitate, justiția . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44

5.2. Sistemul concentraționar (1945–1964): închisori, lagăre, colonii de muncă, deportări . . . . . . . . 47

UNITATEA 9. Educația și sportul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89 9.1.

Învățământul public între educație și control ideologic .90

9.2. Sportul de masă și de performanță . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 96 UNITATEA 10. Politici în domeniul sănătății. Demografia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 10.1. Politici în domeniul sănătății. Campanii de sănătate publică (antialcool, antitabac, combaterea epidemiilor) . . . . . . 98

5.3. Forme de supraveghere și represiune (1965–1989): generalizarea supravegherii, procese de drept comun motivate politic, psihiatrie punitivă, instituționalizarea forțată a minorilor . . . . . . . . . . . . . . . 50

10.2. Demografia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 53

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . 105

Studiu de caz: Decretul nr. 770/1966 . . . . . . . . . . . . . . . 104

UNITATEA 11. Politici culturale ale regimului comunist . . . . . . . . . . . . . . 106 11.

Instrumentalizarea politică a culturii . . . . . . . . . . . . . . . 107 Studiu de caz: Protocronismul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . 111

UNITATEA 12. Revoluția din decembrie 1989 . . . . . . 112 12.

UNITATEA 13. Memoria regimului comunist. . . . . . . 117 13.1. Memoriale și muzee ale comunismului în România și în Europa de Est . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118 13.2. Condamnarea comunismului în România. Procese contra foștilor torționari. Nostalgia comunismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . 124

Anul 1989 în context internațional. Revoluția din decembrie 1989 în România . . . . . . . . . . 113

RECAPITULARE FINALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125

Recapitulare. Evaluare. Autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . 116

SURSE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127

EVALUARE FINALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126

COMPETENȚE GENERALE ȘI COMPETENȚE SPECIFICE CONFORM ORDINULUI MINISTRULUI EDUCAȚIEI NR. 7734/16.12.2024

Utilizarea adecvată a limbajului de specialitate în analizarea faptelor istorice

1.1.

Utilizarea informației din surse istorice referitoare la concepte istorice și coordonate de timp și spațiu, în diverse situații de comunicare;

1.2.

Exprimarea orală și în scris a ideilor și a opiniilor, referitoare la fapte din istoria recentă a românilor, folosind limbajul de specialitate.

Examinarea critică și responsabilă a informațiilor oferite de diverse surse pentru investigarea unor fapte istorice

2.1.

Analizarea modelului economic, social, politic și cultural al regimului comunist din România;

2.2.

Compararea, în sursele de informare, a perspectivelor multiple referitoare la fapte și diferite aspecte ale regimului comunist;

2.3.

Explicarea cauzalității, a continuității și a schimbării în istoria recentă a românilor, folosind argumente din sursele de informare.

Dezvoltarea unei atitudini critice și a unei conduite proactive față de o lume în continuă schimbare, prin valorificarea experiențelor trecutului

3.1.

Formularea unor opinii argumentate referitoare la fapte, personalități din istoria recentă a românilor;

3.2.

Demonstrarea unei atitudini critice față de impactul evenimentelor/proceselor istorice asupra individului și a comunității.

STRUCTURA MANUALULUI MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Manualul de Istoria comunismului din România, nivel liceal, clasa a XII-a, învă țământ cu frecvență zi, clasa a XIII-a, învățământ cu frecvență redusă/seral, cuprinde treisprezece unități de învățare, se parcurge ușor, având un conținut atractiv, bine structurat, îmbogățit cu metode de studiu activ-participative, explicate și exemplificate prin numeroase studii de caz, bogat ilustrat și completat de hărți care facilitează înțelegerea.

VARIANTA TIPĂRITĂ

PAGINA DE PREZENTARE A UNITĂȚII

Istoria comunismului din România Manual pentru nivel liceal, clasa a XII-a, învăţământ cu frecvenţă zi, clasa a XIII-a, învăţământ cu frecvenţă redusă/seral

PAGINI DE LECȚII Titlul lecției

Titlurile lecțiilor și ale studiilor de caz

1 iunie, Ziua copilului

35 000 30 000 25 000 20 000 15 000 10 000 5000 0

Decedați în vârstă sub 1 an 1965

1966

1967

1968

1969

Aspecte ale mortalității infantile în anii 1965-1969

Consfătuirea Comitetului Central al PCR cu cadrele medicale asupra problemelor privind creșterea natalității și îmbunătățirea măsurilor de ocrotire a mamei și copilului, 1966

„Poate ar fi bine să vă gândiți la părinții care și-au pierdut fiicele, la soții care și-au pierdut soțiile și la copiii rămași orfani de mamă din cauza acestui inuman decret.” O mamă nefericită pentru tot restul vieții, 24 iunie 1983 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

VARIANTA DIGITALĂ

Repere cronologice Competențe specifice

Repere cronologice • Martie 1945 Reforma agrară • 1945 Introducerea sistemului de cote obligatorii • 3-5 martie 1949 Plenara CC al PMR privind programul de „transformare socialistă a agriculturii” (începutul colectivizării) • 1962 Încheierea procesului de colectivizare • 1988 Noul plan de sistematizare a satelor

1961

6.677 1.080,6 2.058,3 1961

1962

1.317

241,8

433,1

1962

Rubrica Multiperspectivitate

6.424 2.051,0 5.973,3 6.456

3.194 8.862,0

Evoluția procesului de cooperativizare al agriculturii în România (1949–1962)

Tipul proprietății Cooperative

STUDIU DE CAZ: Decretul nr. 770/1966

În aprilie 1962, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat încheiat procesul Întovărășiri agrigole Gospodării agricole colective de colectivizare, doar aproximativ din suprafața țării mai era în În practică, se utilizează și alte4% unități de măsurăarabilă pentrua presiune: Anul Unități Familii Suprafața Anul Unități Familii Suprafața (mii) agricolă (mii) agricolă proprietate individuală, în special în zonele de munte. (mii ha) (mii ha) Colectivizarea agriculturii a avut consecințe majore asupra societății roatmosferă tehnică torr 1 torr = 1 mm coloană Hg = 133,28 Pa 1949 - 1 at- = 98 - 066,5 1949 Pa 56 4,0 14,3 mânești. Populația rurală a scăzut numeric, mulți dintre săteni au luat drumul Pa 1.795 165,5 713,4 baragricul1 bar 105 1952 atmosferă fizică terenurilor 1 atm = 101 325 1952 1.834 84,0 =187,6 orașelor. Comasarea a dus la Pa o creștere a productivității în 1955 4.471 206,3 395,4 1955 2.152 183,2 905,8 tură, nereflectată însă în creșterea nivelului de trai al țăranilor. Instrumentele utilizate pentru măsurarea presiunii se numesc manometre. În imagini sunt ilustrate câteva 1958 12.748 1.399,8 2.550,8 1958 3.028 468,5 1.892,4 utilizat Teren agricol tipuri.în Teren agricultură (%) (mii de hectare)

Cunosc și înțeleg Perioada postbelică marchează trecerea statelor aflate sub dominația sovietică, inclusiv România, de la regimul de piață liberă la cel de tip dirijist, caracteristic stalinismului. „Reorganizarea” economiei pe noile baze ideologice a avut drept scop desființarea claselor „exploatatoare”, inițial a moșierimii, ulterior a burgheziei și a păturii înstărite a țărănimii. Transformările politice aveau să aducă schimbări drastice pentru lumea rurală. Agricultura era ocupația de bază a celei mai mari părți a populației României, circa 75% din aceasta locuind în sate. Politica PCR în domeniu, demarată prin reforma agrară din martie 1945, urmărea obiective ascunse pentru atragerea țărănimii de partea noului regim, apelându-se la formule propagandistice precum „alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare”, „distrugerea moșierimii ca clasă”, „respectarea proprietății particulare”. Demagogia discursurilor politice era evidentă pentru țărani. Introducerea sistemului de cote obligatorii, încă din 1945, organizarea controlului economic de stat și regimul circulației produselor agricole, predarea către stat a produselor i-au sărăcit și mai mult pe țărani, mai ales că recoltele, îndeosebi în regiunea Moldovei, fuseseră afectate și de o secetă severă (1946), ceea ce a contribuit la apariția foametei. Procesul de confiscare a proprietăților private a continuat și cu preluarea de către stat a celor ce aparținuseră Casei Regale, Academiei Române, Bisericii Greco-Catolice și altor instituții. Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a elaborat programul vizând „transformarea socialistă a agriculturii”, prin care s-a urmărit ca această foarte importantă ramură a economiei să fie trecută sub controlul statului. Modelul implementat era cel sovietic, fiind înființate gospodării agricole colective (GAC) și gospodării agricole de stat (GAS), precum și întovărășiri, ca formă tranzitorie de lucru în comun a pământului. Distrugerea chiaburimii, integrarea țărănimii în noile structuri colective, economia planificată reprezintă procesul de colectivizare, amplu și bazat pe constrângeri, confiscări de averi, bătăi, execuții fără hotărâri judecătorești, deportări, procese spectacol și condamnări la închisoare, excluderea din școli a copiilor celor care nu se înscriau în colectiv, precum și alte violențe între anii 1949 și 1962. În multe zone au avut loc răscoale de amploare ale țăranilor împotriva cotelor și colectivizării, reprimate cu duritate de regimul comunist.

De stat Cooperative și asociații Privat

Multiperspectivitate Stat

10.2. Demografia

Colectivizare – trecerea mijloacelor de producție agricole (terenuri, animale, utilaje etc.) în proprietate colectivă, o formă disimulată a proprietății de stat. Cote ‒ contribuție obligatorie pe care statul o impunea producătorilor agricoli și care consta în predarea unor cantități de produse dinainte stabilite, la termenele și prețurile fixate de stat. Chiabur ‒ țăran înstărit, considerat de către regimul comunist principalul „dușman de clasă” în lumea satului, demonizat și persecutat. Sistematizarea rurală ‒ plan al regimului Ceaușescu de reorganizare radicală a teritoriului, care implica dispariția unui număr mare de sate și mutarea populației acestora în centre agroindustriale.

Rubrica Analizez. Argumentez

Explică procesul de colectiviAplică! zare din perspectiva: Livezi/Vii a) autorităților comuniste; Pajiști/Fânețe Teren arabil Analizează exemplele prezentate în imaginile A, B și C de la pagina 110 și identifică modulvictime în care ale poțicolecmări b) țăranilor sau micșora presiunea exercitată pe o suprafață. tivizării; Exemplu de calcul: Cărămida are dimensiunile 24 × 12 × 10, exprimate în cm,c)iarțăranilor masa sa beneficiari este de 400aig.coSă Structura agriculturii românești, 1970 lectivizării. calculăm presiunea exercitată în cele două situații: pe suprafața sa maximă de sprijin, respectiv pe suprafața minimă deCeaușescu sprijin. anunța la începutul anului 1981 declanșarea unei noi Nicolae Privat

10.1. Politici în domeniul sănătății. Campanii de sănătate publică (antialcool, antitabac, combaterea epidemiilor)

7.1. Satul: țărănime, colectivizare, sistematizare Dicționar istoric

Milioane de hectare

Titlul unității de învățare

UNITATEA 10 Politici în domeniul sănătății. Demografia

FENOMENE MECANICE • STATICA FLUIDELOR

„revoluții agrare”, care să ducă la o creștere a producției. Cum producțiile reRezolvare cordForța întârziau să apară, începândpecusuprafața anul 1982deau fost introduse de cu propria sa greutate: de apăsare a cărămizii sprijin în zăpadămăsuri este egală raționalizare a consumului alimentar. În același timp, veniturile țăranilor din = m · g =considerabil. 0,4 · 10 = 4 (N) cooperativele agricole de producție (CAP) s-auGdiminuat În plus, 2 · 12produse = 288 (cm Suprafața sprijin este: max = 24 de aceștia au fostmaximă obligați de la livrarea unorScantități din)gospodăriile = 10 · 12 = 120 (cm2) Suprafața de sprijin este:deSmin individuale, cu minimă prețuri fixate arbitrar către stat. Calculăm presiunea. Construirea de noi complexe agroindustriale a culminat în 1988Gcu noul 4 N = de = 0,013 ( 2 ) suprafața esteprin maximă, exercitată va fi: p1 = Ssatelor planCând de sistematizare, care sepresiunea urmărea reducerea numărului 288 cm max la circa 13.000 la 5.000-6.000 și mutarea populației rurale în blocuri improG de protest 4 N prii. Dacă La acel moment,este în Occident pornit o amplă pentru = 0,033 ( 2) = suprafața minimă, apresiunea va fi: pmișcare 2= S 120 min Reacțiile a stopa această „transformare”, Opération Villages Roumains. amplecm

Imagini reprezentative

și mai ales evenimentele din decembrie 1989 nu i-au permis liderului de la Vizită de lucru la DrăgăneștiBucurești să ducă acest proiect la final. CONCLUZIE. Când aria suprafeței pe care se exercită forța de apăsare crește,Vlașca, presiunea scade. județul Teleorman, 1976

Analizez. Argumentez 1. Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: Am aflat! la țară,când chiaburimea satelor, încearcă toatepe mijA „Dușmanul de clasă deAtunci cărămida este așezată peprin zăpadă, suprafața maximă de contact (imagiloacele să compromitănea buna Gospodăriilor și săpuțin împieB funcționare de la paginaa 110), amprentaColective sa este mai adâncă. dice pe țăranii săraci și mijlocași să înființeze noi Gospodării Colective. Cu cât Comparativ cu suprafața tălpilor bocancilor, suprafața de contact a schiurilor este mult sectorul socialist al agriculturii se dezvoltă cu atât încercările dușmanului se mai mare. De aceea, împiedică afundarea în zăpadă. O explicație similară este valabilă în cazul buldozerelor. întețesc și lupta de clasă la sate se ascute. Față de acest aspect al problemei Foarfeca și cuțitul au lame ascuțite, a exercita o presiune mare pe suprafața de contact. Astfel, tăierea țărănești organele de Securitate trebuie săpentru preîntâmpine acțiunile dușmanului Medalie oferită în 1962 cu ocazia material cu efortde mic de apăsare. deunui clasă.” (Raportse al realizează Serviciului Județean Securitate Teleorman, 30 decembrie 1949) încheierii colectivizării în România

Predarea cotelor obligatorii în viziunea propagandei comuniste, anii ’50

Dicționar istoric

69 111

Varianta digitală cuprinde integral conținutul manualului în variantă tipărită, având în plus o serie de activități multimedia interactive de învățare (AMII): animate, interactive, statice. Paginile din manual pot fi vizionate pe diverse dispozitive (desk top, laptop, tabletă, telefon), oferind o excelentă experiență de navigare. UNITATEA 2 De la partid periferic la partid unic 2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989 2.2. Wîßë ¸ Ø¨ Ǚ ÀØòúÀúÿþÀÀ ÷À ëî ¢úÀ¢Àǘ ÄØĊ þ × ØúÿÑ ¨¬ ë îúÀ¨ 2.3. Kî¸ ØÀĖ þÀÀ ¨¬ × ò

STUDIU DE CAZ: Kî¸ ØÀĖ þÀÀÑ¬ ¨¬ ¢ßëÀÀ ÷À úÀØ¬î¬ú 2.4. ZßÑÿÑ ÑÀ¨¬îÿÑÿÀ ÷À ¢ÿÑúÿÑ ë¬îòßØ ÑÀú þÀÀ

Stema PCR

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej STUDIU DE CAZ: EÀ¢ßÑ ¬ ¬ ÿ÷¬ò¢ÿ

Steagul PCR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A PCR

CONGRESUL PCR

alege

(1965, 1969, 1974, 1979, 1984, 1989) alege

COMITETUL CENTRAL AL PCR Comisia Centrală de Revizie

Demonstranți cu recuzită comunistă, București, 1970

COMITETUL POLITIC EXECUTIV SECRETARUL GENERAL SECRETARIATUL

CONFERINȚA NAȚIONALĂ a PCR (între congrese)

Instituții centrale de partid

Colegiul Central de Partid

Secții

Conferința de partid județeană COMITETUL JUDEȚEAN AL PCR Conferința municipală/orășenească, comunală a PCR COMITETUL MUNICIPAL/ORĂȘENESC, COMUNAL

2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989 2.2. Wîßë ¸ Ø¨ Ǚ ÀØòúÀúÿþÀÀ ÷À ëî ¢úÀ¢Àǘ ÄØĊ þ × ØúÿÑ ¨¬ ë îúÀ¨ 2.3. Kî¸ ØÀĖ þÀÀ ¨¬ × ò STUDIU DE CAZ: Kî¸ ØÀĖ þÀÀÑ¬ ¨¬ ¢ßëÀÀ ÷À úÀØ¬î¬ú 2.4. ZßÑÿÑ ÑÀ¨¬îÿÑÿÀ ÷À ¢ÿÑúÿÑ ë¬îòßØ ÑÀú þÀÀ Stema PCR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A PCR

alege

V.I. Lenin, Opere, vol. 31, 1956

SECRETARUL GENERAL SECRETARIATUL

CONFERINȚA NAȚIONALĂ a PCR (între congrese)

Colegiul Central de Partid

Secții

COMITETUL JUDEȚEAN AL PCR Conferința municipală/orășenească, comunală a PCR

'LFŋLRQDU LVWRULF

3.831.000 3.465.069 2.930.000

1.983.790

1.057.428

834.595 595.398

2.000 1.200 1.665 3.260 1.000 34.000 1922 1931 1933 1940 1944 1945 1946 1947 1948 1955 1960 1965 1969 1974 1979 1984 1989

COMITETUL POLITIC EXECUTIV

Instituții centrale de partid

Conferința de partid județeană

1.454.727

KDW f Ej ^W /&/ Ǚ řǗřǘ řǗŚǘ ŚǗřǘ ŚǗŚǘ ŚǗśǘ śǗřǘ śǗŚ

alege

COMITETUL CENTRAL AL PCR Comisia Centrală de Revizie

Demonstranți cu recuzită comunistă, București, 1970

&XQRVF ŉL °QŋHOHJ

675.395 741.395

CONGRESUL PCR

(1965, 1969, 1974, 1979, 1984, 1989)

În contextul creșterii nemulțumirilor sociale după Primul Război Mondial, ideologia comunistă a câștigat teren în Europa. La Congresul din 8-12 mai 1921, Partidul Socialist din România s-a scindat pe tema afilierii sale la Internaționala a III-a Comunistă. O parte a delegaților a votat pentru afiliere, însă Congresul a fost întrerupt prin arestarea acestora. În 3-4 octombrie 1922 a fost convocat, la Ploiești, Congresul al II-lea, care a adoptat noua denumire a organizației – Partidul Comunist din România (PCdR), statutul și a ales organele conducătoare – Comitetul Central, Comisia Centrală de Control și Consiliul General. PCdR nu a avut o linie politică proprie. Politica prosovietică, militantismul pentru declanșarea războiului civil și nerecunoașterea statului unitar român au determinat autoritățile române să scoată în afara legii Partidul Comunist, în anul 1924. Intrat în ilegalitate, partidul a fost un actor politic nesemnificativ, având puțini membri. Conducerea sa era formată în mare parte din oameni care nu cunoșteau realitățile din țară, unii provenind chiar din exterior. În perioada ilegalității, PCdR a fost marginal, complet dominat de aparatul Cominternului, un purtător de cuvânt al directivelor Moscovei. La 23 august 1944, partidul avea circa o mie de membri, mulți dintre ei aflați la Moscova, în închisorile/lagărele din țară sau recrutați ca agenți ai serviciilor secrete românești. În acest timp, Partidul Comunist era fragil, divizat și lipsit de experiență politică. Rolul decisiv pentru transformarea acestei minorități comuniste într-un grup de presiune dinamic l-a avut susținerea lui de către URSS. A devenit o formațiune politică legală, care a început să dobândească tot mai multă putere, influență și aderenți, reușind să capete o anvergură națională și să-și impună hegemonia în stat. Comuniștii români au fost, după 1944, întemeietorii unei noi ordini politice și sociale, radical diferită de precedenta, ostili față de cei care nu se înregimentau, cu ritualuri totalitare (marșuri, steaguri roșii, pancarte care îndemnau la ură, cântece revoluționare etc.). Numărul membrilor Partidului Comunist Român (titulatură adoptată în 1945) a crescut exponențial după război. Partidul avea ca strategie nevoia permanentă de a elimina adversarii, numiți dușmani ai poporului, prin mijloace violente.

Organizațiile de bază ale partidului

Steagul PCR

alege

2.480.000

ä1XPDL SDUWLGXO FRPXQLVW >è@ HVWH ¯Q VWDUH VÂ FRQGXFÂ SUROHWDULDWXO ¯Q OXSWD FHD PDLbQHFUXÑÂWRDUH FHD PDL KRWÂU£WÂ ¯Q OXSWD ILQDOÂ ¯PSRWULYD IRUÑHORU FDSLWDOLVPXOXL ã

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej STUDIU DE CAZ: EÀ¢ßÑ ¬ ¬ ÿ÷¬ò¢ÿ

2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921-1989

Adunarea generală a organizațiilor de bază din întreprinderi, instituții, agricultură etc.

Nicolae Ceaușescu, în vizită la muzeul de istorie al comunei Scornicești, 1979

UNITATEA 2 De la partid periferic la partid unic

Dinamica membrilor Partidului Comunist/Muncitoresc Român 1922-1989

Dușman al poporului – denumire inspirată și preluată de la bolșevicii sovietici prin care erau desemnați oponenții reali sau imaginari ai regimului comunist. Epurare ‒ îndepărtarea din instituțiile publice a persoanelor considerate necorespunzătoare din punct de vedere politic și social. Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) ‒ organizație înființată în 1919, la Moscova, din inițiativa lui V.I. Lenin, partidul unic mondial, având ca scop declarat declanșarea revoluției mondiale, înfrângerea capitalismului și instaurarea comunismului în întreaga lume. Partidul-stat ‒ partid unic care exercita singur puterea în stat, formulă politică ce este caracteristică regimurilor totalitare.

COMITETUL MUNICIPAL/ORĂȘENESC, COMUNAL

2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921-1989 'LFŋLRQDU LVWRULF

&XQRVF ŉL °QŋHOHJ

5HSHUH FURQRORJLFH Secretarii generali ai PCdR/PMR/PCR • Gheorghe Cristescu (1921-1924) • Elek Köblös (1924-1928) • Vitali Holostenko (1928-1931) • Alexander DanielukȘtefanski (1931-1935) • Boris Ștefanov (1935-1939) • Bela Breiner (1939-1940) • Ștefan Foriș (1940-1944) • Gheorghe Gheorghiu-Dej UNITATEA 2 (1944-1954, 1955-1965) De la partid periferic la partid unic • Gheorghe Apostol (1954-1955) • Nicolae Ceaușescu 2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989 (1965-1989) 2.2. Wîßë ¸ Ø¨ Ǚ ÀØòúÀúÿþÀÀ ÷À ëî ¢úÀ¢Àǘ ÄØĊ þ × ØúÿÑ ¨¬ ë îúÀ¨

3.831.000

Adunarea generală a organizațiilor de bază din întreprinderi, instituții, agricultură etc.

Nicolae Ceaușescu, în vizită la muzeul de istorie al comunei Scornicești, 1979

Organizațiile de bază ale partidului

1.454.727

ä1XPDL SDUWLGXO FRPXQLVW >è@ HVWH ¯Q VWDUH VÂ FRQGXFÂ SUROHWDULDWXO ¯Q OXSWD FHD PDLbQHFUXÑÂWRDUH FHD PDL KRWÂU£WÂ ¯Q OXSWD ILQDOÂ ¯PSRWULYD IRUÑHORU FDSLWDOLVPXOXL ã V.I. Lenin, Opere, vol. 31, 1956

1.057.428

834.595 595.398

675.395 741.395 2.000 1.200 1.665 3.260 1.000 34.000 1922

KDW f Ej ^W /&/ Ǚ řǗřǘ řǗŚ ǘ Ś Ǘřǘ Ś ǗŚ ǘ Ś Ǘśǘ śǗřǘ śǗŚ

1931

1933

1940

1944

1945

1946

1947

1948

1955

1960

1965

1969

1974

1979

1984

1989

Dinamica membrilor Partidului Comunist/Muncitoresc Român 1922-1989

2.3. Kî¸ ØÀĖ þÀÀ ¨¬ × ò STUDIU DE CAZ: Kî¸ ØÀĖ þÀÀÑ¬ ¨¬ ¢ßëÀÀ ÷À úÀØ¬î¬ú 2.4. ZßÑÿÑ ÑÀ¨¬îÿÑÿÀ ÷À ¢ÿÑúÿÑ ë¬îòßØ ÑÀú þÀÀ

Stema PCR

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej STUDIU DE CAZ: EÀ¢ßÑ ¬ ¬ ÿ÷¬ò¢ÿ

Steagul PCR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A PCR

UNITATEA 2 De la partid periferic la partid unic

5HSHUH FURQRORJLFH

CONGRESUL PCR

alege

alege COMITETUL CENTRAL AL PCR Comisia Centrală de Revizie

2.2. Wîßë ¸ Ø¨ Ǚ ÀØòúÀúÿþÀÀ ÷À ëî ¢úÀ¢Àǘ ÄØĊ þ × ØúÿÑ ¨¬ ë îúÀ¨ 2.3. Kî¸ ØÀĖ þÀÀ ¨¬ × ò

COMITETUL POLITIC EXECUTIV SECRETARUL GENERAL SECRETARIATUL

STUDIU DE CAZ: Kî¸ ØÀĖ þÀÀÑ¬ ¨¬ ¢ßëÀÀ ÷À úÀØ¬î¬ú 2.4. ZßÑÿÑ ÑÀ¨¬îÿÑÿÀ ÷À ¢ÿÑúÿÑ ë¬îòßØ ÑÀú þÀÀ Stema PCR

• Elek Köblös (1924-1928) • Vitali Holostenko (1928-1931) • Alexander DanielukȘtefanski (1931-1935) • Boris Ștefanov (1935-1939) • Bela Breiner (1939-1940) • Ștefan Foriș (1940-1944) • Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1954, 1955-1965) • Gheorghe Apostol (1954-1955) • Nicolae Ceaușescu (1965-1989)

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej STUDIU DE CAZ: EÀ¢ßÑ ¬ ¬ ÿ÷¬ò¢ÿ

Steagul PCR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A PCR

CONGRESUL PCR

alege

(1965, 1969, 1974, 1979, 1984, 1989)

Demonstranți cu recuzită comunistă, București, 1970

COMITETUL POLITIC EXECUTIV SECRETARUL GENERAL SECRETARIATUL

CONFERINȚA NAȚIONALĂ a PCR (între congrese)

Instituții centrale de partid

CONFERINȚA NAȚIONALĂ a PCR (între congrese)

Instituții centrale de partid

Conferința municipală/orășenească, comunală a PCR COMITETUL MUNICIPAL/ORĂȘENESC, COMUNAL

Secții

Conferința de partid județeană

Adunarea generală a organizațiilor de bază din întreprinderi, instituții, agricultură etc.

COMITETUL JUDEȚEAN AL PCR Conferința municipală/orășenească, comunală a PCR COMITETUL MUNICIPAL/ORĂȘENESC, COMUNAL Adunarea generală a organizațiilor de bază din întreprinderi, instituții, agricultură etc.

Nicolae Ceaușescu, în vizită la muzeul de istorie al comunei Scornicești, 1979

Organizațiile de bază ale partidului

ä1XPDL SDUWLGXO FRPXQLVW >è@ HVWH ¯Q VWDUH VÂ FRQGXFÂ SUROHWDULDWXO ¯Q OXSWD FHD PDLbQHFUXÑÂWRDUH FHD PDL KRWÂU£WÂ ¯Q OXSWD ILQDOÂ ¯PSRWULYD IRUÑHORU FDSLWDOLVPXOXL ã

Organizațiile de bază ale partidului

ä1XPDL SDUWLGXO FRPXQLVW >è@ HVWH ¯Q VWDUH VÂ FRQGXFÂ SUROHWDULDWXO ¯Q OXSWD FHD PDLbQHFUXÑÂWRDUH FHD PDL KRWÂU£WÂ ¯Q OXSWD ILQDOÂ ¯PSRWULYD IRUÑHORU FDSLWDOLVPXOXL ã

V.I. Lenin, Opere, vol. 31, 1956

AMII animate filmulețe sau animații AMII interactive jocuri sau exerciții, la finalul cărora elevul poate verifica corectitudinea răspunsurilor oferite

Secții

COMITETUL JUDEȚEAN AL PCR

Colegiul Central de Partid

KDW f Ej ^W /&/ Ǚ řǗřǘ řǗŚǘ ŚǗřǘ ŚǗŚǘ ŚǗśǘ śǗřǘ śǗŚ

AMII statice galerii de imagini, informații suplimentare, diagrame și hărți conceptuale

Colegiul Central de Partid

Conferința de partid județeană

alege COMITETUL CENTRAL AL PCR Comisia Centrală de Revizie

Activitățile multimedia interactive de învățare încurajează elevii să-și dezvolte gândirea critică și să-și sporească interesul și cunoștințele.

alege

(1965, 1969, 1974, 1979, 1984, 1989)

2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989

Secretarii generali ai PCdR/PMR/PCR • Gheorghe Cristescu (1921-1924)

Descoperiți informații utile pentru utilizarea manualului digital examinând schema de mai jos.

UNITATEA 1 Introducere în studiul regimurilor comuniste 1.1. Regimurile comuniste în secolul al XX-lea

Stema Cominternului

EUROPA: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est (RDG), Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria, URSS

Steagul Uniunii Sovietice

LUMEA

Stema URSS

COMUNISTĂ

16,0%

35,9% 1917

SUPRAFAȚĂ

1991

ASIA: Afganistan, Cambodgia, China, Coreea de Nord, Laos, Mongolia, Vietnam, Yemenul de Sud AFRICA: Angola, Benin, Congo (Brazzaville), Etiopia, Mozambic, Somalia AMERICA CENTRALĂ: Cuba

Afiș comunist (bolșevic): „Tovarășul Lenin curăță Pământul de gunoi” SIMBOLURI COMUNISTE

MOSCOVA RĂSPÂNDIREA IDEILOR COMUNISTE LUMEA COMUNISTĂ ALTE ȚĂRI

POPULAȚIE

1991

1917 7,8% MILIOANE

MILIOANE

39,5%

▶ Secera și ciocanul – alianța dintre muncitori și țărani ▶ Steaua cu cinci colțuri – unitatea oamenilor muncii de pe cele cinci continente ▶ Steagul roșu – simbol al luptei revoluționare a celor ce muncesc

„Istoria comunismului ar trebui să ne învețe două lucruri. Prima lecție […] este cât de distructivă poate fi gândirea utopică dogmatică. A doua lecție […] constă în pericolul inegalităților puternice și al percepțiilor injustiției – pentru că ele pot face politicile utopice foarte atrăgătoare.” David Priestland, Steagul roșu. O istorie a comunismului, 2012 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

1.1. Regimurile comuniste în secolul al XX-lea Dicționar istoric Democrație populară – desemnează dictaturile comuniste instalate în țările din estul Europei imediat după Al Doilea Război Mondial. Ideologia comunistă ‒ set de idei politice, sociale și economice care vizează lupta pentru preluarea puterii și realizarea unei societăți egalitare, fără clase, cu eliminarea proprietății private. Partid Comunist ‒ formațiune politică bazată pe ideologia comunistă, care își impune monopolul politic după preluarea puterii. Soviete ‒ consilii de inspirație socialistă, alese democratic în Rusia revoluționară, care inițial dețineau puterea în întreprinderi, instituții sau comunități. Bolșevicii (comuniștii) au preluat controlul asupra lor și le-au transformat în instrumente ale dictaturii. Totalitarism ‒ regim politic bazat pe o ideologie promovată de un partid care obține și monopolizează puterea, instituie controlul total asupra statului și urmărește transformarea radicală a societății.

Repere cronologice • 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917 Lovitura de stat bolșevică în Rusia • 1922 Constituirea URSS • 1 octombrie 1949 Proclamarea Republicii Populare Chineze • August-decembrie 1991 Destrămarea URSS

Cunosc și înțeleg Doctrina comunismului, dezvoltată în teoria elaborată de filozofii germani Karl Marx (1818-1883) și Friedrich Engels (1820-1895), a fost pusă în practică de-a lungul secolului al XX‑lea. Statele comuniste, apărute în diferite părți ale lumii, au devenit o forță politică majoră pe arena internațională, cu un impact semnificativ asupra istoriei mondiale.

V.I. Lenin (URSS)

I.V. Stalin (URSS)

Rusia ‒ primul stat comunist Pe fondul înfrângerilor Rusiei în Primul Război Mondial, al haosului economic și social, bolșevicii, conduși Mao Zedong Fidel Castro de Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) au (China) (Cuba) instaurat puterea sovietelor – primul regim comunist – prin lovitură de stat (25 octombrie/7 noiembrie 1917). În decembrie 1922, după victoria bolșevicilor în Războiul Civil (1917-1921), a fost creată Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) – primul stat comunist din lume, sub forma unei federații. După moartea lui Lenin (1924), Iosif Vissarionovici Djugașvili (Stalin) a consolidat statul sovietic, proprietatea socialistă, economia centralizată (primul plan cincinal, 1928-1932), a dezvoltat proiecte gigant (baraje, tuneluri, uzine). Cu ajutorul poliției politice, Stalin a impus un sistem concentraționar uriaș, Gulagul, unde au fost închiși și/sau deportați în jur de 20 milioane de oameni, a fost artizanul Marii Terori (1936-1938) și a extins cultul personalității. Pe plan extern, prin Internaționala a III-a Comunistă (1919-1943), sub lozinca „Proletari din toate țările, uniți‑vă!”, URSS a reușit să își extindă modelul ideologic în întreaga lume. Partidele comuniste erau secţii ale acestei internaționale, hotărârile congreselor și ale Comitetului Executiv fiind obligatorii pentru toate partidele comuniste componente. N.S. Hrușciov a inițiat o politică de destalinizare (1956). Liderii care au condus URSS în deceniile următoare au păstrat ierarhia comunistă, au luat măsuri contra reformiștilor din Partidul Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice (PCUS) și au susținut dezvoltarea economică potrivit modelului deja impus. Conducerea statului, a republicilor unionale, a regiunilor, a instituțiilor era asigurată de nomenclatura comunistă care avea cartiere separate și drepturi în plus față de cetățenii obișnuiți. Liderul sovietic Mihail Gorbaciov (1985-1991), prin politicile sale, glasnost și perestroika, a încercat să reformeze regimul osificat și economia aflată în recesiune, însă partidul-stat nu a reușit să evite colapsul. China – al doilea mare stat comunist Adoptând modelul sovietic, Partidul Comunist Chinez, sub conducerea lui Mao Zedong, a câștigat un lung război civil și a proclamat Republica Popu lară Chineză (1949). Deși, inițial, aliată cu URSS, China a adoptat un curs

independent sub Mao. Dezvoltând o cale proprie, politica Marelui Salt Înainte a provocat una dintre cele mai mari catastrofe umanitare (Marea Foamete, 1958-1962). Prin Revoluția Culturală, cu ajutorul gărzilor roșii, liderul suprem și-a eliminat rivalii din partid, disputele politice degenerând în violențe extinse. Sub Deng Xiaoping, China a introdus reforme economice care au îmbinat elemente din economia de piață cu menținerea monopolului politic de către Partidul Comunist. După cel de-Al Doilea Război Mondial, profitând de prezența Armatei Roșii, URSS a impus regimuri de democrație populară în țările est-europene (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, România și Ungaria). „Lagărul socialist” – denumirea folosită de propaganda comunistă – mai cuprindea Albania și Iugoslavia (din Europa), China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Cambodgia etc. (din Asia), Cuba (din America), Angola, Etiopia sau Mozambic etc. (din Africa). În multe alte state, URSS a susținut elitele locale care aderau la doctrina Moscovei, oferindu-le sprijin economic și militar. În toate aceste țări au avut loc schimbări sociale și economice după model sovietic, care au produs, conform ideologiei comuniste, mutații majore, afectând un număr mare de oameni. Caracteristicile regimurilor comuniste ◆ ideologie bazată pe marxism-leninism ◆ controlul statului asupra economiei și resurselor ◆ eliminarea soluțiilor de tip democratic ◆ eliminarea opoziției politice ◆ intervenția masivă în viața privată a cetățenilor

◆ partidul comunist ‒ unicul partid, conducător al societății, are monopol asupra statului ◆ confiscarea directă sau mascată a proprietății private ◆ planificarea centralizată ◆ îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești

◆ manipularea opiniei publice prin mass-media

◆ extinderea represiunii asupra tuturor cetățenilor bănuiți de nesupunere

◆ instaurarea unei societăți egalitare

◆ educație controlată de o cenzură excesivă

Deși unele state comuniste s-au industrializat rapid, politicile economice centralizate au dus la stagnare și sărăcie. Comunismul a schimbat harta politică a lumii și a contribuit la conflictele Războiului Rece (Războiul din Coreea – 1950-1953, Războiul din Vietnam – 1955-1975, intervențiile militare ale URSS în Ungaria – 1956, Cehoslovacia – 1968 și Afganistan – 1979, războaie în America Latină și Africa). Începând cu anii 1980-1990, majoritatea regimurilor comuniste s-au prăbușit din cauza ineficienței și a presiunilor interne. Indiferent de țara unde a fost aplicată doctrina comunistă, regimurile care s-au revendicat de la aceasta s-au dovedit ilegitime și criminale. Regimurile comuniste au fost marcate de un frapant contrast între idealurile declarate și realitatea brutală a implementării lor.

KARL MARX FRIEDRICH ENGELS

MANIFESTUL PARTIDULUI COMUNIST În lucrarea Manifestul Partidului Comunist (1848), Marx și E ngels afirmau că „istoria tuturor societăților existente până în prezent este istoria luptelor de clasă” între două grupuri: bogați și săraci. Ei au prezis unificarea proletariatului și izbucnirea unei revoluții care va duce la apariția comunismului, un sistem lipsit de clase sociale în care „dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiția pentru dezvoltarea liberă a tuturora”. Sloganul Proletari din toate țările, uniți-vă! a devenit lozinca de luptă a comunismului și deviza statului sovietic, iar din 1919 a fost tipărită pe primele bancnote ale Rusiei bolșevice.

Multiperspectivitate Realizează o prezentare multimedia referitoare la „Regimurile comuniste din secolul al XX-lea”, în care să integrezi perspective multiple. Istorică Umanitară

Socială

PERSPECTIVĂ Politică

Economică Culturală

Acționez

Analizez. Argumentez

1. Realizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere cu tema „Este posibil ca, prin studierea istoriei comunismului, să înțelegem impactul încălcării drepturilor omului asupra societăților contemporane?”. 2. Construiește, după modelul de mai jos, o hartă mentală sau conceptuală a lecției Regimurile comuniste în secolul al XX-lea. V.I. Lenin I.V. Stalin Regimurile comuniste din sec. al XX‑lea

Jurnal reflexiv  Care crezi că sunt prin cipalele două diferențe între idealurile comuniste și realitatea regimurilor comuniste studiate?  Observi în jurul tău lucruri sau idei inspirate de comunism? Sunt acestea benefice sau dăunătoare societății democratice în care trăim?

Biblioteca virtuală

Comunismul | Secolul al XX-lea | Istoria lumii | Academia Khan

Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A   „Fenomenul comunist reprezintă o tragedie istorică. Născut dintr-un idealism nerăbdător să răstoarne nedreptatea statu-quo-ului* a propus o societate mai bună, dar a produs o oprimare în masă. A propagat în mod optimist credința în capacitatea rațiunii de a construi o comunitate perfectă. A mobilizat cele mai puternice sentimente de dragoste pentru omenire și ură împotriva asupririi din perspectiva unei inginerii sociale motivate moral […] Fuziunea marxism-leninismului cu tradițiile autocratice ale înapoiatei Rusii a transformat comunismul într-un instrument de opresiune politică aflat într-un conflict antagonic cu propriile sale deziderate morale.” (Zbigniew Brzezinski, Marele eșec. Nașterea și moartea comunismului în secolul XX, 1993) (*statu-quo = situație, existentă sau care a existat, la un moment dat.)

B   Timbru de propagandă sovietică, 1954

C   „URSS rafinează moștenirea autocrației**. Sub țarism, ca și sub comunism, suspecții sunt separați de populație, iar teritoriile inospitaliere găzduiesc inamicii statului. Ceea ce stalinismul aduce nou este scara gigantică la care se realizează proiectul de exploatare și de exterminare. Gulagul are anvergura demografică a unei națiuni, iar națiunea sa este un amestec din toate clasele și națiunile lumii. Monumentele lui Stalin sunt înfipte în solul sângeros al tiraniei globale.” (Ioan S tanomir, Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, 2017) (**autocrație = puterea în stat concentrată în mâinile unei singure persoane.)

D   „Transformările politice care se produc între 1944 și 1948 în Europa de Est au ajuns toate la același rezultat, controlul partidului comunist [...] asupra aparatului de stat și ale celorlalte instituții în toate aceste țări cu regim de democrație populară. Obiectivul care fusese fixat de către sovietici încă de la apariția lor și fusese recunoscut de către aliații occidentali în aceste condiții era acela de a se impune asupra acestei părți părți din Europa [...]. Între 1947 și 1991, aceste popoare, de la Potsdam la Varșovia și Sofia, au trăit o experiență deopotrivă unică în istorie, aproape la fel de traumatizantă ca un conflict, și care a fascinat de mulți ani, susținători și adversari. Jumătate din Europa și-a văzut teritoriile reîmpărțite și ocupate de URSS, economia și societatea sa au fost modelate după criterii și obiective dezvoltate în altă parte, politicienii săi au mers la Moscova pentru directivele lor. Și totuși, aceste popoare, care aveau în spatele lor o lungă istorie și care au fost zdrobite de patru ani de război au supraviețuit, au creat și s-au eliberat.” (Henry Bogdan, Histoire des pays de l’Est. Des origines à nos jours, 1991) a) Analizează comparativ, pe baza surselor A-D și a hărții de la pagina 7, evoluția ideilor comuniste din perioadele interbelică, postbelică și postcomunistă și realizează un portofoliu pe această temă folosind criterii de spațiu-timp și concepte specifice. b) Redactează un eseu cu tema „Secolul al XX-lea între democrație și comunism”.

RECAPITULARE Sintetizează principalele idei ale lecției Regimurile comuniste în secolul al XX‑lea, în Fișa de lucru CHATT. Nume și prenume elev: ............................................................................................................... Dată: ....................................................................................................................................................... Subiect: Regimurile comuniste în secolul al XX-lea Cuvinte-cheie: ...............................................

ISLANDA

FINLANDA

SU E

..................................................................................

DIA

Definiție: ........................................................... Idei principale:

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. Citește individual și codifică textul (aplică marcajul „cerc”, încercuiește cuvintele-cheie pentru a selecta vocabularul important, evidențiază ideile principale și identifică detaliile). c umentul-sursă și 2. Citește do aplică semnele CHATT textului și transferă informațiile în fișa de lucru CHATT; transcrie în foaia CHATT rezumatul profesorului.

IRLANDA

MAREA BRITANIE

.................................................................................

DANEMARCA

.................................................................................

LUX.

Detalii:

FRANȚA

URSS

BERLINUL DE VEST

OLANDA BELGIA

GERMANIA POLONIA DE EST (RDG) GERMANIA CEHO SLO DE VEST VAC IA (RFG)

LIECHT. ELVEȚIA

AUST

RI A

SAN MARINO

MONACO

VATICAN

ROMÂNIA

AV I

BULGARIA

ALBA

SPANIA

UNGARIA

RTU

ANDORRA

AL IT

.................................................................................

LIA

NIA

.................................................................................

Rezumatul tău/profesorului: .................................................................................

GRECIA

Cortina de Fier

MALTA

C = Circle (încercuirea cuvintelor-cheie); H = Highlight (evidențierea sau sublinierea ideilor principale); A = Asterisc (punerea unui asterisc * lângă detaliile importante); T = Transfer (transferul sau scrierea ideilor și conceptelor principale pe foaia CHATT); T = Teacher summary (rezumatul profesorului).

TURCIA

CIPRU

Harta politică a Europei 1945-1990

.................................................................................

EVALUARE Cercetează și completează, după modelul următor, o matrice comparativă a regimurilor comuniste din secolul al XX-lea: Țară

Perioada

Lideri

Caracteristici

Cuba

1959 - prezent

Fidel Castro

Naționalizare

URSS China

AUTOEVALUARE

În acest an școlar vei realiza Biblioteca online a comunismului din România. Aceasta va conține elemente de istorie locală, surse scrise, audio, video, interviuri, fotografii, presă etc. Construiește prima secțiune a bibliotecii cu materiale dedicate regimurilor comuniste din secolul al XX-lea.

Completează la sfârșitul fiecărei unități de învățare Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului. Eu

Comunic cu profeso‑ rul și cole‑ gii/Ascult

Colaborez/ Urmez instrucțiu‑ nile

Mă implic/ Acționez

Îmi spun părerea

Cer ajutor când am nevoie

Respect re‑ gulile și co‑ legii chiar și atunci când nu sunt de acord cu ei

Îmi rezolv sarcinile de lucru la timp

Păstrez ordinea și curățenia în spațiul meu de lucru

Uneori/ Deseori/ Întotdeauna

UNITATEA 2 De la partid periferic la partid unic 2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921–1989 2.2. Propaganda: instituții și practici, învățământul de partid 2.3. Organizații de masă STUDIU DE CAZ: Organizațiile de copii și tineret 2.4. Rolul liderului și cultul personalității Stema PCR

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej STUDIU DE CAZ: Nicolae Ceaușescu

Steagul PCR

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A PCR

CONGRESUL PCR

alege

(1965, 1969, 1974, 1979, 1984, 1989) alege COMITETUL CENTRAL AL PCR

Demonstranți cu recuzită comunistă, București, 1970

Comisia Centrală de Revizie

COMITETUL POLITIC EXECUTIV

Instituții centrale de partid

CONFERINȚA NAȚIONALĂ a PCR (între congrese)

SECRETARUL GENERAL SECRETARIATUL

Colegiul Central de Partid

Secții

Conferința de partid județeană COMITETUL JUDEȚEAN AL PCR Conferința municipală/orășenească, comunală a PCR COMITETUL MUNICIPAL/ORĂȘENESC, COMUNAL Adunarea generală a organizațiilor de bază din întreprinderi, instituții, agricultură etc.

Nicolae Ceaușescu în vizită la Muzeul de istorie al comunei Scornicești, 1979

Organizații de bază ale partidului

„Numai partidul comunist […] este în stare să conducă proletariatul în lupta cea mai necruțătoare, cea mai hotărâtă, în lupta finală împotriva forțelor capitalismului.” V.I. Lenin, Opere, vol. 31, 1956 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

2.1. Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român: 1921-1989 Dicționar istoric

Cunosc și înțeleg În contextul creșterii nemulțumirilor sociale după Primul Război Mondial, ideologia comunistă a câștigat teren în Europa. La Congresul din 8-12 mai 1921, Partidul Socialist din România s-a scindat pe tema afilierii sale la Internaționala a III-a Comunistă. O parte a delegaților a votat pentru afiliere, însă Congresul a fost întrerupt prin arestarea acestora. În 3-4 octombrie 1922 a fost convocat, la Ploiești, Congresul al II-lea, care a adoptat noua denumire a organizației – Partidul Comunist din România (PCdR), statutul și a ales organele conducătoare – Comitetul Central, Comisia Centrală de Control și Consiliul General. PCdR nu a avut o linie politică proprie. Politica prosovietică, militantismul pentru declanșarea războiului civil și nerecunoașterea statului unitar român au determinat autoritățile române să scoată în afara legii Partidul Comunist, în anul 1924. Intrat în ilegalitate, partidul a fost un actor politic nesemnificativ, având puțini membri. Conducerea sa era formată în mare parte din oameni care nu cunoșteau realitățile din țară, unii provenind chiar din exterior. În perioada ilegalității, PCdR a fost marginal, complet dominat de aparatul Cominternului, un purtător de cuvânt al directivelor Moscovei. La 23 august 1944, partidul avea circa o mie de membri, mulți dintre ei aflați la Moscova, în închisorile/lagărele din țară sau recrutați ca agenți ai serviciilor secrete românești. În acest timp, Partidul Comunist era fragil, divizat și lipsit de experiență politică. Rolul decisiv pentru transformarea acestei minorități comuniste într-un grup de presiune dinamic l-a avut susținerea lui de către URSS. A devenit o formațiune politică legală, care a început să dobândească tot mai multă putere, influență și aderenți, reușind să capete o anvergură națională și să-și impună hegemonia în stat. Comuniștii români au fost, după 1944, întemeietorii unei noi ordini politice și sociale, radical diferită de precedenta, ostili față de cei care nu se înregimentau, cu ritualuri totalitare (marșuri, steaguri roșii, pancarte cu înscrisuri care îndemnau la ură, cântece revoluționare etc.). Numărul membrilor Parti‑ dului Comunist Român (titulatură adoptată în 1945) a crescut exponențial după război. Partidul avea ca strategie nevoia permanentă de a elimina adversarii, numiți dușmani ai poporului, prin mijloace violente. 3.831.000 3.465.069 2.930.000 2.480.000 1.983.790 1.454.727 1.057.428 675.395 741.395

834.595 595.398

2.000 1.200 1.665 3.260 1.000 34.000 1922 1931 1933 1940 1944 1945 1946 1947 1948 1955 1960 1965 1969 1974 1979 1984 1989

Dinamica membrilor Partidului Comunist/Muncitoresc Român 1922-1989

Dușman al poporului – denumire inspirată și preluată de la bolșevicii sovietici prin care erau desemnați oponenții reali sau imaginari ai regimului comunist. Epurare ‒ îndepărtarea din instituțiile publice a persoanelor considerate necorespunzătoare din punct de vedere politic și social. Internaționala a III-a Comu nistă (Comintern) ‒ organizație înființată în 1919, la Moscova, din inițiativa lui V.I. Lenin, partidul unic mondial, având ca scop declarat declanșarea revoluției mondiale, înfrângerea capitalismului și instaurarea comunismului în întreaga lume. Partidul-stat ‒ partid unic care exercita singur puterea în stat, formulă politică ce este caracteristică regimurilor totalitare.

Repere cronologice Secretarii generali ai PCdR/PMR/PCR • Gheorghe Cristescu (1921-1924) • Elek Köblös (1924-1928) • Vitali Holostenko (1928-1931) • Alexander DanielukȘtefanski (1931-1935) • Boris Ștefanov (1935-1939) • Bela Breiner (1939-1940) • Ștefan Foriș (1940-1944) • Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1954, 1955-1965) • Gheorghe Apostol (1954-1955) • Nicolae Ceaușescu (1965-1989)

Dinamica Partidului Comunist

Multiperspectivitate Imaginează-ți că ești unul dintre participanții la cel de-al XIV‑lea congres al PCR desfășurat în anul 1989. Formulează o opinie referitoare la situația PCR din punct de vedere organizatoric, folosind datele de mai jos.

1945-1947 Cu impunerea guvernului procomunist condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, prin intervenția brutală a trimisului lui Stalin, A.I. Vîșinski, au fost cre ate premisele aplicării regulilor ocupantului, punându-se bazele sovietizării României. Comuniștii au decuplat societatea românească de lumea liberă, centrată pe libertăți și proprietate privată și au anihilat acele forțe politice care susțineau traseul democratic și prooccidental al țării (PNL, PNȚ).

1948-1958 Structura PCR în noiembrie 1989 • 3.831.000 membri de partid • 59.554 organizații de bază • 6.063 comitete de partid în întreprinderi, instituții • 2.364 comitete comunale • 259 comitete orășenești/municipale • 41 organizații județene Vârste 20% până la 30 de ani 51% până la 50 de ani 29% peste 50 de ani Social 55% muncitori; 16% țărani 20% intelectuali și funcționari 9% alte categorii Etnic 92% români; 6,53% maghiari 0,51% germani 0,96% alte naționalități Gen/Sexe 64% bărbați, 36% femei

Acționez 1. Compară, cu ajutorul diagramei Venn, folosind datele din manual, PMR (1948) și PCR (1989). Stabilește două asemănări și două deosebiri. Aspectele pe care le vei urmări vizează numărul de membri, organizarea partidului, liderii, practicile politice utilizate. 2. Construiește secțiunea dedicată istoriei PCR între 1921 și 1989 din Biblioteca online a comunismului din R omânia.

A fost cea mai radicală etapă în procesul de formare a statului totali‑ tar comunist, prin transformarea României într-un satelit docil al Uniunii Sovietice, trecerea la economia centralizată, impunerea rapidă a dictaturii proletariatului, aplicarea brutală a regulilor sovietice ale dezvoltării economice (planuri anuale și cincinale) și politice (partid unic – Partidul Muncito‑ resc Român – PMR, rezultat din fuziunea PCR cu Partidul Social Democrat, în 1948), adoptarea constituțiilor din 1948 și 1952. A urmat o perioadă de epurări extinse, timp în care aproximativ 465.000 de membri, adică 44% din total, au fost excluși din partidul comunist. Partidul-stat a întărit sistemul de teroare și represiune, a atacat ideologia națională construită anterior și a diminuat suveranitatea sub regimul ocupației militare sovietice.

1958-1964 Procesul destalinizării început după moartea lui Stalin a creat premisele devierii graduale de la modelul sovietic. Gheorghe Gheorghiu-Dej respinsese anterior destalinizarea reală și își eliminase ultimii adversari din conducerea partidului. Pentru a-și consolida puterea și a câștiga legitimitate în interior, Gheorghiu-Dej a adoptat un discurs naționalist, cu accente antisovietice, care a culminat cu Declarația cu privire la poziția PMR din aprilie 1964. Comunismul ca regim politic nu a fost pus niciun moment sub semnul întrebării.

1964-1989 Etapa care a coincis în cea mai mare parte cu regimul Nicolae Ceaușescu (1965-1989) a fost legitimată de noua constituție din august 1965. S-a optat pentru o formulă autohtonă de dezvoltare, care respingea integrarea specializată a economiei (Planul Valev, 1964) și prefigura traiectoria autonomă a regimului comunist român, o atitudine de distanțare față de Moscova. Perioada a însemnat reorientarea agendei partidului (redenumit Partidul Comunist Român, în 1965) spre crearea ideologiei național-comuniste, întărirea internă a organizațiilor de partid, a autonomiei politice relative în relațiile cu Uniunea Sovietică, o politică economică axată pe paradigma „modernizării”. România s-a bucurat atât de simpatia guvernelor occidentale, cât și de cea a cercurilor democrat-socialiste și eurocomuniste. Politica lui Ceaușescu în anii ’80 a fost neostalinistă, bazată pe o nomenclatură obedientă, incompetentă și coruptă. Rezultatele au fost vizibile: o țară tot mai izolată, săracă, cu o economie ineficientă și oameni nemulțumiți.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A    „PCdR nu a fost «partidul clasei muncitoare». A fost instrumentul «exportului de revoluție» dinspre Est. Au existat și acțiuni legate de revendicările proletare, dar comuniștii au fost mai degrabă o vioară a doua, după sindicatele socialiste. Cea mai importantă mobilizare comunistă a fost recrutarea și trimiterea de voluntari pentru Brigăzile Internaționale din Spania. Dar și acolo prima «vigilența». Epurările presupușilor «deviatori» au fost necruțătoare. Forma mentală comunistă era rigidă, exclusivistă, intolerantă.” (Vladimir Tismăneanu, Povestea unui „ bun stalinist”, 2024)

B    Cu aprobarea Biroului Politic al CC al PMR, erau regizate adunările publice unde erau scandate multe sloganuri comuniste: Ana, Luca și cu Dej/Bagă spaima în burgheji sau Gheorghiu-Dej/Luptător/Pentru pace și popor sau La armată Bodnăraș/Are grijă de ostași. Strigarea lozincilor era o acțiune organizată, foarte bine planificată, de cele mai multe ori intrând în sarcina unor agitatori instruiți.

C Portretele liderilor PMR: Vasile Luca, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej (de la stânga la dreapta)

D    „Partidul întruchipează tot ce e mai bun în poporul nostru. El este inima fierbinte și conștiința poporului, înțelepciunea și voința sa colectivă. Intransigent față de orice manifestări străine, față de orice devieri de la linia partidului, față de elementele cu stări de spirit anarhice, mic-burgheze, față de influențele dușmănoase, partidul și-a întărit continuu unitatea și coeziunea, curățindu-și rândurile de elementele fracționiste, antipartinice. Partidul desfășoară o muncă intensă de călire ideologică a membrilor de partid, de înarmare a lor cu învățătura marxist-leninistă și cu cunoașterea tezelor fundamentale ale politicii partidului.” (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Raport, 8 mai 1961)

Jurnal reflexiv

E    „Să ne străduim să ridicăm continuu rolul conducător al partidului în toate domeniile de activitate. Nu trebuie să fie domeniu de activitate în care să nu fie hotărât la Comitetul Central și Biroul Politic, să nu fie domeniu de activitate unde organele de partid să nu exercite controlul asupra felului cum se aplică în viață hotărârile adoptate.” (Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la Plenara CC al PCR,

Menționează două elemente ale trecutului comunist prezente în societatea românească de astăzi. Influențează acestea valorile, gândirea și comportamentul tău și al colegilor tăi? Redactează și argumentează răspunsul într-un discurs, de maximum o pagină, prin care să promovezi atitudini și comportamente bazate pe valori democratice.

22 martie 1965)

a) Pe baza informațiilor și a surselor din lecție, realizează un organizator grafic/portofoliu, care să conțină informații, referitoare la spațiu, timp, concepte specifice, despre partidul comunist din România și rolul acestuia în perioada 1921-1989. b) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa D, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). c) Precizează, pe baza surselor A, D și E, o asemănare și două deosebiri între practicile politice dintr-o societate democratică și practicile PCR. d) Informează-te și elaborează fișe de prezentare pentru toate organizațiile și organele de partid menționate în schema de la pagina 12.

Biblioteca virtuală

5 minute de istorie. Formarea Partidului Comunist Român

2.2. Propaganda: instituții și practici, învățământul de partid Cunosc și înțeleg

Un muncitor miner citind Scânteia, noiembrie 1944

Dicționar istoric Propagandă comunistă – comunicare persuasivă, planificată, prin care s-a urmărit influențarea și modificarea atitudinii populației față de Partidul Comunist, prin răspândirea ideologiei marxist-leniniste și a politicilor oficiale. Mass-media – totalitatea mijloacelor de informare a populației: presă scrisă, radio, televiziune etc. Opinie publică – părerea societății ca întreg, care este schimbătoare în funcție de subiect și moment. Academia „Ștefan Gheor‑ ghiu” a fost înființată în 1945 ca universitate a PCR, după modelul sovietic. Din 1945 până la începutul anilor ’50, a fost cunoscută drept Universitatea de Partid „Ștefan Gheorghiu”, redenumită ulterior Școala Superioară de Partid, iar din 1966, Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”. Această instituție a format generații de cadre care au contribuit la constituirea nomenclaturii, la consolidarea și legitimarea regimului comunist.

Propaganda comunistă A fost un instrument esențial utilizat de Partidul Comunist Român pentru a impune ideologia marxist-leninistă și a controla societatea între 1944 și 1989, utilizând mijloace politice, culturale și educaționale. În primele două decenii de după 1944, propaganda comunistă de inspirație sovietică a difuzat o ideologie de import, stalinistă, în evenimente atent regizate – adunări, mitinguri, manifestații populare –, cu o mare participare a populației. Ea a avut la bază lucrările lui Karl Marx, Friedrich Engels, Lenin, Stalin și Gheorghe Gheorghiu-Dej. Până în 1953, Stalin era glorificat în toate materialele de propagandă. Termeni precum „lupta de clasă” și simbolurile comuniste (secera și ciocanul) erau omniprezente. După 1965, Ceaușescu a insistat pe ideologia național-comunistă, care combina marxism-leninismul cu un accent pe tradiția și istoria națională, reinterpretate, pe independența față de influența sovietică. În această perioadă, regimul a determinat cât mai mulți cetățeni să se implice în viața publică, urmărind câștigarea legitimității și un sprijin larg din partea populației. Instituții și practici Secția de propagandă și agitație a secretariatului CC al PMR/PCR avea responsabilitatea coordonării activității de propagandă în statul comunist. Aceasta avea ca instituții subordonate Academia de Ș tiințe Sociale și Po‑ litice (înființată în 1970, a semnificat o schimbare radicală în politica ideologică a lui Nicolae Ceaușescu, un control strict în domeniul științelor sociale și politice), Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Consiliul Culturii și Educației Socialiste, Consiliul Național al Radiodifuziunii și Televiziunii, Comitetul pentru Cinematografie, Agenția Agerpres etc. Toate au creat o rețea de informare necontenită a cetățenilor despre realizările comunismului, de glorificare a liderilor și a idealurilor socialiste. Presa scrisă (ziarele Scânteia, Scânteia tineretului, România liberă), radioul (Radio România), televiziunea de stat (cu un singur program în cea mai mare parte a perioadei), cinematografia, învățământul, instituțiile de cultură, casele de cultură județene și căminele culturale de la sate erau canale de diseminare a propaInaugurarea noului sediu al Academiei gandei, fiind, toate, controlate și „Ștefan Gheorghiu”, în prezența cenzurate de partid. Îndoctrinalui Nicolae Ceaușescu, București, rea copiilor a fost realizată prin 1 octombrie 1976

programe școlare și organizații precum Organizația Pionierilor și Uniunea Tineretului Comunist. Astfel, a fost creată o rețea prin care cetățenii erau înștiințați despre realizările comuniste, erau glorificați liderii și idealurile comuniste. Comuniștii au manipulat istoria, rescriind-o potrivit propriilor dogme, mistificarea fiind frecventă, exagerând meritele liderilor comuniști aflați la putere. După 1965, portretele și citatele lui Ceaușescu erau prezente în instituții, în localitățile României. Mulți agitatori și propagandiști erau pregătiți pentru a răspândi mesajele care conțineau directivele partidului pentru controlul societății. Documentul oficial distribuit propagandiștilor, intitulat Manualul agitatorului, conținea liniile directoare despre cum să promoveze ideologia partidului și să răspundă criticilor. Prin acțiunile acestor propagandiști erau descoperiți cei care se opuneau regimului și care trebuiau neutralizați. Î ndoctrinarea oamenilor cu ideile comuniste a influențat conduitele și opțiunile de viață, a creat propriile norme de conviețuire socială, a restrâns libertatea cetățenilor, a legitimat abuzurile instituțiilor asupra indivizilor, a eliminat orice formă de opoziție politică. Scopul propagandei comuniste a fost impunerea unui regim al ștergerii memoriei istorice românești, prin promovarea unor simboluri ale extremei stângi, cu costuri mari asupra libertății individuale.

Învățământul de partid Partidul Comunist Român s-a confruntat cu o lipsă de cadre după ieșirea din ilegalitate. Pentru a compensa acest deficit, conducerea PCR a hotărât să înființeze un sistem de studii de partid, bazat pe modelul sovietic, al cărui scop era formarea „cadrelor” credincioase formațiunii și idealurilor comuniste. În vârful sistemului de studii de partid se afla Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, instituția principală de formare a cadrelor de partid (1947: cca 5.000 de absolvenți, 1965: cca 15.000 de cursanți anual, 1980: peste 30.000, 1989: numărul a scăzut la cca 25.000). Alte instituții care formau cadrele de partid erau: Academia Militară Poli‑ tică „Gheorghe Gheorghiu-Dej” din București, Centrul de Perfecționare pe lângă Academia de Învățământ Social-Politic „Ștefan Gheorghiu” și filialele acestuia la școlile interjudețene de partid (în număr de 10, care desfășurau cursuri cu secretarii comitetelor comunale de partid și cu secretarii comitetelor de partid din întreprinderi, din agricultură, din UTC), școlile de cadre județene, cursuri scurte de perfecționare cu activiștii care nu aveau școli superioare de partid sau de stat, Universitatea Serală de Marxism-Leninism. De asemenea, se desfășurau cursuri pentru formarea propagandiștilor. Tematica învățământului de partid a vizat domenii precum istoria Partidului Comunist, teoria marxist-leninistă, economie politică, tehnici de propagandă și agitație. În acțiunea politică erau utilizate materiale de propagandă pentru a face cunoscute realizările obținute în planurile cincinale, materiale legate de activitățile și aniversările PCR. Majoritatea cursanților participau pentru beneficii materiale sau avansare în carieră, nu din convingere ideologică. Universitățile populare, cluburile, casele de cultură, căminele culturale s-au implicat în răspândirea doctrinei comuniste și a cunoștințelor științifice. Prin brigăzi științifice, au fost duse agresive campanii antireligioase, ținta fiind mai ales oamenii care făceau parte din confesiuni religioase neagreate de regim etc. În anii ’80, din cauza lipsurilor și a privațiunilor de tot felul, populația a devenit din ce în ce mai indiferentă față de mesajele oficiale.

Multiperspectivitate Participanți la diferite forme ale învățământului de partid în anul 1965; 1.382.499 (91,05%) Cursuri de partid 3-6 luni; 46.868 (3,09%) Universități și școli serale de marxism-leninism; 29.350 (1,93%) Școli de partid 1-3 ani; 26.099 (1,72%)

Imaginează-ți că ești un participant la una dintre formele învățământului de partid. Descrie, într-un text de aproximativ o pagină, colegii, profesorii și atmosfera de la ore.

Acționez 1. Împreună cu alți colegi de clasă organizați o discuție de tip panel, după modelul de mai jos, având ca temă „Instituții ale propagandei în România comunistă: mass-media”. Invitați experți, istorici, un moderator. Introducerea este realizată de către moderator, care are rolul de a coordona discuția, de a adresa întrebări relevante. Acesta se asigură că fiecare invitat din panel contribuie la discuție. Prezentarea invitaților, persoane cu experiență relevantă pentru subiectul abordat. Structura discuției de tip panel

Discuția principală constă în întrebări și schimb de idei între invitați. Interacțiunea cu publicul sesiune de întrebări din partea publicului Încheiere și concluzii

2. Construiește secțiunea despre propaganda comunistă a Bibliotecii online a comunismului din România.

Analizez. Argumentez 1. Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

Leonte Răutu Dumitru Popescu (1910-1993), (1928-2024), rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1972-1981).

rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1981-1989). A fost arhitectul cultului perso nalității lui Nicolae Ceaușescu. Datorită puterii sale, era supranumit „Dumnezeu”.

Cine?

Ce?

Când?

Unde?

De ce?

Jurnal reflexiv Compară ceea ce se studia în învățământul de partid cu ceea ce studiază astăzi tinerii în domeniul științelor socioumane. Notează-ți observațiile într-un jurnal personal.

Biblioteca virtuală

Propagandă comunistă, 1980 – „Socialismul, singura cale de împlinire a sensului superior al vieții”

A    „O comisie să revadă tot ce se publică și să ne prezinte nouă. Dacă sunt lucruri care nu corespund punctului nostru de vedere, să hotărâm confiscarea și distrugerea lor, interzicerea oricărei publicații despre istoria partidului. Documente de partid sau privind alte partide nu se pot publica decât cu aprobarea Secretariatului.” (Nicolae Ceaușescu, Ședința Secretariatului CC al PCR, 8 iulie 1972) B    „În felul acesta va crește rolul filmului în procesul făuririi omului nou, cu înalte trăsături morale, în promovarea noilor raporturi dintre oameni; școala noastră națională de film se va afirma tot mai pregnant pornind de la dezbaterea activă, angajată, a problematicii specifice societății căreia îi aparțin [...]. Filmele anilor viitori își propun să stăruie mai mult asupra problemelor cardinale ale formării conștiinței socialiste a maselor, să oglindească modul în care morala nouă devine realitate, manifestând o combativitate sporită față de concepțiile și mentalitățile înapoiate, față de anumite influențe ale modului de viață burghez și mic-burghez, față de ideile și concepțiile străine ideologiei și moralei socialiste. Se va acționa mai intens pentru folosirea posibilităților cinematografiei de a crea și a impune modele, de a contura tipuri umane avansate, descifrând cum anume și din ce se constituie tipul moral al omului evoluat, cum gândesc și cum acționează făuritorii civilizației materiale și spirituale de tip superior, socialist și comunist.” (Notă privind planul cincinal al producției de filme, 7 iulie 1975) a) Analizează sursele A și B cu ajutorul metodei „Explozia stelară”. b) Descoperă în spațiul virtual emisiuni propagandistice pentru copii și tineret sau cântece patriotice. Identifică două dintre mesajele ideologice pe care le transmit. Discută cu alți colegi de clasă despre modul în care erau prezentate valorile comuniste (munca, disciplina, loialitatea) în aceste materiale. c) Investighează și descoperă în comunitatea ta/familia ta persoane care au parcurs sistemul de învățământ de partid. Invită-le la o oră de istorie și organizați activități de tipul Biblioteca vie*. * Biblioteca vie reprezintă o metodă de învățare în cadrul căreia elevii interacționează direct cu invitați, „cărțile umane”, prin întrebări și răspunsuri, având posibilitatea de a intra în contact cu perspective diferite, experiențe de viață.

d) Informează-te și realizează o prezentare tematică a principalelor trei media de propagandă comunistă (ziare, radio, televiziune). 2. Privește cu atenție imaginea alăturată. Ce se vede și ce nu se vede în imagine? Descrie personajele. Cine crezi că sunt cei doi oameni? Care este atitudinea lor? Despre ce crezi că discută? Imaginează-ți un dialog între cei doi bărbați. Care crezi că este mesajul pe care vrea să îl transmită autorul fotografiei?

Modelul sovietic, fotografie de propagandă, începutul anilor ’50

2.3. Organizații de masă Cunosc și înțeleg Organizațiile de masă ale Partidului Comunist Român sau influențate de acesta au jucat un rol semnificativ în promovarea ideologiei marxist-leniniste și în crearea unei rețele de sprijin pentru mișcarea comunistă. Între 1924 și 1989, acestea au evoluat de la structuri semilegale și clandestine, în perioada interbelică, la orAspect din timpul lucrărilor Congresului ganizații oficiale, masive și Uniunii Sindicale CFR, București, omniprezente în viața socială, 20 ianuarie 1945 politică și economică a României postbelice. În perioada interbelică, PCdR și-a desfășurat activitatea în clandesti‑ nitate. Organizațiile de masă au avut ca scop sprijinirea indirectă a obiectivelor partidului, activizarea maselor, realizarea unei platforme comune pentru forțele antifasciste etc. Dintre organizațiile de masă care au acționat în această perioadă menționăm: Sindicatele muncitorești (de exemplu, Confederația Generală a Muncii), Comitetul Național Antifascist, Comitetele pentru apărarea antifascistă, Patronajele Populare, Asociația Amicii URSS (1934), Liga Muncii (1933-1934), MADOSZ (Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din R omânia, 1934), Frontul Plugarilor (1933), Societatea pentru protecția femeii și a copilului, Blocul Muncitoresc-Țărănesc, Cercul femeilor comuniste etc. În fiecare organizație s-a înscris un număr mai mare sau mai mic de aderenți. Unele au activat în doar câteva localități, altele la nivel național. Ele au cuprins în rândurile lor muncitori, țărani, mici meseriași, funcționari, intelectuali de stânga, studenți etc. Statul român a acționat contra unora dintre ele imediat după înființare, interzicându-le activitatea. Însă organizațiile dizolvate erau înlocuite imediat cu altele noi. După intrarea PCR în legalitate, în anii 1945-1947 a avut loc procesul de eliminare a unor organizații necomuniste, care promovau drepturi și libertăți pentru cetățeni, consolidarea identității profesionale, religioase și culturale. În schimb, au primit o atenție specială organizațiile care susținuseră sau colaboraseră cu PCR în perioada interbelică. Comuniștii au dizolvat circa 1.000 de organizații care nu se înscriau în linia ideologică marxist-leninistă, au eliminat toate organizațiile cu valori democratice, unele abia renăscute, scopul fiind distrugerea legăturilor societății românești cu structurile interbelice. Pentru consolidarea controlului PCR asupra tuturor aspectelor vieții sociale și crearea unei „societăți noi”, bazate pe valori comuniste, au fost conso lidate vechi organizații de masă sau înființate altele noi, toate transformate în instrumente oficiale ale propagandei comuniste: sindicatele (cu reprezentarea muncitorilor sau a țăranilor, a diferitelor profesii), economate, uniuni de creație, asociații sportive și culturale. Între acestea s-au numărat:

Dicționar istoric Organizație de masă – formă de asociere voluntară care reunește un număr mare de membri, având scopuri comune de natură politică, socială, economică sau culturală. În regimurile comuniste, organizațiile de masă erau structuri controlate de partidul unic, având rolul de a mobiliza populația, de a implementa ideologia comunistă și de a supraveghea diverse categorii sociale.

Săptămâna festivalului mondial al tineretului antifascist, 1945

Repere cronologice • 1944 Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică • 1945 Uniunea Generală a Sindi catelor din România • 1968 Frontul Unității Socialiste • 1980 Frontul Democrației și Unității Socialiste

Multiperspectivitate Imaginează-ți că ești membru al unei organizații componente a Frontului Democrației și Unității Socialiste. Informeaz ă-te în mediul online despre modul în care a funcționat aceasta. Realizează o diagramă Venn în care să compari caracteristicile organizațiilor de masă comuniste cu cele ale societății civile din România postdecembristă, care este un stat de drept. În urma comparației, descrie și explică cel puțin două asemănări și o deosebire dintre acestea.

Carnet de membru al Organizației democrației și unității socialiste (necompletat)

Uniunea Tineretului Comunist; Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), pentru controlul activității muncitorilor și implementarea directivelor economice ale comuniștilor, care ajunsese să cuprindă peste șapte milioane de membri în 1989; Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR), având ca scop implicarea femeilor în noua viață publică și în promovarea egalității de gen, afirmarea femeilor în viața societății, creșterea rolului lor în îndeplinirea politicii PCR. Alte asociații de masă erau: Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii (SRSC), Organizația Pionierilor, Organizația „Șoimii Patriei”, Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR). În perioada 1965-1989, organizațiile de masă au devenit și mai centralizate și controlate. PCR s-a bazat pe acestea pentru a îndoctrina populația, pentru a menține aparența de susținere populară, pentru crearea unei mase largi de susținători ai regimului comunist aparent voluntari, pentru legitimizarea internațională a regimului și, mai ales, pentru implementarea controlului total asupra întregii societății. Membrii acestor organizații participau la evenimentele publice organizate de comuniști (1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie etc.), la numeroase proiecte de voluntariat (strângerea recoltei, diferite lucrări publice), la educația politică în școală, cultură și mass-media. Cel mai larg organism permanent, cu caracter reprezentativ, care unea, sub conducerea PCR, toate organizațiile de masă și obștești a fost Frontul Unității Socialiste (FUS), devenit apoi Frontul Democrației și Unității Socialiste (FDUS). Frontul a fost creat ca o extensie a Partidului Comunist Român (1968-1989), chiar dacă membrii săi nu făceau parte din partid. Posturile principale de conducere erau deținute de liderii comuniști, Ceaușescu însuși fiind președintele organizației. În conducerea acesteia au fost atrase diverse personalități, de la intelectuali, artiști, sportivi și specialiști în domeniile lor de specialitate până la lideri religioși. Organizațiile de masă au fost pilonii ideologici și organizatorici prin care Partidul Comunist Român și-a consolidat dominația asupra României. Ele au fost folosite pentru propagandă, control și mobilizarea populației în sprijinul regimului comunist. Aceasta a dus la o transformare profundă a societății, eliminând practic orice opoziție.

Imnul Frontului Democrației și Unității Socialiste adoptat de Congresul al II-lea al FDUS E scris pe tricolor unire, Pe roșul steag liberator Prin luptă, sub a lor umbrire, Spre comunism urcăm în zbor. Acel ce-n luptă grea se teme, Nu stă între învingători Dar noi, uniți în orice vreme, Am fost, vom fi biruitori. […]

Ședința de constituire a Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, 19 noiembrie 1968

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A    „Organizațiile de masă și obștești asigură larga participare a maselor populare la viața politică, economică, socială, culturală a Republicii Socialiste România și la exercitarea controlului obștesc, ceea ce reprezintă o expresie a democratismului orânduirii socialiste. Prin organizațiile de masă și obștești, partidul înfăptuiește o legătură strânsă, organizată, cu clasa muncitoare, cu țărănimea și cu celelalte categorii de oameni ai muncii, le mobilizează în lupta pentru desăvârșirea construcției socialismului.” (Statutul Partidului Comunist Român, 1965) B    „Noi trebuie să sporim participarea oamenilor la viața politică. Aceasta este una din laturile creșterii conștiinței socialiste. Ținând oamenii la o parte de problemele politice înseamnă a lăsa cale liberă tuturor influențelor. Altceva este când omul știe că este membru al unei organizații, că are dreptul să ia o hotărâre, adică devine participant activ.” (Nicolae Ceaușescu, Cuvântare în cadrul ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 23 octombrie 1979)

C    „Congresul subliniază în mod deosebit importanța Organizației Democrației și Unității Socialiste – care cuprinde peste patru milioane de oameni ai muncii nemembri de partid – care participă, în acest cadru, la dezbaterea, adoptarea și transpunerea în viață a tuturor hotărârilor, în strânsă unitate cu comuniștii, cu toate organele și organizațiile obștești. Congresul pune, de asemenea, cu putere în evidență importanța deosebită și rolul Frontului Democrației și Unității Socialiste – cel mai larg și reprezentativ forum al democrației noastre muncitorești-revoluționare – și își exprimă convingerea că, prin transpunerea în viață a principiului fundamental al partidului nostru de făurire a socialismului cu poporul și pentru popor, sub conducerea politică a partidului, va căpăta o amploare tot mai mare dialogul cu oamenii muncii, participarea maselor la conducerea vieții economico-sociale, se va intensifica activitatea tuturor organizațiilor și organismelor democratice componente, de mobilizare largă a tuturor forțelor națiunii noastre pentru ridicarea României pe noi culmi de progres și civilizație.” (Rezoluția Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român din 30 noiembrie 1989, fragment)

a) Precizează, din sursa A, rolul organizațiilor de masă în cadrul democrației orânduirii socialiste. b) Numește, din sursa B, o latură a creșterii conștiinței socialiste. c) Menționează, din sursa C, principiul fundamental al partidului comunist. d) Identifică și analizează în cele trei surse două mesaje ale propagandei comuniste. e) Răspunde printr-o dezbatere alături de colegii de clasă la întrebările: Este democrația populară o democrație reală? Sunt aceste organizații de masă cu adevărat democratice? Construiți minimum două argumente pentru oricare dintre pozițiile pe care le susțineți, pro sau contra.

Acționez Realizează, împreună cu colegii de clasă, o investigație referitoare la legăturile de cauzalitate între deciziile politice și impactul acestora asupra societății și individului, având în vedere planul de idei de mai jos. Moștenirea organizațiilor de masă comuniste în: organizațională  Cultura și mentalitățile colective

• Mentalitatea conformistă • Nostalgia pentru comunism

 Structurile instituționale

• Sindicatele și asociațiile profesionale • Organizațiile de tineret • Partide politice cu rădăcini comuniste

 Viața socială și comunitară

• Obiceiul de a participa la activități colective impuse • Controlul asupra societății civile

 Educație și reminiscențe ideologice

• Manualele școlare și narațiunea istorică • Obișnuința că statul este principalul furnizor de soluții

Jurnal reflexiv Ce efecte crezi că a avut asu pra individului apartenența la organizațiile de masă? Era aceasta o alegere sau o obligație?

Biblioteca virtuală

5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Pionierii României comunizate

STUDIU DE CAZ: Organizațiile de copii și tineret

Însemne ale organizațiilor de copii și tineri din România comunistă: Șoimii Patriei, Organizația Pionierilor, Uniunea Tineretului Comunist

Înregimentarea politică a copiilor și a tinerilor într-un cadru organizat, care să permită îndoctrinarea sistematică și să contribuie la formarea „omului nou”, a reprezentat una din prioritățile regimului comunist din România. Urmând modelul sovietic, organizațiile de copii și tineret au funcționat ca instrumente de educație pentru promovarea ideologiei comuniste, dar și ca forme de mobilizare socială. Uniunea Tineretului Socialist (UTS) a fost prima organizație-satelit a PCR, apărută în contextul „Conferinței generale a tineretului socialist”, în martie 1923. În anul următor, și‑a schimbat numele în Uniunea Tineretului Comunist din România, afiliată la Internaționala Tineretului Comunist. În 1949, PMR a decis înființarea Uniunii Tineretului Muncitoresc, care a absorbit toate organizațiile de tineret. Potrivit Instrucțiunilor Comitetului Central al PMR, recrutarea membrilor se făcea după verificări minuțioase, din rândul „tineretului muncitor și al țăranilor săraci, al tinerilor țărani mijlocași și al tinerilor funcționari”. Organizația promova valorile marxist-leniniste, morala proletară, loialitatea față de URSS, stat și partid. Totodată, a constituit principala pepinieră pentru selectarea cadrelor în funcțiile de partid și de stat. În 1965, Ceaușescu a impus schimbarea numelui organizației în Uniunea Tineretului Comunist. Modificarea Statutului UTC a dus la sporirea numărului membrilor, prin creșterea intervalului de vârstă (14–30 de ani). Astfel, în 1988, organizația a atins cifra spectaculoasă de 4.100.000 de membri. În ciuda acțiunilor sistematice de epurare a membrilor UTC și de propagandă intensă, în interiorul organizației au apărut constant și voci critice. Este cazul protestelor studențești de la Cluj, Timișoara și București, din 1956, în contextul revoluției din Ungaria, respectiv la București, în 1968, după invazia din Cehoslovacia, dar care au fost rapid și violent suprimate. Printre sateliții UTC-ului s-au numărat Organizația Pionierilor (înființată în 1949) și Șoimii Patriei (1976), organizații de masă pentru copiii școlari și preșcolari, cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, respectiv 4-7 ani. Cele două structuri s-au aflat sub conducerea PCR, numărând printre obiective educarea copiilor în spiritul devotamentului față de stat și partid, precum și cunoașterea valorilor și realizărilor socialismului. În acest scop, se organizau activități precum discuții cu militanți și activiști ai partidului, întâlniri cu „eroi ai muncii socialiste”, vizite în uzine și fabrici, serbări și spectacole prilejuite de aniversarea unor evenimente din istoria partidului. În anii ’80, în Organizația Pionierilor se găseau peste 2.500.000 de copii, iar în Șoimii Patriei, în jur de 1.500.000.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „În RSR, ca în orice țară comunistă, educația ideologică este parte din cultivarea conștiinței revoluționare. Discursul despre politică este administrat de partidul unic. Învățământul politic debutează în școala generală, spre a fi continuat până la maturitate. Îndoctrinarea este premisa nașterii omului nou [...] Prin școală, prin televiziune și radio, prin presă și adunări de partid, această lecție este predată de activiștii partidului [...] RSR este tărâmul edenic peste care plutește spiritul hărniciei și seninătății [...] Este vremea în care dreptul la muncă este respectat și garantat constituțional, iar generații de absolvenți se îndreaptă, pline de energie, spre locurile în care partidul comunist îi îndrumă, ca să dea patriei lor o nouă strălucire.” (Ioan Stanomir, R.S.R. Lecția de învățământ politic, 2021)

a) Stabilește, cu ajutorul sursei, o strategie folosită pentru îndoctrinarea ideologică a copiilor și a tinerilor. b) Formulează un punct de vedere referitor la semnificația însemnelor organizațiilor de copii și tineret din România. c) Realizează, cu ajutorul surselor online, un film documentar scurt, care să ilustreze impactul organizațiilor comuniste din România asupra identității tinerilor.

2.4. Rolul liderului și cultul personalității Cunosc și înțeleg Principiul suprem al activității Partidului Comunist Român atât în ilegalitate, cât și în primii ani după 1944 era „conducerea colectivă”; cumulul de funcții era interzis. În perioada 1944-1989, acțiunile personalităților care au condus PCR au influențat decisiv ordinea politică și socială a statului român. Partidul-stat era centrul în care se decidea drumul construcției comuniste din România, singurul deținător al adevărurilor despre societate, stat și cetățeni. Liderii comuniști erau prezentați de propaganda oficială ca demni continuatori ai istoriei, ca oameni care se identifică cu nevoile clasei muncitoare și ale partidului, ca furnizori de legitimitate pentru toate proiectele comuniste. Până în 1953, cultul personalității îl avea în centru pe Stalin, considerat salvator al României și „tătucul popoarelor”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej Cultul personalității lui Gheorghiu-Dej s-a dezvoltat lent din a doua parte a anilor ’40 până în 1956. Anii 1950-1952 sunt cei mai prolifici în privința compunerii de poeme la adresa lui Gheorghiu-Dej. Acestuia îi sunt atribuite în exclusivitate succesele regimului. Un exemplu în acest sens este poemul Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej (1951), al poetului proletcultist Mihai Beniuc. În cele 63 de pagini, liderului partidului îi era creată o aureolă de luptător ilegalist, asociat cu grevele ceferiștilor din 1933 etc. După 1958, cultul se dezvoltă foarte mult cu ajutorul aparatului de propagandă și culminează cu un moment de importanță ideologică majoră – Declarația cu privire la poziția PMR din aprilie 1964, prin care se afirma dreptul fiecărui partid comunist de a-și conduce societatea spre comunism în ritm propriu, fără amestecul în treburile interne ale altor state. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca om de stat ambițios, a impus ordinea politică stalinistă de construcție a comunismului, în interiorul partidului și statului, fiind considerat unicul garant al „purității ideologice”. Venerarea liderului politic a inclus crearea a numeroase poezii, transmiterea de telegrame de felicitare cu ocazia împlinirii vârstei de 50, respectiv 60 de ani, unde era apreciat drept „cel mai brav, cel mai treaz din cei pururea treji”, „stegar de popor, mult temut de dușman” etc. Au fost înființate „burse Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Liderul comunist a primit titlul de „Erou al muncii socialiste din RPR”, conferindu-i-se și medalia de aur „Secera și Ciocanul”, fiind elogiat în presă și în cadrul unor conferințe. Imediat după moarte, numele lui a fost atribuit mai multor obiective. S-a hotărât organizarea de case memoriale și muzee în localitățile ce erau legate de viața lui Dej (Bârlad, Moinești, Dej, Galați), studierea biografiei sale în întreprinderi, sate, gospodării colective, cămine culturale și școli. Nicolae Ceaușescu „Moștenirea” pe care Gheorghiu-Dej a lăsat-o lui Nicolae Ceaușescu, succesorul său la conducerea partidului, și maniera în care a fost gestionat cultul personalității au lărgit impactul pe care l-a avut acesta în societatea românească. Ceaușescu a făcut o vizită în Republica Populară Chineză și în

Dicționar istoric Cultul personalității – ansamblu de tehnici și mijloace utilizate pentru a construi și transmite public caracterul excepțional, unic al conducătorului care deține puterea într-o organizație sau într-un stat. Practica este caracteristică regimurilor dictatoriale, în particular celor totalitare.

Aspecte ale cultului personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Repere cronologice • A doua parte a anilor 1940–1952 Punerea bazelor cultului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej • 1971 „Tezele din iulie” • Anii ’80 Cultul lui Nicolae Ceaușescu ajunge la apogeu

Multiperspectivitate „Citește” (analizează) imaginea de mai jos din perspectiva membrilor Comitetului județean de partid, a autorului tabloului, a personajelor din pictură și a privitorului de astăzi.

Erou între eroi, pictură oferită lui Nicolae Ceaușescu de către Comitetul județean de partid Tulcea, 1978

Acționez Avem un bărbat între noi și lumină/ ne luăm din luminile ochilor săi/ e blând ca amurgul sfințind Bucovina/ și aprig ca Oltul vuind printre văi/ […] el steagul de foc tot mai sus l-a ținut/ astfel și-a urmat Ceaușescu destinul/ cu-o dragoste vie de oameni în piept/ astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi/ e falnic stejar și cârmaci înțelept. (C orneliu Vadim Tudor, Poem de închinare, 1980)

Împreună cu alți colegi de clasă, veți primi două lentile imaginare. Cu prima lentilă, veți citi sursa de mai sus din perspectiva liderului. Cu cea de-a doua lentilă, veți citi sursa din perspectiva susținătorilor cultului personalității. Ce ai descoperit? Ce au descoperit colegii tăi? Cine a fost responsabil de această practică politică? Care credeți că a fost atitudinea majorității populației față de cultul personalității?

Coreea de Nord, în iunie 1971. Impresionat de revoluția culturală chineză a lui Mao și de cultul personalității nord-coreeanului Kim Ir Sen, liderul român a început să clădească propriul său cult al personalității. Acest cult al conducătorului a fost o realitate manifestată cu predilecție între anii 1971 și 1989, reprezentând un instrument de preamărire, de menținere și extindere a controlului asupra unei societăți care se confrunta cu probleme economice și sociale. După 1974, începea un comunism de familie, în care membrii clanului Ceaușescu – soția liderului, Elena, unul dintre fii, Nicu, dar și numeroși frați, veri și cumnați – ocupau posturi importante în structurile partidului-stat. Redimensionarea cultului personalității în epocă s-a realizat prin lucrări realizate de intelectualii regimului, scriitori, artiști plastici, actori etc. Aceștia au avut un rol major în procesul de creare, de perpetuare și de amplificare a cultului personalității, prin prezentarea unei dimensiuni din ce în ce mai cosmetizate a liderului comunist român. A fost creat un mit al cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, prin falsificarea biografiilor celor doi și rescrierea istoriei recente. Nicolae Ceaușescu a fost considerat de către propagandă ctitorul Epocii de Aur, idol al tinerei generații, cu o tinerețe revoluționară model. Cultul personalității a fost proiectat prin intermediul poeziilor, al prozei, al creației muzicale și plastice ale vremii, prin teatru sau film. În timpul „epocii de aur” au fost depășite toate limitele grotescului în elogierea liderului comunist suprem. „Fondatorul României socialiste”, „conducător vizionar”, „strateg genial”, „ctitor de geniu”, „marele contemporan”, „eroul păcii mondiale” sunt doar câteva dintre apelativele cu care a fost desemnat conducătorul comunist. Structura specializată a sistemului de propagandă a întreținut în perioada 1974-1989 o imagine idealizată și artificială a liderului. Viața politică s-a desfășurat sub o formă festivistă, a unității de „monolit” între partid, guvern și popor. Plenarele, conferințele naționale, congresele, adunările populare au constituit prilejuri prin care Nicolae Ceaușescu era glorificat excesiv. De-a lungul perioadei Ceaușescu, politicile aberante au fost prezentate ca succese, paralizând critica și suprimând pluralismul opiniilor, drepturile și libertățile cetățenilor. S-a creat o societate traumatizată, autarhică, bazată pe frică, supraveghere și sărăcie, în care propaganda deținea un control absolut asupra mass-mediei, educației și culturii, glorificând marile realizări ale socialismului din România. În 1989, după decenii de experimente politice, sociale și economice, inclusiv de exacerbare a cultului personalității, societatea românească era profund transformată. Relațiile sociale erau marcate de frică și neîncredere, iar cetățenii nu aveau exercițiul asumării deschise a opiniei. „Limba de lemn” (comunicarea în clișee), impusă prin propaganda îndelungată și exManifestări ale cultului personalității tinsă, modelase gândirea lui Nicolae Ceaușescu, București, 1985 indivizilor și viața publică.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A    „Într-un colț [la Atelierele ITB Floreasca], un muncitor bătrân povestește celor mai tineri momente din viața eroică de muncitor revoluționar a tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej. În fața oamenilor se perindă Grivița, procesul, Doftana, 23 August, pagini glorioase din istoria partidului nostru și a poporului. Pe figurile ascultătorilor se citește mândria pentru un asemenea fiu al clasei muncitoare [...] Fiecare cuvânt pe care ni-l spune ne duce înainte, spune tov. Craiu. Tocmai în momentul acela un tunet de aplauze cutremură sala. Oamenii începură să fluture steagurile, să-și azvârle șepcile în aer. Urale, lozinci se întretăiau. Din tot acest tumult s-a înălțat un nume scandat furtunos, minute întregi fără contenire: Gheorghe Gheorghiu-Dej!” (Scânteia, 2 decembrie 1950) B    „Când încă nu eram pe lume/ Și lumea noastră nu era/ Voi vă gândeați cu-nțelepciune/ Cum vom trăi și învăța// [...] Dorim să creștem mari cu toții,/ Și pe pământ și-n zarea albastră/ Noi, fiii noștri și nepoții/ Să semănăm cu dumneavoastră.” (Poezia Scumpe tovarășe Gheorghe Gheorghiu-Dej, din partea organizației de

Acționez 1. Construiește, utilizând și manualul digital, secțiunea Rolul liderului și cultul personalității pentru Biblioteca online a comunismului din România. 2. Redactează un discurs, de minimum o pagină, în care să prezinți modalitățile, mecanismele democratice prin care este posibil ca un lider politic să nu cadă în capcana cultului personalității.

pionieri a RPR, 1951)

C    „Niciun conducător, oricât de proeminent, nu poate fi prezentat drept singur făuritor al evenimentelor istorice, fără ca aceasta să ducă la zeificarea lui, la negarea maselor, a poporului.” (Nicolae Ceaușescu, Discurs din 7 mai 1966) D    „E Ceaușescu-n lume curajul înțelept/ De-a fi o torță-n crezul de pace pe pământ,/ Cu soarele frăției și-al libertății-n piept/ Sub flamurile luptei dezlănțuite-n vânt!” (Alexandru Sfârlea, Odă marelui erou, în revista Familia, 1985) E    „În ultimii ani acesta [Nicolae Ceaușescu] simțea nevoia să conducă nu numai țara, ci fiecare comună, fiecare uzină și fiecare secție productivă în parte.” (Dumitru Popescu, Un fost comunist se destăinuie: „ Am fost și cioplitor de himere”, 1993)

a) Precizează cum este prezentat rolul conducătorului în istorie și societate în sursele scrise și vizuale din lecție. b) Menționează, pe baza surselor de mai sus, modul și mecanismele care au contribuit la construirea cultului personalității. c) Formulează un punct de vedere, pe baza surselor C-E, referitor la viziunea lui Nicolae Ceaușescu asupra conducerii colective și la realitatea politică a regimului său. d) Redactează o scrisoare adresată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej/Nicolae Ceaușescu în care să îi prezinți părerea ta despre cultul personalității, ce îngrijorări ai și ce ai schimba dacă ai putea.

Partidul, Ceaușescu, România, Ceaușescu și Poporul – lozinci la o manifestație comunistă, 1986

Jurnal reflexiv Descrie impactul pe care crezi că l-a avut propaganda comunistă asupra mentalității generațiilor care au trăit în regimul Ceaușescu. Resimți aceste influențe în societatea actuală? În ce context ai avut o astfel de experiență?

Biblioteca virtuală

e) Argumentează, printr-un fapt istoric relevant, că stilul de conducere al liderilor comuniști români a avut efecte negative asupra societății. f) Descrie un moment din viața ta în care ai observat o tendință de idealizare a unei figuri politice publice și felul în care te-ai simțit. Crezi că mass-media și rețelele sociale au contribuit la această situație? Cum au procedat? Poate contribui o astfel de practică la erodarea democrației? Discută cu alți colegi de clasă cum pot fi prevenite astfel de situații.

5 minute de istorie: Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu

STUDIU DE CAZ: Gheorghe Gheorghiu-Dej Gheorghe Gheorghiu-Dej, numit de unii istorici „vulpea din Carpați”, „Stalin de România” sau „Machiavelli al Balcanilor”, s-a născut la 8 noiembrie 1901, în Bârlad, sub numele Gheorghe Gheorghiu. Angajat la Atelierele CFR din Galați, a luat contact cu ideile comuniste, implicându-se în lupta sindicală. Mutat disciplinar la Atelierele CFR din Dej, a decis să își adauge la numele său particula „Dej”, după moda bolșevicilor. A fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce s-a implicat în greva ceferiștilor (1933), devenind liderul facțiunii din închisori. A reușit să evadeze în august 1944 și, un an mai târziu, a fost ales secretar general al PCR. Exponent al grupării pretins naționale din partid, Dej a urmărit să obțină întreaga putere, eliminându-și adversarii, precum Lucrețiu Pătrășcanu, Ana Pauker și alții. A ordonat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu epurări masive ale membrilor de partid, suspectați că ar fi (în centru) și un grup de delegați la Congresul I avut origini „burgheze”. În politica internă, Dej și-a asumat al Partidului Muncitoresc Român (1948) „democratizarea” României din anii 1947-1952, aplicând modelul sovietic. Totodată, a creat un monstruos aparat de represiune, Securitatea, cu ajutorul căreia a lichidat orice formă de rezistență anticomunistă. În politica externă, a susținut satelizarea României de către URSS, a semnat Tratatul de la Varșovia (1955) și a sprijinit acțiunile de reprimare a revoluției din Ungaria (1956). Distanțarea de Moscova, după moartea lui Stalin, i-a asigurat o vizibilitate aparte pe scena internațională, culminând cu adoptarea Declarației cu privire la poziția PMR din aprilie 1964. Moartea lui Dej a survenit la 19 martie 1965, fiind urmată de măsuri destinate „eternizării” sale, precum editarea biografiei, ridicarea de statui, plasarea unor plăci comemorative, atribuirea numelui său orașului Onești, unor străzi etc. Schimbarea conducerii politice s-a produs fără conflicte, în absența desemnării unui succesor, puterea fiind preluată de Nicolae Ceaușescu.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: Funcții de partid și de stat deținute de Gheorghe Gheorghiu-Dej:

a) Cu ajutorul internetului, descoperă informații și imagini corespunzătoare funcțiilor de partid și de stat deținute de Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care să le integrezi într-un Padlet. b) Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, un Laborator de educație media, cu tema „Tipuri și tehnici de manipulare folosite pentru a susține cultul personalității în comunism”. • Vizionați filmele documentare despre funeraliile lui I.V. Stalin și Gheorghe Gheorghiu-Dej. • Cu ajutorul unui organizator grafic, înregistrați concluziile la care ați ajuns. Lideri I.V. Stalin Gheorghe Gheorghiu‑Dej

Mesaje transmise prin intermediul televiziunii

Tipuri și tehnici de manipulare identificate

Asemănări

Deosebiri

STUDIU DE CAZ: Nicolae Ceaușescu Nicolae Ceaușescu s-a născut în satul Scornicești, județul Olt, la 26 ianuarie 1918. A absolvit patru clase primare, angajându-se apoi la un atelier de cizmărie din București. Devenit membru al UTC, a fost de mai multe ori arestat și încarcerat. Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a cunoscut în închisoarea de la Doftana, ajungând un apropiat al acestuia. Fidelitatea față de Dej și oportunismul au contribuit la consolidarea poziției sale, ocupând diverse funcții, care au culminat cu preluarea puterii, în calitate de prim-secretar al partidului, în 1965. Destinderea relativă din primii ani ai regimului său a creat iluzia unui tânăr „comunist liberal”, pragmatic și îndrăzneț. Condamnarea unor practici staliniste din vremea lui Dej, liberalizarea internă și criticarea invadării Cehoslovaciei, în 1968, au atras atenția Occidentului, devenind un partener de dialog agreat de președinți ca Charles de Gaulle, Richard Nixon, dar și de organisme internaționale. Notorietatea sa crescută a favorizat extinderea influenței românești în țările sărace din Lumea a Treia, plasând România în ipostaza ideală de a deține raporturi bune cu majoritatea statelor și de a media unele negocieri diplomatice internaționale (de exemplu, cele egipteano-israeliene). În tot acest timp, în țară, Ceaușescu monopoliza întreaga putere politică. Încălcând principiul ideologic al „conducerii colective”, care interzicea cumulul de funcții, a preluat în 1967 și funcția de Președinte al Consiliului de Stat. Contactul cu „revoluția culturală chineză” și cu uriașele manifestații din Coreea de Nord, în timpul vizitei asiatice din 1971, au accelerat acest proces. Faimoasele „Teze din iulie” 1971 marcau sfârșitul perioadei de „liberalizare”, înlocuită prin controlul total asupra societății. Apogeul puterii era atins în 1974, când devenea președinte al României, pregătind instaurarea comunismului dinastic. Criza economică și scăderea semnificativă a nivelului de trai au provocat greve și manifestații în câteva orașe și zone industriale, reprimate cu brutalitate. În decembrie 1989, protestele împotriva regimului au izbucnit în Timișoara și s-au extins în întreaga țară. Soții Ceaușescu au fugit din București, însă au fost capturați la Târgoviște, judecați pentru genocid și executați la 25 decembrie 1989.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele A și B și răspunde la următoarele cerințe: A „Nu înțelegem și nu putem accepta niciun fel de libertate pentru creațiile inspirate din concepțiile străine de ideologia clasei muncitoare [...] ideologia trebuie să fie una singură ‒ ideologia și concepția revoluționară a clasei muncitoare [...] Critica literară trebuie să fie critică comunistă, gazetele și revistele literare trebuie să fie în întregime comuniste [...] trebuie să fie bine ales întreg repertoriul televiziunii: filmele, piesele de teatru, muzica, poeziile. Trebuie să își găsească loc într-o măsură mai mare muncitorul. Să ascultăm și conferințe ținute de muncitori ‒ sunt convins că vor fi bine primite de clasa muncitoare, de poporul nostru și vor servi foarte bine cauzei socialismului (Aplauze prelungite).” („Tezele din iulie” 1971)

B Spectacol festiv dedicat zilei de 23 august, București, 1985

a) Argumentează, în două-trei fraze, afirmația potrivit căreia „Tezele din iulie” 1971 au marcat sfârșitul perioadei de „liberalizare”, utilizând informații din sursa A. b) Precizează, din sursa A, o informație referitoare la rolul muncitorului în promovarea ideologiei comuniste. c) Analizează sursa B, cu ajutorul unor lentile imaginare, din perspectiva nomenclaturii de partid, respectiv a cetățeanului român. Reflectează la modul în care astfel de imagini pot influența percepția opiniei publice despre un lider sau un regim politic, precum și efectele pe termen lung ale propagandei. Sintetizează observațiile, argumentele și reflecțiile tale, într-un eseu de maximum o pagină, despre relevanța studiului propagandei vizuale în înțelegerea istoriei recente a României.

RECAPITULARE

Concepte

1. Construiește harta mentală a unității de învățare De la partid periferic la partid unic. Aceasta va cuprinde informații în funcție de criteriile spațiu, timp, concepte specifice. Timp Spațiu 2. Vizitează virtual Muzeul Copilăriei în Comunism. a) Intră în sala de clasă. Identifică materiale ale propagandei comuniste. Compară cu sala ta de clasă și cu formele de organizare ale tinerilor din ziua de astăzi. HARTA MENTALĂ b) Imaginează-ți, împreună cu alți colegi de clasă, o ședință a unei organizații de copii și tineret din România comunistă (pionieri, UTC). • Realizați un scenariu bazat pe activitățile reale ale organizațiilor: recitarea unui jurământ, planificarea unei acțiuni de muncă patriotică (strângerea de fier vechi, plantări de arbori, citirea unui mesaj al partidului, critica și autocritica, repetiții de cântece patriotice, poezii, scenete dedicate evenimentelor speciale, vizionarea de filme educative sau documentare propagandistice, angajamente publice – vom învăța mai bine, vom fi mai cuminți etc.). • Simulați activitatea conform scenariului. Începeți activitatea prin intonarea imnului organizației: Șoimii Patriei/Am cravata mea/Uteciștii de azi, comuniștii de mâine. • Proiectează un scurt jurnal din perspectiva unui tânăr din acele timpuri, în care să răspunzi la întrebările: Cum te simți în organizație? Care sunt dilemele morale cu care te confrunți? Ce așteptări consideri că ar avea de la tine statul, societatea și părinții? Ce visezi tu să faci în viitor? • Rescrie jurnalul din perspectiva ta, a unui tânăr/unei tinere care trăiește într-o societate democratică. • Realizează un afiș referitor la drepturile omului: din perspectiva unui elev care a trăit într-un regim comunist; din perspectiva unui elev care trăiește într-o societate democratică.

EVALUARE Citește, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarea cerință: „Fiecare comunist este obligat să îndeplinească fără șovăială însărcinările date de partid, să se achite cu înalt spirit de răspundere de toate îndatoririle ce-i revin în funcția ce o îndeplinește la locul său de muncă, în întreaga sa activitate [...]. Comunistul trebuie să respecte cu strictețe disciplina de partid — care este aceeași pentru toți membrii partidului, indiferent de poziția pe care o au în societate, de funcțiile și atribuțiile încredințate de partid și de stat. Toți comuniștii trebuie să respecte întocmai normele și regulile muncii de partid, principiile democrației interne și ale conducerii colective — care prevăd discutarea problemelor în cadru organizat și, totodată, asumarea răspunderii nemijlocite pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate [...]. Constituie o îndatorire sacră, de prim ordin, a fiecărui comunist, de a apăra ca lumina ochilor unitatea de monolit a partidului, chezășia îndeplinirii cu succes a menirii istorice a partidului de conducător al națiunii noastre pe calea socialismului și comunismului.” (Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, Congresul al Xl-lea al PCR, 1974)

Realizează o fișă de lectură a sursei de mai sus după modelul dat. Ideile principale promovate Limbajul manipulator (lozinci) Publicul-țintă al mesajului Trăsături ale omului nou promovate în cod Se acordă 1 punct din oficiu.

3 puncte 2 puncte 2 puncte 2 puncte

Nicolae Ceaușescu și scene din istoria poporului, tablou oferit de Natalia și Nicolae Gadonschi-Țepeș, 1978

AUTOEVALUARE Realizează o prezentare multimodală* referitoare la cultul personalității în cadrul regimului comunist din România, după modelul din manualul digital. *Prezentarea multimodală este o modalitate eficientă de a transmite informații, care combină diferite tipuri de media și moduri de comunicare. Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 3 Dinamica regimului comunist 3.1. Instituții politice și organizarea administrativă 3.2. Relația stat-cetățean: coerciție, rezistență și acomodare

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A STATULUI (1965–1989) SECRETARUL GENERAL al PCR

CONSILIUL DE STAT

BIROUL

Comisii permanente deputați

Procurorul general

TRIBUNALUL SUPREM

CONSILIUL DE MINIȘTRI ministere

CONSILIILE POPULARE

organele procuraturii

organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă

• 1 președinte • 4 vicepreședinți

• un deputat pentru o circumscripție electorală • ≥ vârstă 23 ani

organele judecătorești

Tribunale

Procuratura județeană

aleg

• organe locale ale puterii de stat • un deputat ales pe circumscripție electorală • durată: - 5 ani - consiliile populare județene - 2,5 ani - consiliile populare municipale, orășenești, comunale

Judecătorii

Tribunale militare

locală

Comitete executive

militară

Birouri executive

CETĂȚENII cu drept de vot ≥ 18 ani

- forța politică conducătoare a întregii societăți - art. 3 (Constituția din 1965)

alege

Organele locale ale puterii de stat comuniste

MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ unicul organ legislativ al RSR • legislatură 5 ani

Organele supreme ale puterii de stat (1,2,3)

PREȘEDINTELE RSR (din 1974)

reprezintă puterea de stat, șeful statului

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN

Organele centrale ale administrației de stat

alege

„Comunismul, care s-a pretins o nouă civilizație, superioară celei capitaliste, pe care a negat-o cu pasiune, a forțat sute de milioane de oameni să trăiască într-un univers închis, represiv și umilitor.” Hannah Arendt, Originile totalitarismului, 2014 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

3.1. Instituții politice și organizarea administrativă Cunosc și înțeleg

Stema Republicii Populare Române

Stema Republicii Socialiste România

Dicționar istoric Constituție – legea fundamentală a unui stat. Consiliul de Stat ‒ organul suprem al puterii de stat; organ de conducere colectivă cu atribuții executive și legislative. Subordonat formal Marii Adunări Naționale (MAN), în realitate funcționa ca un instrument al PCR. Marea Adunare Națională ‒ organul legislativ suprem al Republicii Populare Române (1948-1965) și al Republicii Socialiste România (1965-1989).

Nicolae Ceaușescu primește sceptrul prezidențial, 1974

Principalele instituții politice comuniste Noul regim politic denumit democrație populară a fost clădit pe monopolul ideologic al PCR și a însemnat încălcarea sistematică a normelor, a drepturilor și a libertăților cetățenilor și absența statului de drept. Regimul comunist a fost slab instituționalizat și puternic personalizat. Instituțiile politice erau structuri organizate pentru a implementa și a susține ideologia comunistă, asigurând controlul total al Partidului Comunist asupra statului și societății. Ele funcționau într-un sistem centralizat, dictatorial, în care puterea era concentrată în mâinile unui grup restrâns. Menirea lor era de a implementa programele economice și sociale ale partidului-stat, cum ar fi colectivizarea, industrializarea forțată și politicile culturale, au monitorizat și dirijat toate aspectele vieții publice și private, de la economie la cultură, educație și mass-media, au promovat valorile marxist-leniniste și au eliminat orice opoziție politică sau ideologică, fiind implicate în supravegherea și eliminarea adversarilor politici și a oricăror forme de rezistență, în impunerea controlului total asupra societății. Cea mai importantă instituție politică a fost Partidul Comunist Român, care a monopolizat conducerea societății, prin supunerea cetățenilor. Constituțiile din 1948, 1952 și 1965 consfințeau rolul partidului comunist ca forță politică conducătoare a statului și a societății. Marea Adunare Națională (MAN) a fost organul legislativ formal, care funcționa ca un simplu instrument de validare a deciziilor luate de PCR. Președintele RSR – din 1974 – era și președintele Consi‑ liului de Stat. Consiliul de Stat era organul legislativ și executiv suprem. Acesta executa directivele PCR, fiind un organism subordonat acestuia și aproba decrete și Imagini din timpul ședinței MAN legi, controlând activitatea guverîn care s-a votat Constituția RPR, 1948 nului. Organele administrației de stat – la nivel central, Consiliul de Miniștri (din 1974, guvernul) – și locale (sfaturile/consiliile populare) aveau rol decizional. Organele procuraturii și organele judecătorești au fost instrumente care au dus la îndeplinire directivele date de conducerea PCR. Comitetul de Stat al Planificării (CSP) era organismul care coordona planificarea economiei socialiste și stabilea obiective de realizat în toate domeniile economice. Securitatea era poliția politică, responsabilă de reprimarea opoziției și monitorizarea populației. Ea colabora strâns cu PCR, Trupele de Securitate și armata pentru menținerea regimului totalitar.

Organizarea administrativă (1945-1989)

Repere cronologice

Harta adminstrativ-teritorială a României, 1967

• 7 septembrie 1950 Prin Legea nr. 5, cele 58 de județe au fost înlocuite cu 28 de regiuni compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune. • 19 septembrie 1952 Decretul nr. 331 a redus numărul de regiuni la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și Regiunea Autonomă Maghiară. • 16 februarie 1968 Prin Legea nr. 2, s-a reintrodus împărțirea administrativ-teri torială a țării pe județe.

Din 1945 până la reforma administrativă comunistă, România a avut 58 de județe, 424 de plăși, 191 de orașe și 6.276 de comune, conduse de prefecți, pretori și primari. În perioada 1950-1968, România a fost organizată din punct de vedere administrativ-teritorial după modelul URSS, pe regiuni și raioane (Legea nr. 5/6 septembrie 1950, noi schimbări pe harta administrativă având loc în 1952, 1956 și 1960). Regiunile și raioanele erau conduse de Sfaturile Populare, organele locale alese ale puterii de stat. Raionarea a accentuat centralizarea și controlul strict al PCR asupra administrației locale, reducând și mai mult autonomia locală. Prin comitetele de partid locale, partidul comunist a subordonat toate organele executive ale administrației centrale și locale, instituind un control riguros atât asupra aparatului administrativ, cât și asupra cetățenilor. Consecințele acestor acțiuni au fost erodarea tradițiilor locale, creșterea alienării între cetățeni și autorități și ineficiența economică a regiunilor și a raioanelor. În anul 1968, sub Nicolae Ceaușescu, s-a revenit la organizarea pe județe (Legea nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România), invocându-se recuperarea propriilor tradiții, consolidarea identității naționale distincte față de modelul sovietic și sim plificarea gestionării resurselor. În realitate, exceptând denumirea generică și recuperarea unor nume care trimiteau la trecut, nu exista nicio legătură între vechile județe, desființate chiar de comuniști, și cele noi. Au fost constituite 39 de județe, 236 de orașe, dintre care 47 de municipii și 2.706 comune, având în componență 13.149 de sate; municipiul București, capitala statului, avea statut aparte. Până la căderea comunismului, au mai fost introduse doar câteva modificări în 1981: reorganizarea județelor Ilfov, Ialomița și Dâmbovița și crearea a două noi județe, Giurgiu și Călărași. În perioada 1968-1989, organizarea administrativ-teritorială a fost stabilă, dar administrația era rigidă, strict controlată de partid. Instituțiile comuniste au eliminat orice formă de opoziție și au centralizat întreaga putere. Crearea de organe aparent democratice, invocarea participării hotărâtoare a maselor la conducerea statului au creat iluzia unei implicări în treburile statului, a unei conduceri colective a poporului, a unei autoconduceri muncitorești. Acestea au fost folosite doar pentru controlul asupra populației și glorificarea liderilor comuniști.

Multiperspectivitate Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere despre eficiența administrației în timpul regimului comunist din perspective multiple: membru al Partidului Comunist Român, secretar de partid, funcționar al unui consiliu popular, muncitor, țăran dintr-o cooperativă agricolă, dizident, persoană afectată de regim. Argumentele pe care le veți construi pentru dezbatere vor viza: modul în care funcționau instituțiile statului, decidenții reali, viața de zi cu zi în acest sistem. Comparați administrația comunistă cu cea contemporană cu ajutorul unei diagrame Venn. Stabiliți minimum o asemănare și o deosebire.

Acționez 1. Analizează schema de la pagina 29, informează-te și precizează, într-un organizator grafic, rolul oficial al fiecărei instituții și modul cum funcționa, de fapt, în realitate. 2. Construiește secțiunea Instituții politice și organizarea administrativă a Bibliotecii online a comunismului din România.

Vizita conducătorilor de partid și de stat în regiunea Hunedoara, 7-8 octombrie 1966

Jurnal reflexiv Precizează două consecințe ale politizării administrației pentru cetățeni.

Biblioteca virtuală

Proclamarea lui Nicolae Ceaușescu ca prim președinte al României

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A Harta administrativă, 2025 B    „Orice organ și orice lucrător al organului de stat, indiferent de postul pe care îl ocupă trebuie să se afle sub controlul organelor și organizațiilor de partid.” (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Cuvântare la plenara lărgită a CC al PMR din 23-25 martie 1956)

C    „Art. 1. ‒ Teritoriul Republicii Socialiste România este organizat în unități administrativ-teritoriale: județul, orașul și comuna. […] Art. 3. ‒ Județul este alcătuit din orașe și comune ‒ unități de bază ale organizării administrativ-teritoriale a țării ‒ în funcție de condițiile geografice, economice și social-politice, etnice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației. Art. 4. ‒ Orașul este centrul de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural și edilitar-gospodăresc. / Orașele care au un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării sau care au condiții de dezvoltare în aceste direcții pot fi organizate ca municipii. / Orașele în care își au sediul organele de conducere ale județului sunt orașe-reședință. Art. 5. ‒ Comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate ...”. (Legea nr. 2, 16 februarie 1968, în Buletinul Oficial, nr. 17, 17 februarie 1968) a) Menționează, din sursa C, un criteriu care determina organizarea unui oraș ca municipiu. b) Formulează, pe baza surselor B și C, un punct de vedere referitor la modul în care responsabilitățile administrației locale erau influențate de controlul Partidului Comunist. c) Imaginează-ți că ești un candidat la funcția de primar al unei localități. Redactează un discurs de maximum două pagini, adresat alegătorilor, în care să le explici cum vei aplica principiul separării administrației publice de influențele politice. În discursul tău, vei explica diferențele dintre influența politică asupra administrației în perioada comunistă și în prezent; măsurile concrete pe care le vei lua pentru a asigura transparența și imparțialitatea administrației locale; exemple de bune practici pentru o administrație eficientă, în serviciul cetățenilor. Prezintă discursul în fața colegilor. Nu uita că un ton persuasiv și convingător, specific unui discurs electoral, îți poate asigura succesul! d) Realizează, pornind de la sursele din lecție, un portofoliu digital (surse, hărți, imagini, fotografii, înregistrări audio‑video) folosind criterii de spa țiu-timp, despre organizarea administrativă a României în a doua jumă tate a secolul al XX-lea. Analizează comparativ hărțile administrative și corelează cu informațiile oferite de sursele B și C.

3.2. Relația stat-cetățean: coerciție, rezistență și acomodare Cunosc și înțeleg În primele decenii după cel de-Al Doilea Război Mondial, în numele dictaturii proletariatului, au fost impuse brutal noile norme comuniste de viață, cu ajutorul organizațiilor PCR, administrației, Securității, Miliției și justiției. Au fost restrânse drepturile omului, a fost reprimată orice împotrivire contra regimului, au fost arestați adversarii politici, reprezentanții categoriilor sociale, profesionale și religioase anticomuniste. Guvernarea lui Gheorghiu‑Dej s‑a impus în plan intern printr‑o teroare generalizată, exercitată cu ajutorul aparatului de represiune și justiției, prin distrugerea dușmanilor poporului, a vechilor elite politice, economice, culturale, ecleziastice și militare, prin schimbări sistemice însoțite de valuri de abuzuri, precum cele din timpul colectivizării. În perioada 1965-1989, intimidarea, controlul riguros asupra fiecărei persoane, frica inoculată în întreaga societate au fost impuse de Securitate, de aparatul de partid și de informatorii aflați în orice sector de activitate prin metode mai rafinate, dar eficiente pentru epurarea și controlarea întregii societăți, pentru crearea aparențelor respectării drepturilor fundamentale ale omului. Majoritatea cetățenilor s-au adaptat la cerințele regimului, unii au acceptat ideologia marxist-leninistă fie din oportunism, fie din necesitate, alții au adoptat o conformare aparentă la valorile comuniste și au deprins noul mod de viață umilitor și degradant. Supunerea, tăcerea în fața autorităților comuniste și acceptarea deformării realității, lașitatea, autocenzura zilnică erau reguli nescrise ale supraviețuirii într-un sistem impus și inflexibil, de evitare a situațiilor tensionate, conflictuale cu oamenii și instituțiile partidului-stat. Pentru cea mai mică încercare de exprimare a gândirii libere în raport cu regimul totalitar comunist, erai blamat de semeni, constrâns să retractezi totul. Pentru cei care nu erau de acord cu acest traseu al degradării umane,

Dicționar istoric Nomenclatură – liste cu funcții de conducere și persoane de încredere, care formau elita de partid și de stat din URSS; modelul a fost preluat și în țările devenite comuniste după Al Doilea Război Mondial. U rcarea în ierarhie era condiționată de origine, de loialitatea față de grupul conducător și de zelul în îndeplinirea sarcinilor trasate. Membrii nomenclaturii erau beneficiarii unor privilegii, care le impulsionau loialitatea față de regim și îi diferențiau vizibil de cetățenii obișnuiți. Securitatea – poliția politică a regimului comunist din România. Teroare comunistă – teroare politică utilizată de bolșevici în timpul Războiului Civil și după aceea pentru distrugerea vechii ordini și pentru construirea noului regim. Practica a fost preluată după 1945 și în țările satelit, comuniștii utilizând-o pentru a-și elimina adversarii reali sau imaginari și pentru consolidarea partidului-stat.

Repere cronologice • 30 august 1948 Înființarea Direcției Generale a Securității Poporului Vizita de lucru a lui Nicolae Ceaușescu și a altor conducători de partid și de stat în județul Satu Mare, 21 iunie 1978

• 22 ianuarie 1949 Înființarea Miliției în RPR

Multiperspectivitate a) Descrie relația stat-cetățean în România anilor 19471989 din perspectiva unui nomenclaturist, lucrător în Securitate, cetățean. b) Prezintă din perspectivă personală relația stat-cetățean într-un sistem democratic.

Acționez Construiește sarcini de lucru după modelul metodei „Cubul” pentru a sintetiza împreună cu colegii de clasă cunoștințele lecției Relația stat-cetățean: coerciție, rezistență și acomodare. Model de rezolvare: Descrie caracteristicile regimului comunist din România.

Memorialul Sighet, Sala rezistenței armate anticomuniste

cu politica partidului, urmau persecuțiile, anchetarea, judecarea, condamnarea și trimiterea în sistemul concentraționar. Acest mecanism al fricii și al tăcerii a funcționat de-a lungul întregii perioade comuniste. Cu un nivel de trai scăzut, mulți cetățeni s-au acomodat lipsei de libertate și penuriei alimentare, prin strategii de supraviețuire, cum ar fi economia subterană sau schimburile private de produse și servicii. În cele mai multe situații, oamenii au ales compromisul politic și social, adică să „joace un rol dublu” – afișând loialitate față de regim, dar păstrând în privat convingeri diferite. O viață total diferită o aveau oamenii care slujeau regimul, nomenclatu‑ riștii, lipsiți de scrupule și dornici de a accede tot mai sus pe scara regimului comunist. În toată această perioadă, statul comunist a realizat schimbări economice și sociale majore. Cei care au beneficiat de aceste procese noi de accentuare a dezvoltării economico-sociale au aderat la doctrina comunistă, au fost promotorii aplicării ideologiei totalitare. Statul comunist a utilizat mecanisme violente și represive pentru a obține supunerea populației. Prin educație, propagandă și cenzură, regimul și-a asigurat controlul ideologic asupra societății, a încercat să implementeze un monopol asupra adevărului și să creeze un „om nou” devotat ideologiei comuniste. De cele mai multe ori, controlul strict asupra cetățenilor a dus la alienare socială. Deși coerciția a asigurat supunerea, rezistența latentă a arătat că regimul nu a reușit să câștige pe deplin loialitatea cetățenilor. Au existat numeroase forme de rezistență: armată (grupuri de partizani au luptat împotriva regimului în anii ’40-’50, însă au fost anihilate în cele din urmă), culturală și intelectuală (unii intelectuali și artiști au folosit arta, literatura și muzica pentru a critica subtil regimul), religioasă (atât în interiorul cultelor recunoscute – deși unele structuri ale acestora au fost compromise de colaborarea cu regimul comunist –, cât și în afară). Unii cetățeni au manifestat forme pasive de rezistență, prin refuzul de a participa activ la cerințele regimului: absenteism la manifestații publice, în acțiuni organizate de comuniști pe plan cultural, economic, implicare minimală în colectivizarea agriculturii etc. Pasivitatea cetățenilor a influențat profund mentalitatea colectivă, generând neîncredere în instituțiile și autoritățile comuniste. Cetățeanul model era cel care a Afiș de propagandă comunistă pactizat cu regimul comunist, care din anii ’50 a fost de acord cu directivele partidului, care a susținut principiile și normele vieții și activității comuniste. Cei care s-au opus deschis au fost reprimați, iar cei care au refuzat să adere la ideologia și structurile oficiale au fost marginalizați. Neîncrederea între cetățeni și între aceștia și instituțiile politice ale statului a avut consecințe dezastruoase, marcând societatea românească pentru câteva generații.

Analizez. Argumentez 1. Analizează, împreună cu alți colegi de clasă, schema alăturată și discutați despre motivele care i-au determinat pe unii oameni să accepte sistemul comunist. Care credeți că sunt motivațiile nostalgiei comunismului în societatea contemporană? 2. Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A    „Confiscarea totală a exprimării publice și a reprezentării politice, omniprezența organelor de control, de opresiune și de înregimentare, monopolul asupra mijloacelor de comunicare și de informare au caracterizat regimurile totalitare comuniste până într-acolo încât termenii au devenit aproape tautologici (pleonastici) [...] Totalitarismul fărâmițează societatea în scopul de a-i slăbi pe membrii săi, astfel încât fiecare dintre ei să devină dependent de partidul-stat unic. Un regim totalitar sfâșie toate legăturile indivizilor între ei, că sunt familiale, comerciale, sociale, sentimentale [...] astfel încât Autoritatea rămâne singurul mediator la care fiecare trebuie să se raporteze ca să poată supraviețui. Din copilărie și până la moarte, totul este guvernat de această Autoritate. Totalitarismul se reduce la negarea sinelui în avantajul unui nou colectiv reglementat de lege.” (Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, vol. I, 2018)

B    „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale.” (art. 3) „Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborare internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fie cărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale.” (art. 22) (Declarația

Loial Partidului Comunist și con ducătorului său Ateu Devotat muncii și colectivului

Omul Nou

Disciplinat, ascultător, gata să își sacrifice viața personală pentru idealurile comuniste

Universală a Drepturilor Omului, 1948)

a) Compară viziunea despre relația cetățean-stat din sursa A cu principiile enunțate în sursa B. b) Descrie modul în care regimurile totalitare descrise în sursa A încalcă drepturile menționate în sursa B. c) Scrie un jurnal imaginar din perspectiva unei persoane care a trăit în perioada comunistă și a încercat să devină omul nou (sursa C). Ai avea conflicte interioare, gânduri ascunse? Descrie aceste trăiri în jurnal. d) Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere care să răspundă la întrebarea: Într-o democrație există forme subtile de control al individului de către stat? Argumentați răspunsurile pro sau contra cu exemple din societatea actuală și din experiența voastră personală. e) Investighează în arhivele online și descoperă câte două mărturii ale dizidenților, documente oficiale, articole de presă din epocă. Analizează-le și notează într-un tabel exemple de coerciție, rezistență și acomodare în raport cu statul comunist.

Ideologia

Propa‑ ganda

Preju decățile

Vârsta

Trecutul

Economia

Contextul

Situațiile dificile și stresante

Structurile societale

Lăcomia

Puterea

Convingerile personale

Frica

Presiunea semenilor

Jurnal reflexiv  Imaginează-te ca un cetățean român trăind în anii ’80. Scrie un jurnal perso nal în care să exprimi modul în care te raportezi la statul comunist: • Te supui regulilor pentru a evita probleme? • Încerci să protestezi în mod subtil? • Simți că ai vreo libertate?  A fost vreodată nevoie să respecți o regulă cu care nu erai de acord? Cum ai gestionat această situație?

Biblioteca virtuală

Adevăruri despre trecut: Securitatea, brațul înarmat al partidului

RECAPITULARE. EVALUARE PRIN PROIECT Realizează, împreună cu colegii de clasă, un atelier interactiv cu tema „Relația stat-cetățean în România comunistă” folosind metoda „Pălăriile gânditoare”. Pălăria albă: Informează. Caută informații despre tema pusă în discuție. Studiază surse istorice despre regimul comunist (documente, legi, mărturii).

STRUCTURA EVENIMENTULUI

Introducere ‒ 15 minute

Atelierul Pălăriilor gânditoare ‒ 40 de minute Fiecare grupă analizează relația stat-cetățean din perspectiva pălăriei sale.

Sarcină de lucru: Prezentarea temei cu ajutorul unei aplicații informatice (Padlet, Prezi, Canva etc.). Aceasta va include: caracteristicile regimului, modul de funcționare, relația dintre stat și cetățean: coerciție, rezistență, acomodare, analiza propagandei, compararea relației stat-cetățean în regimul comunist și în democrație. Pălăria roșie: Spune ce simte. Își exprimă emo țiile, sentimentele. Analizează cum se simțeau cetățenii în raport cu statul (frică, loialitate, revoltă).

Sarcină de lucru: Reprezentarea temei în artă, litera‑ tură și mass-media. Sugestii: ▶ crearea unui colaj de imagini, poezii sau texte literare care ilustrează emoțiile trăite de oameni sub regimul comunist; ▶ discuții despre frică, lipsa libertății, speranță, rezistență și alte sentimente specifice perioadei; ▶ elaborarea unui jurnal fictiv/mini-documentar din perspectiva unui cetățean trăind în comunism. Scrierea unor însemnări zilnice despre experiențele și emoțiile trăite. Ilustrarea jurnalului cu imagini, citate și simboluri relevante. Pălăria verde: Generează idei noi. Oferă soluții alternative, idei noi, inovatoare, caută alternative.

Sarcină de lucru: Propunerea unor metode inovatoare de studiere a temei.

Sugestii: ▶ realizarea unui blog sau podcast cu păreri, experiențe și analize despre regimul comunist; ▶ crearea unor povestiri sau benzi desenate despre subiect. Pălăria galbenă: Prezintă aspectele pozit ive. Este simbolul gândirii constructive, explorează optimist posibilitățile. Identifică beneficiile sistemului pentru cetățeni (votul femeilor, asistența socială, pensii, educație, locuințe etc.).

Sarcină de lucru: Evidențierea aspectelor considerate pozitive ale regimului comunist.

Sugestie: crearea unei broșuri/afiș/videoclip cu informații despre aspectele pozitive ale sistemului.

Dezbatere finală și concluzii ‒ 30 de minute Fiecare grupă prezintă concluziile. Se discută lecțiile învățate din trecut și implicațiile asupra prezentului. Q&A cu un istoric/invitat special pentru o perspectivă academică. Locație: muzeul de istorie, bibliotecă, centru cultural, școală/sala de clasă

Invitați: istorici, foști deținuți politici, sociologi etc.

Elemente interactive (opțional) Simulare istorică – participanții primesc „roluri” (cetățean, activist, funcționar de stat) pentru a experimenta relația stat-cetățean.

Dosarul cetățeanului – fiecare participant primește un dosar care conține o situație reală de viață din comunism și trebuie să o analizeze prin prisma pălăriei sale.

Pălăria neagră: Prezintă aspectele negative. Este criticul, prezintă posibile riscuri, pericole, identifică greșelile. Evaluează efectele negative (lipsa libertății, cenzura, supravegherea).

Sarcină de lucru: Analiza critică a regimului comunist.

Sugestie: realizarea unui raport critic care să includă exemple concrete de strategii folosite de regimul comunist pentru a controla cetățenii. Pălăria albastră: Clarifică/Alege soluția co‑ rectă. Este liderul, conduce activitatea.

Sarcină de lucru: Conducerea activității, tragerea concluziilor.

Responsabilități: ▶ organizarea și coordonarea echipei; ▶ crearea unui rezumat vizual (poster, infografic) cu ideile principale; ▶ organizarea unei discuții de tip panel/masă rotundă cu invi tații atelierului interactiv.

AUTOEVALUARE Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 4 România în relațiile internaționale postbelice 4.1. Relațiile cu marile puteri în perioada 1944-1989 STUDIU DE CAZ: România în cadrul organizației Tratatului de la Varșovia

Granița dintre NATO și Pactul de la Varșovia, în contrast una cu cealaltă, din 1949 (formarea NATO) până în 1990 (reunificarea Germaniei)

„Denunțarea invaziei Cehoslovaciei de către Ceaușescu a fost un act de curaj, pentru care el și țara au câștigat respectul lumii întregi […]. Puțini ar fi putut prezice că după trei ani de la triumful său din 1968, Ceaușescu își va dezvălui tendințele autocrate, intolerante și capricioase, care mai târziu vor deveni dominante.” Dennis Deletant, România sub regimul comunist, 2010 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

4.1. Relațiile cu marile puteri în perioada 1944-1989 Cunosc și înțeleg

Nikita Hrușciov și Gheorghe Gheorghiu-Dej la București, iunie 1955

Dicționar istoric Doctrina Truman – sau a „îndiguirii”, doctrină de politică externă americană, lansată în 1947, în vederea susținerii democrațiilor și stopării expansiunii politice și ideologice sovietice. Planul Marshall ‒ plan american pentru reconstrucția Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Stat-satelit ‒ un stat care este formal independent, însă în realitate este controlat de un stat mai puternic.

România a ieșit din alianța cu Germania la 23 august 1944, însă a semnat Convenția de armistițiu cu URSS, SUA și Marea Britanie abia la 12 septembrie 1944. În acel moment, sovieticii controlau deja întreaga țară. Discuțiile între marile puteri cu privire la viitorul părții estice a Europei nu au lipsit în perioada următoare, Stalin obținând din partea liderilor occidentali recunoașterea explicită (Moscova, 9 octombrie 1944) sau tacită (Ialta, 4-11 februarie 1945) că macroregiunea, implicit România, se afla în sfera de influență a URSS. Însă dincolo de aranjamentele diplomatice, ceea ce conta cu adevărat era prezența copleșitoare a Armatei Roșii în țările din zonă, condiția hegemoniei Kremlinului în acest spațiu. După semnarea Tratatului de pace de la Paris (10 februarie 1947), politica externă românească a avut ca linie directoare subordonarea țării față de URSS. Anul 1947 a marcat și o schimbare radicală a politicii SUA în Europa, prin lansarea doctrinei Truman și a planului Marshall. Moscova a reacționat și a respins Planul Marshall, impunând aceeași linie și statelor-satelit, inclusiv României. URSS a creat, în 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizație menită oficial a încuraja colaborarea economică între țările comuniste est-europene, în realitate fiind un instrument de dominație. În plan militar, statele occidentale au constituit Organizația Tratatului Atlanticu‑ lui de Nord (NATO), în 1949, iar cele comuniste Organizația Tratatului de la Varșovia, în 1955. Starea de neîncredere și ostilitate reciprocă între cele două părți, timp de aproape patru decenii, a purtat numele de Războiul Rece. În vreme ce România s-a afirmat ca unul dintre cei mai fideli sateliți ai Uniunii Sovietice, legăturile cu statele occidentale au devenit formale. Reluarea contactelor autonome cu Occidentul s-a realizat după decesul lui Stalin (1953). Negocieri ale părții române cu diverse state din Vest au avut loc în anii următori, în vederea rezolvării diferendelor financiare și a extinderii schimburilor comerciale.

Război Rece ‒ conflict politic și ideologic între lumea liberă occidentală și statele comuniste după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Repere cronologice • Aprilie 1949 Înființarea NATO • Mai 1955 Înființarea Pactului de la Varșovia

Aspecte din timpul vizitei în România a președintelui Franței, Charles de Gaulle, 17 mai 1968

Declarația cu privire la poziția PMR din aprilie 1964 a marcat începutul unor relații tensionate cu Moscova. Venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea statului, în 1965, a însemnat consolidarea politicii de distanțare relativă față de linia moscovită. În 1967, România a stabilit relații diplomatice cu RFG și a refuzat să urmeze exemplul statelor comuniste est-europene, care au rupt relațiile cu statul Israel, cu ocazia Războiului de Șase Zile. Notorietatea lui Ceaușescu în Occident a crescut după condamnarea, în august 1968, a invaziei Cehoslovaciei de către URSS. Mai mulți lideri occidentali au vizitat capitala României: președinții francezi Charles de Gaulle și Valéry Giscard d’Estaing, președintele american Richard Nixon, premierul britanic Harold Wilson, premierul italian Giulio Andreotti și cancelarul vest-german Helmut Schmidt. În ceea ce privește relațiile politico-diplomatice ale României cu China din perioada Războiului Rece, acestea s-au derulat începând cu mijlocul anilor ’60, în contextul rupturii ideologice chino-sovietice și a desprinderii treptate și parțiale a României de URSS, consolidându-se după momentul invadării Cehoslovaciei și condamnării acestui fapt de către Ceaușescu. A doua parte a Războiului Rece a conturat o dezvoltare ascendentă a acestor relații politico-diplomatice dintre China și România. În ultimele două decenii ale secolului al XX-lea, regimul Ceaușescu a eșuat într-un total dispreț față de obligațiile externe și a pierdut complet susținerea internațională. Prestigiul lui Ceaușescu s-a prăbușit, mai ales după 1985, odată cu afirmarea noului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, și a promovării unor schimbări politice și sociale – perestroika (restructurare) și glasnost (transparență). Politica de reforme interne inițiată de acesta a fost respinsă la București, ceea ce a dus la o izolare diplomatică accentuată a României.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

1. Subordonarea absolută față de URSS (1945‑1955) 2. Subordonarea asumată (1955‑1962) 3. Contestarea subordonării (1962‑1965)

Regimul Gheorghiu‑Dej

Regimul Ceaușescu 4. Apogeul politicii de autonomie și anii marilor succese diplomatice (1965‑1975) 5. Creșterea tensiunilor cu Occidentul pe tema drepturilor omului (1975‑1985) 6. Anii izolării (1985‑1989)

Multiperspectivitate Cum poate fi percepută politica reformistă a lui M. Gorbaciov de un sovietic? Dar de către un român sau un occidental?

De la stânga la dreapta, Gerald Ford, Richard Nixon și Nicolae Ceaușescu (1973)

A „Pe măsură ce s-a distanțat cu precauție de partidul sovietic, elita partidului românesc și-a intensificat în egală măsură relațiile cu Occidentul. O reluare a contactelor începuse la jumătatea anilor 1950, prin acorduri – mai întâi cu Franța, apoi cu Marea Britanie – care soluționau revendicările financiare ale cetățenilor lor față de România pentru proprietățile confiscate. […] Apropierea României de SUA a fost oarecum întârziată, deoarece, se pare, tabăra americană trebuia convinsă că România avea cu adevărat politici proprii, diferite de cele ale Uniunii Sovietice […]. Elita partidului românesc nu a căutat nicio clipă să stabilească relații mai bune cu Vestul din admirație pentru valorile occidentale. Ostilitatea ei față de spiritul antreprenorial «burghez» și crezul politic liberal […] era neclintită. Nici nu s-a gândit vreodată să părăsească blocul sovietic.” (Keith Hitchins, Scurtă istorie a României, 2015) B „În 1973, Nicolae Ceaușescu a vizitat din nou America, în speranța că avea să rezolve problema clauzei și să încheie un acord pe termen lung cu SUA, ce viza cooperarea în domeniile economic, industrial și tehnologic, dar, la final, nu a obținut decât o Declarație comună de principiu. Abia peste doi ani, în timpul președintelui Gerald R. Ford, s-a reușit finalizarea unei campanii diplomatice de aproape un deceniu, după ce statul român a acordat garanții cu privire la o politică permisivă față de emigrarea evreilor către Israel […]. Câteva întrevederi între cei doi lideri, desfășurate la Washington și București, în vara lui 1975, au consfințit bunele relații dintre cele două țări. Consecințele acordării clauzei națiunii celei mai favorizate au fost evidente în plan economic: exportul românesc peste Ocean s-a dublat în doar doi ani, iar România a putut primi credite de la Banca de Export Import. În timp însă a servit și ca măsură coercitivă împotriva regimului Ceaușescu, obligat la o politică transparentă în chestiunea drepturilor omului.” (Florin Răzvan Mihai, Relațiile internaționale ale României (1945‑1989), 2020)

Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu în Republica Populară Chineză. Primirea de către președintele Mao Zedong, iunie 1971

Jurnal reflexiv  Consideri că la finalul celei de-a doua conflagrații mondiale, România ar fi avut soluții pentru a nu intra în sfera de influență sovietică?  De ce crezi că „spiritul rebel” manifestat de Nicolae Ceaușescu, în urma condamnării invaziei Cehoslovaciei din august 1968, nu a durat?

Biblioteca virtuală

a) Menționează un spațiu occidental, precizat atât în sursa A, cât și în sursa B. b) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). c) Formulează, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la elita partidului românesc, susținându-l cu o informație selectată din sursă. d) Precizează, din sursa B, două informații referitoare la urmările acordării „clauzei națiunii celei mai favorizate”. e) Argumentează, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia, în perioada postbelică, România a intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)

Acționez 1. Simulează, împreună cu alți colegi de clasă, participarea la o conferință internațională dedicată României în perioada Războiului Rece/o ședință a Consiliul Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. Fiecare participant joacă rolul unui reprezentant al unei țări (de exemplu: România, URSS etc.). Temele care vor fi discutate vizează: poziția geopolitică, situația drepturilor omului, relațiile economice și culturale în perioada Războiului Rece. 2. Explică, într-un eseu de cinci alineate*, politica externă a României în perioada Războiului Rece. * Eseul de cinci alineate: a) Primul alineat introduce o opinie a autorului. b) Următoarele trei alineate prezintă câte o idee care susține opinia prezentată, împreună cu dovezi, argumente și/sau citări. c) Alineatul final reamintește opinia și rezumă ideile care o susțin.

3. Imaginează-ți că ești un jurnalist străin și scrii un reportaj despre România în cadrul Tratatului de la Varșovia. Nu cunoști, nu știi toate documentele. Cum ai prezenta cititorilor tăi aceste evenimente? Cum te-ai documenta? Gândește-te la: • ideea principală; imaginile pe Protest împotriva cursei înarmării care le-ai folosi; concluzia pe nucleare dintre NATO și Tratatul care o formulezi. de la Varșovia (Amsterdam, 1981) Articolul trebuie să cuprindă: • un titlu (scurt și de impact); o introducere (o prezentare generală a subiectului, de aproximativ trei rânduri); un cuprins (să nu depășească 10 rânduri); o imagine care să ajute la înțelegerea subiectului; concluzii. 4. Identifică în mediul online modul în care România era prezentată în presa sovietică, în cea occidentală și în materialele de propagandă internă. Compară, cu ajutorul diagramei Venn, și stabilește două asemănări și două deosebiri.

Tensiuni politice (1968)

5. Construiește, împreună cu alți colegi de clasă, secțiunea referitoare la România în relațiile internaționale postbelice a Bibliotecii online a comunismului din România.

STUDIU DE CAZ: România în cadrul organizației Tratatului de la Varșovia Dominarea Europei de Est de către Uniunea Sovietică s-a oficializat printr-un sistem de alianțe impuse, cunoscut sub numele de Organizația Tratatului de la Varșovia (Pactul de la Varșovia), semnat la 14 mai 1955, la inițiativa liderului sovietic Nikita Hrușciov. Din organizație au făcut parte, alături de URSS, Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, România și Ungaria. Oficial, era vorba de o alianță militară a țărilor din Europa de Est, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței militare occidentale, NATO. Statele membre își luau angajamentul de a se apăra reciproc în cazul unei eventuale agresiuni externe, garantându-și inviolabilitatea propriilor frontiere. Declarativ, aliații și-au bazat relațiile pe principiul neintervenției în afacerile interne, pe respectul suveranității și al independenței naționale. Au existat momente tensionate în interior, provocate de dorința unor state membre de a reforma sistemul sau chiar de a-l părăsi. Ceea ce a contat a fost voința URSS de a-și menține influența în Europa C entrală și de Est, cum s-a văzut foarte clar în câteva crize majore. La Budapesta s-a format, în octombrie 1956, un guvern de coaliție condus de Imre Nagy, care a declarat ieșirea Ungariei din P actul de la Varșovia. Moscova a reacționat în forță pentru înăbușirea revoluției. Guvernul român a secondat politic URSS în această acțiune, punând la dispoziție mijloacele de comunicație ale țării pentru deplasarea trupelor Kremlinului, chiar deținându-i o perioadă, Liderii statelor din cadrul Tratatului la Snagov, pe liderii maghiari arestați de sovietici. de la Varșovia, mai 1987 (în mijloc, Intervenția trupelor Pactului împotriva Primăverii de la Praga, Mihail Gorbaciov, alături, în stânga, mișcarea reformatoare din Cehoslovacia condusă de Alexander Nicolae Ceaușescu) Dubček, a fost condamnată de Nicolae Ceaușescu la 21 august 1968. Acesta a ținut un discurs la București, în fața unei mari adunări populare, criticând această invazie împotriva unui stat socialist. URSS nu a intervenit militar în timpul crizei din Polonia, din 1980-1981, dar a sprijinit acțiunile de descurajare a manifestațiilor de protest. România a susținut și ea acest punct de vedere, recomandând precauție în ceea ce privește răspunsul Tratatului de la Varșovia față de criza din Polonia. Atitudinea Bucureștiului s-a schimbat în august 1989, când Mișcarea „Solidaritatea” se pregătea să preia conducerea guvernului polonez. Speriat de posibila contagiune în Est, Nicolae Ceaușescu a propus intervenția în Polonia a trupelor sovietice staționate acolo, însă solicitarea a fost ignorată. Pactul și-a încetat practic existența la începutul lui 1991 și a fost dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Liderii comuniști români au contestat anumite măsuri hotărâte în interiorul alianței, în principal de conducătorii politici și militari sovietici, dar au reușit în același timp să păstreze România în Organizația Tratatului de la Varșovia, evitând situațiile de criză […]. La rândul lor, autoritățile de la Moscova au înțeles faptul că liderii de la București erau în totalitate fideli sistemului comunist impus în România cu ajutorul Armatei Roșii imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar contestațiile acestora vizau mai curând modalitățile de aplicare a unor principii în relațiile dintre statele membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia.” (Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia, 2008) a) Menționează, din sursa dată, alianța politico-militară a statelor comuniste. b) Formulează, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la atitudinea României în cadrul acestei alianțe, susținându-l cu o informație selectată din sursă. c) Realizează un portofoliu digital (Bookcreator) al cărui conținut să se refere la acțiunile R omâniei în cadrul Tratatului de la Varșovia, folosind diferite surse de informare (lucrări de specialitate, articole, site-uri etc.).

RECAPITULARE 1. Sintetizează informațiile studiului de caz România în cadrul organizației Tratatului de la Varșovia conform metodei S INELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și Gândirii). Informații con firmate de text ✓

Cunoștințe/Informații contrazise de text –

Cunoștințe/Informații noi, nemaiîntâlnite până acum +

Cunoștințe incerte/ Informații noi, care merită să fie cercetate ?

2. Construiește un portofoliu (digital – Canva) folosind criterii de spațiu și timp și concepte specifice (relații internaționale, lumea postbelică, mari puteri, Tratatul de la Varșovia, Războiul Rece, NATO), cu tema „România în relațiile internaționale postbelice”. 3. Realizează o investigație, plecând de la materialele din portofoliul construit, în care să susții/să combați puncte de vedere privind faptele unor personalități (Ana Pauker, Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Corneliu Mănescu) ale regimului comunist din România implicate în relațiile internaționale postbelice. Model de rezolvare: Gheorghe Gheorghiu-Dej a semnat acorduri economice care au favorizat interesele sovietice (precum sovromurile) etc. Puncte de vedere Nicolae • Susținere: Gheorghiu-Dej a reușit să reducă dependența Ceaușescu militară și economică a României față de URSS. și Fidel Castro, • Combatere: Sub conducerea sa, România a fost transforBucurești, mată într-un stat-satelit al URSS. mai 1972

EVALUARE I. Alege varianta corectă de răspuns. 1. România a devenit membră a CAER și a Tratatului de la Varșovia în anii: a) 1947, 1956; b) 1948, 1957; c) 1949, 1955. 2. În anul 1967, România a stabilit relații diplomatice cu: a) Marea Britanie; b) Franța; c) Germania Federală. 3. Apogeul politicii de autonomie și anii marilor succese diplomatice ai lui Nicolae Ceaușescu au fost anii: a) 1965-1975; b) 1967-1980; c) 1971-1985. 4. Promovează politica de perestroika (restructurare) și glasnost (transparență) liderul sovietic: a) Nikita Hrușciov; d) Leonid Brejnev; c) Mihail Gorbaciov.

II. Completează, pe caiet, spațiile libere cu termenii corespunzători: a) România a semnat Tratatul de pace de la Paris în anul ... . b) A marcat începutul îndepărtării de Moscova, Declarația PMR din anul ... . c) ... , președintele Franței, a vizitat România în anul 1968. d) A acordat României clauza națiunii celei mai favorizate ... . III. Construiește un text, de aproximativ 300 de cuvinte, referitor la „Relațiile internaționale postbelice ale României”, în care să utilizezi următoarele noțiuni: CAER, NATO, Pactul de la Varșovia, Occident, Război Rece, Cehoslovacia.

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

I. – 2 p 0,5 p × 4 = 2 p

II. – 2 p 0,5 p × 4 = 2 p

(Se punctează utilizarea corectă a fiecărei noțiuni și respectarea numărului de cuvinte.)

III. – 5 p 0,5 p × 6 + 2 p = 5 p

Din oficiu: 1 punct Punctaj maxim: 10 puncte

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 5 Represiunea politică 5.1. Legislație și instituții represive: securitate, miliție, trupe de securitate, justiția 5.2. Sistemul concentraționar (1945-1964): închisori, lagăre, colonii de muncă, deportări 5.3. Forme de supraveghere și represiune (1965-1989): generalizarea supravegherii, procese de drept comun motivate politic, psihiatrie punitivă, instituționalizarea forțată a minorilor

„Am ieșit pe poartă, urmându-l îndeaproape pe sergentul-major care trebuia să mă conducă la gară. Am întors capul, ca să văd cum arată pușcăria din perspectiva omului liber, și am privit-o cu silă și mirare.” Florin Constantin Pavlovici, Tortura, pe înțelesul tuturor. Memorii, 2012 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

5.1. Legislație și instituții represive: securitate, miliție, trupe de securitate, justiția Dicționar istoric Sistem represiv – instituții și metode folosite de stat pentru a-i pedepsi sau a-i elimina pe cei care aveau (sau ar fi putut avea) atitudini, valori sau idei diferite de cele ale Partidului Comunist, aflat la putere. Asesor popular ‒ reprezentant al organizațiilor controlate de comuniști în completele de judecată ale tuturor instanțelor judecătorești, care asigură aplicarea legilor în spiritul justiției de clasă. NKVD ‒ Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne – instituția principală a represiunii în Uniunea Sovietică (anterior CEKA, OGPU, ulterior MGB, KGB). Filaj ‒ activitatea de urmărire secretă în teren, cu ajutorul unor mijloace și metode specifice, a unor persoane și locuri care fac obiectul „muncii de securitate”.

Repere cronologice • 19 noiembrie 1946 Se desfășoară ultimele alegeri declarat libere, marcate de violență, cu rezultate convenabile guvernului comunist. • 14 iulie 1947 „Înscenarea de la Tămădău”, în urma căreia liderii PNȚ au fost considerați trădători și arestați • 30 decembrie 1947 Abdicarea forțată a Regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române

Cunosc și înțeleg Comuniștii au reușit în anii 1945-1947 să preia controlul asupra instituțiilor statului român. Cu implicarea brutală a sovieticilor, au instalat un guvern dominat de PCR și condus de Petru Groza. Prin violență extinsă și falsificarea rezultatelor, au obținut majoritatea parlamentară, au scos în afara legii partidele democratice și i-au arestat pe liderii acestora, au forțat abdicarea Regelui Mihai I și au construit un regim totalitar, copie a celui stalinist. Preluarea întregii puteri de către comuniști a fost însoțită și de o amplă campanie de represiune îndreptată împotriva celor considerați adversari politici, numiți, ulterior, „dușmani ai poporului”. Statul comunist a avut la dispoziție un sistem represiv ce a constituit un instrument permanent de guvernare, o componentă de bază a regimului în care intrau Securitatea, Miliția, Trupele de Securitate, justiția. Justiția. Cadrul legal pentru funcționarea acestor instituții a fost asigurat de un nou sistem de justiție. Începând cu anul 1948, acesta a fost modificat astfel încât să servească drept explicație publică pentru abuzurile comise de regimul „democrației populare”. Conform articolului 65 al Constituției Republicii Populare Române din 1952, rolul justiției era acela de „a apăra regimul de democrație populară și cuceririle oamenilor muncii, de a asigura respectarea legalității populare, a proprietății publice și a drepturilor cetățenilor”. S-a urmărit crearea unei justiții populare, cu judecători proveniți din rândurile oamenilor muncii și cu asesori populari numiți de partid și care aveau puterea, alături de judecători, de a interveni în toate procesele, de a prezenta probe și de a desemna avocații apărării. Pentru a crea un cadru legislativ adecvat represiunii, regimul comunist a revizuit principalele acte ale justiției penale – Codul penal, Codul de procedură penală și Codul justiției militare.

Securitatea. A fost înființată prin decretul nr. 221/30 august 1948, sub denumirea de Direcția Generală a Securității Poporului, cu rolul de „a apăra cuceririle democratice și a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor externi și interni”. Personalul noii instituții era militarizat, cu ofițeri și subofițeri, cu structuri și metode de lucru preluate după modelul direcției securității statului sovietic (NKVD). De alt fel, Securitatea a fost condusă, inițial, de agenții NKVD Gheorghe P intilie, zis Pantiușa, Alexandru N icolschi și Vladimir Mazuru, fiind în 25.000 subordinea Ministerului de 19.295 20.000 17.703 16.740 Interne. Securitatea s-a folo15.312 14.320 sit de metode violente pen15.000 13.348 tru a elimina orice formă de 10.423 10.000 opoziție la adresa regimului politic – arestări, deportări 5.000 3.042 în lagărele de muncă forțată, 0 anchete violente, torturi, re1948 1951 1952 1953 1956 1960 1967 1989 educare, asasinate. În același Efectivele Securității 1948-1989 timp, Securitatea a făcut apel

și la mijloace așa-zis pașnice – interceptarea corespondenței, filaj, percheziții, amenințări, șantaj, crearea unei rețele informative etc. Miliția și Trupele de Securitate. Alte două noi structuri ale represiunii au fost înființate la începutul anului 1949. În ianuarie a fost constituită Direc‑ ția Generală a Miliției (înlocuia Poliția și Jandarmeria), iar în februarie au fost create Trupele de Securitate, ambele structuri având rolul de a apăra și consolida regimul politic comunist. Miliția avea ca scop oficial „menținerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a securității personale a acestora”. Cu toate acestea, Miliția a devenit unul dintre principalele instrumentele prin care Partidul C omunist a reușit să obțină controlul total asupra societății românești. Membrii Trupelor de Securitate erau recrutați din rândul tinerilor în care regimul avea încredere, verificați temeinic în ceea ce privește originea socială. Ofițerii erau recrutați din rândul membrilor de partid din fabrici și instituții publice, trecuți prin școlile Ministerului de Interne. De-a lungul perioadei comuniste, Trupele de Securitate au fost implicate în reprimarea revoltelor țărănești, lichidarea rezistenței armate anticomuniste, dar și în asigurarea pazei în penitenciare și colonii de muncă. În prima parte a regimului comunist, istoricii au identificat două mari perioade ale represiunii îndreptate împotriva „dușmanilor poporului”, circumscrise anilor 1948-1954 și 1958-1962. Prima – represiunea generalizată – a avut scopul de a elimina orice formă de opoziție față de regimul comunist și a fost întreruptă de o relativă pauză după moartea liderului sovietic I.V. Stalin (5 martie 1953). A doua perioadă a fost îndreptată îndeosebi împotriva intelectualității și a țărănimii, urmărind oprirea oricărei forme de revoltă inspirată de revoluția maghiară din octombrie 1956. În 1962-1964 au fost emise mai multe decrete de grațiere a deținuților politici, ultimul fiind cel cu nr. 441, din 24 iulie 1964. Perioada anilor 1964-1989 a fost caracterizată de un regim de supraveghere generală preventivă, cu o schimbare parțială a metodelor folosite de Securitate până atunci. Contrar unei opinii destul de răspândite, în România au continuat să fie deținuți politici, chiar dacă în număr mult mai mic, până în decembrie 1989. Represiunea împotriva contestatarilor sau a celor considerați indezirabili a fost un instrument de guvernare, o marcă a sistemului totalitar.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „Instaurarea comunismului în România s-a produs prin represiune. Brutalitatea a fost ridicată la rang de politică de stat, în numele «luptei de clasă», și a provocat un reflex de lungă durată, întreținut cu ajutorul aparatului poliției politice, Securitatea, transformată într-un bastion al cruzimii, menit să genereze, să întrețină și să gestioneze frica – principalul instrument de lucru al instituției. Majoritatea populației, terorizată de omnipotența și violențele ei, a redeprins modul de viață sub un regim de ocupație [...] În mod paradoxal – și nu întâmplător –, un termen care definește de regulă starea de confort și de absență a tulburărilor provocate de imixtiuni în viața privată a cetățeanului a fost ales să numească o instituție care a practicat tocmai restrângerea până la anulare a drepturilor omului, pentru a impune rigorile partidului-stat, în numele «dictaturii proletariatului».” (Marius Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securității, 2008)

Milițieni în uniforme de inspirație sovietică, coperta revistei Pentru Patrie, martie 1956

Multiperspectivitate

Ziarul Scânteia din 13 noiembrie 1947: „Banda de complotiști trădători de ţară și spioni și-a primit pedeapsa meritată!” a) Aceasta este opinia jurnaliștilor de la Scânteia, oficiosul partidului comunist. Ce ai spune ca fost membru al PNȚ? Sau al oricărui alt partid cu ideologie democratică? b) Identifică minimum trei surse relevante care să conțină per spective multiple de informare cu privire la legislație și instituții represive: 1) documente oficiale, 2) arhive personale (jurnale, scrisori, fotografii), 3) interviuri (mărturii). Orga nizează informațiile descoperite în fișe de lucru, după modelul de la pagina următoare.

FIȘĂ DE LUCRU

Titlu: ... Tipul sursei: ... Rezumat: ... Context: ... Perspectiva oferită: ... Fragmente relevante: ...

Acționez Răspunde într-un eseu de minimum 300 de caractere la următoarele întrebări: Care crezi că a fost atitudinea adoptată de majoritatea populației față de instituțiile represive ale statului comunist român? Cine a fost responsabil? Ce diferențe sunt între responsabilitate și complicitate?

Jurnal reflexiv Ajungi să fii numit asesor popular într-un complet de judecată. Aici, printre cei învinuiți a fi „dușmani ai poporului”, regăsești un prieten din copilărie. Cum acționezi/ reacționezi?

B „Tot în această perioadă (1962-1964), Gheorghiu-Dej decide amnistierea treptată a deținuților politici, întrucât detenția celor care supraviețuiseră în închisori și lagăre nu mai era necesară: populația fusese decisiv intimidată, rezistența din munți fusese înfrântă, colectivizarea încheiată, iar Securitatea și Partidul Comunist aveau poziții consolidate și omnipotente. În 1964 se încheia, de fapt, prima etapă a represiunii comuniste din România (cea clasică, după model sovietic), care durase 20 de ani și care aruncase în închisori și lagăre oameni de toate condițiile sociale și din toate zonele politice.” (Ruxandra Cesereanu, Călătorie spre centrul infernului, 2018)

a) Formulează, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la acțiunile represive, susținându-l cu o informație selectată din sursa dată. b) Construiește, plecând de la sursa A, o hartă conceptuală, folosind MindMeister, pornind de la noțiunea-cheie „Securitate” având în vedere aspecte precum: structură, caracteristici, lideri, metode, timp și spațiu. În acțiunea ta, apelează la resurse multimedia. Citește, cu atenție, sursele C și D și răspunde la următoarea cerință: C „Urmărirea era insuportabilă […] pentru că știai că ești urmărit tot timpul, din toate părțile și nu aveai posibilitate de nimic. Am fost odată cu familia în concediu […] ne sculam și plecam la Amara […] intram acolo pe plajă ne dezbrăcam în costum de baie, întindeam pătura. Și ofițerul de Securitate se dezbrăca și el, rămânea în slip și așa (se ridică în picioare) stătea lipit de un gard și se uita la noi. Tot timpul se uita la noi, până după masă la ora 3-4, când noi ne plictiseam, ne îmbrăcam și mergeam acasă. Se îmbrăca și el și mergea în urma noastră. Se uita de la distanță când intram pe scara blocului, ședeam acolo și el […] nu știu unde ședea, dar dimineața când plecam din nou, el era din nou la ușa blocului și ne conducea până la Amara, din nou […] nu puteam să rămânem liniștiți nici măcar un minut în 24 de ore.” (Vasile Paraschiv – interviu realizat de Adelina Ștefan, Centrul de Istorie Orală)

Biblioteca virtuală Notă informativă (fragment), 1983 Transcrie în caiet tabelul și completează cadranele conform cerințelor.

5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Instituțiile Securității și Miliției în RPR

Cadranul I: su- Cadranul II: senti- Cadranul III: stabilirea unei legă- Cadranul IV: „morala” netele desprinse mentele pe care ți turi între conținutul mărturiei, pe sau „învățătura” ce se din imagine și din le-a trezit conținu- de o parte, și cunoștințele și experi- desprinde din conținuideile textelor. tul surselor. ența ta de viață, pe de altă parte. tul de idei prezentat.

5.2. Sistemul concentraționar (1945-1964): închisori, lagăre, colonii de muncă, deportări Cunosc și înțeleg Teroarea sistematică declanșată de comuniști împotriva „dușmanilor poporului” a început din 1945. Drept consecință, s-a constituit un sistem concentraționar pe teritoriul României, având ca model Gulagul sovietic. Acesta s-a axat pe neutralizarea și chiar pe eliminarea adversarilor politici, văzuți ca obstacole în calea regimului. Represiunea extinsă a avut drept consecință distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea unei părți a elitei intelectuale, a unui mare număr de clerici, dispariția unor întregi segmente sociale din orașe (burghezia) sau din sate (chiaburii) și, în general, a celor care se opuneau instaurării regimului comunist. În toată această perioadă, au funcționat mai multe spații represive: centre de anchetă, închisori, lagăre, unități și colonii de muncă forțată, centre de deportare și domiciliu obligatoriu. Acest univers concentraționar a devenit un imens mecanism de remodelare a personalității celor închiși prin metodele folosite de principalul instrument represiv al statului comunist, Securitatea. Astfel, conform Memorialului Sighet și Raportului final al CPADCR, harta sistemului concentraționar românesc prezintă peste 140 de locuri de detenție destinate deținuților politici, prin care au trecut numeroși cetățeni români. Anchetatorii și gardienii utilizau diferite metode de tortură, de la lovituri aplicate în părțile sensibile ale corpului, strivirea degetelor, smulgerea părului din cap, bătăi cu diferite obiecte contondente până la tratarea rănilor cu sare etc. Mii de deținuți politici au murit din cauza tratamentului inuman, în particular a cazării în condiții improprii, a hranei puține și necorespunzătoare, a asistenței medicale precare, a muncii forțate și a violențelor. Stabilirea cifrelor exacte ale represiunii comuniste este o operațiune științifică în derulare. Închisori. Penitenciarele pentru prizonierii politici au cunoscut diferite specializări în timpul regimului comunist. Închisori Închisori Penitenciare Penitenciare pentru femei – pentru elitele în care a avut pentru minori – Mărgineni, Mislea, politice și inteloc reeducarea – Târgșor, lectuale – Sighet, Miercurea Ciuc, Suceava, Pitești, Mărgineni Râmnicu Ocnele Mari Centre Dumbrăveni Închisori Sărat Peniten Închisori de anchetă – pentru condam ciare-spital – de triaj și tranRahova, nații cu pedepse Târgu Ocna, zit – Jilava Malmaison, mari – Aiud și Văcărești Uranus Gherla

Deținuții politici din a doua parte a regimului comunist, de regulă sub încadrări juridice mascate, au fost închiși mai ales la Aiud. Un alt instrument represiv folosit de statul totalitar a fost reprezentat de coloniile de muncă, înființate în 1950. Scopul acestora era reeducarea elementelor dușmănoase ale Republicii Populare Române și în vederea pregătirii și încadrării lor în viața socială. Obiectivul real era utilizarea deținuților politici pentru diverse proiecte ale regimului. Internarea în aceste colonii se făcea în urma unor anchete sumare, oamenii fiind lipsiți de libertate. Ajunși aici, erau supuși unor condiții de muncă deosebit de grele și abuzurilor

Dicționar istoric GULAG – acronim pentru Glavnoe Upravlenie Lagerei – Administrația Generală a Lagărelor (sistemul sovietic de muncă forțată în totalitatea sa). Colonii de muncă – așezări de persoane condamnate la muncă forțată. Deportare – strămutarea forțată dintr-o anumită regiune a unor categorii de populație considerate ostile regimului comunist. Domiciliu obligatoriu – obligativitatea de a domicilia într-un anumit loc fixat de autorități.

Jilava – închisoare de tranzit și triere deținuți politici, opozanți ai regimului comunist, care a funcționat în perioada 1948-1980

Repere cronologice • Noiembrie 1949 – mai 1951 Reeducarea se desfășoară în mai multe centre de detenție din România. • 1 ianuarie 1962 – 24 iulie 1964 Sunt eliberați peste 15.000 de deținuți politici.

Unul din primele adăposturi ale deportaților în Bărăgan

Multiperspectivitate Redactați un scenariu, necesar metodei „jocului de rol”, în care să creați personaje diverse în legătură cu sistemul concentraționar din anii de început ai comunismului românesc. Printre aceste personaje să se regăsească un om politic liberal, un cleric greco-catolic, un țăran care s-a opus colectivizării, un fost patron de fabrică, un gardian și un ofițer al Securității. Cum percepe fie care personaj situația?

Acționez Scrie un scurt eseu în care să reflectezi asupra încercărilor prin care au trecut deținuții politici în închisorile pentru femei.

Lucreția Jurj, deținută politic (1954-1964)

personalului administrativ și de pază. Majoritatea coloniilor le regăsim la Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Galeș, Poarta Albă, Valea Neagră, Capu Midia, Cernavodă), în Balta Brăilei (Ostrov, Salcia, Grădina, Luciu-Giurgeni), în Delta Dunării (Periprava, Grindu, Chilia Veche) și în exploatările miniere din Maramureș (Baia Sprie, Cavnic, Valea Nistrului). Numeroase persoane – considerate suspecte ca urmare a originii sociale sau înrudirii cu „dușmani ai regimului” – au fost trimise în domiciliu obligato‑ riu, în localități situate departe de reședința anterioară. Astfel s-a întâmplat, de exemplu, cu 2.000 de familii de mari proprietari agricoli, cuprinzând 3.000 de persoane, în noaptea de 2-3 martie 1949. Și unii dintre cei eliberați din închisori sau din coloniile de muncă primeau ca supliment de pedeapsă o perioadă de domiciliu obligatoriu, de la 6 luni la 5 ani, pe motiv că „nu s-au reeducat”. Deportarea unor comunități considerate drept „ostile” de către regimul comunist a reprezentat o altă formă de represiune a statului român în această perioadă. Operațiunile de dislocare în masă au vizat inducerea sentimentului de teamă, controlul permanent asupra societății, distrugerea comunităților astfel încât să nu se gândească la revolte împotriva regimului. În ianuarie 1945 a avut loc deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică, la cererea lui Stalin, pentru singura „vină” a originii etnice. Din cei peste 70.000 de etnici germani deportați din România, circa 10.000 au murit ca urmare a regimului extrem de dur la care au fost supuși în lagărele de muncă din URSS. În noaptea de Rusalii a anului 1951 (17-18 iunie), aproape 44.000 de persoane, din 300 de localități aflate pe granița cu Iugoslavia, au fost deportate în Bărăgan, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia. Deportaților li s-a permis să ia cu ei strictul necesar (tot ceea ce lăsau în urmă era confiscat de către stat), fiind transportați în trenuri speciale și coborâți în câmp, în mijlocul Bărăganului. Aici au luat ființă, în vara și toamna anului 1951, 18 localități noi, toate întemeiate de deportați. Viața acestora în cei cinci ani petrecuți în Bărăgan a fost o luptă zilnică pentru supraviețuire, sub supravegherea permanentă a Securității și a Miliției.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „La proces, n-a fost nimeni de față, nimeni nu știa nimic despre noi. Prima dată am mers la Jilava și am stat nouă luni, apoi la Pitești și de acolo la Canal. Celula era sub pământ, la Jilava, dormeam mulți, pe muchie, nu aveai loc […]. Nu era foc, nu era lumină, nu era nimic. […] Nu am auzit un cuvânt bun acolo. Doar «Banditule!», înjurături și lovituri cu ciomagul. […] Apoi am fost la Peninsula, la Canal, iar pe urmă m-au dus la Poarta Albă. Am mers toți, două sute am mers într-o dubă și ne-au dus la Canal – și mai bătrâni, și tineri, în special studenți. […] La Canal – muncă multă. Ne sculam la șase dimineața, cu cântec […], lucram până la nouă seara, săpam la canal și căram cu roaba. Dacă nu-ți făceai norma, nu-ți dădeau de mâncare, ne tăiau din rație, care și așa era nenorocită. […] Mizerie mare, […] nu se poate descrie ce criminali au fost ăștia. Dumnezeu m-a ținut. N-am avut pachet, nu am avut nimic în plus. Cât ne-au dat ăia. […] Mizerie mare, […] Doamne, și întunericul în barăcile alea de la Canal. Peste tot […] se urmărea să murim.” (Mărturia lui Gheorghe Bâgu în Supraviețuitorii – Mărturii din temnițele comuniste ale României, 2014)

a) Precizează două spații de detenție, menționate în sursa dată. b) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursă, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). c) Formulează, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la condițiile de trai ale deținuților politici, susținându-l cu două informații selectate din sursa dată. d) Creează un portret al torționarului din închisorile comuniste, pe baza informațiilor din sursă. e) Accesează site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și descoperă fișele matricole ale foștilor deținuți politici. Identifică persoane din familie, cunoscuți din aceeași comunitate, personalități etc. Ia legătura și realizează un interviu cu una dintre aceste persoane.

Acționez 1. Compară mărturiile (interviuri, pagini de jurnal) cu documentele oficiale și completează, după model, tabelul de mai jos cu informațiile corespunzătoare. Aspect

Interviu

Ton și stil

Subiectiv

Detalii oferite Credibilitate Relevanță istorică

Arhiva personală

Documente oficiale

Viața de zi cu zi Influențată de memorie

Jurnal reflexiv Dacă ai fi fost unul dintre copiii deportați de către comuniști în Bărăgan, ce soluții de adaptare la noul mediu ai fi găsit?

Prezintă deciziile politice

2. Aici și acolo. Studiază, cu atenție, sursa alăturată și răspunde la cerințele următoare: Aici. Imaginează-ți că o persoană se desprinde din trecut – un consilier, un deținut de la Canal – și vizitează localitatea ta. Unde ar merge prima dată? Cu cine ar dori să discute? Invit-o la tine acasă. În camera ta. Unde s-ar așeza? Despre ce ați discuta? Îi amintește camera/casa ta de timpul istoric din care provine? Care sunt obiectele care îi amintesc despre acesta? Ce ar face persoana dacă ar ieși pe stradă și un agent de poliție l-ar invita să îl însoțească la secție? Acolo. Imaginează-ți că poți călători și tu la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Descrie ceea ce vezi. Ce ai face acolo? Cu cine ai vorbi? Ce mesaj ai transmite oamenilor de acolo? 3. Invitați la ora de istorie persoane care au suferit în timpul perioadei comuniste sau folosiți interviuri din spațiul virtual ce descriu același fenomen. Analizează împreună cu colegii de clasă mărturia pe baza următorului plan de idei: • Descrie emoțiile pe care le trăiește persoana intervievată în momentul în care vorbește despre sine/familie/experiențele trăite. • Menționează-le pe cele care par să-i trezească cele mai puternice emoții. • Indică nume/grupuri sociale/politice/instituții/evenimente ce apar menționate în timpul interviului. • Prezintă ceea ce te-a impresionat cel mai tare din mărturie și de ce. • Formulează două întrebări pe care ți le-ai pune la sfârșitul interviului și două întrebări pe care i le-ai adresa persoanei care a depus mărturia.

Copie după legitimația unui consilier sovietic (L. Ivan) la Canalul Dunăre-Marea Neagră, 1952 9 martie ‒ Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, conform Legii nr. 147/2011

Biblioteca virtuală

Memorialul Durerii: Călătorii prin Gulagul românesc – Experimentul Pitești

5.3. Forme de supraveghere și represiune (1965-1989): generalizarea supravegherii, procese de drept comun motivate politic, psihiatrie punitivă, instituționalizarea forțată a minorilor Cunosc și înțeleg

Fotografie de filaj efectuată în cadrul acțiunilor de urmărire a lui Corneliu Coposu și Ion Diaconescu, 1975-1976

Dicționar istoric Psihiatrie punitivă – formă de represiune folosită în guvernarea Ceaușescu împotriva celor care îndrăzneau să critice regimul și care erau declarați „nebuni”. Delațiune – mijloc de constrângere folosit de Securitate pentru a menține controlul strict asupra populației și a perpetua sentimentul de teamă în rândurile acesteia.

Repere cronologice • 1 octombrie 1968 Nicolae Ceaușescu susține că singurii care s-ar mai putea opune socialismului în România ar fi doar „nebunii”. • 5 noiembrie 1976 Adoptarea Legii nr. 25 privind „încadrarea într-o muncă utilă a persoanelor apte de muncă”, o modalitate prin care regimul urmărea să îi controleze pe cei care duceau „o viață parazitară”

La momentul decesului lui Gheorghiu-Dej (19 martie 1965), România se afla sub controlul aparatului represiv (Securitate, Miliție, Trupe de Securitate, sistem judiciar, penitenciare). Deși s-a renunțat la arestările în masă, au fost găsite alte formule, mai subtile, de a menține teroarea asupra populației: supravegherea permanentă prin rețelele de informatori (infiltrați în toate instituțiile, fabricile, spitalele, școlile etc., dar și în mediile considerate „problemă”), încurajarea delațiunii, interceptarea corespondenței, ascultarea convorbirilor telefonice, internarea în spitale de psihiatrie a opozanților politici ori dosarul personal. Deși oficial nu mai existau deținuți politici în România după anul 1964, în realitate, mii de persoane au fost arestate din cauza credinței lor, pentru tentative de trecere ilegală a graniței, distribuirea de manifeste sau redactarea unor texte cu comentarii denigratoare la adresa regimului, relații cu străinii, ascultarea posturilor de radio occidentale. Astfel, aria de supraveghere rămâne, și în această perioadă, una foarte largă pentru cei considerați a avea atitudini „dușmănoase” față de regimul comunist. Multe din aceste manifestări au fost trecute în sarcina Miliției, pentru a exista posibilitatea încadrării lor ca infracțiuni de „drept comun”, fiind disimulată represiunea Securității. Un astfel de caz este cel al inginerului Gheorghe Ursu care, în decembrie 1984, a fost denunțat de către o colegă, informatoare a poliției politice, că ține un jurnal personal, cu acuze la adresa conducătorului statului. În urma percheziției, Ursu a fost arestat, dar sub pretextul deținerii de valută străină (17 dolari), ofițerii de Securitate și-au declinat în mod intenționat competența, permițând Miliției să acționeze în acest caz. Securitatea avea, printre alte misiuni, și pe aceea de a întocmi dosare de urmărire informativă pentru cei ce au fost închiși, au manifestat împotriva regimului sau erau considerați suspecți. Alte dosare erau cele de „rețea”, ale informatorilor recrutați pentru a-i supraveghea pe cei suspecți. Dosarele de acest fel cuprindeau date provenite din diferite investigații, declarații, anchete, corespondență, filaj, tehnică de ascultare etc. Anumite informații erau obținute și din completarea, la locul de muncă, a unor declarații. Ofițerii de Securitate foloseau aceste date și pentru a Muzeul Sighet: Sala 77 – constrânge indivizii să devină colaboratori ai aparatului represiv prin autodenunțare Oponenți și dizidenți în deceniile 8 și 9 ale secolului al XX-lea și delațiune obținute forțat.

Chart Title Psihiatria a fost instrumentată politic în a doua parte a regimului comunist din România, fiind utilizată de către partidul-stat, la fel ca în URSS, împotriva unora dintre criticii săi, în special a celor care nu se lăsau „convinși” prin alte mijloace. Locurile de detenție psihiatrică au fost spitalele psihiatrice obișnuite (cu pavilioane speciale), secțiile de psihiatrie ale spitalelor-penitenciar și instituțiile psihiatrice speciale pentru bolnavii psihici periculoși. Lista acestora cuprinde spitalele-penitenciar Jilava, Spitalul Nr. 9 „Dr. Gheorghe Marinescu” (București), Bălăceanca (Ilfov), Poiana Mare (Dolj), Săpoca (Buzău), Socola (Iași), „Dr. Petru Groza” (Bihor) etc. Aici se foloseau, în scop represiv, dar și de „reeducare”, metode precum bătaia, izolarea, interzicerea vizitelor din partea rudelor, cenzura, controlul permanent al deținuților etc. Un astfel de caz a fost cel al lui Vasile Paraschiv care, în anul 1968, în cadrul unei ședințe la locul de muncă, a anunțat că renunță la calitatea de membru de partid. Un an mai târziu a fost arestat pentru prima dată și trimis la Spitalul de boli neuropsihice de la Urlați, unde i s-a pus diagnosticul de „paranoia psihopatică-reactivă, în formă sistematizată”. Sistemul de protecție a copilului era stabilit prin Legea nr. 3/26 martie 1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori și prin Codul familiei. Conform acestor acte legislative, pentru minorii care necesitau îngrijire în afara căminului, soluția trebuia căutată în plasamentul familial. În practică, principala formă de ocrotire a acestor copii o constituia plasamentul în diferite instituții: leagănele pentru copii în vârstă de până la 3 ani, casele pentru copii preșcolari și școlari, grădinițe, școli gimnaziale, școli speciale și licee. Practica guvernului comunist de creștere demografică cu orice preț a făcut să crească numărul copiilor nedoriți, mulți dintre ei fiind abandonați. Consecința a fost instituționalizarea forțată a acestor minori ce au rămas în grija statului, care teoretic trebuia să se preocupe de buna lor dezvoltare fizică și psihică. În realitate, aceștia au fost supuși unor practici de teroare – abandon, condiții mizere de cazare, foamete, lipsa asistenței medicale, violențe – ce au cauzat decesul a numeroși copii. Exemple elocvente în această privință sunt căminele-spital de copii de la Cighid (Bihor), Păstrăveni (Neamț), Sighetu Marmației (Maramureș), Siret (Suceava), Plătărești (Ilfov).

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

11-17 ani 19% 3-5 ani 53%

6-10 ani 28%

Decese pe 1 grupe 2 3vârstă în Căminul-spital Plătărești (1978-1991)

Multiperspectivitate Redactează scenariul unui joc de rol având ca temă de studiu „psihiatria punitivă”. Descrie perspectivele fiecărui „actor” implicat – victima-dizident, pacienții din spital, medicul psihiatru, ofițerul de Securitate.

Interceptarea corespondenței – Carte poștală, în original, trimisă de un român emigrat în SUA, 1982

„1980 august 22. Adresă a Direcției a III-a către Inspectoratul Municipiului București al Ministerului de Interne privind efectuarea unei percheziții secrete asupra bagajelor turiștilor francezi B.G.M. și M.F. (extras). Vă comunicăm că în ziua de 10 august 1980 au fost identificați pe raza județului Bistrița-Năsăud, turiștii francezi B.G.M. și soția sa, M.F., născuți la 8 iulie 1951 și respectiv 5 iunie 1951, cu domiciliu[l] în Lyon. Întrucât informativ s-a stabilit că posedă asupra lor materiale cu conținut ostil pe care intenționează să le predea unor cetățeni români, împreună cu Dir.[ecția] I-a au fost organizate măsuri de cunoaștere a activității lor, rezultând în principal următoarele: Au intrat în țară prin PCTF [Punctul de Control Trecere Frontieră] Stamora Moravița, la data de 7 august a.c., declarând că vin în calitate de turiști. Efectuându-se o percheziție secretă asupra bagajelor, a fost găsit un dosar însumând 50 de file dactilografiate întocmit de «Liga pentru apărarea drepturilor omului în România – LDHR» intitulat «Violarea drepturilor omului în România». Dosarul cuprinde următoarele capitole: Legislația română, Sindicatul liber SLOMR [Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România] și minerii greviști, Deținuții politici, Represiunea psihiatrică în România, Libera circulație și dreptul de emigrare, Persecuția religioasă. Materialele au un profund caracter ostil la adresa țării noastre, fiind întocmite în scopul reactivizării elementelor din așa-zisul SLOMR.” (Învățând istoria prin experiențele trecutului: cetățeni obișnuiți supravegheați de Securitate în anii ’70-’80, 2009)

Acționez

• Creează, în format electro-

nic, o hartă a regimului de supraveghere din perioada 1965-1989. Pe hartă vor fi marcate locurile în care au existat instituții de represiune (penitenciare, spitale de psihiatrie, centre de detenție pentru minori).

a) Precizează o organizație care acționa din străinătate pentru drepturile omului din România, menționată în sursă. b) Formulează, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la concluzia ofițerilor de Securitate în urma percheziției efectuate, susținându-l cu o informație selectată din sursă. c) Realizează secțiunea Bibliotecii online a comunismului din România dedicată instituționalizării forțate a minorilor în perioada comunistă. Valorifică elementele de istorie locală și orală, surse scrise, audio, video (de exemplu: interviuri, fotografii, articole de presă). d) Accesează Proiectul CNSAS – „România supravegheată”. Selectează un județ care deține arhivă locală postată și analizează, împreună cu colegii tăi, modalitățile folosite de Securitate pentru supravegherea unei minorități naționale sau religioase din perioada 1965-1989.

Acționez

• Organizați activități de tipul

Biblioteca vie. Invitați la ora de istorie persoane care au fost victime ale represiunii politice în perioada 19651989 sau membri ai familiilor acestora. Citiți „cărțile vii”, adresați-le întrebări pentru a înțelege mai bine metodele de control și intimidare ale regimului comunist.

Jurnal reflexiv Ce sentimente ai trăi, știind că poți fi permanent supravegheat de autoritățile statului pentru opțiunile tale politice?

Biblioteca virtuală

Cighid, lagărul groazei. 160 de copii și-au pierdut viața aici în timpul comunismului

1. Completează cu informațiile corespunzătoare tabelul de mai jos și analizează comparativ formele de supraveghere și represiune din anii 1965-1989. Precizează scopurile regimului Supraveghere generalizată

Prezintă efectele pe termen lung asupra victimelor

Controlul populației

Procese de drept comun motivate politic Psihiatrie punitivă Instituționalizarea forțată a minorilor

2. Cercetează un caz real de supraveghere sau represiune politică din perioada 1965-1989 și scrie o reconstituire detaliată a acestuia, în care să prezinți modul în care a început supravegherea persoanei sau a grupului-țintă, metodele care au fost folosite pentru urmărire (microfoane, informatori, interceptări telefonice), consecințele descoperirii activităților de opoziție (arestare, proces, detenție). Creează un afiș în Padlet despre cazul pe care l-ai investigat. Atrage atenția asupra abuzurilor regimului și informează publicul despre impactul acestora asupra societății. 3. Imaginează-ți că ești o persoană care a fost supravegheată/a avut domiciliu forțat/a fost internată într-un spital de psihiatrie/condamnată de drept comun pentru motive politice. Scrie un jurnal de o săptămână în care să descrii: modalitățile în care ai fost supravegheat(ă); felul în care te-ai simțit în urma abuzurilor la care ai fost supus(ă); gândurile care te-au ajutat să reziști presiunii regimului; viața ta de zi cu zi sub supravegherea constantă; efectele pe care le-a avut asupra familiei tale. Folosește aplicația Digital Diary. 4. Scrie un raport imaginar de monitorizare a drepturilor omului din perioada 1965-1989, din România, având în vedere: măsurile luate de regim pentru a suprima drepturile civile; modul în care au afectat aceste măsuri drepturile fundamentale ale omului și consecințele pe termen lung asupra societății; exemple de victime ale acestor măsuri; recomandări privind protecția drepturilor omului.

RECAPITULARE 1. Consultă surse de pe internet și întocmește o bază de date (între 3 și 5 măsuri) referitoare la primele legi ale represiunii politice în România comunistă. 2. Imaginează-ți că ești în situația în care Securitatea îți impune să devii informator. Cum crezi că ai reacționa? Redactează un jurnal în care să descrii stările și dilemele morale pe care le-ai trăi. 3. Discută cu alți colegi de clasă și încercați să răspundeți la întrebarea: Tinerii/Elevii obligați să devină informatori ai Securității au fost victime ale sistemului sau colaboratori? Argumentați-vă răspunsurile. 4. Descrie instrumentele și instituțiile unui stat democratic ce nu ar permite ca tinerii/elevii să se găsească într-o astfel de situație. 5. Construiește secțiunea Represiunea politică din Biblioteca online a comunismului în România.

EVALUARE Completează, după model, tabelul de mai jos cu informațiile corespunzătoare. Securitate Rol

Miliție

Trupe de Securitate

Justiție

„de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor interni și externi”

Atribuții Metode Efecte asupra populației * Fiecare răspuns corect primește 0,5 puncte. Se acordă 2 puncte din oficiu.

AUTOEVALUARE Realizează împreună cu alți colegi de clasă, după modelul de la pagina 28 din manualul digital, o prezentare multimodală având ca temă „Represiunea politică în România comunistă”.

Model de rezolvare: „Represiunea politică în România comunistă” Obiectivele prezentării • descrierea și explicarea mecanismelor de represiune; Memorialul Sighet, • prezentarea mărturiilor victimelor. Celularul fostei închisori 1. Introducere • Text: contextul istoric, scopul represiunii. • Element vizual: harta sistemului concentraționar din România. • Fundal sonor: cântece patriotice sau fragmente de discursuri propagandistice. 2. Legislație și instituții represive • Text: descrierea instituțiilor represive. • Element vizual: fotografii, documente etc. • Audio: înregistrări din arhivele CNSAS cu interogatorii sau denunțuri. 3. Sistemul concentraționar • Text: descrierea condițiilor din închisorile comuniste. • Element vizual: fotografii cu celule, unelte de tortură, imagini din Memorialele Sighet, Închisoarea Pitești etc. • Audio-video: mărturii ale supraviețuitorilor. 4. Forme de supraveghere și represiune • Text: restricționarea libertății de exprimare; procesele de drept comun motivate politic, psihiatria punitivă, instituționalizarea forțată a minorilor. • Element vizual: ilustrații cu afișe propagandistice. • Audio: cântece patriotice utilizate în propaganda regimului. 5. Concluzii • Text: impactul represiunii politice asupra societății postcomuniste. • Element vizual: infografice despre numărul estimat al victimelor și locațiile importante. Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 6 Forme de opoziție și contestare 6.1. Rezistența armată 6.2. Dizidența STUDIU DE CAZ: Impactul Actului final de la Helsinki asupra României. Doina Cornea 6.3. Exilul românesc STUDIU DE CAZ: Radio Europa Liberă Membri ai organizației „Gărzile Decebal”, Bucovina-nordul Moldovei, 1949

Protest al exilului românesc la Paris în apărarea lui Paul Goma, 1977

Petre Mihai Băcanu, ziarist, implicat în pregătirea ziarului clandestin România, 1989 (aici în momentul eliberării din închisoare, în ziua de 22 decembrie 1989)

„Oameni care vreți să înlăturați regimul […], veniți duminică, 22 mai și în toate duminicile următoare […] în centrul Bucureștiului. Arătați-vă nemulțumirea mergând pe stradă. Așa veți prinde curaj să vă strigați hotărârea. Duminica să devină o zi a rezistenței, până când vom ajunge la o viață mai bună! Veniți cât mai mulți în centrul orașului! Semnat, Strada.” Manifest lansat de Radu Filipescu, mai 1983 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

6.1. Rezistența armată Cunosc și înțeleg Mișcarea de rezistență armată anticomunistă s-a manifestat în R omânia încă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Istoricii consideră că există două etape ale acestei forme de opoziție: 1944-1947, când statul român nu se găsea sub controlul total al autorităților comuniste, și 1948– începutul anilor ’60, desfășurată în condițiile funcționării unui stat totalitar cu toate caracteristicile acestuia. Participanții la această mișcare de rezistență au provenit din toate segmentele societății: militari, țărani, funcționari, profesori, elevi, studenți, muncitori, preoți și femei. Proveniența lor politică a fost extrem de diversă, de la membri ai fostelor partide democratice până la cei din partidele extremiste, deși apoliticii au predominat. Ei au fost catalogați drept „bandiți”, „teroriști”, „reacționari”, „tâlhari”, „agenți ai imperialismului”, „dușmani ai poporului”. Rezistența armată s-a manifestat prin înființarea a numeroase grupuri și organizații subversive și paramilitare înarmate (arsenalul de luptă era format din armament ușor – puști-mitraliere, pistoale-mitralieră, mitraliere, puști, revolvere). Unele dintre acestea s-au retras în munți sau în zonele împădurite, angajându-se în lupte directe cu autoritățile comuniste. Acțiunea lor a îmbrăcat forma unui război de gherilă. Membrii lor au fost cunoscuți sub numele de „partizani”. Printre motivațiile mișcării de rezistență armată regăsim atitudinea antisovietică a populației (odată cu ocuparea României de către trupele Armatei Roșii), convingerile anticomuniste, măsurile legislative adoptate de guvernarea comunistă (naționalizarea, colectivizarea etc.), persecuțiile din partea autorităților, epurările administrative, arestările și condamnările pe criterii politice și sociale, încrederea într-o intervenție americană împotriva comunismului. Aceste organizații și grupuri și-au stabilit diverse obiective – de la ambițioase insurecții împotriva comunismului, răscularea populației pentru eliberarea unor centre urbane sau a unor zone rurale, organizarea de sabotaje pe căile de comunicații, ambuscade în defileele marilor râuri, opoziția împotriva colectivizării până la tipărirea și răspândirea de manifeste, adresarea unor mesaje ambasadelor occidentale din

Dicționar istoric Război de gherilă – război purtat de grupuri neregulate, care recurg la tactici neconvenționale împotriva unor armate regulate sau structuri statale. Partizan – combatant într-o structură militară neregulată, care se opune controlului asupra teritoriului exercitat de către un anumit regim politic sau de către un stat ocupant. Insurecție – revoltă armată care are drept scop înlăturarea unui regim politic sau eliberarea de sub ocupație străină.

Repere cronologice • Primăvara 1944 În Bucovina ia ființă primul grup de partizani antisovietici, condus de Vladimir Macoveiciuc. • Iunie 1946 Anihilarea organizațiilor anticomuniste „Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanelor Negre”, „Graiul Sângelui”, „Mișcarea Națională de Rezistență” • Martie 1949 Distrugerea grupului condus de Nicolae Dabija, în Muntele Mare, Munții Apuseni

Zone de acțiune a grupurilor de rezistență armată anticomunistă urmărite de către Securitate la sfârșitul anului 1950

• 31 ianuarie/1 februarie 1960 Capturarea lui Gheorghe Arsenescu, condamnat la moarte și executat la 29 mai 1962

Multiperspectivitate Împărțiți clasa în echipe de 4-5 elevi și discutați despre ajutorul acordat partizanilor din perspective multiple – rudele, prietenii, simpatizanții. Sintetizează aceste opinii într-un proiect digital de tip afiș (Padlet) pe care să-l prezinți clasei.

Grupurile conduse de Vladimir Macoveiciuc, Gavril Vatamaniuc și Vasile Motrescu (din Bucovina) Organizația „T”, condusă de Remus Țețu Organizația „Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanelor Negre” înființată și condusă de Gavrilă Olteanu „Mișcarea Națională de Rezistență” (inițiată de gen. Aurel Aldea, am. Horia Macellariu, gen. Constantin Eftimiu și lt.-col. Eugen Plesnilă etc.) Grupul condus de Teodor Șușman și organizația „Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci” condusă de mr. Nicolae Dabija (în Munții Apuseni) Grupul condus de col. Ion Uță și grupul Spiru Blănaru-Gheorghe Ionescu (Banat) Grupul Nicolae Pop-Anastasie Oniga (Lăpuș-Munții Țibleș) Organizația „Haiducii Dobrogei” condusă de Gogu Puiu Grupul Carpatin Făgărășan condus de Ion Gavrilă Ogoranu (versantul de nord al Munților Făgăraș), orga nizația „Haiducii Muscelului” condusă de lt.-col. Gheorghe Arsenescu și lt. Toma Arnăuțoiu (versantul sudic al Munților Făgăraș) Organizația „Vlad Țepeș II” sub conducerea lui Victor Lupșa (Vrancea) Mișcarea Română de Rezistență condusă de Dumitru Totir, D umitru Năsărâmbă și Nicolae Trocan (Oltenia)

Cele mai importante formațiuni de rezistență armată

București, dar mai ales supraviețuirea până la apariția unui context favorabil care să permită înlăturarea regimului comunist etc. Specialiștii au identificat mai multe zone de rezistență pe întreg teritoriul României, în special în părțile montane. Conform unui raport al Securității, între 23 august 1944 și 1959 fuseseră depistate 1.196 de „organizații și grupări contrarevoluționare/subversive”, unele dintre acestea de rezistență armată, având de la doi-trei până la câteva zeci de membri. Pentru a supraviețui, partizanii au menținut o legătură permanentă cu o rețea de sprijin alcătuită din rude, prieteni și simpatizanți, locuitori ai satelor și orașelor situate în zonele în care ei acționau. Aceștia, numiți de Securitate „favorizatori ai infractorilor”, le-au asigurat cele necesare: găzduire, hrană, îmbrăcăminte, uneori armament sau muniții, informații despre acțiunile structurilor represive. Acțiunile împotriva partizanilor au implicat numeroase efective ale poliției politice, inclusiv trupe de Securitate, uneori și de grăniceri, milițieni de la posturile din zonele rurale, precum și o extinsă rețea de informatori. Pentru anihilarea rezistenței au fost utilizate mijloace diverse: arestarea partizanilor și susținătorilor, judecarea de către tribunalele militare, uneori organizarea de procese-spectacol, pronunțarea unor pedepse aspre, precum condamnarea la moarte, munca silnică pe viață sau perioade îndelungate de detenție, persecuții împotriva membrilor de familie implicați în rezistență, infiltrarea de informatori în rândul grupurilor de partizani, execuțiile extrajudiciare. După eliberarea din închisori, lagăre și colonii de muncă sau din domiciliul obligatoriu, foștii partizani și familiile lor au fost supravegheați, marginalizați și persecutați în permanență. Mișcarea de rezistență armată de pe teritoriul României a eșuat din cauza mai multor factori: numărul mic al partizanilor din grupuri, resursele limitate, armamentul și echipamentul insuficiente, lipsa de coordonare la nivel național, nematerializarea ajutorului așteptat din partea Occidentului, forțele represive implicate în combaterea lor. Partizanii nu au reprezentat un pericol major pentru regimul comunist din România, însă ei au sfidat în mod deschis autoritățile de obediență sovietică, în anumite momente și zone, arătându-le acestora că nu controlau teritoriul și oamenii fără contestare.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „[2 noiembrie 1952]. Munții nu sunt pe placul comuniștilor, deoarece în ascunzișurile lor de nepătruns trăiesc foarte mulți partizani, cărora nu le pot veni de hac detașamentele de Securitate trimise acolo. În vara aceasta au circulat sumedenie de versiuni despre partizani. Nu exista excursionist întors din munții Făgărașului care să nu fi auzit câte ceva despre partizani. Ba unii vorbesc despre existența partizanilor chiar și în Bucegi./ La cabanele de la Bâlea și Podrag[u] s-au întâmplat cele mai multe «aventuri» cu partizanii. [...]/ Firește, există foarte multă fantezie în toate acestea. Toți cei care au «văzut» partizanii spun însă că i-ar fi îmbrățișat de bucurie, mai ales că le țineau și câte un discurs «patriotic» sau după ce îi puneau să cânte «Trăiască Regele», dar se temeau de proprii lor însoțitori, deoarece un cât de mic semn de simpatie față de partizani ar fi putut să-l coste viața pe cel ce făcuse asemenea imprudență. La București, excursioniștii care au avut prilejul să ia contact cu partizanii se zice că sunt chemați la Securitate, interogați și puși să spună cine și cum s-a comportat fiecare dintre însoțitorii lor.” (Pericle Martinescu, 7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954), 1997)

a) Menționează, pe baza sursei, două informații referitoare la instituția de represiune a regimului comunist. b) Formulează, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la acțiunile partizanilor din Făgăraș, susținându-l cu două informații selectate din sursă. c) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursă, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). d) Alături de colegii de clasă, realizează o prezentare video (folosește editorul Clipchamp) în care să reliefezi atitudini și comportamente bazate pe valorile democrației pornind de la exemplul unui partizan al rezistenței armate. e) Consemnează într-un jurnal (Write Diary) fapte, opinii, reflecții personale din perspectiva unui susținător al rezistenței armate din munți. Model de rezolvare: 12 iulie 1950 Astăzi am auzit că soldații au prins încă doi camarazi. S-a întâmplat la doar câțiva kilometri de locul unde ne ascundem. Sunt obosit...

Vasile Motrescu în momentul capturării – 1958

Acționez 1. Imaginează-ți că ești un jurnalist al postului Radio Europa Liberă. Ești la microfon și relatezi despre rezistența armată anticomunistă din România. Elaborează, în aproximativ două pagini, textul materialului pe care îl vei difuza pe post. Mesajul trebuie să fie empatic, curajos și orientat spre a oferi informații și speranță într-o epocă a cenzurii și a represiunii. 2. Descoperă în arhivele CNSAS membri sau susținători ai rezistenței armate anticomuniste. Scrie o scrisoare persoanei a cărei poveste te-a impresionat cel mai mult. Descrie faptele, scrie despre ceea ce gândești și ceea ce simți. Poți accesa și site-ul https://www.eroinenucsoara.ro/ unde găsești biografii ale femeilor din Nucșoara (Argeș) care au susținut rezistența din munți în anii de început ai comunismului din România. Un exemplu a fost Maria Plop. 3. Construiește o bază de date digitală, referitoare la rezistența armată, care să conțină minimum două exemple din fiecare secțiune a schemei de mai jos.

Interviul

Ancheta Povești, tradiții, legende, folclor

Povestea vieții

Biografia

Filmul documentar

11 Surse ale istoriei orale

Autobiografia

8 6

Jurnale televizate

Imagini

Obiecte

Maria Plop împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu, Ioana, în închisoarea de la Pitești – 1958

Jurnal reflexiv Ai fi răspuns la un apel al partizanilor pentru rezistență în munți? Ai fi acționat alături de ei, împotriva regimului comunist? De ce?

Biblioteca virtuală

Corespondența

Memorii și mărturii

5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Rezistența din munți

6.2. Dizidența Dicționar istoric Dizidență – mișcare contestatară în interiorul sistemului comunist, care propunea modele alternative de gândire și acțiune civică. „Charta 77” – inițiativă civică din Cehoslovacia, lansată în ianuarie 1977, între fondatori aflându-se intelectuali proeminenți (Václav Havel, Jan Patočka, Pavel Kohout, Ludvík Vaculík, Pavel Landovský etc.); scopul era apărarea drepturilor omului și a celor civile în propria țară și în lume.

Repere cronologice • 1973-1975 Desfășurarea lucrărilor conferinței care a dus la constituirea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și la semnarea Actului final de la Helsinki

Vasile Paraschiv cu fiica și soția, 1982

Cunosc și înțeleg În România, dizidența a început să se manifeste în contextul creat de lucrările Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) și de semnarea Actului final de la Helsinki (1 august 1975), document care obliga autoritățile române să consimtă la recunoașterea și apărarea drepturilor omului. Acest fapt va constitui, pentru opozanții regimului comunist, o platformă prin care să fie criticată dictatura. Momentul declanșator a fost solidarizarea scriitorului Paul Goma cu Mișcarea „Charta 77” din Cehoslovacia, în ianuarie 1977, printr-o scrisoare intitulată „Către Pavel Kohout și camarazii săi”. Alte două scrisori au fost adresate în scurt timp lui Ceaușescu, respectiv participanților la conferința CSCE de la Belgrad. Textul acestora era un protest față de încălcarea drepturilor constituționale din România. Se contura, astfel, „Mișcarea Goma”, căreia i s-au alăturat până la 1 aprilie 1977 peste 400 de persoane. Securitatea a reprimat brutal dizidența lui Goma, acesta fiind arestat, bătut, hărțuit și forțat să emigreze în toamna anului 1977. La fel s-a întâmplat și cu cei care s-au solidarizat cu acțiunea sa. Organizații. O altă mișcare de contestare a regimului comunist a fost Co‑ mitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Con‑ știință (ALRC), inițiată, în aprilie 1978, de pastorul baptist Pavel Nicolescu și alte opt persoane. Membrii săi au trimis autorităților de stat o „Declarație” și un apel intitulat „Încetați prigoana”. Invocând legea fundamentală și tratatele internaționale semnate de România, membrii ALRC cereau încetarea persecuțiilor religioase. Represiunea împotriva acestora s-a manifestat prin supraveghere, arestări, maltratări și condamnări. Liderii și mai mulți membri ai grupului au fost obligați să plece din țară, în anul 1979. Acțiunile de protest la adresa abuzurilor regimului comunist au continuat și sub forma unor mișcări sindicale, având drept program apărarea drepturilor omului. Astfel, în primăvara anului 1979, din inițiativa medicului Ionel Cană, a fost înființat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Acesta a fost interzis în scurt timp, membrii săi fiind supuși represiunii. Un luptător tenace pentru drepturile sindicale ale muncitorilor din România ceaușistă a fost Vasile Paraschiv, reținut și bătut în dese rânduri de Securitate, internat în instituții psihiatrice pentru nonconformismul său. Dizidenți. În ultimul deceniu și jumătate al regimului comunist din România, împotriva acestuia s-au manifestat mai multe persoane, provenite din diverse medii sociale. Între cei mai cunoscuți reprezentanți ai dizidenței românești pot fi menționați: matematicianul Mihai Botez, care a redactat și difuzat scrisori în care promova democrația și combătea dictatura comunistă; poetul Dorin Tudoran, care și-a făcut cunoscută atitudinea critică față de sistemul comunist, remarcându-se prin discursul curajos și coerent (spre jumătatea anilor ’80, România era dominată de cei trei F: frig, foame, frică); inginerul Radu Filipescu, care a tipărit și împărțit zeci de mii de manifeste prin care chema populația bucureșteană la grevă generală; istoricul Vlad G eorgescu, care a realizat un „Program al mișcării dizidente din România” și a propus înființarea organizației legale Mișcarea pentru sprijinirea democrației;

preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care a reacționat împotriva demolărilor de biserici, ținând celebrele predici din seria „Cuvinte pentru tineri”; filologul Doina Cornea, una dintre cele mai critice „voci” ale regimului comunist; muncitorul Iulius Filip a criticat deschis regimul comunist din România, a trimis o scrisoare de sprijin sindicatului polonez „Solidaritatea”, în 1981; fizicianul Gabriel Andreescu a transmis postului Radio Europa Liberă informații referitoare la violarea drepturilor omului în România; scriitorul Dan Petrescu a denunțat „rețeaua de corupție” din România și a semnat, alături de alți dizidenți, o scrisoare în care era condamnată realegerea lui Ceaușescu ca secretar general la Congresul al XIV-lea al PCR; poetul Mircea Dinescu a atacat direct regimul comunist din România într-un interviu apărut în ziarul francez Libération; ziariștii Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă și Anton Uncu au încercat tipărirea unui ziar clandestin, România; scriitorii de limbă germană Richard Wagner, Gerhard Ortinau, Rolf Bossert, William Totok ș.a., activi în Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acțiune Banat), s-au situat pe o poziție protestatară față de situația din România comunistă; Antal Karoly Tóth, Attila Ara-Kóvacs și Géza Szöcs au editat Ellenpontok (Contrapunct), prima publicație samizdat din România, în care erau expuse persecuțiile la care era supusă minoritatea maghiară de către regimul Ceaușescu etc. Dizidenții amintiți, dar și alții cu manifestări asemănătoare au fost anchetați, supuși unor tratamente dure, unii au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea, alții au fost forțați să emigreze. Un gest extrem a făcut pictorul Liviu Corneliu Babeș, care și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, în martie 1989, în semn de protest față de regimul comunist. Extinderea protestelor. Nemulțumirile la adresa conducerii lui Ceaușescu au început să fie prezente și în interiorul nomenclaturii comuniste, unii membri, chiar și foști colaboratori ai lui Gheorghiu-Dej, au încercat să ia atitudine. În martie 1989, foștii demnitari Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan au adresat o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, care avea să fie difuzată de posturile de radio BBC și Europa Liberă. În „Scrisoarea celor șase”, Ceaușescu era acuzat că nu respectă textul Constituției și al Actului final de la Helsinki și încalcă drepturile elementare ale cetățenilor români. Susținerea dizidenților români a venit din partea unor organizații occidentale pentru apărarea drepturilor omului – Amnesty International, Liga pentru Drepturile Omului din România etc. – sau a posturilor de radio – BBC (Londra), Europa Liberă (München) și Vocea Americii (Washington, DC). În paralel cu luările de poziție ale dizidenților, în România ceaușistă au existat câteva proteste de amploare ale unor segmente ale populației împotriva agravării condițiilor de viață. În august 1977 s-a desfășurat greva minerilor din Valea Jiului, începută la mina Lupeni. În 1987 au avut loc acțiuni de protest în mari orașe ale țării – la 16 februarie, greva muncitorilor ieșeni de la Întreprinderea „Nicolina”, urmată pe 17 februarie de manifestația studenților ieșeni, iar la 15 noiembrie, demonstrația de protest a muncitorilor brașoveni de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roșu”. Dizidența din România nu a avut un caracter amplu, ca în alte state comuniste din blocul răsăritean (Cehoslovacia, Polonia), printre cauze fiind fărâmițarea socială și nerealizarea unei colaborări între intelectuali și muncitori. Totuși, dizidenții români au reprezentat o „voce” importantă pentru concetățenii lor în a doua parte a dictaturii ceaușiste.

Scriitorul Paul Goma, inițiator al Mișcării pentru drepturile omului în anii ’70 ai secolului al XX-lea

Multiperspectivitate Simulează o conferință de presă cu personalitățile dizidenței românești. Adresează întrebări referitoare la motivația acțiunilor acestora și descoperă perspectivele multiple, dar și scopul comun.

Radu Filipescu, 1981

Jurnal reflexiv Ai fi capabil să-ți pui în pericol viața ta și a familiei tale pentru a promova drepturile omului într-un regim totalitar, așa cum au făcut-o dizidenții români? Argumentează!

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Mă declar solidar cu acțiunea voastră. Situația voastră este și a mea, situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – și a României. Trăim, supraviețuim în același Lagăr, în aceeași Biafră (capitală: Moscova). Voi, cehii și slovacii ați avut un ’68, polonezii un ’56, un ’71 și un... mereu; germanii de est au avut Berlinul și au un Biermann; noi, românii, nu avem asemenea repere. Dar nu totdeauna suferința este direct proporțională cu intensitatea strigătului de revoltă. Voi (ca, de altfel, polonezii, germanii de est, ungurii, bulgarii), voi sunteți sub ocupație rusească, noi, românii, ne aflăm sub ocupație românească – la urma urmei mai dureroasă, mai eficace decât una străină. Trăim cu toții sub același călcâi (iar călcâi nu mai are nevoie de calificative). Aceeași lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului, aceeași nerușinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranță, teroare.” (Paul Goma, Către Pavel Kohout și camarazii săi, ianuarie 1977, scrisoare reprodusă în Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, 1995)

a) Identifică două aspecte ale societății românești din deceniul opt al secolului al XX-lea la care face referire sursa, în caracterizarea lui Paul Goma. b) Formulează, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la dizidența din Europa de Est, susținându-l cu două informații selectate din sursă. c) Organizează, alături de colegii tăi de clasă, o dezbatere pornind de la afirmația lui Paul Goma – „Dar nu totdeauna suferința este direct proporțională cu intensitatea strigătului de revoltă” – din sursă și consemnează punctele de vedere prin care se susține/combate această afirmație, folosind resursele multimedia (Padlet). d) Realizează o prezentare multimedia (Canva, Prezi etc. ) utilizând termeni și concepte specifice temei „Dizidența în spațiul românesc”. e) Elaborează fișe de lucru care să conțină perspective multiple referitoare la activitatea dizidenților români selectate din surse de informare aferente perioadei deceniilor opt-nouă ale secolului al XX-lea (de exemplu: documente oficiale, arhive personale, memorii, Biblioteca virtuală articole de presă, interviuri etc.). f) Consemnează într-un jurnal digital (Digital Diary) fapte, opinii, reflecții personale din perspectiva unui membru al dizidenței românești. g) Accesează surse de pe internet și elaborează o prezentare video (Clipchamp) în care să promovezi atitudinea democratică a dizidentului român Paul Goma. h) Realizează un podcast alături de un membru al dizidenței românești. Solidarități anticomuniste, documentar TVR, Doina Cornea Acționez 1. Analizează Dizidența anticomunistă pe baza schemei de mai jos.

3. Descoperă în mediul online mărturia lui Vasile Paraschiv. Realizează, împreună cu colegii de clasă, o dezbatere referitoare la Arborele lui Sapiro FRUCTUL • soluția conflictului rezistența la opresiune, după următorul plan de idei: FRUNZELE RAMURILE • acțiunile părților • Care este sensul rezistenței din punc• efectele pentru cei din jur (personajelor implicate) tul tău de vedere? • Cum înțelegi „lupta”? SCORBURA TULPINA • esența conflictului • părțile implicate • Cum să înveți despre rezistență în timpul comunismului? SOLUL RĂDĂCINA • De ce este important să înveți despre ediul în care s-a iscat conflictul •m • cauzele conflictului rezistenţă? • Este posibil să se reziste unui sistem 2. Realizează un repertoriu cu mărturii ale dizidenților (minimum totalitar? cinci). Alege una dintre mărturii și analizeaz-o după modelul pre• Care sunt modalitățile rezistenței? zentat la pagina 49.

STUDIU DE CAZ: Impactul Actului final de la Helsinki asupra României. Doina Cornea Actul final de la Helsinki a fost semnat la sfârșitul lucrărilor Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de către reprezentanții a 33 de state europene, alături de SUA și Canada, la data de 1 august 1975. Cel de-al VII-lea articol din Actul final de la Helsinki cuprindea referiri la problematica drepturilor omului, aici regăsindu-se angajamentele de a respecta drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de gândire, con știință, religie sau convingere. Statele semnatare se obligau să promoveze și să încurajeze exercitarea efectivă a drepturilor și libertăților civile, politice, economice, sociale, culturale și altele care decurg toate din demnitatea persoanei umane și sunt esențiale pentru libera și deplina sa dezvoltare. Actul final a fost semnat și de România, prin delegația condusă de Nicolae Ceaușescu, ceea ce va oferi cetățenilor români un argument în plus pentru a-și Nicolae Ceaușescu și Ștefan revendica drepturile. Pe acest fundal, s-au înregistrat manifestări pentru resAndrei (secretar al CC cu pectarea drepturilor omului, protestatarii cerând autorităților române să improblemele internaționale) la plementeze ceea ce a fost semnat la Helsinki. Conferința pentru Securitate Anii post-Helsinki au reprezentat perioada în care a început să se manifeste și Cooperare în Europa și în România dizidența, opoziția la adresa încălcării prevederilor din Constide la Helsinki (1975) tuție. Dizidenții, atât în interior, cât și pe plan internațional, au invocat actele asumate de statul român la cel mai înalt nivel. Una dintre cele mai conturate voci ale dizidenței românești a fost cea a profesoarei de limbă franceză de la Cluj-Napoca, Doina Cornea. La începutul anilor ’80, încurajată de mișcările anticomuniste anterioare (greva minerilor din Valea Jiului, Mișcarea Goma), ea s-a implicat în acțiuni de protest împotriva regimului Ceaușescu. În primele sale ieșiri publice, Doina Cornea a luat atitudine cu privire la sistematizarea satelor, necesitatea unei reformări a societății și declinul învățământului românesc. Între 1982-1987, a redactat o serie de scrisori adresate instituțiilor statului român, lui Ceaușescu personal, diferitelor foruri internaționale, postului Radio Europa Liberă în care a militat pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Ca și în cazul altor dizidenți, Securitatea română a folosit și împotriva profesoarei clujene toată gama de măsuri represive – anchetări, amenzi, arestări, amenințări la adresa sa și a familiei, denigrarea, concedierea din învățământ etc. În pofida tuturor acestor încercări, Doina Cornea s-a dovedit de neclintit, alegând să trăiască în adevăr, marele crez al dizidenților anticomuniști. Doina Cornea

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Oare azi ce mi se va întâmpla? Mă vor lăsa să ies? Mă vor înjura? Mă vor trage de haine? Mă vor îmbrânci și scuipa? Se vor mai repezi cu mașina pe trotuar amenințător spre mine? Mă vor mai pălmui? Mă vor trânti la pământ? Mă vor lovi cu pumnii? Cu cizmele?” (Doina Cornea, Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999), 1999) a) Redactează un eseu, în aproximativ 500 de cuvinte, folosind ca argumente întrebările pe care Doina Cornea și le pune rememorând trăirea într-un spațiu ostil, atunci când era urmărită zi de zi de către ofițerii de Securitate. b) Accesează surse de pe internet și ascultă interviul dat de Doina Cornea, care a povestit despre scrisorile trimise postului Radio Europa Liberă. Organizează o discuție panel referitoare la dizidența acesteia manifestată în anii ’80. c) Realizează un portofoliu digital (Canva) folosind criterii de spațiu-timp și concepte specifice referitoare la Actul final de la Helsinki.

6.3. Exilul românesc Dicționar istoric Exil – părăsirea voluntară sau impusă a țării de origine, din motive politice, economice sau religioase. Diaspora – grup etnocultural care locuiește în afara spațiului de origine, de regulă departe de acesta. Azil politic – drept de intrare și ședere pe care un stat îl acordă unui cetățean străin, persecutat în țara sa pentru convingeri politice sau religioase.

Cunosc și înțeleg La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, mii de cetățeni români au ales calea exilului ca urmare a instaurării în România a regimului politic comunist, marcat de represiune și de încălcarea drepturilor omului. Conform unor cercetări, exilul românesc a cunoscut trei perioade: ◆ În prima etapă, adepții mișcării legionare, refugiați în timpul războiului, condamnați în lipsă și urmăriți de autoritățile române, dar și oamenii politici și diplomații democrați aflați deja în Vest au ales să nu mai revină în țară, în contextul ocupației sovietice. Acestora li s-au alăturat și cei care au reușit să plece („să fugă”) până la sfârșitul anului 1947. ◆ A doua etapă s-a suprapus peste „liberalizarea” regimului comunist (19641971), când mai mulți cetățeni români au putut ieși din țară și au solicitat azil politic în statele în care au ajuns. ◆ Cea de-a treia etapă, corespunzătoare ultimelor două decenii comuniste, a fost generată de motive atât politice, cât și economice, cele din urmă ocupând un loc tot mai important. Regele Mihai I ex-prim-ministrul Nicolae Rădescu

scriitorii Emil Cioran, Eugène Ionesco, Mircea Eliade, Vintilă Horia, demograful Sabin Manuilă

politicienii Grigore Gafencu, Emil Ghilezan, Mihail Fărcășanu, Anton Crihan, Eftimie Gherman, Radu Câmpeanu

istoricii Mihai Dim. Sturdza, Mihnea Berindei, Matei Cazacu, Victor Eskenasy

diplomații Constantin Vișoianu, Alexandru Cretzianu, Brutus Coste, Raoul Bossy, Neagu Djuvara

politologii Ghiță Ionescu, Anneli Ute Gabanyi, Michael Shafir

antreprenorul și omul politic Ion Rațiu, dirijorul Sergiu Celibidache

jurnaliștii Preda Bunescu, Victor Frunză, Șerban Orescu, Nicolae Stroescu-Stînișoară etc.

Repere cronologice • 3 ianuarie 1948 Regele Mihai I pleacă în exil. • 1949 Constituirea Grupului Român pentru Europa Unită • 14-16 februarie 1955 Un grup de exilați români atacă și ocupă sediul Legației României comuniste din Berna, Elveția.

Cei mai cunoscuți exponenți ai exilului românesc

Nicolae Rădescu – primul președinte al CNR (1949-1950)

Membrii exilului românesc au extins și consolidat o diasporă care a militat în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia etc., în mare parte, pentru susținerea valorilor și principiilor democratice, încercând, de asemenea, să păstreze identitatea națională a românilor de peste granițe. Activitatea acestora s-a desfășurat prin intermediul asociațiilor politice și culturale, publicațiilor (ziare și reviste), posturilor de radio cu emisiuni în limba română, prin redactarea unor lucrări referitoare la situația din România, desfășurarea de activități culturale etc. Toate aceste acțiuni ale diasporei românești au atras în anumite momente susținerea atât a cetățenilor, cât și a guvernelor democratice din țările gazdă. Totodată, și alte grupuri etno-culturale originare din România s-au individualizat o vreme în țările unde au ajuns inclusiv prin proveniență și prin promovarea limbii și culturii române. Un prim reper important din activitatea exilaților români a fost înființarea la Washington, la 6 aprilie 1949, a Comitetului Național Român (CNR).

Aflat sub patronajul Regelui Mihai I și condus de fostul premier Nicolae R ădescu, CNR s-a dorit a fi un parlament în exil, bazat pe principiul pluralismului democratic, extremiștii (legionarii) fiind excluși, scopul fiind acela de a reprezenta națiunea română și a-i apăra interesele până la momentul eliberării de sub regimul comunist și restabilirea sistemului democratic în România. În martie 1951, la New York a apărut ziarul Românul, organ de presă al Asociației Românilor Liberi din SUA (ulterior Liga Românilor Liberi), fondată de Nicolae Rădescu și alți exilați după fracturarea CNR. La Bonn s-a înființat Uniunea Asociațiilor Românești din Germania (16 ianuarie 1955), având drept obiectiv unificarea tuturor organizațiilor și asociațiilor exilului românesc din RFG. Federația Asociațiilor Românești din Canada a luat naștere la 27 mai 1973. La Paris s-a constituit, în 1977, Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, parte a a Federației Internaționale a Drepturilor Omului; aceasta a fost, în anii ’70-’80, cea mai eficientă organizație a exilului românesc. Menținerea contactelor și promoFranța – La nation roumaine, BIRE, varea mesajului exilaților români s-a România muncitoare, Limite realizat în bună măsură prin publica‑ SUA – România, Universul românesc, țiile cu caracter cultural, științific și Cronica românească, Agora informativ. De asemenea, unii exilați Germania – Dialog, Patria, români au publicat în gazete occidenExilul românesc tale ori s-au implicat în editarea unor reviste în limbi de circulație internaMarea Britanie – Românul liber țională – L’Alternative, La Nouvelle Alternative etc. –, încercând să atragă Israel – Voința, Adevărul atenția societăților occidentale asuPublicații ale exilului românesc pra sistemului comunist din România, implicit să obțină susținerea pentru cauza drepturilor omului. Eforturile lor au fost uneori încununate de succes. Un exemplu de intervenție împotriva practicilor totalitare din România a fost inițiativa unor tineri din Belgia – Operațiunea „Satele Românești” (Opération Villages Roumains), în care s-au implicat și exilați români. Mai multe posturi de radio occidentale au avut secții în limba română: Europa Liberă, cu sediul la München, Vocea Americii, care emitea din ashington, DC, BBC, cu sediul la Londra. Acestea au reprezentat o tribună W a „vocilor” exilului românesc, mulți fiind jurnaliști de formație, alții intelectuali cu diferite preocupări profesionale. Cei care lucrau în aceste secții, originari din România, documentau realitățile politice, economice și culturale din țară, din lumea liberă și din exilul românesc. Prin intermediul emisiunilor acestor posturi, locuitorii României aflau informații credibile și analize politice cu privire la ceea ce se întâmpla acasă, dar și pe glob, aveau parte de emisiuni culturale și de spiritualitate. Pe de o parte, propagandei regimului comunist îi era astfel pusă în față o oglindă incomodă, iar, pe de alta, în vremuri apăsătoare, era întreținută speranța ascultătorilor. Autoritățile comuniste de la București au fost foarte interesate de activitatea diasporei românești din statele occidentale. Membrii activi ai exilului au fost urmăriți de Securitate, au fost etichetați drept „trădători”, „spioni”, „lachei ai străinătății”, „elemente dușmănoase”, iar uneori împotriva lor au fost lansate campanii de discreditare, de reducere la tăcere, în câteva cazuri chiar încercări de anihilare fizică. Câțiva dintre exilați au fost răpiți din țările în care obținuseră azil politic, aduși în țară, judecați și condamnați.

1989: Operațiunea „Satele românești”, în cadrul căreia numeroase comune din Europa de Vest au acceptat să „adopte” câte un sat românesc amenințat de proiectul de sistematizare al lui Nicolae Ceaușescu

Revista BIRE nr. 1/1950

Multiperspectivitate Accesează pagina Geografia exilului românesc a IICCMER și descoperă perspectivele multiple de acțiune ale membrilor exilului românesc în diferite state occidentale.

Jurnal reflexiv Ascultă (online) interviul acordat lui Cristian Iacob de către Monica Lovinescu în anul 1998. Ce te-a impresionat mai mult? Poți înțelege sacrificiile făcute de aceasta?

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „Liderii noștri politici din exil, foști miniștri, mulți dintre ei, inclusiv fostul prim-ministru înainte de venirea lui Petru Groza la 6 martie 1945, generalul Nicolae Rădescu […] vedeau reîntoarcerea în România iminentă. Dacă nu în câteva luni, într-un an, doi, cel mai târziu. Făceau planuri, negociau formule de organizare, căutau relații cu occidentalii care, sigur, nu puteau să nu acționeze pentru a opri cotropitorul sovietic! Asta era atmosfera la începutul anului 1948.” (Dan Bogdan, În așteptarea redeșteptării. Convorbiri cu Ion Rațiu, 1994)

PORTRET ISTORIC

Realizează un portret istoric al Regelui Mihai I al României, ca parte a exilului și rezistenței românești.

B „Pe măsură ce se adâncea experiența mea de viață simțeam mai adânc rana profundă a exilului. Atunci [în anii ’80] a apărut în corespondența noastră tema, asupra căreia am insistat o vreme, a «țării furate». Aveam amândoi simțământul că peisajul, cultura lăsate de noi în urmă nu ne mai aparțineau așa cum în mod firesc, prin nașterea noastră, prin învățătură, prin anii lungi petrecuți acolo [în România] ar fi trebuit să fie. În locul nostru se instalase confortabil la putere o categorie de oameni cu care nu mai aveam de-a face, din punct de vedere cultural, uman, adevărați extratereștri, tot atât de reci, de implacabili, de străini ca aceștia. Eram evadați, iar cei rămași în urmă și persecutați cereau, strigau nevoia lor de solidaritate. Dar pentru moment puteam face prea puțin, închisoarea părea bine zăvorâtă.” (Ion Vianu, în Matei Călinescu, Ion Vianu, Amintiri în dialog, 1998)

Regele Mihai cu fiicele sale, prințesele Elena, Irina și Sofia (1958)

Biblioteca virtuală

Memoria exilului românesc

a) Identifică un lider al exilului românesc, precizat în sursa A. b) Formulează, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la perioada de final a regimului comunist, implicit a exilului, susținându-l cu două informații selectate din sursă. c) Redactează un eseu în care să prezinți evenimente din istoria recentă în urma cărora România a devenit o „țară furată” și o „închisoare bine zăvorâtă”, cum se exprimă Ion Vianu în amintirile sale privitoare la exil.

Acționez 1. Accesează din Biblioteca virtuală seria de interviuri grupate sub titlul Memoria exilului românesc. Consemnează într-un jurnal, fapte, opinii, reflecții personale din perspectiva unui membru al exilului românesc. 2. Organizează o campanie de strângere a artefactelor din perioada comunistă referitoare la exilul românesc (exemple: publicații, fotografii, scrisori etc.) 3. Realizează o hartă conceptuală (MindMup) care să cuprindă informații selectate din diverse surse (scrise, audio, video) referitoare la tema „Exilul românesc postbelic”. 4. Accesează surse online și descoperă informații despre activitatea membrilor exilului românesc. Realizează o investigație prin care să reliefezi diverse puncte de vedere privind fapte și personalități ale exilului românesc, folosind resurse multimedia. 5. Construiește secțiunea dedicată formelor de opoziție și contestare din Biblioteca online a comunismului din România.

STUDIU DE CAZ: Radio Europa Liberă Secția română a Radio Europa Liberă (REL) s-a constituit într-o tribună a libertății de exprimare și, totodată, o alternativă la propaganda sistematică din anii regimului comunist. Cu sediul la München, a funcționat ca departament al Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE), organizație nonguvernamentală finanțată de guvernul american, în 1949, pentru a contracara influența sovietică în Europa de Est. La REL au activat personalități ale lumii culturale românești care luaseră calea exilului, deoarece le era imposibil să se exprime liber în țară. Scriitori, filozofi, analiști și jurnaliști transmiteau pe undele scurte, analizând știri și informații despre situația politică, economică și socială din țară și din lume. Vocile unor figuri proeminente, precum Virgil Ierunca, Nicolae Stroescu-Stînișoară, Monica Lovinescu, Emil Hurezeanu, Mircea Carp, Nestor R atesh, Neculai Constantin Munteanu ș.a., pătrundeau în casele românilor după celebra introducere „ Aici este Radio Europa Liberă, vocea României libere”. Printre cele mai ascultate programe s-au numărat: „Actualitatea românească”, „Teze și antiteze la Paris” și „Din lumea comunistă”. Jurnaliștii s-au implicat activ în mobilizarea societății civile, incluzând informații despre proteste, mișcări de dizidență și evenimente internaționale, cum ar fi mediatizarea scrisorii deschise a lui Paul Goma către Nicolae Ceaușescu, adaptarea pentru radio a cărții Orizonturi roșii, a lui Ion Mihai Pacepa, ori prezentarea mișcării poloneze Solidaritatea. Autoritățile române au considerat că stația REL reprezenta o amenințare majoră, motiv pentru care au răspuns cu măsuri de blocare a postului, Sediul RFE, München, precum bruierea emisiei, identificarea și sancționarea cetățenilor care audupă atentatul din 1981 diau postul sau transmiteau informații către acesta (Operațiunea „Eterul”). Angajații REL au fost constant amenințați și agresați. Moartea în condiții suspecte a directorilor Noel Bernard, Mihai Cismărescu și Vlad Georgescu, atentatul asupra sediului din München (1981) sunt dovezi ale războiului dus de regimul ceaușist împotriva REL și a libertății de exprimare. În ciuda presiunilor și a intimidărilor, Radio Europa Liberă a rămas principala sursă de informare credibilă pentru milioane de români, beneficiind de cote mari de audiență. Redactorii săi au transmis evenimentele din decembrie 1989, verificând avalanșa de informații primite. După căderea comunismului, transmisiile sale pentru publicul din România au fost reduse treptat, iar în cele din urmă suspendate. Totuși, pe 19 iulie 2018, Radio Europa Liberă a considerat oportun să redeschidă birourile din București și Sofia.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Raportăm că organele noastre au destrămat un anturaj format din șase studenți [...] care, fiind locatari ai aceleiași camere în cadrul căminului «Avram Iancu» din Cluj-Napoca, obișnuiau să audieze uneori în grup emisiunile tendențioase ale postului de radio «Europa Liberă» și să le colporteze în rândul colegilor. Sub influența acestor emisiuni, unii dintre ei au făcut aprecieri denigratoare la adresa unor realități social-economice și politice din țara noastră, elogiind concomitent sistemul și modul de viață capitalist [...] Asupra primilor dintre ei s-a luat măsura avertizării la sediul organelor de Securitate, iar ultimii doi au fost influențați pozitiv prin contacte periodice avute cu ei. În procesul anchetei au recunoscut cu toții că au audiat în grup și colportat emisiunile postului de radio «Europa Liberă», iar parte din ei și anumite aprecieri denigratoare la adresa politicii partidului și statului nostru, angajându-se că în viitor se vor dezice de astfel de preocupări și vor respecta legislația țării noastre.” (Tinerii care ascultau Radio „Europa Liberă”, 1983)

a) Identifică, pe baza sursei, patru mecanisme prin care regimul comunist își exercita controlul asupra populației. b) Organizează cu colegii de clasă un podcast și dezbateți tema „Tinerii sub comunism: rebeliune sau conformism?”. c) Cu ajutorul surselor online de informare, realizează un portofoliu digital, cu scurte prezentări ale jurnaliștilor români de la Radio Europa Liberă, care au luptat pentru cunoașterea și rostirea adevărului.

RECAPITULARE 1. Invită, împreună cu alți colegi de clasă, la ora de istorie, victime ale represiunii ca urmare a activităților de opoziție și contestare a regimului comunist, dacă este posibil, sau consultă mărturii înregistrate ale acestora. Analizează-le, împreună cu colegii de clasă, având în vedere următoarele întrebări: ✓ Care este amintirea care revine în mod repetat în răspunsurile lor? ✓ Ce crezi că indică asta? ✓ Cu ce sentimente au trăit în perioada aceea conform descrierilor lor? ✓ Unii opozanții erau adolescenți și tineri când au fost urmăriți. Ce dificultăți ale acestei vârste au avut de înfruntat? ✓ Alege unul dintre răspunsurile care este deosebit de semnificativ pentru tine și explică de ce este important. ✓ Ce alte întrebări ai dori să le adresezi? 2. Realizează o bază de date digitală, referitoare la forme de opoziție și contestare a regimului comunist, care să conțină câte minimum două exemple de resurse de istorie locală și orală, conform modelului de la pagina 57.

Fișă de domiciliu obligatoriu

EVALUARE 1. Completează, pe caiet, enunțurile de mai jos cu răspunsurile corecte: a) Membrii grupurilor de rezistență armată au fost cunoscuți sub numele de ... . b) Metoda de opoziție folosită de scriitorul Paul Goma împotriva regimului comunist a fost ... . c) În august 1977 s-a desfășurat ... . d) Printre cele mai ascultate programe ale postului Radio Europa Liberă s-au numărat ... . 2. Construiește o axă cronologică a principalelor șase momente de opoziție și contestare a regimului comunist din România. 3. Explică și utilizează următoarele noțiuni într-un text de aproximativ 300 de cuvinte despre forme de opoziție și contestare a regimului comunist din România.

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

1–2p 0,5 p × 4 = 2 p

2–2p 0,5 p × 6 = 3 p

3–5p 4+1p=5p

Din oficiu: 1 punct Punctaj maxim: 10 puncte

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 7 Economia 7.1. Satul: țărănime, colectivizare, sistematizare 7.2. Orașul: proletariat, industrializare, urbanizare 7.3. Crizele economiei de comandă: raționalizarea alimentară, penuria bunurilor de consum, comerțul paralel, corupția

Propagandă pentru colectivizarea agriculturii, anii ’50

Uzina „Tractorul” Brașov, anii ’70

„La sfârșitul anilor 1980, economia românească, țara, oamenii ofereau un tablou dezolant. După mai mult de patru decenii de industrializare forțată, competitivitatea economiei se afla la nivelul cel mai scăzut în cadrul ligii comuniste, dezechilibrele dintre sectoare și penuria erau în creștere, suferința oamenilor era inimaginabilă.” Daniel Dăianu, Transformarea ca proces real. De la comandă la piață, 1996 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

7.1. Satul: țărănime, colectivizare, sistematizare Dicționar istoric Colectivizare – trecerea mijloacelor de producție agricole (terenuri, animale, utilaje etc.) în proprietate colectivă, o formă disimulată a proprietății de stat. Cote ‒ contribuție obligatorie pe care statul o impunea producătorilor agricoli și care consta în predarea unor cantități de produse dinainte stabilite, la termenele și prețurile fixate de stat. Chiabur ‒ țăran înstărit, considerat de către regimul comunist principalul „dușman de clasă” în lumea satului, demonizat și persecutat. Sistematizarea rurală ‒ plan al regimului Ceaușescu de reorganizare radicală a teritoriului, care implica dispariția unui număr mare de sate și mutarea populației acestora în centre agroindustriale.

Predarea cotelor obligatorii în viziunea propagandei comuniste, anii ’50

În aprilie 1962, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat încheiat procesul de colectivizare, doar aproximativ 4% din suprafața arabilă a țării mai era în proprietate individuală, în special în zonele de munte. Colectivizarea agriculturii a avut consecințe majore asupra societății românești. Populația rurală a scăzut numeric, mulți dintre săteni au luat drumul orașelor. Comasarea terenurilor a dus la o creștere a productivității în agricultură, nereflectată însă în creșterea nivelului de trai al țăranilor. Teren utilizat în agricultură (%)

Teren agricol (mii de hectare)

De stat Cooperative și asociații

Anul

Gospodării agricole colective

Unități Familii Suprafața Anul (mii) agricolă (mii ha)

Unități Familii Suprafața (mii) agricolă (mii ha)

1949

4,0

14,3

1952

1.834

84,0

187,6

1952

1.795

165,5

713,4

1955

4.471

206,3

395,4

1955

2.152

183,2

905,8

1958 12.748 1.399,8 2.550,8 1958

3.028

468,5 1.892,4

1961

6.677 1.080,6 2.058,3 1961

6.424 2.051,0 5.973,3

1962

1.317

241,8

433,1

1962

6.456

3.194 8.862,0

Evoluția procesului de colectivizare a agriculturii în România (1949–1962)

Privat

Stat

Multiperspectivitate Privat

Milioane de hectare

Cooperative

Tipul proprietății

Întovărășiri agrigole

Livezi/Vii Pajiști/Fânețe Teren arabil

Structura agriculturii românești, 1970 Nicolae Ceaușescu anunța la începutul anului 1981 declanșarea unei noi „revoluții agrare”, care să ducă la o creștere a producției. Cum producțiile record întârziau să apară, începând cu anul 1982 au fost introduse măsuri de raționalizare a consumului alimentar. În același timp, veniturile țăranilor din cooperativele agricole de producție (CAP) s-au diminuat considerabil. În plus, aceștia au fost obligați la livrarea unor cantități de produse din gospodăriile individuale, cu prețuri fixate arbitrar de către stat. Construirea de noi complexe agroindustriale a culminat în 1988 cu noul plan de sistematizare, prin care se urmărea reducerea numărului satelor de la circa 13.000 la 5.000-6.000 și mutarea populației rurale în blocuri improprii. La acel moment, în Occident a pornit o amplă mișcare de protest pentru a stopa această „transformare”, Opération Villages Roumains. Reacțiile ample și mai ales evenimentele din decembrie 1989 nu i-au permis liderului de la București să ducă acest proiect la final.

Explică procesul de colectivizare din perspectiva: a) autorităților comuniste; b) țăranilor victime ale colectivizării; c) țăranilor beneficiari ai colectivizării.

Vizită de lucru la DrăgăneștiVlașca, județul Teleorman, 1976

Analizez. Argumentez 1. Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „Dușmanul de clasă de la țară, chiaburimea satelor, încearcă prin toate mijloacele să compromită buna funcționare a Gospodăriilor Colective și să împiedice pe țăranii săraci și mijlocași să înființeze noi Gospodării Colective. Cu cât sectorul socialist al agriculturii se dezvoltă cu atât încercările dușmanului se întețesc și lupta de clasă la sate se ascute. Față de acest aspect al problemei țărănești organele de Securitate trebuie să preîntâmpine acțiunile dușmanului de clasă.” (Raport al Serviciului Județean de Securitate Teleorman, 30 decembrie 1949)

Medalie oferită în 1962 cu ocazia încheierii colectivizării în România

Acționez 1. Împreună cu alți colegi de clasă, formulați întrebări pe care să le adresați bunicilor voștri/membrilor în vârstă ai familiilor sau ai comunităților voastre locale. Notați răspunsurile (bazate pe argumente simple) cu privire la probleme personale, de grup sau ale comunității, apărute în urma colectivizării agriculturii și a sistematizării rurale. Comparați răspunsurile notate de voi cu ale colegilor și analizați-le critic. 2. Valorificând resursele oferite de istoria orală, după modelul de la pagina 57, elaborați proiecte de istorie familială/ locală pe tema colectivizării agriculturii din România.

Jurnal reflexiv Descrie o stare trăită pe parcursul lecției și modul în care ai putea folosi în viitor această experiență de învățare.

Biblioteca virtuală

Memorialul Durerii. Colectivizarea din Vrancea (episodul 18)

B „Caracterul criminal și efectele tragice ale colectivizării agriculturii sunt bine cunoscute de toți românii. Consecința cea mai tragică și cu efecte pe termen lung a colectivizării a fost desființarea clasei țărănești ca principală producătoare a avuției naționale. Țăranii mijlocași și așa-zișii chiaburi reprezentau cea mai aptă categorie socială pentru adaptarea la exigențele unei agriculturi moderne, potențial competitivă pe plan internațional. Această categorie socială nu mai exista, fie din cauza represiunilor din perioada colectivizării și de după aceea, fie în urma migrației la oraș unde s-a constituit o categorie socială nedefinită, nici țărani, nici orășeni, un fel de lumpenproletari fără nicio perspectivă socială.” (Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 2006)

C „În gospodăria colectivă trebuie să intre numai aceia care sunt convinși că gospodăria colectivă este mai bună decât mica gospodărie individuală [...] Cu sila nu se poate face gospodărie colectivă. Dacă ai băga spaima în oameni, greu poți să te apropii de ei, mai ales că țăranul nu uită. Metodele de constrângere sunt străine de noi și fac foarte mult rău partidului nostru [...] Tot ce s-a făcut sub presiune, arestări, bătăi, a amărât țărănimea și a făcut mare rău partidului, pentru că asemenea procedee îndepărtează masele de partid. Oamenii spun «Uite ce fac comuniștii!» […] Nu este admisibil să ameninți oamenii cu închisoarea sau să îi mâni cu biciul în gospodăria colectivă.” (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Discurs, 1951)

a) Numește, din sursa A, dușmanul de clasă. b) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). c) Formulează, pe baza celor trei surse, un punct de vedere referitor la colectivizarea agriculturii în România. d) Citește sursa C cu ajutorul lentilelor imaginare. Cu prima lentilă, vei citi din perspectiva victimelor procesului de colectivizare. Cu cea de-a doua lentilă, vei citi sursa din perspectiva guvernanților. Ce ai descoperit tu? Dar colegii tăi? Cine a fost responsabil? Cine a fost complice? Care crezi că a fost atitudinea majorității populației față de procesul de colectivizare? e) Studiază proiectul IICCMER referitor la satul românesc și elaborează o prezentare cu tema „Agricultura în România comunistă”. 2. Privește, cu atenție, imaginea și răspunde la următoarele cerințe: a) Descrie în câteva cuvinte ce vezi în fotografia din dreapta. b) Imaginează-ți o poveste despre momentul prezentat în imagine. c) Poți imagina un dialog cu persoana din prim-planul imaginii? d) Informează-te despre activitatea lui Alexandru Moghioroș. e) Ce mesaj i-ai transmite acum?

Alexandru Moghioroș

7.2. Orașul: proletariat, industrializare, urbanizare Dicționar istoric

Cunosc și înțeleg La începuturile regimului comunist, mai puțin de un sfert din populația României locuia în orașe, în majoritate mici și mijlocii. Existau câteva ramuri industriale și zone geografice cu tradiții muncitorești. Acest proletariat redus numeric dezvoltase o anume conștiință de sine, inclusiv solidaritate de corp, vizibilă în timpul unor greve din perioada interbelică. După obținerea puterii, comuniștii au pretins că exercitau dictatura în numele proletariatului. Pentru a-i stimula pe muncitori să-și depășească normele, a avut loc un proces de glorificare a „eroilor muncii socialiste”, la început în forma stahanovismului preluat din URSS. Numărul de muncitori industriali a crescut în ritm accelerat, în directă legătură mai ales cu procesul de industrializare. Însingurarea socială a acestor lucrători, controlul sever exercitat de partidul-stat prin conducerile întreprinderilor, sindicate, organizații de partid și instituții de forță, au dus la diminuarea solidarității proletariatului și a posibilităților de a acționa pentru apărarea propriilor drepturi. Condițiile grele de muncă și de trai, normele mari și salariile diminuate au fost cauzele principale ale nemulțumirii muncitorilor în perioada comunistă, exprimate în diverse moduri. La sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, URSS a impus statului român înființarea a 16 societăți economice mixte, cunoscute sub numele de sovromuri. Prin acestea, sovieticii au reușit să controleze, până la jumătatea anilor ’50, domenii esențiale și profitabile ale economiei românești: industriile petrolieră, carboniferă, a gazului, extragerea uraniului, exploatarea lemnului, sistemul bancar, transporturile navale și aeriene etc. Comuniștii au instituit controlul și asupra economiei. La 11 iunie 1948, au fost „naționalizate” – în realitate confiscate – întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transport. Se puneau bazele planificării eco‑ nomice, inițial prin planurile anuale din 1949 și 1950, ulterior prin planurile

A B C D A

Regiune industrială Est Centru Sud-Vest Sud Nod industrial Zonă industrială Centru industrial Reședință de județ Macroregiune

Bîrlad

Planuri cincinale – planificarea unor obiective economice pentru o perioadă de cinci ani. Proletar – persoană care nu posedă mijloace de producție și lucrează în schimbul unui salariu. Sovromuri – societăți mixte româno-sovietice înființate în 1945. Stahanovism – termen preluat de la comuniștii sovietici pentru întrecerea socialistă și depășirea normei. Urbanizare – concentrare a populației unui teritoriu în orașe; transformare a unor localități rurale în centre cu caracter urban.

Repere cronologice • 1945-1956 Sovromurile • 11 iunie 1948 Legea naționalizării • 1949, 1950 Planuri anuale • 1951-1955 Primul plan cincinal • 1977 Începe programul de sistematizare urbană. 12% 10%

12,9% 9,5%

8% 6% A Azuga-Sinaia B Brașov C Câmpulung G Gh. Gheorghiu-Dej H Hunedoara M Miercurea Ciuc T Târgoviște

Regiunile industriale ale României, 1970

3,3%

4% 2% 0%

1971-1975

1976-1980

1981-1985

Ritmul mediu anual de creștere în industrie 1971-1985

Multiperspectivitate Imaginează-ți că ești: a) unul dintre constructorii viitoarelor blocuri de locuințe din imaginea de mai jos; b) unul dintre viitorii locuitori ai acestora; c) arhitectul care a proiectat construcția. Prezintă fiecare perspectivă într-o aplicație informatică. Spune ce simți, ce vezi, care ar putea fi povestea ta.

Șantier în București, decembrie 1985; în plan apropiat o lozincă ceaușistă

Tren cu navetiști, 1968

Dinamica populației urbane (procent din populația totală a României)

cincinale. Partidul-stat aproba nevoile economiei socialiste și planifica, în detaliu, politicile generale de urmat în toate domeniile vieții economice. România comunistă a urmat modelul stalinist de dezvoltare economică. Industria ocupa un loc încă marginal în economia României la jumătatea secolului al XX-lea. Voluntarismul comunist implica depășirea acestei situații și realizarea industrializării forțate. Acest proces s-a axat în principal pe dezvoltarea industriei grele, metalurgiei, siderurgiei, construcțiilor de mașini, miniere, chimice etc. O atenție sporită s-a acordat și planului pentru electrificarea țării. Au fost extinse sau modernizate întreprinderile existente ori au fost construite altele noi. Între cele mai cunoscute erau rafinăriile de petrol din zona Ploiești-Câmpina, cele de la Onești și Midia, combinatele siderurgice de la Reșița, Hunedoara și Galați, întreprinderile constructoare de mașini și mecanică fină din București, de tractoare și autocamioane din Brașov, fabrica de vagoane de la Arad, cele de avioane de la Bacău și Craiova, șantierele navale de la Mangalia și Drobeta-Turnu Severin, uzinele de autoturisme de la Pitești și Craiova, cele de utilaj greu de la Cluj-Napoca și Iași, fabrica de armament de la Cugir, fabricile de medicamente din București, Cluj și Iași etc. Ponderea industriei în ansamblul economiei a devenit majoritară și prin procentul din Produsul Intern Brut (PIB), și prin populația implicată. Resursele pentru susținerea industrializării au fost extrase în mare parte din surse interne, la început mai ales din agricultură, ulterior și din împrumuturi externe. Multe dintre produsele industriale realizate în România erau posibile ca urmare a licențelor obținute din străinătate. În condițiile rigidei economii planificate, cu accentul pus pe industriile mari consumatoare de energie și pe importuri de materii prime cu mari fluctuații de preț, sistemul industrial românesc a fost serios afectat de crizele mondiale ale petrolului din anii ’70 și ale siderurgiei de la începutul anilor ’80. În același timp, el nu a reușit să țină pasul cu marile schimbări științifice occidentale. Deși liderii comuniști susțineau că voiau ca țara să recupereze decalajele economice față de statele dezvoltate, proiectul a eșuat. Realitatea era că economia de comandă nu performa, productivitatea muncii era printre cele mai scăzute din Europa, iar lipsa unei piețe libere gâtuia inovația. Procesul de industrializare a fost strâns legat de cel de urbanizare. S-a înregistrat o masivă migrație internă, dinspre sate spre orașe și dinspre regiunile rurale spre cele industrializate. Cele mai mari creșteri le-au înregistrat capitala și reședințele regionale/județene, fapt explicabil prin alocarea politică a resurselor pentru investiții economice. Milioane de oameni aflați în căutare de lucru, a unei vieți mai bune s-au stabilit în centrele urbane. Numeroase orașe și-au mărit populația, unele chiar de câteva ori. Un fenomen răspândit a fost cel al navetiștilor, care se deplasau, de regulă, din sate la locurile de muncă situate în orașele din apropiere. Schimbările au devenit vizibile și din punct de vedere arhitectonic. Unele clădiri reprezentative, case din zonele centrale ale orașelor, inclusiv monumente istorice, adesea întregi cartiere au fost înlocuite cu blocuri, construcții administrative și fabrici. Spre exemplu, pentru ridicarea Casei Poporului (actualul Palat al Parlamentului), din București, au fost demolate zeci de mii de locuințe private și clădiri publice. Pierderea proprietăților și distrugerea mediului de locuire au provocat traume celor direct afectați. În schimb, alții au considerat mutarea în blocurile muncitorești, care aveau un minim de confort, un semn al progresului social. Vechile solidarități au fost practic distruse, indivizii au devenit vulnerabili, facilitând controlul social.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „La fel ca și celelalte țări aflate la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial sub autoritate militară sovietică, România a cunoscut un proces de restructurare care a afectat toate domeniile vieții sociale. Instituirea sistemului politic de tip sovietic a fost finalizată în liniile sale esențiale la sfârșitul anului 1947, fiind urmată de restructurarea economiei. Aceasta a cuprins atât schimbarea relațiilor de proprietate, cât și instituirea mecanismelor de comandă specifice sistemului comunist.” (Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), 2010)

B „Să știți că, dacă demolăm tot Bucureștiul, va fi frumos. Am fost aici vis-a-vis unde este blocul acesta, cu sportul. Acesta trebuie mutat la 23 August. Ce fel de sport este acesta? Toți trebuie mutați rapid de acolo. Nu se poate una ca asta.” (Nicolae Ceaușescu, în ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, 30 martie 1977)

a) Precizează, pe baza sursei A, două consecințe ale restructurării economiei. b) Formulează, pe baza sursei B, un punct de vedere despre concepția lui Nicolae Ceaușescu referitoare la dezvoltarea urbană în București. c) Argumentează, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia industrializarea a fost un factor de dezvoltare economică a României comuniste.

Acționez 1. Consultă online Legea pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi nr. 119 din 11 iunie 1948 (https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1575) și stabilește două consecințe ale aplicării acestei legi la nivel individual și colectiv. 2. Fotografii suprapuse. Descoperă imagini cu localitatea ta din perioada comunistă. Mergi în acele locuri redate în imagini și fotografiază ceea ce este acum. Suprapune fotografiile pe imaginile vechi. Ce observi? Arată la fel? Ce s-a schimbat? Dacă nu mai sunt acolo anumite clădiri, realizează o investigație despre cauzele dispariției lor. Elaborează, apoi, un pliant/afiș cu titlul Localitatea mea: Atunci/Acum. Proiectele realizate vor fi expuse, evaluate și discutate de către toți elevii, conform metodei „Turul galeriei”.

Acționez

• Realizează o prezentare cu

tema „Orașele gri: locuințe și urbanizare în epoca comunistă”. Aceasta va avea în vedere: blocurile de locuințe din cartierele muncitorești, planurile urbanistice ale orașelor comuniste, descrieri ale condițiilor din apartamentele de tip „cutie de chibrituri”, mobilierul specific perioadei etc.

• Întreprinde o investigație refe-

ritoare la urmările industrializării forțate asupra structurilor sociale tradiționale ale țărănimii, pe baza următorului plan de idei: • transformarea statutului social; • schimbarea modului de viață; • modificarea relațiilor sociale; • schimbarea mentalității; • impactul asupra familiei.

Jurnal reflexiv Consideri că „întrecerea socialistă în muncă” a avut și efecte pozitive asupra muncitorilor/ economiei?

Biblioteca virtuală

București, Casa Poporului, atunci și acum

5 minute de istorie: Urbanizarea României

7.3. Crizele economiei de comandă: raționalizarea alimentară, penuria bunurilor de consum, comerțul paralel, corupția Dicționar istoric Comerț paralel ‒ activități de vânzare-cumpărare a bunurilor greu accesibile pe piața neagră. Cartelă alimentară ‒ carnețel/bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate mânca la o cantină.

Repere cronologice • 1970-1980 Relativă destindere economică • 1980-1981 Apar primele efecte ale crizei economice; raționalizarea alimentelor.

Cartelă de pâine, 1989

Cunosc și înțeleg Regimul comunist controla economia prin pârghii politice și juridice, aceasta fiind marcată de birocratizare, în vreme ce inițiativa și inovația nu aveau un cadru propice de manifestare. Statul deținea toate resursele naturale, băncile, întreprinderile, mijloacele de transport etc. Agricultura era văzută ca o zonă economică de unde puteau fi extrase în mod discreționar resurse ieftine pentru industrie, orașe și instituțiile partidului-stat, iar comerțul era, practic, monopol de stat. Pauperizarea celei mai mari părți a societății, exodul oamenilor de la sat la oraș, lipsa și/sau proasta calitate a principalelor bunuri de consum, viața la bloc au creat noua imagine a României comuniste. Sfârșitul anilor ’60 și anii ’70 au venit cu o „relativă îmbunătățire” a nivelului de trai, dar la sfârșitul intervalului se făceau simțite semnele crizei economice. S-a înregistrat o încetinire a creșterii economice și o scădere a numărului de locuri de muncă. Raportările fictive din industrie și agricultură, depășirile de plan și producțiile record, intens popularizate, nu puteau ascunde realitatea. Imobilismul conducerii partidului-stat, neînțelegerea schimbărilor din economia mondială, încăpățânarea de a continua modelul stalinist au provocat mari dezechilibre economice și au afectat nivelul de trai al oamenilor. Cantități mari de produse agroalimentare erau destinate exportului, iar lipsurile s-au acutizat după 1981, când șeful partidului-stat a decis achitarea datoriilor externe. S-au introdus cartelele alimentare, ca în vremuri de război, fiind raționalizate pâinea, uleiul, zahărul, produsele din carne ș.a. Programul de alimentație „științifică”, adoptat în 1984, avea să afecteze nivelul de trai al populației, supusă unui regim alimentar drastic. R ațiile „stabilite științific” însemnau aproximativ 10 ouă pe lună, 1 kg de carne de pasăre pe lună, 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 1 litru de ulei etc. Dar chiar și procurarea acestor cantități de alimente nu era sigură și, de aceea, au apărut „cozile”, o realitate a societății românești de la sfârșitul

Coadă la magazin, București, 26 decembrie 1985

secolului al XX-lea. Funcționa și „sistemul de dat pe sub mână” care îi favoriza, în primul rând, pe membrii nomenclaturii, pe gestionarii de magazine și pe cei care aveau ceva de dat la schimb. Alte produse, aduse din import, au fost înlocuite cu produse surogat; de exemplu, în loc de cafea se vindea un produs care conținea mai ales năut sau ovăz, numit popular „nechezol”. Produsele alimentare, cum erau picioarele și căpățânile de porc ‒ numite ironic „adidași”, respectiv „calculatoare” ‒ erau prezente mai des pe mesele populației. Lupta pentru supraviețuire a devenit o obișnuință pentru cetățenii români în ultimul deceniu comunist. Reținerile etice s-au diluat și mai mult, furtul din întreprinderile industriale sau din cooperativele agricole de producție luând proporții de masă. Mai importante decât banii au devenit „relațiile”, funcționând așa-numitele „pile” – sau p.c.r. (pile, cunoștințe și relații) –, precum și produsele occidentale de larg consum „deschizătoare de uși”, mai ales cafeaua și țigările. Acestea – dar și altele, precum blugii sau electronicele – erau obținute de pe piața neagră prin intermediul marinarilor români, turiștilor străini, prin micul trafic de frontieră cu Iugoslavia și Ungaria sau din pachetele primite de la rudele sau grupurile etnice și religioase cu legături în străinătate. În acest timp, activiștii de partid se aprovizionau din magazine speciale și case de comenzi la care oamenii obișnuiți nu aveau acces. Lipsurile pentru majoritatea locuitorilor României comuniste erau cotidiene, viața devenind din ce în ce mai grea. În apartamente, temperaturile erau scăzute, apa caldă era furnizată cu restricții. Curentul electric era și el întrerupt frecvent, îndeosebi seara, iar cetățenii erau îndemnați să economisească, de exemplu, prin scoaterea din funcțiune pe timpul iernii a frigiderelor, prin neutilizarea mașinilor de spălat și a altor bunuri electrocasnice sau prin nefolosirea ascensoarelor. Benzina, deși raționalizată, era greu de găsit. Bunurile de larg consum, de exemplu, cele de igienă, erau și ele insuficiente și de calitate îndoielnică. Ceaușescu făcea referire în cuvântările sale din 1989 la „înaltul nivel de trai” atins sub conducerea sa, fără precedent în istoria României, iar televiziunea națională arăta imagini ale dictatorului vizitând magazine special aprovizionate pentru camerele de luat vederi, cu rafturile pline de bunuri alimentare, toate acestea fiind într-un contrast uriaș cu realitatea.

Coadă la alimente...

... și la benzină, București, sfârșitul anilor ’70

Multiperspectivitate Informează-te în legătură cu semnificația termenilor: „frații Petreuș”, „mileu/macrameu”, „cuplat”, „helancă”, „alendelon” etc. pentru oamenii care au trăit în perioada comunistă. Întocmește o listă și cu alte expresii de acest fel și discută cu colegii despre semnificația lor. Pentru voi au aceeași semnificație?

Magazin de legume și fructe, București, anii ’70 LISTĂ DE PREȚURI ALE UNOR BUNURI ALIMENTARE, ANII ’80 franzelă

3,25 lei

1 kg mălai

4,25 lei

1 litru lapte (2% grăsime)

3,5 lei

1 kg brânză oaie

42 lei

1 kg cașcaval de oaie

48 lei

1 kg carne de pui

30 lei

1 kg carne de vită

43 lei

1 kg carne de vițel

60 lei

1 kg carne de porc

37 lei

1 kg salam de vară

64 lei

1 kg parizer

38 lei

1 kg cartofi

între 2 și 2,75 lei

ouă

între 1,5 și 1,8 lei

1 kg zahăr

14 lei

1 litru ulei

18 lei

cafea

de la 200 lei/kg

o bere

între 4 și 5,5 lei/500 ml

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

Cantitate (kg/l) per capita

Colind subversiv în România comunistă, finalul anilor ’80 200 150 100 50 0

Context social și practici cotidiene – o rememorare, 2004)

215,0 177,0

1982 1984

65,0

78,7

66,1

39,1

Carne (kg)

Lapte (l)

Legume (kg)

Consumul mediu anual de alimente pe cap de locuitor

Jurnal reflexiv  Menționează două dintre ideile discutate care ți-au reținut atenția.  Ce crezi că „ți-ar fi lipsit cel mai mult” dacă trăiai în anii ’80?

Biblioteca virtuală

Muzeul Amintirilor din Comunism: „Au băgat marfă la Gostat”

O profesoară descrie ritualul cozii zilnice: „Toate acestea îmi dădeau o senzație permanentă de nesiguranță, de instabilitate, de frică. Din zi în zi, aveam sentimentul că nu voi putea procura ceea ce reușisem cu greutate să procur până atunci. Pentru mine, ca femeie, era traumatizant! Din punct de vedere psihic, am simțit o tensiune permanentă, o stare de angoasă. În permanență mă gândeam la copii, la evoluția lor ulterioară. De dimineață până seara eram într-o stare de stres continuu. Nu știam ce avea să-mi ofere ziua de mâine, în afară de cozi interminabile și de nenumărate ore petrecute în fața unui magazin. Parcă nu eram eu însămi, trăiam așa cum poate n-aș fi vrut niciodată să trăiesc, eram asemenea unei mașini puse în slujba supraviețuirii. Și profesional eram influențată de această stare de stres, eram tot timpul tensionată, nu aveam răbdare la activitatea de la clasă. Încercam să-mi fac datoria, mi-o făceam, dar era ceva din inerție, nu puneam prea mare pasiune pentru că toate gândurile mele zburau spre aprovizionare, spre meniu, spre piață, spre a asigura cele necesare copiilor și familiei. Știam că, după ce ies de la școală, mă așteaptă cozi lungi, surprize peste surprize, mă gândeam dacă pot sau nu să găsesc ceva ca să le pun pe masă copiilor mei.” (Adrian Neculau, a) Precizează, pe baza sursei, două stări/sentimente trăite de autoare ca urmare a lipsei de alimente. b) Organizează împreună cu alți colegi de clasă o dezbatere privind legătura de cauzalitate între deciziile politice (Hotărârea nr. 5/1984 cu privire la aprobarea Programului de alimentație științifică a populației) și impactul acestora asupra societății și individului. c) Informează-te despre rolul lui Nicolae Ceaușescu, respectiv al Elenei Ceaușescu în implementarea programului de alimentație rațională cu scopul atingerii unui „înalt nivel de trai”. d) Alcătuiește o listă de cumpărături necesare, având în vedere prețurile de la pagina 75, din perioada anilor ’80. Compară situația de atunci cu ceea ce se întâmplă astăzi. Sesizezi asemănări sau diferențe? Folosește o diagramă Venn pentru a prezenta concluziile la care ai ajuns.

Acționez 1. Pornind de la imaginile din manual, prezintă într-un eseu, de aproximativ două pagini, calitatea vieții în perioada comunistă. 2. Realizează un interviu cu un membru al familiei/comunității care a trăit în perioada comunistă. Formulează întrebări care să vizeze: raționalizarea alimentară, lipsa bunurilor de consum, comerțul paralel, corupția. Înregistrează și consemnează răspunsurile. Compară interviul tău cu interviurile colegilor. Încercați să explicați diferențele care apar în relatările celor intervievați. Răspunde și tu la întrebările pe care le-ai formulat, cu situații din perioada actuală. Pe baza celor două rânduri de răspunsuri, construiește un tabel de comparație: Atunci/Acum, Asemănări-Deosebiri, raționalizare, lipsuri, comerț paralel, corupție. Explică diferențele cu ajutorul cunoștințelor dobândite la educație antreprenorială și economie.

RECAPITULARE 1. Completează, împreună cu colegul/colega de bancă, „Floarea de nufăr”* cu informații referitoare la procese specifice economiei comuniste. *„Floarea de nufăr” este o tehnică cu ajutorul căreia se poate dezvolta o temă. Aceasta este trecută în mijlocul tablei/planșei. Inițial, pe primele opt petale se trec idei/informații/procese etc., în sensul acelor de ceasornic. Cele opt idei/informații/procese vor deveni teme centrale pentru alte opt petale.

2. Realizează un tur virtual al Muzeului Colectivizării. Studiază imaginile și informațiile expuse. Nu uita să completezi Jurnalul de călătorie, în care să consemnezi gândurile și emoțiile tale. Pe baza acestora, prezintă muzeul în fața colegilor, asemenea unui ghid specializat. 3. Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, după modelul de mai jos, o dezbatere cu tema/moțiunea „Economia planificată: un model economic funcțional?”. Model de rezolvare: Scopul dezbaterii ‒ analizarea avantajelor și a dezavantajelor economiei planificate. Organizare și pregătire Alegerea echipelor • Pro (guvern) (susținătorii economiei planificate); • Contra (opoziția) (criticii economiei planificate). • Fiecare echipă are 3 membri. Rolurile din fiecare echipă a) Primul vorbitor (Deschiderea): • prezintă poziția echipei; • definește termenii-cheie din tema dezbaterii; • expune argumentele principale (două-trei) și strategia echipei. b) Al doilea vorbitor (Dezvoltarea argumentelor): • detaliază și susține argumentele echipei cu exemple, statistici etc.; • anticipează și respinge punctele echipei adverse. c) Al treilea vorbitor (Contraargumentare și concluzii): • răspunde direct la argumentele echipei adverse; • subliniază punctele forte ale propriei echipe și punctele slabe ale adversarilor; • rezumă poziția echipei și oferă concluzii. Structura dezbaterii Fiecare vorbitor al fiecărei echipe va susține un discurs de 3-5 minute. Juriul format din 3, 5 sau 7 arbitri va decide echipa câștigătoare. Publicul (restul clasei) poate vota echipa care a avut argumentele cele mai convingătoare. 4. Construiește secțiunea dedicată economiei din Biblioteca online a comunismului din România.

AUTOEVALUARE

A. Colectivizare H. Corupția

B. Sistematizarea satelor

Procese C. Indus ale economiei trializare comuniste românești F. Penuria bunurilor D. Urbanizare de consum E. Rațio nalizarea alimentară

G. Comerțul paralel

EVALUARE Realizează un e-book/audio book referitor la raționalizarea alimentară în anii ’80. Precizează cauzele adoptării acestei măsuri. Descrie modul în care s-a realizat. Analizează consecințele raționalizării (impactul social, efectele economice, consecințe psihologice, moștenire culturală etc.). Aprecierea și evaluarea e-bookurilor se va face pe baza grilei de evaluare/ autoevaluare având în vedere următoarele criterii: Criterii de evaluare

Punctaj

Corectitudinea ș tiințifică

Organizarea și adaptarea conținuturilor științifice

Diversitatea surselor online și a formelor de prezentare

Modul de utilizare a resurselor multimedia

Corectitudinea limbii (semne de punc tuație, diacritice)

Din oficiu

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 8 Societatea 8.1. Viața cotidiană: petrecerea timpului liber 8.2. Culte și practici religioase 8.3. Minorități etnice

Tribuna oficială de pe stadionul „23 August”, cu prilejul deschiderii Festivalului Mondial al Tineretului, București, 1953

„Dezvoltarea puterii totalitare a statului a devenit o trăsătură «normală» a organizării sociopolitice a vieții din timpul socialismului. Dominarea de către stat a vieții publice și uzurparea multora dintre prerogativele celei private au transformat prezența acestuia într-un element familiar al vieții cotidiene a fiecărui cetățean.” Gail Kligman, Politica duplicității, 1998 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

8.1. Viața cotidiană: petrecerea timpului liber Cunosc și înțeleg Viața de zi cu zi a românilor în perioada comunistă a stat sub lupa unei supravegheri permanente din partea organelor de control, a dezinformării și fricii. Ideologia și practicile comuniste au devenit parte intrinsecă a vieții cotidiene, schimbările sociale erau însoțite de schimbările politice și invers. Trebuiau distruse „moravurile unei societăți decadente” și promovate valorile regimului „popular”/„socialist”. Partidul-stat a încălcat sistematic drepturile și libertățile fundamentale ale omului, a suprimat dreptul la liberă exprimare sau opinie. Partidul controla și decidea în probleme legate de alimentație, viață de familie, măsuri de planificare familială (decretul Consiliului de Stat din 1966), credință și cultură. Constituția din 1948 făcea precizări referitoare la faptul că statul proteja căsătoria, familia, copiii minori, reglementa educația copiilor și relațiile sociale. Mijloacele de informare erau controlate de Securitate, Miliție și Procuratură. Măsurile de epurare sau interzicere a unor scriitori ori a cărților acestora, în primii ani postbelici, au continuat în „epoca de aur” cu scopul declarat de a crea „omul nou”. În 1974, regimul adopta Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, care se referea la regulile care trebuiau respectate de membrii de partid în societate, dar și în familie. Viața la bloc, în orașe, era cadrul perfect organizat de statul comunist pentru a reduce până la suprimare sfera vieții private, unde intimitatea era ușor de încălcat, iar dependența de vecini expunea viața de familie și mai mult. Oamenii își împrumutau unii altora diferite obiecte casnice sau alimente, dar „împărțeau” și inundațiile de la bloc, petrecerile pe scară sau scandalurile. Fiecare încerca să găsească „soluții” pentru a procura alimentele necesare, dar și hainele sau bunurile de uz casnic. Existau „cooperative” sau magazine renumite, precum „Romarta”, în care se găseau sortimente de îmbrăcăminte mai elegante, dar care aveau prețuri pe care nu și le permitea oricine. Cei care lucrau în întreprinderile de profil subtilizau, uneori, din produse cu scopul de a le vinde pe piața neagră sau pentru a obține alte lucruri la schimb. La „negru” erau aduse produse din Occident: bluejeans, cafea, țigări, săpun, casetofoane de către șoferii de TIR, marinari, sportivi, toate acestea în niște limite controlate de Securitate. Obținerea oricărui produs, de la hrană la aparate electrocasnice, de la haine sau casete de muzică ori film la benzină ori medicamente devenise o „artă” pentru cei mai mulți cetățeni, după cum refolosirea bunurilor era deja o preocupare permanentă, fiind reciclate sticlele și borcanele, fierul, hârtia și textilele. Chiar și de sărbători (de exemplu, de Crăciun, nerecunoscut oficial, Moș Crăciun fiind înlocuit cu Moș Gerilă), casele erau decorate cu ambalaje și cutii goale, în brad se puneau vată și ghirlande din hârtie creponată, nuci învelite în poleială, câteva bomboane. Copiii își petreceau timpul liber, de cele mai multe ori, în fața blocului, „cu cheia de gât”, cu jocuri precum „Baba-oarba”, „De-a v-ați ascunselea”, „Țară, țară, vrem ostași”, „Poarca” sau celebrele partide de fotbal cu câte o minge improvizată sau peticită. La mare căutare erau și revistele Cutezătorii, dar și, mai greu de procurat, Pif, sau romanele de aventuri, precum Cireșarii, de Constantin Chiriță, sau Racheta albă, de Ludovic Roman, pe baza cărora

Dicționar istoric Planificare familială – activitate de consiliere și educare a cuplurilor/famiilor în sensul de a avea numărul de copii dorit. Viața cotidiană – activitatea desfășurată de oameni în viața de zi cu zi.

Manifestație, București, 1 mai 1948

Carusel, anii ’50

Repere cronologice • 1974 Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste • 1983 Introducerea transmisiilor TV color • 1985 Reducerea programului TV la două ore de emisie

Multiperspectivitate Imaginează-ți că trăiești în anii ’80. Informează-te despre această perioadă și descrie modul în care ți-ai petrece timpul liber dacă ai fi: elev artist muncitor țăran profesor secretar general al PCR

Program TV, 22 decembrie 1989

Carte poștală, Eforie Nord, anii ’80

s-au făcut și filme, sau cele traduse din autorii occidentali Alexandre Dumas, Jules Verne sau Karl May etc. Oficial, în 1989, în România se tipăreau 495 de publicații, între care cotidiene naționale (Scânteia, Scânteia tineretului, România liberă), săptămânale sau lunare (Femeia, Sportul, Munca, Știință și Tehnică, Albina, Magazin), reviste culturale (România literară, Contemporanul, Săptămâna culturală, Viața Românească, Luceafărul, Cinema, Urzica) etc. Toate publicațiile erau atent controlate de regim, însă unele, mai ales cele culturale și de divertisment, au oferit uneori supape publicului cu diferite pasiuni. Muzica atrăgea un public mult mai numeros, foarte variat, de la creațiile folclorice tot mai stilizate și muzica „ușoară” până la muzica simfonică. S-au organizat festivaluri naționale și internaționale pentru diferite genuri de muzică: „George Enescu”, „Steaua fără nume”, „Mamaia”, „Cerbul de Aur”, „Crizantema de aur”, „Floarea din grădină” etc. Totodată, muzica occidentală de masă, din genuri diferite – folk, rock, disco etc. – a început să pătrundă în România de la începutul anilor ’60, atrăgând tot mai mult tânărul public urban, chiar dacă partidul o considera „decadentă”. Preferințele erau influențate de generație, accesibilitate și mediu, benzile magnetice și casetele cu Beatles, Rolling Stones, ABBA, Boney M, Pink Floyd, Queen, Modern Talking, Scorpions etc. fiind foarte căutate. Influențele occidentale au fost vizibile și în apariția multor formații muzicale românești, precum Phoenix, Sfinx, Mondial, IRIS etc. În 1981, România era singurul stat din Europa în care se mai transmiteau emisiuni la televizor în alb-negru. Transmisiile color au apărut la TVR în 1983, dar peste doi ani programul era redus la două ore de emisie, în care predominau vizitele, discursurile sau „realizările” cuplului Ceaușescu. În căutare Parcul Libertății, București, anii ’60 de soluții, cetățenii români din estul țării s-au orientat spre posturile de televiziune sovietice, cei din sud spre cele bulgare, iar cei din vest spre cele iugoslave și maghiare. O parte dintre români, în orașele mari, găseau în teatru un mijloc de petrecere a timpului în mod plăcut și chiar o formă de „evadare” din cotidian. Filmele autohtone sau produse în lumea comunistă ori în cea occidentală erau foarte populare și puteau fi urmărite în cinematografele din orașe sau în căminele culturale din sate. Începând cu anii ’80, în orașe sau în căminele studențești, unde bișnița era în floare, se vindeau frecvent casete sau discuri cu muzică străină, cele dintâi de regulă piratate. Mulți investeau în procurarea de radiocasetofoane și casete audio, aparate și casete video, ceea ce le permitea gestionarea propriului timp liber, dar și obținerea unor surse suplimentare de venit prin închirierea clandestină a acestor bunuri rare. Alții își găseau refugiul în lectură, participarea la meciuri pe stadioane și scurte plimbări în natură. Practica petrecerii concediului pe litoral (amenajat în ani ’60-’70) sau în stațiunile montane s-a extins mai ales la populația urbană, cea rurală fiind, de regulă, legată de activitățile agricole tradiționale și lipsită de veniturile necesare petrecerii unui concediu fie și modest. Mobilitatea era îngreunată în anii ’80 de restricțiile privind circulația autoturismelor personale, de lipsa combustibilului, în vreme ce mijloacele de transport în comun erau puține și ofereau condiții tot mai proaste.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „Comunismul a dat un sens aparte ideii de reușită socială. Tot ceea ce era interzis sau dificil de procurat devenea criteriu al reușitei sociale. Un loc aparte la o cantină, la un restaurant, la un magazin sau proximitatea unor persoane plasate în aceste poziții producea invidie, admirație, pentru că acest lucru era la vedere. Când cineva mergea pe stradă cu o pungă relativ transparentă din care se vedeau portocale, banane, un salam sau altceva se năștea imediat gândul: de unde le are? Exista chiar și un banc: un taximetrist aducea acasă un bărbat beat. Nevasta lui îi plătește, dându-i un bacșiș care nu l-a mulțumit pe taximetrist. El îi reproșează nevestei, spunându-i că se aștepta la mai mult de la un gestionar. La aceste vorbe, nevasta amuzată, dar și amărâtă îi răspunde: Nici vorbă, dom’ne! E inginer. Când se îmbată se dă drept gestionar. Iată ce visa bietul inginer să fie, pentru a se bucura de puterea și prestigiul contextual al gestionarului.” (Aurora Liiceanu, Cotidianul comunist, 2004) B „La jumătatea lunii octombrie s-a deschis în cadrul Bienalei Tinerilor Artiști, București 2004, la secțiunea «Violența imaginii» expoziția «Roșu domestic» [...]/ Expoziția beneficiază de un spațiu relativ îngust, în care este reconstituită din obiecte și culori sugestive atmosfera «tipică» de apartament din timpul «epocii de aur». [...] Inventarul parterului: o masă de bucătărie, cu picioare vopsite în roșu, o față de masă cu pătrățele verzi și albe, sticle de lapte și borcane de iaurt, sticle «pentru apă de la Herculane», sticle de Pepsi, borcane, [...], o cravată de pionier, discuri de vinil cu povești, Dan Spătaru și Angela Similea, un pick-up, o veioză cu peștișori care se rotesc. [...]/ În centrul încăperii, o sfoară cu câteva noduri – pe unul dintre ele este agățată o etichetă: «Vânzătoarea de la alimentară ți-a pus ceva deoparte», cu trimitere la practicile economiei informale socialiste – face legătura cu etajul superior, unde sunt expuse obiecte care nu se găseau «la liber» în comerț./ «Dormitorul» mai conține un calendar, un pește mare de sticlă, o pungă de sticks-uri.” (Muzeu despre viața privată în comunism, pe Hotnews, 10 noiembrie 2004)

a) Precizează, pe baza surselor A și B, două probleme cu care se confruntau oamenii în perioada comunistă. b) Realizează un portofoliu digital în care să prezinți aspecte ale vieții de familie din perioada comunistă. Folosește resurse de istorie orală, inspiră-te din poveștile și istoria familiei tale, din experiența personală a membrilor acesteia (părinți, bunici, străbunici, rude). Prezintă: programul zilnic, distracțiile, unde și când călătoreau membrii familiei în afara localității de reședință, obiectele și aparatele electrocasnice pe care le foloseau, hainele, modul în care își alegeau prietenii, felul în care se desfășurau sărbătorile de familie și religioase.

Acționez Realizează, împreună cu colegii tăi, un teatru de umbre pentru tema, „Viața cotidiană în perioada comunistă”. Pregătiți materialele necesare și povestea pe care vreți să o spuneți.

Materiale necesare Ecran: poate fi realizat dintr-o pânză albă, hârtie de calc sau o foaie subțire de material translucid. Lumina: provine de la o lampă puternică, o lanternă sau un bec focalizat care produce o lumină constantă și clară. Aceasta va fi plasată în spatele figurilor pentru ca umbrele să fie bine definite. Figurile sau marionetele: vor fi decupate din carton, hârtie groasă sau alte materiale rigide. Și cu mâinile puteți crea forme și umbre interesante. Bețișoare sau fire pentru manipulare Sunet: muzică, efecte sonore sau un povestitor care să însoțească spectacolul. Povestea

Clasicul televizor alb-negru din această perioadă, macrameul și peștișorul de sticlă colorată

Jurnal reflexiv Mi-ar fi plăcut să trăiesc în perioada comunistă? Cum m-aș fi simțit? Ce aș fi apreciat cel mai mult?

Biblioteca virtuală

Cum munceau românii până în 1989

8.2. Culte și practici religioase Dicționar istoric Cult – credință religioasă, confesiune, denominație.

Repere cronologice • 4 august 1948 Legea pentru regimul general al Cultelor • 1 decembrie 1948 Desființarea Bisericii Greco-Catolice • 1986 Declarația principiilor toleranței

Multiperspectivitate Consemnează într-un jurnal fapte și opinii, reflecții personale din perspectiva: unui credincios; unui cleric (preot, pastor, rabin, hoge) care trăiește în România în anii ’50-’80. Biserica Ortodoxă Română Biserica Romano-Catolică

Cunosc și înțeleg Prin Constituțiile din 1948, 1952 și 1965, statul comunist garanta libertatea conștiinței și libertatea religioasă. Declarațiile formale, propagandistice au fost însă contrazise de alte acte normative și mai ales de practicile autorităților. Decretul nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase reglementa funcționarea acestora, punându-le sub controlul statului. Prin decretul privind învățământul, adoptat tot în august 1948, religia a fost scoasă dintre obiectele de studiu, iar școlile confesionale au fost desființate.

Cultele religioase Acestea au fost supuse unor constrângeri sistematice, deși variabile ca intensitate, de-a lungul întregii perioade comuniste. Statul nu era neutru din punct de vedere religios, de vreme ce partidul comunist aderase la un ateism militant, agresiv, impus membrilor săi și aparatului de stat, dar urmărind și extinderea la nivelul societății. Campaniile împotriva oamenilor religioși – veritabile agresiuni emoționale, dar și de marginalizare socială – au fost prezente în spațiul public de la sfârșitul anilor ’40 până în 1989, implicând resurse umane și financiare importante și multiple drame individuale. Statul comunist a intervenit cu brutalitate în viața cultelor, mergând de la desființarea unora, care aveau o vechime considerabilă, nerecunoașterea altora și până la stabilirea detaliată a modului de funcționare a celor recunoscute. Urmând exemplul sovietic și speculând vechi rivalități interne, Biserica Greco-Catolică a fost supusă unui atac frontal. Ea a fost desființată prin Decretul nr. 358/1 decembrie 1948, o parte dintre bunuri fiind trecute în posesia statului, iar lăcașurile de cult și credincioșii la Biserica Ortodoxă. Clerul și credincioșii greco-catolici care nu au vrut să renunțe la credința lor au fost supuși unor dure persecuții, toți episcopii și mulți preoți au fost încarcerați.

Biserica Ortodoxă de Rit Vechi Biserica Armeană din România Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană Biserica Evanghelică Sinodo-Prezbiteriană Biserica Reformată Biserica Unitariană Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Biserica Creștină Baptistă Biserica Creștină după Evanghelie Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală Cultul Mozaic Cultul Musulman

Cele 14 culte recunoscute în România comunistă

Lideri ai cultelor religioase din România comunistă (în prim‑plan, de la stânga la dreapta, musulman, mozaic, luteran, ortodox), jumătatea anilor ’50

Alte grupuri religioase – martorii lui Iehova, nazarinenii, stiliștii, adventiștii reformiști, diverse grupări penticostale etc. – au fost interzise, măsurile represive împotriva lor durând până la sfârșitul perioadei comuniste. Au fost interzise inclusiv asociații religioase care activau în cultele recunoscute, cum a fost cazul cu Oastea Domnului. Ministerul Cultelor a gestionat problemele religioase până în 1957, când a fost înlocuit cu Departamentul Cultelor. Prin diferite pârghii, presiuni și jocuri de culise erau numiți șefii cultelor, ierarhii, preoții, pastorii, predicatorii, rabinii sau hogii din parohii ori comunități; cu toții jurau credință statului comunist. Cultele recunoscute au intrat în negocieri cu reprezentanții statului, au făcut înțelegeri de diferite tipuri, ceea ce a permis menținerea unei părți din viața religioasă la suprafață, dar și numeroase intruziuni ale autorităților comuniste în chestiunile interne. Pentru controlarea cultelor, a fost organizat un corp de funcționari cunoscuți sub numele de „împuterniciți”. Aceștia se aflau în structura Departamentului Cultelor, dar și în strânsă legătură cu Securitatea, căreia îi raportau situația din teren și cu care împărțeau unele atribuții. Cu o structură piramidală, de la ierarhie până la nivel local, împuterniciții reprezentau autoritatea partidului-stat în raport cu cultele, aplicau politica autorităților comuniste, exercitau un control intimidant și abuziv asupra clericilor și credincioșilor. Securitatea exercita un control suplimentar asupra cultelor prin intermediul informatorilor recrutați dintre clerici sau credincioși. Unii dintre cei recrutați se aflau la baza piramidei cultelor, însă, odată recrutați, au fost plantați în apropierea liderilor, au urcat în ierarhie, ajungând să ocupe poziții de prim-plan. Loialitatea față de regimul comunist garanta obținerea și menținerea puterii, cu toate privilegiile, dar și cu toate compromisurile morale care decurgeau de aici.

Supravegherea cultelor religioase Mii de slujitori ai cultelor recunoscute sau scoase în afara legii au fost arestați, condamnați la închisoare ori trimiși în domiciliu obligatoriu, în special în prima parte a regimului comunist, unii pentru activitate politică sau aderență ideologică anterioară, alții pentru opoziția față de intruziunile comuniștilor în viața comunităților religioase, nelipsind acuzațiile pentru vinovății imaginare. Mulți au fost eliberați după ani de detenție, cu sănătatea șubrezită, în vreme ce alții au murit în detenție. Manifestările religioase au fost limitate în interiorul lăcașurilor de cult, unde puteau fi mai ușor controlate. Numărul mănăstirilor a fost drastic redus. Între 1958 și 1960 au fost desființate peste 90 de mănăstiri ortodoxe, cele mai multe prin Decretul nr. 410/28 octombrie 1959. Și numărul lăcașurilor de cult ale altor confesiuni, de exemplu, cele evanghelice/neoprotestante, a fost serios redus prin măsuri administrative. În cea de-a doua parte a regimului Ceaușescu, au fost demolate biserici, sinagogi și case de rugăciune în diferite localități. În București au fost distruse inclusiv unele monumente istorice, precum bisericile ortodoxe Enei, Sfânta Vineri, Olteni, Văcărești (și complexul monahal) ș.a. Unii clerici sau credincioși au luat poziție publică față de abuzurile statului totalitar la adresa comunităților de credință. Ei au înaintat scrisori de protest, memorii către conducerile propriilor culte, către autoritățile partidului-stat sau către instituțiile internaționale ori asociațiile pentru apărarea drepturilor omului și a libertății religioase, în care evidențiau persecuțiile la care erau supuși oamenii religioși. Cultele, prin reprezentanții și credincioșii lor, au continuat să mențină practicile religioase specifice.

Traian Dorz, poet creștin, implicat în asociația ortodoxă Oastea Domnului; în anii ’40-’80 a fost deținut în mai multe rânduri în închisori, colonii de muncă și a avut domiciliu obligatoriu.

Acționez Elaborează câte o fișă biografică pentru trei dintre clericii care au suferit în timpul regimului comunist. Fișa biografică va conține: numele și data nașterii; funcția religioasă; motivele arestării; locul și anul morții; mărturii despre el din arhive sau cărți. Adaugă fișelor câte un poster cu fotografii și citate din mărturiile lor/prezintă fiecare caz într-un minipodcast sau într-un monolog ca și cum ai fi clericul respectiv.

Distrugerea bisericii Mănăstirii Văcărești, 1986

Acționez 1. Investighează aspecte ale vieții cotidiene (private), care implică membri ai familiei, în legătură cu practicarea religiei în perioada comunistă. Creează o prezentare multimodală despre practicile religioase în timpul regimului comunist. Integrează în cadrul acesteia interviuri despre experiențe din viața religioasă a unor persoane din familie/comunitatea locală care au trăit în acea perioadă, modul în care era practicată religia, riscurile pe care și le asumau credincioșii practicanți. 2. Utilizează prezentarea pentru secțiunea referitoare la cultele și practicile religioase a Bibliotecii online a comunismului din România. Valorifică elementele de istorie locală surse scrise, audio, video (de exemplu, interviuri, fotografii, presă).

Jurnal reflexiv Reflectează la faptul că regimul totalitar a afectat destinul mai multor generații și a încălcat în mod brutal demnitatea umană.

Biblioteca virtuală

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „În lumea satelor, Milițiile țin sub amenințare marea majoritate a preoților, fie pentru chiaburie, fie sub diferite pretexte pentru predici sau cuvântări cum și din îndemnul luptei de clasă împotriva bisericii și clerului care sunt socotiți dușmanii clasei muncitoare. Multe abuzuri sunt săvârșite de Miliție și din necunoașterea problemei religioase și a raporturilor ce există între biserică și Stat.” (Raport al unui preot, intitulat Provocările Securității, cca martie 1950)

B Memorialul Sighet: Sala episcopilor C „Față de măsurile descrise [...] în această petiție adoptate împotriva unor creștini tocmai în timpul întrunirii post-Helsinki de la Madrid, măsuri care trebuie descrise drept încălcări strigătoare ale drepturilor omului, se ridică pentru noi următoarea întrebare: Ce înțelege conducerea de stat română prin noțiunea de libertate religioasă? Este oare acest cuvânt numai o noțiune propagandistică cu sunet plăcut în Occident? De vreme ce acțiunile de încălcare a drepturilor omului întreprinse și de Securitate, și de către Justiție au atins în țara dvs. proporții de neconceput pentru noi, nu pregetăm nimic pentru a informa, atât opinia publică, cât și guvernele statelor occidentale, prin apelul insistent ca ele să intervină pentru creștinii întemnițați, pretutindeni unde se oferă posibilitatea.” (Scrisoarea lui W. Meissner, din Germania, adresată lui Nicolae Ceaușescu, începutul lunii februarie 1981)

a) Precizează, pe baza sursei A, un mijloc de represiune asupra bisericii. b) Prezintă două fapte istorice referitoare la cultele religioase, altele decât cele menționate în sursele A-C. c) Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere, pe baza surselor A-C, privind legăturile de cauzalitate între deciziile politice și impactul acestora asupra vieții religioase. d) Transcrie în caiet și completează tabelul cu minimum două exemple. Cenzura

Memorialul Durerii: Oameni mari care au făcut România Mare – Episcopul Iuliu Hossu

Demolarea bisericilor

Persecuția clericilor

Persecuția credincioșilor

e) Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere cu tema „Impactul regimului comunist asupra credinței și cultelor religioase după 1989”.

8.3. Minorități etnice Cunosc și înțeleg Pentru desemnarea grupurilor etnoculturale diferite de majoritate, în România comunistă au fost utilizați, în funcție de etapă, mai mulți termeni, cel mai frecvent fiind cel de „naționalități conlocuitoare”. Situația acestor comunități în întreaga perioadă a depins atât de dinamica ideologică, politică și socială internă, cât și de contextul internațional. Constituțiile României comuniste prevedeau egalitatea cetățenilor români indiferent de naționalitate. Li se recunoștea grupurilor etnice dreptul de a-și utiliza limba proprie în învățământul de toate gradele, iar în instituțiile din circumscripțiile în care locuiau aceste minorități, urmau să fie recrutați funcționari din rândurile lor sau care le cunoșteau limba. Minoritățile. În comparație cu perioada interbelică, procentul minorită‑ ților în ansamblul populației era mai redus după 1945, însă țara continua să aibă un număr important de grupuri etnice. Cele mai multe minorități se regăseau preponderent în anumite regiuni ale țării: maghiarii mai ales în Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, germanii în special în Transilvania și Banat, ucrainenii în M aramureș și Bucovina, turcii și tătarii în D obrogea, rușii lipo‑ veni în Dobrogea și Moldova, sârbii și croații în Banat, cehii în Banat, slovacii în Arad și Crișana, bulgarii în Banat, polonezii în Bucovina. Alte grupuri etnice erau distribuite în toate regiunile, deși inegal, atât în mediul urban, cât și în cel rural, în cazul romilor, altele aproape numai în mediul urban, în cazul evreilor. În conducerea PCR, în guvern sau diverse instituții ori organizații ale partidului-stat s-au regăsit membri proveniți din minoritățile etnice. Cei în cauză nu se aflau în partid sau în instituții ca reprezentanți ai comunităților de origine, ci în nume personal, în virtutea aderenței lor la ideologia comunistă și la valorile promovate de partidul-stat. Organizații și cultură. Mai multe comunități etnice au avut organizații politice sau de masă active în primii ani postbelici, toate controlate de comuniști: Uniunea Populară Maghiară, Comitetul Democratic Evreiesc, Co‑ mitetul Democrat Grec, Comitetul Democrat Albanez, Frontul Armeniei, Comitetul Antifascist German etc. Toate acestea au fost desființate în 1953. După 1968, au fost organizate „consilii ale oamenilor muncii” de naționalitate maghiară, germană, sârbă și ucraineană, cu structuri centrale și la nivel județean. Lipsite de personalitate juridică, fără bugete și autonomie decizională, însă încadrate în FDUS, acestea aveau doar rolul de transmitere a directivelor partidului-stat în interiorul minorităților. Școlile în limbile minorităților naționale care aveau o tradiție în acest sens au continuat să existe în perioada comunistă. Au fost înființate școli și în limbile unor minorități cu o slabă rețea de acest fel sau total lipsite până atunci, în vreme ce altele nu au beneficiat deloc de astfel de instituții. De asemenea, au funcționat ziare și reviste, au fost tipărite cărți în limbile minorităților naționale, numărul acestora și tirajele cunoscând fluctuații dictate politic. A fost înființată o editură (Kriterion, 1969), specializată în publicarea de cărți în limbile minorităților, au fost create programe de televiziune în limbile maghiară și germană, sistate însă în 1985.

Dicționar istoric Minoritate etnică – grup uman cu origine etnică, limbă și cultură diferite de ale majorității dintr-un stat sau teritoriu. Național-comunism – amestec al etno-naționalismului cu comunismul în anii ’60-’80, bazat pe mistificarea trecutului și exacerbarea sentimentelor naționale; a fost folosit ca instrument politic pentru susținerea regimului totalitar.

Repere cronologice • 12 decembrie 1948 Rezoluția Biroului Politic al CC al PMR privind chestiunea națională • 1953 Desființarea „comitetelor democratice” ale minori tăților etnice • 1969 Înființarea Editurii Kriterion

Tineri maghiari în costume populare, 1983

Grup de evrei la o comemorare a victimelor Holocaustului, sfârșitul anilor ’40

Tineri sași în costume tradiționale, Brașov, Biserica Neagră, mai 1951

Multiperspectivitate

• Analizează, împreună cu

alți colegi de clasă, situația minorităților etnice din R omânia comunistă din perspectiva unui: a) lider comunist; b) membru al comunității maghiare din Transilvania; c) sas din anii ’70; d) un rom dintr-o localitate rurală; e) membru al oricărei alte comunități etnice; f) istoric din prezent. • Elaborează secțiunea despre min or it ăț ile etnice a Bibliotecii online a comunismului din România.

Unele minorități naționale au fost supuse represiunii în forme dure și extinse. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, germanii au fost considerați vinovați în masă de sprijinirea regimului nazist, culpabilizarea colectivă fiind o încălcare flagrantă a principiului responsabilității individuale. Împotriva lor s-au luat diverse măsuri, de la deportarea unei părți importante a celor apți de muncă în URSS, în 1945, până la exproprierea terenurilor agricole și confiscarea caselor. În contextul revoluției antisovietice și anticomuniste din Ungaria, în 1956, comuniștii români s-au temut că ar fi putut avea loc o contaminare a populației maghiare din România. Suspiciunea față de maghiari s-a generalizat progresiv, împotriva lor fiind îndreptate diverse măsuri, de la redesenarea hărții administrative la reducerea educației în limba maternă. Politici discriminatorii. În anii ’60-’80, în discursul oficial românesc au fost preluate idei și o parte din vocabularul naționalist interbelic, inclusiv în formele sale extreme. Naționalismul a fost folosit de regimul comunist ca sursă de legitimare, ca instrument ideologic, cunoscut ca național-comunism. El a fost resimțit ca represiv în special de către minoritățile care aveau o conștiință de sine puternică, bazată pe o cultură specifică, inclusiv pe utilizarea limbii materne nu doar acasă, ci și în spațiul public. Politica discriminatorie la adresa minorităților din România comunistă a fost vizibilă în chestiunile identitare, culturale, profesionale, de reprezentare publică etc. Politicile partidului-stat în chestiunea minorităților etnice au favorizat reactivarea unor vechi prejudecăți, dezvoltarea a numeroase stereotipuri, toate adâncind neîncrederea între locuitorii țării. Regimul comunist în faza sa târzie urmărea nu doar omogenizarea soci‑ ală, ci și etnică și culturală a României. În vederea atingerii acestui obiectiv multiplu, au fost utilizate două căi, asimilarea și emigrarea. Asimilaționismul a afectat vizibil mai ales grupurile etnice mici, neocolindu-le nici pe cele mari. Urbanizarea și industrializarea au fost folosite, în anumite zone, ca mijloace de schimbare a compoziției etnice a localităților. Evreii și germanii au înregistrat o scădere accelerată a numărului lor, ca urmare a migrației în masă spre Israel și Germania Federală. Aceste state au încheiat acorduri cu statul român, cel din urmă primind sume de bani sau bunuri pentru fiecare etnic evreu sau german lăsat să plece. Nu întâmplător, în epocă s-a spus, neoficial, că era vorba de un veritabil comerț cu oameni. În pofida constrângerilor regimului totalitar, comunitățile etnoculturale din România și-au păstrat identitatea, limba și propriile tradiții culturale, în bună măsură prin cei care și le-au asumat deschis.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

Dansatori secui, 1983

A „Ca orice putere totalitară, guvernul român, întărit de descoperirea naționalismului, nu poate accepta nicio excepție, nicio diferență, fie ea socială, politică sau etnică, în statul monolitic pe care încearcă să-l domine. Din punctul său de vedere, «românizarea» era singura soluție pentru minoritățile care refuzau să emigreze. Politica de asimilare la care asistăm astăzi este, de fapt, aceeași cu cea din perioada anterioară (socială, economică și culturală), doar că mai organizată.” (Mihnea Berindei, Les minorités nationales en Roumanie, [1983])

B „Niciodată nu am încercat să-mi disimulez originea. [...] Nu am cedat [...] tentației schimbării oficiale a numelui; nu am dorit să-mi maghiarizez sau să-mi românizez numele, nici atunci când acest procedeu se arăta benefic pentru o viitoare carieră și o făcuseră mulți dintre cei cu care împărtășeam aceeași soartă [autorul era etnic evreu de cultură maghiară]. [...] Cunosc foarte multe exemple care dovedesc că schimbarea de nume nu și-a dovedit utilitatea în îndeplinirea dorinței de asimilare, nu numai în fața puterii, ci nici în fața opiniei publice. Niciuna dintre ele nu s-a lăsat indusă în eroare, toată lumea știa ce fusese anterior persoana în cauză și se raporta la ea în consecință.” (Andrei Roth, Opțiunile mele, 2014)

Jurnal reflexiv Reflectează asupra stereotipurilor și prejudecăților legate de minoritățile etnice din România în secolul al XXI-lea și într-o societate democratică.

Biblioteca virtuală

a) Explică contextul/sensul în care este folosit termenul de „românizare” în sursele A și B. b) Realizează un interviu cu persoane din familie/comunitatea locală, aparținând unei minorități etnice, și consemnează răspunsurile acestora într-un jurnal, care să cuprindă și reflecțiile asupra rezistenței, respectiv dizidenței din anii comunismului.

Acționez

5 minute de istorie: Emigrarea evreilor și germanilor (1945-1989)

1. Analizează, împreună cu alți colegi de clasă, datele statistice de mai jos și stabiliți două concluzii privind evoluția demografică și etnică din România în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Naționalitate/ Limbă

1948 (limba maternă declarată)

1977 (naționalitatea declarată)

1992 (naționalitatea declarată)

Cifre absolute

Total

15.872.624

100,0

21.559.416

100,0

22.810.035

100,0

Română

13.597.613

85,7

19.207.491

89,088

20.408.542

89,5

Maghiară

1.499.851

9,4

1.670.568 + 1.064 secui

7,748 + 0,004 secui

1.624.959

7,1

Germană

343.913

2,2

332.205

1,540

119.462

0,5

Evreiască

138.795 (limba idiș)

0,9

24.667

0,115

8.955

Romă

53.425 (limba romani)

0,3

75.696

0,352

401.087

1,8

0,177

29.408 – sârbi 4.085 – croați

0,1 – sârbi * croați

Sârbă, croată, slovenă

45.447

0,3

38.252 sârbo-croați

Rusă

39.332

0,2

17.480

0,081

38.606 – ruși lipoveni

0,2

Ucraineană

37.582

0,2

51.503

0,239

65.764

0,3

Cehoslovacă

35.143

0,2

19.513 – slovaci 5.507 – cehi

0,090 0,025

19.594 – slovaci 5.797 – cehi

0,1 *

Turco-tătară

28.782

0,2

20.750 – turci 20.508 – tătari

0,096 0,096

29.832 – turci 24.596 – tătari

0,1 0,1

Bulgară

13.408

0,1

9.267

0,042

9.851

Greacă

8.696

0,1

5.092

0,023

3.940

Armeană

6.987

1.410

0,006

1.957

Polonă

6.753

3.481

0,016

4.232

Albaneză

735

–

Alte naționalități/ limbi materne

15.639

0,1

11.645

0,054

8.602

Nedeclarată

523

44.875

0,208

766

* Sub 0,1 % (Prelucrare după Ion Alexandrescu, Recensămintele României, 1977)

2. Realizează un pliant/afiș sau realizează un discurs/o prezentare video prin care să promovezi atitudini și comportamente bazate pe valorile democratice referitoare la drepturile minorităților naționale.

RECAPITULARE Într-un sistem democratic, cetățenii pot participa la elaborarea de politici publice la toate nivelurile (local, județean, național și european) prin: ✓ mesaje adresate instituțiilor publice pentru a solicita informații sau pentru a face propuneri; ✓ participare la ședințe publice; ✓ organizarea sau susținerea de campanii și evenimente pe rețelele de socializare. Etape:

Identifică în comunitatea ta o problemă ce necesită rezolvare (respectarea drepturilor omului, nevoile specifice ale unor grupuri defavorizate, trafic și infrastructură, probleme de mediu, poluare, curățenie, sănătate publică, culte și practici religioase, minorități etnice). Elaborează, împreună cu alți colegi de clasă, un proiect referitor la o inițiativă comunitară care să încurajeze participarea la procesul decizional (școală, comunitate locală) și care ar putea să rezolve această problemă, după modelul de mai jos.

Constituirea echipei: 1-2 profesori*, 15-20 elevi, 1-2 părinți Stabilirea abilităților și competențelor deținute de membrii echipei Identificarea unei probleme a comunității** Stabilirea procedurii de selectare a problemei de către elevii clasei*** Planificarea cercetării Colectarea datelor Acțiuni concrete și rezultate finale Efecte *

Evaluare****

Profesorii vor avea doar rolul de facilitatori; elevi vor elabora și vor implementa proiectul.

*** • Vot deschis sau secret și selectarea problemei care are numărul cel mai mare de voturi; • Vot deschis sau secret în două tururi: indiferent de scorul obținut, problemele situate pe primele două locuri intră în turul doi, când se votează doar dintre acestea. Cum ar fi fost abordată această problemă în perioada regimului comunist? Cercetați și prezentați modul în care inițiativa comunitară era abordată în cele două regimuri. În perioada comunistă: Cine lua deciziile? Cum erau implementate? Care era impactul asupra comunității? În perioada postcomunistă: Cine este responsabil pentru decizii? Cum se implică membrii comunității?

AUTOEVALUARE

** Fomular de identificare a problemelor Problema ... Descrie pe scurt problema (2-3 fraze) ... De ce este problema importantă pentru tine/comunitate? Ce instituții publice au responsabilități pentru rezolvarea acestei probleme? Care au fost politicile regimului comunist față de această problemă? Care sunt politicile publice postcomuniste referitoare la această problemă? De unde putem să obținem mai multe detalii și informații despre această problemă și despre poziția luată de diferite instituții, persoane sau grupuri?

****

EVALUARE Comparați cele două abordări și identificați și alte metode prin care cetățenii pot participa activ la luarea deciziilor în comunitatea lor. Organizați o dezbatere publică, creați un plan de acțiune, propuneți soluții pentru rezolvarea problemei. 1. Claritate 9. Este portofoliul ușor de înțeles?

8. Este portofoliul coerent?

7. Este portofoliul convingător?

EVALUARE Lista de control a calității proiectului

6. Documentare

2. Informație corectă

3. Argumente

4. Limbaj

5. Elemente grafice (fotografii, desene, diagrame etc.)

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 9 Educația și sportul 9.1. Învățământul public între educație și control ideologic 9.2. Sportul de masă și de performanță

Nicolae Ceaușescu în vizită la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești, 1965

Campionatele internaționale de atletism ale RPR, București, 10-11 septembrie 1949

„Sistemul educativ comunist nu doar că nu a contribuit în mod eficient la integrarea pe piața muncii a unui sistem concurențial a foștilor săi beneficiari, dar [...], în multe privințe, sistemul educativ românesc era în anii ’80 în pragul colapsului, pe ultimele locuri în Europa în ce privește nivelul alocărilor bugetare pentru educație sau procentul de elevi și studenți.” Florea Ioncioaia, Educația și învățământul în anii comunismului, 2020 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

9.1. Învățământul public între educație și control ideologic Dicționar istoric Muncă patriotică – muncă fizică pretins voluntară, în realitate obligatorie, în care erau implicați copiii și adulții. Origine socială sănătoasă ‒ termen prin care erau desemnați copiii categoriilor sociale agreate de regimul comunist, mai ales muncitorii și țăranii săraci.

Elevi din clasele I-IV la sărbătoarea de 1 mai, București, 1973

Repere cronologice • 3 august 1948 Decretul nr. 175 pentru „reforma învățământului” • 1980-1989 Criza sistemului de învățământ

Anul

Pondere în bugetul general (%)

1950

6,52

1955

4,94

1960

6,01

1971

7,10 (nivelul maxim)

1980

5,94

1985

5,78

1989

4,78 (nivelul minim)

Bugetul de stat pentru învățământ, 1950-1989

Cunosc și înțeleg Învățământul postbelic poate fi împărțit în două mari segmente temporale. Primul a cuprins intervalul 1945 ‒ începutul anilor ’60 și s-a aflat sub semnul sovietizării masive și agresive. Cel de-al doilea s-a derulat între începutul anilor ’60 și 1989, când sistemul a cunoscut inițial o oarecare liberalizare, iar ulterior au apărut ajustări determinate de tendințele și crizele regimului. De-a lungul întregii perioade a existat un Minister al Învățământului, care avea atribuții mai curând tehnice. Însă deciziile majore cu privire la educație se luau la vârful PCR. Monopolul politic al partidului și cel tehnic al statului au fost instituite și menținute prin lege. Decretul nr. 175/3 august 1948, de inspirație sovietică, prevedea etatizarea învățământului, școlile particulare sau confesionale erau naționalizate. Gratuitatea învățământului era prevăzută pentru gimnaziu, iar obligativitatea doar pentru ciclul primar. A fost introdus manualul unic, limba rusă a devenit obligatorie din clasa a IV-a. S-a impus organizarea de activități extrașcolare și s-a generalizat intruziunea în viața privată a elevilor și familiilor acestora. A fost demarată o campanie de eliminare a analfabetismului, încheierea operațiunii fiind anunțată triumfal în 1956. Regimul comunist a aplicat în sistemul de învățământ discriminarea pe criterii sociale, de clasă, la admiterea în licee și universități la sfârșitul anilor ’40 ‒ începutul anilor ’60. La admiterea la liceu sau la universitate erau favorizați tinerii cu „origine socială sănătoasă” ‒ care proveneau din familii de muncitori și țărani săraci ‒, dar și copiii activiștilor de partid. Pentru aceștia, școala reprezenta un mijloc de emancipare și ascensiune socială. În schimb, erau împiedicați să intre sau erau dați afară din școli și universități – uneori în ședințe de umilire publică – cei cu „origine socială nesănătoasă”, de exemplu: fiii de mic-burghezi, chiaburi, deținuți politici etc. Campanii de epurare a învățătorilor și profesorilor din posturile deținute au avut loc în a doua parte a anilor ’40 – începutul anilor ’50. Regimul comunist a încercat să creeze și să fidelizeze personalul („cadrele”) din sistemul de învățământ. Universitățile nu erau considerate instituții autonome, ci controlate strict de regimul comunist. Controlul privea planurile de învățământ, profesorii și studenții.

Elevi din clasele V-VIII la o manifestație comunistă, București, 23 august 1976

În anii ’60 s-a renunțat treptat și parțial la amprenta sovietică, precum obligativitatea limbii ruse. S-au făcut unele demersuri pentru recuperarea experiențelor și metodelor pedagogice din vechiul sistem educațional românesc, de sorginte occidentală, de exemplu, examenul de bacalaureat la finalul liceului. Legislație. O altă lege a învățământului, nr. 11/13 mai 1968, s-a dovedit mai deschisă, mai puțin dogmatică. Formal era interzisă discriminarea pe orice criteriu. Totodată, meritul a fost valorizat pentru prima oară în învățământ după două decenii de comunism. Însă discriminarea pe criterii sociale a fost reafirmată la jumătatea anilor ’70 pentru admiterea în învățământul superior, la anumite facultăți (istorie, filozofie, drept) fiind nevoie de recomandarea organizațiilor UTC sau de partid, dar și de verificarea dosarelor de către comisii speciale. Prin Legea nr. 28/21 decembrie 1978, învățământul a fost regândit, accentul s-a pus pe studiile tehnice, a fost enunțat și promovat principiul integrării învățământului cu producția. Proiectele de industrializare promovate de regim necesitau specialiști, de aici și greutatea obținută în învățământul mediu de liceele industriale și școlile profesionale, iar în cel universitar, de politehnică. Școli și universități, elevi și studenți. Numărul instituțiilor de învățământ superior a crescut în prima parte a regimului comunist, însă a cunoscut o diminuare spre sfârșitul perioadei. Tot atunci, în sistemul universitar au fost desființate specializări precum sociologia, psihologia și pedagogia, în vreme ce altele au fost comasate. În 1989, România ocupa penultimul loc din Europa la numărul de studenți raportat la totalul populației. În sălile de clasă erau expuse portrete cu membrii Biroului Politic al PCR, în faza inițială, ulterior cu portretul secretarului general. Toate manualele se deschideau cu portretul și cu citate propagandistice alese din opera aceluiași lider. Din motive de înregimentare și control, în școli a fost introdusă uniforma școlară obligatorie, inclusiv purtarea vizibilă a numelui școlii și a numărului matricol individual. Elevii și studenții erau obligați să participe la activități pretins voluntare, cunoscute drept „muncă patriotică”, de la amenajarea spațiilor propriei școli sau ale localității la practica agricolă. Partidul-stat avea astfel la dispoziție o forță de muncă gratuită. Intruziunea PCR în învățământ a fost vizibilă și în modul în care și-au obținut diplomele mulți dintre liderii comuniști după ajungerea la putere. Spre exemplu, Nicolae Ceaușescu a primit diploma de bacalaureat când avea 47 ani și era deja secretar general al PCR. Soția sa, Elena, a obținut un doctorat în chimie în mod fraudulos. Pe parcursul regimului comunist, școala obligatorie a fost extinsă de la patru la șapte/opt clase, iar în anii ’70, la 10 clase. S-a extins sistemul de treaptă între clasele a X-a și a XI-a, pentru ca spre finalul perioadei să se prevadă și obligativitatea a 12 clase, plan anulat de prăbușirea regimului comunist, în 1989. Pe lângă disciplinele obișnuite, parazitate fie și indirect de ideologie, au fost introduse și discipline politice, precum informarea politică în liceu, iar în universități cele de socialism științific. Prin accentul pus pe cantitate, calitatea a fost neglijată, fapt cunoscut în epocă, chiar dacă nostalgia postcomunistă susține contrariul. De exemplu, în anii ’80 raportările privind promovabilitatea elevilor falsificau flagrant realitatea. Acumulările cantitative nu au putut ascunde că învățământul a fost constant și puternic marcat de dominația partidului-stat, profund politizat și subordonat ideologic, folosit ca instrument pentru construirea „omului nou”.

Multiperspectivitate Consemnează într-un jurnal fapte, opinii, reflecții personale din perspectiva unui membru al familiei/unei persoane adulte referitoare la școală în perioada comunistă. Compară, utilizând diagrama Venn, sistemul de învățământ din România comunistă cu cel de astăzi. Stabilește minimum două asemănări și două deosebiri.

Elevi de liceu, București, 1980

Studenți în laboratorul Facultății de Fizică a Universității Babeș‑Bolyai, 1965

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele A-D și răspunde la următoarele cerințe:

C Tineri din județul Vaslui la practică agricolă în județ, 1982

A „Problema de bază este că cele mai serioase manifestări – nu spun reacționare, dar manifestări idealiste – sunt la facultățile acestea din toată universitatea, aici unde, de fapt, ar trebui să fie elementele cele mai combative, care să privească lucrurile de pe poziții marxist-leniniste. Ca să spun așa, aici sunt elementele cele mai retrograde din acest punct de vedere. Chiar în rândul studenților aici am avut și avem cele mai grave manifestări. Ori, tocmai problemele acestea sunt trecute cu vederea. [...] Am discutat clar: nu avem nevoie de două feluri de filozofii. În România trebuie să facem o singură filozofie, cu o concepție înaintată. Nu putem să facem filozofie marxistă la Academia «Ștefan Gheorghiu» și la universitate o altă filozofie. Însăși denumirea facultății trebuie s-o schimbăm. Aici trebuie să facem o transformare totală. Eu am pus problema, fie să unificăm sau, cel puțin, să avem un consiliu unitar care să se ocupe de predarea filozofiei și a științelor sociale sub controlul partidului.” (Nicolae Ceaușescu, la ședința Secretariatului CC al PCR, 27 iunie 1975)

D Pagină de caiet a unui elev din clasa I, 14 mai 1979

B „În ’88 eram în clasa a 10 de liceu la Iași – îmi aduc bine aminte că ne duceau în practică agricolă câte două-trei săptămâni în satele din apropiere. Mai mult de jumătate dintre elevii din clasa mea erau scutiți pe caz de boală. Eu nu aveam părinți foarte influenți, așa că eram nevoit să merg la muncă. Dar nu stăteam mai mult de o zi acolo. Luam primul tren, mașină, căruță și veneam acasă – o dată am venit și pe jos cu un coleg. Îmi amintesc că a ieșit un tărăboi cu directorul liceului! Dirigintele era cât pe ce să mă exmatriculeze, dar mi-a luat apărarea bibliotecara – care le-a spus tuturor că eu sunt un elev cuminte și cer săptămânal cărți cu Ceaușescu și Lenin. Eu, cum le luam, așa le și întorceam, era o strategie. Cât despre practica industrială – era și aia o bătaie de joc, mergeam în combinat unde se turna oțelul – pierdeam vremea pe acolo, cine era să ne dea nouă ceva de făcut? Și așa ieșeau numai rebuturi. Noi umblam printre cuptoare, căscam gura, apoi plecam acasă. Totul era o bătaie de joc.” (Interviu cu un bărbat, născut

Jurnal reflexiv

cca 1972, în Valeriu Antonovici, Munca patriotică, 2015)

Menționează două fapte referitoare la presiunile regimului comunist asupra elevilor și studenților.

a) Formulează, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la rolul partidului comunist în organizarea învățământul în domeniul științelor socio‑umane. b) Pornind de la sursele B și C investighează fenomenul practicii agricole din România comunistă. Imaginează-ți, apoi, că ești în practică agricolă. Formulează un punct de vedere referitor la această formă de „educație” din perioada comunistă. c) Realizează un portofoliu cu tema „Elev în România comunistă”, în care să prezinți: atmosfera din școală și viața de elev, materiile studiate, activități școlare și extrașcolare, modalități de petrecere a timpului liber. d) Construiește secțiunea despre învățământ a Bibliotecii online a comunismului din România.

Biblioteca virtuală

Acționez

Adevăruri despre trecut: Școala din uzină – despre școlile profesionale din comunism (TVR1)

Privește, cu atenție, sursa D și descrie ce vezi în imagine. Crezi că elevul era conștient de mesajul textului în momentul în care îl transcria în caiet? Poți să descrii o experiență școlară asemănătoare? Formulează două întrebări pe care le-ai adresa elevului din anul 1979 și două întrebări pe care le-ai adresa adultului de astăzi, după 46 de ani.

9.2. Sportul de masă și de performanță Cunosc și înțeleg Sportul a avut parte de o atenție deosebită în România comunistă. Propaganda clama grija față de viața și sănătatea oamenilor, însă hotărâtoare erau rolul mobilizator și posibilitățile de control social prin sport. Mai multe structuri guvernamentale au coordonat activitatea sportivă, începând cu Organizația Sportul Popular, înființată în anul 1946. Locul i-a fost luat de Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport, în 1949, condus de lideri comuniști, organizația schimbându-și numele în câteva rânduri. Ca în atâtea alte privințe, Uniunea Sovietică a avut o influență majoră și în educația fizică și sportul din România după Al Doilea Război Mondial, de acolo fiind importate modele și metode. Spartachiadele, care gestionau competițiile de masă din URSS, au fost imitate și în România comunistă. În 1950, a fost inițiat programul Gata pentru muncă și apărare. Scopul său era de mobilizare a tinerilor în activitatea sportivă, dar și în producție și în apărarea patriei comuniste. În 1977, în contextul succeselor obținute de unii sportivi români pe plan internațional, dar și al ofensivei ideologice național-comuniste, regimul a inițiat o competiție extinsă, Daciada. Rolul său era de mobilizare și de încurajare a sportului de masă, precum și de a crea o bază pentru recrutarea sportivilor de performanță. Daciada se organiza la doi ani, în două ediții, vară și iarnă, pornind de la nivelul școlilor, fabricilor, de la etapele locale la cea națională, implicând elevi, studenți, militari, muncitori, băieți și fete. Erau practicate diferite sporturi, în funcție de anotimp și mediu. Unele erau foarte populare, în privința numărului practicanților și al suporterilor, în vreme ce altele erau, mai degrabă, de nișă, cu puțini sportivi și urmăritori. Pentru a-i atrage pe muncitori în activitatea sportivă de masă au fost înființate cluburi muncitorești. S-a urmărit și integrarea minorităților etnice prin sport, mai ales că existau mulți sportivi talentați care proveneau din interiorul acestora. Infrastructura sportivă s-a dezvoltat într-o oarecare măsură în orașe, mai ales în cele mari, unde s-au construit stadioane, săli de sport și baze de antrenament. În schimb, investițiile au fost modeste în mediul rural. Într-o mascare a realității, cluburile departamentale, muncitorești, militare, studențești etc. funcționau după prin× cipii profesioniste, deși sportivii erau angajați/ plătiți direct de instituții sau întreprinderi. Regimul de pregătire era sever în multe discipline. Îndeosebi după căderea Echipa de gimnastică a României, 1980; în centru, regimului comunist, s-a Nadia Comăneci aflat despre abuzurile

Dicționar istoric Sport de masă – activități spor tive practicate de persoane de diferite vârste și cu ocupații diverse, cu scopul îmbunătățirii stării lor de sănătate.

Campionatul național de cros, București, 18 aprilie 1950

Timbru dedicat Daciadei, 1978

Repere cronologice • 1946 Înființarea Organizației Sportul Popular • 1976 Olimpiada de la Montreal • 1977-1989 Daciada • 1984 Jocurile Olimpice de la Los Angeles • 7 mai 1986 Finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, câștigată de Steaua București

Echipa de Cupa Davis a României, București, 1972; în centru, Ilie Năstase (1) și Ion Țiriac (2) Olimpiada Anul

Nr. medalii obținute de sportivii români

Helsinki

1952

Melbourne 1956 13 Roma

1960 10

Tokyo

1964 12

Mexico City 1968 15 München

1972 16

Montreal

1976 27

Moscova

1980 25

Los Angeles

1984 53

Seul

1988 24

Multiperspectivitate Folosind surse istorice, mărturii și date statistice, prezintă, împreună cu alți colegi de clasă, pe grupe, perspective diferite asupra sportului de masă și de performanță în România comunistă.

fizice și emoționale asupra multor sportivi. Toate acestea erau justificate prin necesitatea de a obține medalii și titluri, spre gloria patriei, partidului și conducătorilor. Pentru unii dintre cei implicați, sportul a fost și un ascensor social în limitele regimului. Jocurile Olimpice au fost văzute chiar de la începuturile regimului comunist ca un bun mijloc de a atrage atenția, fiind utilizate în scop propagandistic. În anii ’70-’80, în fruntea Comitetului Olimpic Român au fost numiți doar generali, ceea ce arată intenția regimului de a trata sportul ca instrucție cvasimilitară, iar pe sportivi asemenea soldaților. Fotbalul a fost cel mai popular sport în România comunistă. Competițiile interne erau organizate pe mai multe niveluri. Rezultatele echipei naționale au fost mai degrabă modeste în această perioadă, înregistrându-se o participare la Campionatul Mondial de Fotbal, în 1970, în Mexic, și o calificare la ediția care avea să se desfășoare în Italia, în 1990. Câteva echipe de club au reușit să obțină rezultate bune în anii ’80. Vârful a fost atins prin câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, în 1986, la Sevilla, în confruntarea cu FC Barcelona. Fotbaliști ca Nicolae Dobrin, Ilie Balaci, Ladislau Bölöni, Helmuth Duckadam și alții erau apreciați pentru prestațiile lor. Unele sporturi au înregistrat, în diferite etape ale regimului comunist, rezultate deosebite, fiind obținute titluri la campionatele mondiale sau europene, medalii la Echipa de fotbal Steaua primită Jocurile Olimpice. Era vorba de sporturi de de către Nicolae Ceaușescu, echipă, spre exemplu, handbalul feminin 12 mai 1986 și masculin, de sporturi individuale sau mixte, precum cele acvatice, atletism, gimnastică, tenis de masă sau de câmp etc. Între sportivii care au avut rezultate remarcabile pe plan internațional s-au aflat Angelica Adelstein-Rozeanu (tenis de masă), Iosif Sârbu (tir), Lia Manoliu, Iolanda Balaș (atletism), Leon Rotman, Ivan Patzaichin (caiac-canoe), Ilie N ăstase, Ion Țiriac (tenis de câmp), Nadia Comăneci, E caterina Szabo, Daniela Silivaș (gimnastică) și alții. Sportivii au ajuns să fie considerați bunuri naționale, esențiale pentru regim. În special, în a doua parte a perioadei s-a urmărit implicarea sportivilor în susținerea cultului personalității. Amestecul oamenilor politici ai momentului în viața sportivă a marcat multe discipline, distorsionând activitatea, construind un sistem dominat de abuzuri și corupție. O prezență inhibantă în viața sportului din România a fost cea a Securității, care îi supraveghea pe sportivii de performanță, în particular pe cei care participau la competiții internaționale. Presiunile, șicanele la adresa lor au fost numeroase, inclusiv pentru a-i determina să-și spioneze colegii. Mulți sportivi cu notorietate sau antrenori de top au ales să rămână în străinătate sau să treacă clandestin granița. Tribunele stadioanelor favorizau anumite libertăți minore, de la atitudinea expresivă împotriva adversarilor până la expunerea nemulțumirilor la adresa instituțiilor sau a liderilor politici, ca urmare a implicării acestora în anumite cluburi. Considerat un instrument politic, sportul a fost atent controlat de către regimul comunist, a servit mobilizării – era o supapă socială –, propagandei mascate, legitimării politice și câștigării de capital simbolic internațional.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „În timp ce pentru activitatea sportivă fondurile sunt destul de reduse și nu ajung pentru amenajări de baze sportive, pentru cumpărarea de echipament și material sportiv la unele sporturi de bază, la fotbal se cheltuiesc ilegal și sub diferite forme sume mari de bani. [...] Adeseori în fotbal se practică racolajul și mituirea adversarului. [...] Sume mari de bani se dau și pentru cumpărarea jucătorilor de fotbal. [...] Acești bani care sunt risipiți cu atâta ușurință, provin din surse ilegale. Banii sunt luați din deturnarea de fonduri destinate producției, din fonduri directoriale, din bugetele sindicale, din colecte publice între muncitori etc. [...] Aceste fenomene negative constatate în activitatea fotbalistică (cheltuieli ilegale, corupție, racolaj) au început să apară și în alte sporturi, în primul rând la celelalte jocuri sportive (rugby, handbal, voley-bal etc.).” (Referat cu privire la unele fenomene de risipă în sport, 20 februarie 1954)

B „Societatea comunistă în care Nadia [Comăneci] se născuse și în care trăia nu cultiva manifestarea admirației și a entuziasmului față de o persoană meritorie decât în proporții bine echilibrate și într-un anume context politic. Realizările micuței gimnaste, ale antrenorilor, ale coregrafului, ale întregii echipe olimpice [a României, care participase la Olimpiada de la Montreal, în 1976] le aparțineau, dar nu în totalitate. Se considera că statul comunist crease condițiile și mijloacele prin care s-au putut afirma, iar meritele, la final, trebuiau împărțite cu liderul acestuia, Nicolae Ceaușescu. Dovedind că succesul sportivei era o consecință firească a viziunii de dezvoltare a sportului afirmată de Ceaușescu, se realiza o acțiune de legitimare a regimului comunist.” (Stejărel Olaru, Nadia și Securitatea, 2021) a) Precizează, pe baza sursei B, o practică totalitară ce se desfășura și prin intermediul sportului. b) Formulează, pe baza surselor A și B, un punct de vedere referitor la practicarea sporturilor în perioada comunistă, susținându-l cu două informații selectate din surse. c) Realizează o galerie/un organizator grafic cu numele unor personalități sportive din perioada comunistă și performanțele acestora.

Acționez 1. Povești de viață. Vizionează, împreună cu colegii de clasă, filme documentare, reportaje dedicate sportivilor de performață ai României comuniste (Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin etc.). Discutați despre viața și activitatea sportivă a acestora, apoi rezolvă următoarele cerințe. a) Realizează o fișă de prezentare a unui sportiv. b) Redactează un text de aproximativ o pagină despre performanțele acestuia. c) Elaborează o schiță/un desen/un poster/un colaj care ilustrează textul tău. d) Creează o nouă povestire pornind de la ilustrația realizată. 2. Construiește secțiunea dedicată sportului de masă și de performanță din Biblioteca online a comunismului din România.

Exerciții de gimnastică artistică la Liceul „ Avram Iancu” din Brad, județul Hunedoara, 1977

Jurnal reflexiv Informațiile obținute pe parcursul acestei lecții ți-au schimbat perspectiva asupra sportului de performanță din perioada comunistă? Redactează un răspuns argumentat la această întrebare în aproximativ 100 de cuvinte.

Diplomă (în alb) acordată de către CC al UTC la concursurile sportive, București, 1982

Biblioteca virtuală

5 minute de istorie: Fuga din România a Nadiei Comăneci

RECAPITULARE 1. Discută cu un membru al familiei care a fost educat în perioada comunistă și roagă-l să-ți relateze, după modelul de alături, povestea sa. 2. Vizitează, prin intermediul unui tur virtual, Muzeul Copilăriei în Comunism din Iași. Explorează informațiile prezentate. Organizați în echipe de 4-5 elevi, desfășurați o activitate de proiect, pentru care veți trage la sorți următoarele teme: a) Redactarea unui jurnal imaginar, în formatul unui e-book, care să prezinte experiențele zilnice ale unui copil din vremea comunismului; b) Confecționarea unor obiecte dedicate jocului și jucăriilor din perioada comunistă; c) Prezentarea unei scenete dintr-o piesă de teatru de umbre despre viața unui elev în comunism; d) Realizarea unui podcast cu interviuri luate profesorilor, părinților sau altor persoane din comunitate care și-au trăit copilăria sau adolescența în comunism; e) Organizarea unei expoziții intitulată „Școala în comunism”, în cadrul căreia veți aduna și veți expune fotografii, obiecte, documente personale și oficiale.

Revenirea la democrație Comunismul pentru mine Comunitate

Familia mea

Eu, povestea mea

EVALUARE Studiază, cu atenție, sursele A-B și răspunde la următoarele cerințe:

A Studenți din Cluj la cursuri de îndoctrinare politică. Ora de materialism dialectic (1951)

B Revendicările studenților protestatari din Timișoara, octombrie 1956

a) Precizează, pe baza sursei A, cursul la care participă studenții clujeni. b) Menționează, din sursa B, o revendicare cu caracter democratic. c) Descrie contextul istoric/internațional în care s-a desfășurat protestul studenților din Timișoara. d) Identifică o asemănare și o deosebire în conținutul surselor A și B. e) Formulează un punct de vedere referitor la evoluția învățământului în România comunistă.

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

a) 1 p

b) 1 p

c) 2 p

d) 2 p

e) 3 p

Din oficiu: 1 punct Punctaj maxim: 10 puncte

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

UNITATEA 10 Politici în domeniul sănătății. Demografia 10.1. Politici în domeniul sănătății. Campanii de sănătate publică (antialcool, antitabac, combaterea epidemiilor) 10.2. Demografia STUDIU DE CAZ: Decretul nr. 770/1966

1 iunie, Ziua copilului

35.000 30.000 25.000 20.000 15.000 10.000 5.000 0

Decedați în vârstă sub 1 an 1965

1966

1967

1968

1969

Aspecte ale mortalității infantile în anii 1965-1969

Consfătuirea Comitetului Central al PCR cu cadrele medicale asupra problemelor privind creșterea natalității și îmbunătățirea măsurilor de ocrotire a mamei și copilului, 1966

„Poate ar fi bine să vă gândiți la părinții care și-au pierdut fiicele, la soții care și-au pierdut soțiile și la copiii rămași orfani de mamă din cauza acestui inuman decret.” O mamă nefericită pentru tot restul vieții, Scrisoare către Radio Europa Liberă, 24 iunie 1983 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

10.1. Politici în domeniul sănătății. Campanii de sănătate publică (antialcool, antitabac, combaterea epidemiilor) Cunosc și înțeleg Anul

Rata mortalității (‰)

1948

15,60

1955

9,67

1965

8,59

1975

9,30

1980

10,44

1989

10,68

Rata mortalității în perioada 1948-1989

Dicționar istoric Boli infecțioase transmisi‑ bile – afecțiuni care se pot transmite de la o persoană la alta prin diverse căi. Centrul sanitaro-antiepide‑ mic – instituție care coordona și supraveghea activitățile de prevenire și control al epidemiilor, asigurând respectarea normelor sanitare la nivel național.

Deciziile și acțiunile regimului comunist cu privire la demografie, urbanizare și economie s-au răsfrânt asupra stării de sănătate a populației din România. Începând cu 1948, s-au implementat primele măsuri legislative și instituționale privind reorganizarea sistemului sanitar, precum naționalizarea instituțiilor sanitare și centralizarea resurselor umane. Principiul care a stat la baza organizării sistemului a fost cel al teritorialității și al locului de muncă, pentru a lărgi accesul salariaților la asistență medicală gratuită. În perioada 1950-1989, s-au făcut investiții în construirea de spitale, policlinici, farmacii și în formarea personalului sanitar. Legea sănătății din 1978 accentua controlul strict asupra sistemului sanitar, în acord cu programul PCR, care dorea „creșterea unor generații viguroase” (art. 1). Medicii erau considerați „militanți activi pentru asigurarea sănătății”. Puțini participau la congrese de specialitate în străinătate, accesul la informațiile și inovațiile în domeniu fiind posibile mai ales prin interacțiunea cu specialiști din URSS. Autoritățile au avut de gestionat o realitate îngrijorătoare, și anume incidența crescută a bolilor infecțioase transmisibile (TBC, tifos exantematic, malarie, HIV/SIDA). Coordonarea planului național de combatere a TBC-ului s-a făcut prin Consiliul Superior al Tuberculozei. În aproape toată țara au fost înființate spitale de boli contagioase și sanatorii pentru tratarea adulților și a copiilor. A fost creat Fondul Depistărilor (1948), care s-a concentrat pe acțiuni profilactice, depistare și vaccinare, s-a instituit Carnetul de vize medicale (1949), iar personalul medical a participat la cursuri de formare pe probleme de igienă generală și bacteriologie. Legea din 1978 a stabilit ca obiectiv prioritar prevenirea și combaterea epidemiilor. Astfel, instituțiile sanitare, personalul medical, dar și organele de Miliție aveau „obligația permanentă” (art. 84 și 98) de a sprijini Centrul sanitaro-antiepidemic, creat la nivel național, Sub 8,1‰ 8,1-9,0‰ 9,1-10,0‰ 10,1-11,0‰ Peste 11,0‰

Epidemie – răspândirea rapidă a unei boli infecțioase în rândul unei populații.

Repere cronologice • Iunie 1948 Recensământul general sanitar • 6 iulie 1978 Legea nr. 3 privind asigurarea sănătății populației Mortalitatea generală pe județe în anul 1970

pentru a se asigura respectarea normelor sanitare, obligatorii pentru întreaga populație. Cu toate acestea, rapoartele de sănătate publică din anii ’80 arătau că progresele rămâneau nesatisfăcătoare, incidența bolilor transmisibile fiind în continuare mare. Dezvoltarea consumului, pe fondul industrializării și al urbanizării, a încurajat și liberalizarea comportamentelor (fumat, consumul de alcool) considerate de către autoritățile române drept vicii ale lumii occidentale și abateri de la morala socialistă. Măsurile legislative din cadrul campaniilor antialcool au devenit o prioritate din anii ’70, din cauza numărului crescut de violențe și accidente de muncă. În anul 1975, regimul Ceaușescu a interzis reclama la băuturi alcoolice și a reglementat consumul în spații publice. Rezultatul nu a fost cel scontat, întrucât restricțiile legislative au încurajat producția neconvențională de alcool. Și campania antitabac a avut un impact restrâns, explicabil prin faptul că în România funcționau câteva fabrici de țigarete, iar producția națională de tutun era încurajată. Chiar dacă Legea nr. 3/1978 a interzis fumatul în unele spații publice, consumul de tutun a rămas ridicat, evidențiind discrepanțele dintre politici, retorică și realitatea socială. Salon de spital din anul 1964

Multiperspectivitate În echipe de 5-6 elevi, discutați despre factorii care au influențat starea de sănătate publică între anii 1948 și 1989. Înregistrează perspectiva fiecărei echipe într-un tabel (MindMap, Lucidchart). Redactează, în aproximativ 250 de cuvinte, un comentariu care să sintetizeze aceste perspective, subliniind contradicțiile și posibilele motive care stau la baza acestora.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism situează în centrul întregii opere de edificare a noii orânduiri ‒ factorul esențial al dezvoltării economico-sociale ‒, satisfacerea în condiții tot mai bune a cerințelor sale de viață, dezvoltarea sa armonioasă, fizică, intelectuală și morală, afirmarea deplină a capacității de muncă și de creație a fiecărui membru al societății. Țelul suprem al politicii partidului și statului, esența însăși a orânduirii noastre, este asigurarea bunăstării și fericirii omului, progresul material și spiritual al poporului. Art. 84 […] Se interzice fumatul în sălile de spectacole, în cele destinate procesului de învățământ, în sălile de ședințe, cabinetele medicale și saloanele de bolnavi, în mijloacele de transport în comun din localități, în magazinele de desfacere cu amănuntul și în alte locuri publice stabilite de Consiliul Popular Județean sau al municipiului București.” (Extras din Legea nr. 3 din 6 iulie 1978) B „În ciuda măsurilor restrictive, consumul de alcool, mai ales în bazinele carbonifere și în marile centre industriale, devenise un fenomen extrem de îngrijorător, el fiind la originea multor accidente de muncă soldate cu pierderi de vieți omenești și pagube importante pentru economia socialistă. Ceaușescu ceruse imperativ intervenția Miliției și a Securității pentru stoparea neglijențelor care aduceau pagube economiei naționale. De exemplu, în raportul «Fermitatea ‒ 1980», generalul Emil Macri menționa că în primul semestru al anului 1980 se înregistraseră peste 200 de evenimente precum incendii, explozii, avarii, multe dintre ele având loc pe fondul consumului de alcool. Se estima că la nivel național pierderile variau anual de la câteva milioane la miliarde de lei.” (Mioara Anton,

Acționez Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei (24 mar‑ tie), organizează cu colegii de clasă o campanie de conștientizare a impactului pe care această boală l-a avut la nivel național și global, din secolul trecut până în prezent. Accesați site-ul Institutului Național de Sănă‑ tate Publică și pe cel al Orga‑ nizației Mondiale a Sănătății, pentru a realiza postere, pe care să le amplasați în locuri vizibile din școală, și pliante informative pe care să le distribuiți elevilor, părinților și profesorilor.

De la explozia consumului la penuria socialistă, 2022)

a) Numește tipul de informație oferită de sursele A și B. b) Menționează, din sursele A și B, câte o informație referitoare la măsurile adoptate în cadrul campaniilor antitabac și antialcool inițiate în timpul regimului comunist, precizând instituțiile responsabile. c) Scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). d) Selectează, din sursa A, conceptele specifice ideologiei comuniste și scrie-le într-un organizator grafic. e) Pornind de la informațiile din sursa A, argumentează faptul că Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 a subordonat sănătatea publică ideologiei și intereselor Partidului Comunist Român.

Acționez

Institutul Clinic Fundeni, fondat în anul 1959

Jurnal reflexiv Compară datele corespunzătoare ratei mortalității din perioada 1948-1989, apoi re flectează la factorii care au influențat creșterea sau descreșterea acesteia.

1. Concepe un organizator grafic (MindOnMap), pe baza informațiilor din manual și din alte surse multimedia, care să conțină între cinci și zece măsuri legislative adoptate în România, având ca subiect politicile în domeniul sănătății ale statului comunist. 2. Realizează, împreună cu alți colegi de clasă, o prezentare video (Canva) referitoare la sistemul de sănătate și politici în domeniul acesteia din România postbelică și postdecembristă. 3. Construiește, împreună cu alți colegi de clasă, secțiunea dedicată politicilor în domeniul sănătății și demografia României comuniste din Biblioteca online a comunismului din România. Secțiunea va conține un minimum de trei materiale ‒ surse scrise, audio, video (interviuri, fotografii, presă etc.). Cercetați și includeți elemente de istorie locală. 4. Realizează un interviu cu persoane din familie/comunitatea locală care au activat în domeniul sănătății pentru a descoperi modul în care funcționa acesta în perioada comunistă. 5. Imaginează-ți că ești consultant pentru Ministerul Sănătății în anul 1980. Redactează un memoriu în care propui cinci măsuri pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Justifică-ți propunerile prin corelații cu datele statistice furnizate în textul lecției. 6. Organizează împreună cu colegii de clasă/școală un flashmob* prin intermediul căruia să scoateți în evidență necesitatea unui stil de viață sănătos. * Formă de exprimare a spiritului civic prin muzică și dans.

Biblioteca virtuală

Adevăruri despre trecut: Majori și vaccinați

100

10.2. Demografia Cunosc și înțeleg

Rata de natalitate (‰)

Observații

1966 273.678

14,3

Populația României (15 martie 1966), 19.103.163

1967

527.764

27,4

Decretul nr. 770 din 1966

1973 378.696

18,2

1974

427.732

20,3

1983 321.498

14,3

Înăsprirea controlului în 1984 și 1985

1987 383.200

16,7

Populația României ajunge la 23.000.000 la 3 decembrie 1987

1989 369.544

16,0

O scădere de 4% față de 1987

Anul

Politica demografică a fost folosită de regimul comunist din România drept instrument necesar pentru „construirea socialismului” și a „omului nou”. Personificarea statului paternalist, care se îngrijea de cetățeni ca de „copiii săi”, a avut ca efect invadarea spațiului privat și încălcarea demnității umane, prin confiscarea dreptului cetățenilor de a decide și a libertății de a alege. Autoritățile de la București au adoptat modelul sovietic privind politica natalității, așa cum se întâmplase și în alte state comuniste. Din 1948, cu puține excepții (cazuri medicale etc.), a stabilit că întreruperea sarcinii era infracțiune. În 1955, când URSS a liberalizat avortul, la București a fost modificat art. 484 din Codul Penal, fiind acceptată întreruperea cursului sarcinii din motive sociale, în afara unităților sanitare. Doi ani mai târziu, era adoptat Decretul nr. 463, prin care avortul se putea efectua „la cererea femeii însărcinate” (art. 1), oricând în primele trei luni, și numai în „instituții medico-sanitare de stat” (art. 2). Efectele acestei măsuri nu s-au lăsat așteptate. Lipsa unei educații sanitare și nivelul de trai scăzut au făcut din întreruperile de sarcină principala modalitate de planificare familială. În anul 1958, s-au înregistrat în jur de 112.000 de intervenții de acest gen, pentru ca în 1965 numărul lor să crească la 1.115.000. Regresul demografic accelerat a produs îngrijorare la nivelul conducerii partidului-stat. Comitetul Executiv al CC al PCR a solicitat un Studiu privind situația natalității din Republica Socialistă România și măsuri pentru redresarea natalității din țara noastră (1966). Datele rezultate atrăgeau atenția asupra pericolului îmbătrânirii populației. Printre cauze se numărau reorganizarea sistemului sanitar, migrația de la sat la oraș (în contextul urbanizării și industrializării accelerate), integrarea femeilor în producție, locuințele și creșele insuficiente, numărul tot mai mic de căsătorii, spre deosebire de rata crescută a divorțurilor. Măsurile luate de regim în acest context au definit una din cele mai dure politici pronataliste din istorie. Prin Decretul nr. 770/1966,

Sub 40,0‰ 40,0-45,0‰ 45,1-50,0‰ 50,1-60,0‰ peste 60,0‰

Născuți vii

Rata de natalitate în perioada 1966-1989

Dicționar istoric Politici pronataliste – măsuri guvernamentale menite să încurajeze creșterea natalității și a populației. Stat paternalist – guvernare care își asumă rolul de protector al cetățenilor, intervenind activ în viața acestora, sub pretextul asigurării prosperității, chiar și în detrimentul libertăților individuale.

Repere cronologice • 25 septembrie 1957 Decretul nr. 463 privind încuviințarea întreruperilor de sarcină • 1 octombrie 1966 Decretul nr. 770 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii • 8 octombrie 1966 Decretul nr. 779 pentru reglementarea divorțului

Mortalitatea infantilă pe județe în anul 1970

101

Copii jucându-se lângă o lozincă oficială, anii ’50

Multiperspectivitate Imaginează-ți că ești jurnalist și porți o discuție privind controlul nașterilor cu un reprezentant al guvernului român din anii ’80 și un activist pentru drepturile femeilor din prezent. Redactează un articol de presă în care să adresezi întrebări celor doi interlocutori și posibilele răspunsuri/argumente ale acestora.

întreruperea cursului sarcinii a fost interzisă pentru femei cu vârsta până în 45 de ani. Totodată, s-au înăsprit condițiile de obținere a divorțurilor. Pentru a se asigura succesul acestei politici, au fost luate măsuri disciplinare represive, cu ajutorul Securității și Miliției. Personalul medical era urmărit, riscând să fie denunțat, chemat în fața Colegiului Disciplinar și pedepsit pentru „fapte grave”. Regimul a avut în vedere și politici complementare, pentru susținerea familiilor, precum creșterea numărului de locuințe, creșe, grădinițe, îmbunătă țirea asistenței medicale pentru mame și copii. Efectele Decretului nr. 770 s-au văzut imediat. În 1967, rata fertilității s-a dublat față de 1966, în timp ce rata divorțurilor a fost aproape nulă. Ulterior, natalitatea a mai scăzut, din cauza avorturilor clandestine, în condiții sanitare precare, dar și a practicilor contraceptive tradiționale. În schimb, mortalitatea maternă și infantilă a crescut, odată cu numărul tot mai mare de copii prematuri, cu anomalii congenitale, ori nedoriți și abandonați în orfelinate. În perioada 1974-1984, politica demografică a PCR a fost moderată, cu toate că își stabilise obiective îndrăznețe, și anume o populație de 25 de milioane în 1990 și de 30 de milioane în anul 2000. Deși în ultimii ani ai regimului comunist asistăm la un apogeu al restricțiilor în planul politicii demografice, acestea nu au mai determinat creșteri spectaculoase ale natalității.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe:

A „Am ajuns și noi femeile să fim înregistrate ca vitele, pentru ca «Cel mai iubit fiu al poporului» să știe câți copii vor veni pe lume după 9 luni? Mai există vreo țară unde femeile să fie umilite în halul acesta? […] nu ne puteți obliga să aducem pe lume copii, atunci când nu avem condiții pentru a-i crește în mod civilizat și când nu dorim să avem copii. Mai trebuie să știți că nu toate femeile își doresc copii. Au început deja condamnările la închisoare pentru moașele care se ocupă cu avorturile și pentru femeile care le solicită ajutorul. Știm că, în general, în toate țările avorturile sunt interzise, dar la farmacii găsești tablete pentru a împiedica sarcina. Așa cum astfel de tablete se găsesc și în URSS, Ungaria, de ce să nu se găsească și la noi?” (Scrisoare adresată Elenei Ceaușescu de Un grup de femei tinere, iunie 1984) B „Tov. N. Ceaușescu: […] Trecem la punctul b) Situația natalității din R.S. România și propuneri de măsuri pentru redresarea natalității din țara noastră. Tov. Al. Drăghici: […] cauza principală este legislația, este decretul acela care a fost emis în 1957 care a încurajat, în afară de scăderea natalității, a încurajat descompunerea în rândul tineretului […] De asemenea, trebuie să luăm măsuri să oprim divorțurile […] Nu sunt valabile niciun fel de considerente că de la 40 de ani femeia nu trebuie să nască. Tov. I. Gh. Maurer: […] Problema scăderii natalității mi se pare îngrijorătoare. Noi am coborât sub media țărilor europene care au un anumit nivel de dezvoltare. Sigur, nu trebuie să tindem să ajungem natalitatea Africii sau a Asiei.” (Extras din Stenograma ședinței Comitetului Executiv al CC al PCR, 2 august 1966)

a) Identifică, din sursele A și B, „vocile” care vorbesc despre controlul natalității și stabilește statutul/rolul/funcția pe care fiecare o ocupă în societate/stat. b) Recunoaște în sursele A și B viziunile diferite cu privire la natalitate și precizează, pentru fiecare sursă, perspectiva susținută, emoțiile transmise și atitudinile specifice în raport cu subiectul pus în discuție. c) Identifică, în sursele A și B, argumentele invocate de fiecare tabără în sprijinul perspectivei susținute. Pentru fiecare din argumentele invocate, formulează și punctul tău de vedere.

102

Acționez 1. Realizează un tur virtual al expoziției Cei din lume, fără nume. Completează o pagină de jurnal. Scrie despre sentimentele și emoțiile pe care le-ai trăit în timpul călătoriei tale virtuale. 2. Împreună cu alți colegi de clasă, organizați în 4 echipe, accesați surse de pe internet pentru a realiza o investigație referitoare la Politicile demografice în comunism. Integrați rezultatele obținute într-un portofoliu digital (Book Creator), organizat tematic: •

Cronologia măsurilor legislative privind întreruperea sarcinii și divorțul (1948–1989). Reglementări ale legilor pronataliste.

•

Instituții implicate în supravegherea politicilor demografice.

•

Date statistice referitoare la impactul politicilor demografice din România și statele europene.

•

Mărturii ale celor care au suferit din cauza legilor pronataliste.

4. Organizează cu colegii de clasă o dezbatere pe tema „Natalitatea în comunism: politică demografică sau încălcarea libertății de alegere?”. Înregistrează dezbaterea sub forma unui documentar și prezintă-l în cadrul „Școlii altfel”.

Nu uita! În timpul investigației, vei elabora fișe de lectură, în care vei sistematiza informațiile descoperite, menționând, totodată, sursa de documentare, pagina sau linkul. 3. Imaginează-ți că ești redactor la Radio Europa Liberă. Pregătește o emisiune despre politica demografică a regimului comunist și impactul acestei politici asupra femeilor și familiilor din România. •

Începe prin a căuta informații despre subiectul pus în discuție.

•

Identifică persoane pe care dorești să le inviți la emisiunea ta, care au trăit în vremea respectivă sau care au fost afectate de acele politici (de exemplu: femei, medici, autorități ale statului etc.).

•

Discută cu invitații tăi despre măsurile specifice implementate prin politicile pronataliste, în contextul socioeconomic din România acelor ani.

•

Provoacă-i pe ascultătorii emisiunii să exprime puncte de vedere despre modul în care politicile paternaliste ale statului comunist român au invadat spațiul privat și au încălcat demnitatea umană.

•

Scrie un text pentru fiecare segment al emisiunii, asigurându-te că folosești un ton informat, obiectiv, dar, în același timp, accesibil, specific unui program radio.

•

Poți alege să înregistrezi emisiunea, cu ajutorul unui telefon. Fii atent la intonație, claritate și expresivitate și, totodată, asigură-te că backgroundul este liniștit.

•

După prezentarea emisiunii în fața colegilor tăi, provoacă-i să își exprime punctul de vedere cu privire la tema emisiunii.

•

Elaborează un formular de feedback, cu ajutorul Google Forms/Menti/ WhatsApp, în care să colectezi, în 3-4 întrebări, impresiile colegilor tăi despre modul în care ai realizat emisiunea. În felul acesta, vei putea să îți îmbunătățești abilitățile pentru proiectul viitor.

Copii îndreptându-se spre o tabără școlară, sfârșitul anilor ’40, sub lozinca: „Să creștem copiii în spirit de dragoste fierbinte de popor, de muncă, de cinste și adevăr, în spiritul urii neîmpăcate față de ațâțătorii de război!”

Jurnal reflexiv  Ce lecție ar trebui să învățăm din efectele politicii demografice din perioada regimului comunist?  Cum ai putea să protejezi drepturile individuale și alegerea personală?

Biblioteca virtuală

Născuți la comandă. Decrețeii, film în regia lui Florin Iepan

103

STUDIU DE CAZ: Decretul nr. 770/1966 Un mod abuziv prin care statul comunist a intervenit în elementul cel mai intim al vieții umane și a lezat libertatea persoanei a fost Decretul Consiliului de Stat nr. 770 din 1 octombrie 1966, pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, devenit lege, aplicată până la 26 decembrie 1989. Prin acest decret, s-a produs o explozie demografică care a condus la dezechilibrarea distribuției de vârstă a populației. În anul 1967, s-a născut cel mai mare număr de copii din întreaga perioadă de după 1944 în România; o întreagă generație, a celor născuți până în 1989, avea să se numească a decrețeilor. Pentru îndeplinirea acestui ordin, statul a creat, prin organele sale represive, o rețea operativă împotriva avorturilor – formată din milițieni, magistrați, securiști și informatori – creând o atmosferă de teroare și un nou filtru la îndemâna cadriștilor din partid, pentru a bloca promovarea activiștilor cu divorțuri și relații „imorale” la activ. De asemenea, au fost promovate filmele, piesele de teatru și operele de artă menite a contribui la educarea cetățenilor în spiritul familiei cu mai mulți copii. Acest decret a dat naștere unuia dintre cele mai dure regimuri pronataliste cunoscute. Amploarea măsurilor luate de partidul-stat și consecințele acestora au devenit cunoscute publicului abia după prăbușirea comunismului.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: A „O îndatorire de interes național este ocrotirea și consolidarea familiei, dezvoltarea conștiinței răspunderii acesteia pentru creșterea unui număr mai mare de copii, pentru formarea unei generații sănătoase, robuste, profund devotate cauzei socialismului.” (Nicolae Ceaușescu, Discurs din 1974)

B Efectele Decretului nr. 770/01.10.1966 Copii abandonați, instituționalizați în numeroase orfelinate-mamut, unde erau tratați inuman

C 1200 1000

Răspândirea dramatică a cazurilor de SIDA Recrutarea de informatori care să raporteze toate situațiile de avorturi spontane

60% 50%

600

40%

200

26 medici

102

persoane condamnate

3% suspendarea executării

20% 10% 0%

0,2% amendă pedepse primite

Anul 1986, persoane condamnate definitiv în baza Decretului nr. 770. În marea majoritate a cazurilor, pedeapsa cu închisoarea era aplicată celor care întrerupeau sarcina unei femei. Femeia care își provoca singură o întrerupere de sarcină era condamnată la muncă corecțională sau amendă. D

ISTORIE ȘI CINEMATOGRAFIE

Ilustrate cu flori de câmp a) Vizionează împreună cu colegii de clasă, după mode- (1975)

104

202

cadre alte fără sanitare ocupații ocupație

Creșterea numărului de anchete și condamnări raportate

lul de la pagina 111, unul dintre filmele menționate în sursa D. b) Redactează un eseu cu tema: „Nașteri la comandă”, folosind argumente și informații din sursele A-D.

muncă corecțională

30%

400

pedepse cu închisoarea

70%

800

Controlul ginecologic periodic obligatoriu al femeilor în scopul depistării gravidelor Impunerea unei taxe de celibat pentru persoanele necăsătorite

80%

986

Născuți la comandă. Decrețeii (2005)

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) Cighid –

Lagărul de exterminare a copiilor (2008)

Amintiri din Epoca de Aur (2009)

RECAPITULARE

muncitor de la țară cu o familie mare

femeie muncitoare reprezentant al unei Organizează, împreună cu alți colegi de (mamă sau soție) organizații internaționale clasă, activități de tipul teatru-forum cu POLITICI tema „Politicile în domeniul sănătății ale activist în domeniul activist de partid ÎN DOMENIUL drepturilor omului, dizident regimului comunist: de la egalitatea forSĂNĂTĂȚII țată la libertatea de alegere”. Construiți puncte de vedere pro sau contra pentru medic/personal medical psiholog următoarele perspective și roluri: Sceneta ar putea aborda campaniile de vaccinare, controlul nașterilor, campaniile antialcool și antitabac, aplicarea Decretului nr. 770/1966. În dialogul imaginar dintre personaje sunt prezentate perspectivele pe care le susțin. Publicul poate să înlocuiască un personaj din scenetă și să propună alte soluții. După activitate, se poate organiza o discuție în cadrul căreia puteți construi și dezbate două-trei întrebări de reflecție. De exemplu, care a fost impactul acestor măsuri sanitare asupra vieții cotidiene și a relațiilor sociale. Pentru feedback, construiți un chestionar pentru a înțelege cum a fost perceput subiectul și ce s-a învățat din discuțiile și schimburile de idei. Comparați situația drepturilor omului din perioada comunistă cu drepturile și libertățile voastre de astăzi.

EVALUARE Studiază, cu atenție, sursele A-C și răspunde la următoarele cerințe: A Decret nr. 770/1 octombrie 1966, pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii: „Art. 1. – Întreruperea cursului sarcinii este interzisă. Art. 6. – În cazuri de extremă urgență medicală, când întreruperea cursului sarcinii trebuie imediat efectuată, medicul are obligația B Dinamica mortalității materne prin avort între 1965 și 1989 ca înainte de intervenție, sau când nu este posibil, în cel mult 24 ore de la aceasta să anunțe în scris pe procuror, care urmează a constata, pe baza avizului medicului legist și a oricăror alte date, dacă intervenția pentru întreruperea cursului sarcinii a fost necesară.” C Numărul de copii rămași orfani după decesul mamei prin avort (1980-1992) (Florin S. Soare, Politica demografică a regimului Ceaușescu – o privire de ansamblu, 2020) AN NR. ORFANI

1980 777

1981 900

1982 938

1983 799

1984 858

1985 742

a) Stabilește și explică, pe baza surselor A-C, legăturile de cauzalitate între deciziile politice și impactul acestora asupra societății și individului.

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

a) – 3 p 1p×3=3p

1986 1.165

1987 1.134

1988 1.175

1989 1.193

1990 389

1991 268

1992 200

b) Redactează un eseu, în apoximativ două pagini, referitor la politicile în domeniul sănătății ale statului comunist folosind argumente și informații relevante din sursele A-C.

b) – 6 p 2 p – informație istorică ; 1 p – limbaj Din oficiu: 1 punct istoric; 1 p – conectori; 1 p – structură eseu; Punctaj maxim: 10 puncte 1 p – limita de spațiu.

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

105

UNITATEA 11 Politici culturale ale regimului comunist 11. Instrumentalizarea politică a culturii STUDIU DE CAZ: Protocronismul

Instituții de supraveghere

Proletcultismul

Cenzura în artă și literatură

Realismul socialist

Controlul asupra mass-mediei

Protocronismul

CONTROL ȘI CENZURĂ

PROPAGANDA ȘI EDUCAȚIA IDEOLOGICĂ

REPRIMAREA ȘI PERSECUTAREA DIZIDENȚILOR

CREAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII OFICIALE

Suprimarea oricărei forme de opoziție culturală

Publicații și filme propagandistice

Limitarea accesului la publicații occidentale

Cultul personalității

Controlul asupra instituțiilor de cultură

Festivalul „Cântarea României” și Cenaclul „Flacăra”

„Problema este că în regimurile totalitare nu ești supus unei represiuni, ești supus unei sfărâmări, unei zdrobiri, unei nimiciri.” Stéphane Courtois, în Bujor Nedelcovici și invitații săi, Scriitorul, Cenzura și Securitatea, 2009 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

106

11. Instrumentalizarea politică a culturii Cunosc și înțeleg „Revoluția culturală” declanșată în anul 1948 în România a pus în mișcare un întreg aparat de partid și de stat, care a planificat sistematic instaurarea controlului asupra culturii, cu ajutorul represiunii, cenzurii și propagandei. Obiectivele sale erau răspândirea învățăturilor marxist-leniniste și a pro‑ letcultismului („cultură proletară”), combaterea ideologiei „imperialiste”, urmată de impunerea realismului socialist de tip sovietic în cultură, artă, istorie, științe socio‑umane și naturale. Iosif Chișinevschi și Leonte Răutu, din cadrul Secției Propagandă și Agitație a CC al PMR, au fost responsabili de punerea în mișcare a mecanismului de propagandă, în timp ce emisarii sovietici au participat la restructurarea instituțiilor culturale. Știința, cultura și învățământul au fost primele domenii supuse reorganizării instituționale. Pentru etatizarea infrastructurii culturale și selectarea cadrelor, a fost mobilizată o adevărată „armată” de activiști devotați regimului. Academia Română, considerată exponenta vechii elite intelectuale, era deposedată de patrimoniu, odată cu retragerea titlului de academician unui număr mare de membri titulari și corespondenți. Începând cu 1948, conducerea instituției a fost desemnată pe linie de partid, precum Mihail Roller, care a devenit membru titular și vicepreședinte. Literatura și artele vizuale au deținut un loc privilegiat în cadrul regimului, scriitorii și artiștii devenind vehicule ale ideologiei comuniste. Cei mai mulți s-au conformat de teama represiunii. Alții au acceptat în schimbul unor avantaje. Drept dovadă, în 1948, apăreau primele volume scrise în spiritul realismului socialist, Vioara roșie (Victor Tulbure) sau Desculț (Zaharia Stancu), acestora adăugându-li-se ulterior numeroase alte titluri, de exemplu, Mitrea Cocor (Mihail Sadoveanu, 1949). Temele, prelucrate într-un limbaj accesibil, reflectau o viziune cosmetizată privind regimul și partidul. Și „reeducarea” artiștilor a presupus adoptarea unor teme profund ideologizate, în timp ce operele considerate expresia „cosmopolitismului burghez” erau aspru criticate (cazul lui Constantin Brâncuși). Constituțiile perioadei comuniste au afirmat sonor libertatea presei și a cuvântului, însă realitatea era cu totul alta. Ziarele opoziției au fost interzise, iar bibliotecile și librăriile au fost epurate de titluri și autori considerați

Deschiderea expoziției grupului „Flacăra”, care impune noua direcție a realismului socialist în artă, București, 11 aprilie 1948

Dicționar istoric Realism socialist – metodă oficială de creație adoptată în URSS în timpul lui Stalin, potrivit căreia creația literară și artistică trebuie să se orienteze spre realitățile construcției socialiste, renunțând la principiul estetic. Protocronism – curent de idei opus sincronismului, care afirmă anticipările românești în creația universală de valori, ceea ce deschide calea exagerărilor și mistificărilor.

Repere cronologice • 6 iulie 1971 Emiterea „Tezelor din iulie”, program ideologic al regimului Ceaușescu, prin care se accentuează controlul asupra educației, culturii și științelor socio‑umane

Picturi prezentate la expoziția dedicată jubileului Partidului Comunist Român, 10 mai 1981

• 11 iunie 1977 Prima ediție a Festivalului „Cântarea României”

107

Multiperspectivitate Realizează în echipă cu alți colegi un jurnal (My journal în Padlet), în care fiecare filă să reflecte perspectiva următorilor „actori” din perioada comunistă: Ideologul, Cetățeanul, Artistul, Istoricul, Scriitorul și Securistul. Cum se raportează fiecare la „revoluția culturală” din România? Cu ce dileme morale și profesionale se confruntă? Care este impactul asupra omului de rând?

Diplomă a Festivalului național „Cântarea României”, 1979

dușmănoși. În 1948, lista neagră a publicaților interzise număra în jur de 8.000 de titluri, printre care și cărți semnate de V. Alecsandri, D. Cantemir, M. Kogălniceanu și T. Maiorescu. Atacuri virulente au fost îndreptate împotriva oamenilor de cultură care deranjau regimul. Bunăoară, poezia argheziană era desființată de Sorin Toma, care îl acuza pe Tudor Arghezi că opera sa reflecta aspirațiile „claselor dușmanilor poporului”. Progresul economic de la mijlocul anilor ’60 a fost însoțit de o relaxare relativă a controlului asupra culturii. La cinema rulau mai puține filme sovietice și mai multe producții occidentale. După „Tezele din iulie” 1971, s-a reafirmat intenția de revenire la realismul socialist din timpul lui Dej. Prima victimă a imperativelor ideologice a fost piesa de teatru Revizorul (1972), interzisă din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Artele vizuale, istoria, muzica și filmul au fost obligate să servească cultului personalității lui Ceaușescu. Dictatorul apărea pictat alături de personaje istorice din trecut, în timp ce filmele despre regii daci și voievozii români îi legitimau puterea. În perioada 1977-1989, politicile culturale ale regimului au încurajat apariția protocronismului, un complex de inferioritate culturală convertit într-unul de superioritate, construit pe exagerări, speculații și falsuri. Acest curent și-a găsit un teren fertil în răstălmăcirea, falsificarea și instrumentarea trecutului îndepărtat, cu ajutorul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice și al publicațiilor Luceafărul, Săptămâna, Flacăra și Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului. Festivalul „Cântarea României” și Cenaclul „Flacăra” au funcționat, la rândul lor, ca mașini de propagandă pentru regimul de la București. În România comunistă, rezistența prin cultură nu s-a tradus printr-un atac explicit împotriva sistemului, deoarece instrumentele cenzurii reușeau să anihileze slabele încercări de opoziție fățișă. În schimb, unii intelectuali s-au adresat publicului într-un limbaj metaforic, folosind un vocabular codat, cu aluzii și ironii, strecurând critici subtile. Adesea, publicarea textelor era posibilă ca urmare a unor adaptări, negocieri și complicități. Cei care au îndrăznit să protesteze împotriva încălcării libertății de exprimare au fost izolați, hăr țuiți, arestați și chiar internați în azile psihiatrice. Alții au preferat exilul, unde au continuat să fie ori au devenit voci critice împotriva regimului comunist.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Ajungem astfel, în 1971, la faimoasele «Teze din iulie», considerate [...] de mai mulți istorici ca marcând sfârșitul perioadei de «liberalizare». De fapt, 1971 nu face decât să exprime mai apăsat rigiditatea ideologică manifestată în repetate rânduri și în anii precedenți. Se cereau acum o vigilență sporită și infuzarea spiritului de partid în toate domeniile. Spre exemplificare: «Legarea creației literar-artistice de realitățile construcției socialismului, creșterea rolului educativ al literaturii și artei, responsabilitatea sporită a creatorului pentru conținutul operei sale. Stimularea creației inspirate din viața poporului, din lupta pentru făurirea noii orânduiri, participarea activă a intelectualității, fără deosebire de naționalitate, la înfăptuirea marilor obiective ale partidului» (și, implicit, «respingerea hotărâtă a producțiilor impregnate de spiritul concepțiilor moralei burgheze»).” (Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), 2016)

a) Identifică, în sursă, principiile politicii culturale promovate de partidul-stat și restricțiile impuse creațiilor artistice. b) Explică semnificația sintagmei „rigiditate ideologică”, în contextul anilor ’70. c) Formulează un punct de vedere referitor la autocenzura din România comunistă, pornind de la afirmația lui Stéphane Courtois: „asistăm la acest fenomen ciudat de interiorizare a cenzurii, a cenzurării de către scriitorul însuși a propriei opere, când o scrie” (în Bujor Nedelcovici și invitații săi, Scriitorul, Cenzura și Securitatea, 2009).

108

Acționez 1. Cercetează, împreună cu alți colegi de clasă, politicile culturale ale regimului comunist. Constituiți cinci grupe: Grupa 1 – Arta (arhitectură, muzică, pictură, sculptură); Grupa 2 – Literatura (nuvele, poezie, proză, teatru etc.); Grupa 3 – Filme artistice și documentare; Grupa 4 – Mass-media (presă, radio, televiziune); Grupa 5 – Muzee. Fiecare grupă va prezenta 3-5 exemple de produse culturale realizate în spiritul realismului socialist și modul prin care acestea au contribuit la educarea populației în spiritul ideologiei comuniste, la legitimarea și glorificarea liderilor comuniști, folosind o aplicație electronică de tipul Padlet, Canva, Wordwall, LearningApps etc. Introduceți apoi materialele realizate în Biblioteca online a comunismului. 2. Împărțiți clasa în două grupe și realizați fiecare câte un studiu de caz despre Festivalul „Cântarea României”, respectiv Cenaclul „Flacăra”. Obiectivele studiului vor viza cauzele, formele de manifestare și consecințele acestuia: • Documentează-te! • Colectează și analizează datele! • Redactează textul! • Completează proiectul cu două imagini reprezentative. 3. Realizează câte o listă cu cinci-șapte creații muzicale românești compuse în anii ’50 și anii ’70-’80. Ascultă-le împreună cu alți colegi de clasă. Comparați melodia, armonia, ritmul, impactul piesei asupra ascultătorilor. Identificați mesajele pe care le transmit. Explicați cum au contribuit acestea la formarea omului nou. Comparați cu muzica pe care o ascultați astăzi. Stabiliți o asemănare și două deosebiri. 4. Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, o piesă de teatru de umbre, care să ilustreze modul în care regimul comunist a folosit cultura ca instrument de control și propagandă. Alegeți subiectul, redactați scenariul, realizați decorurile și personajele. La final, prezentați piesa în fața colegilor din școală.

5. Cercetează și fotografiază monumentele culturale din comunitatea ta, care poartă amprenta regimului comunist. Organizează un grup de discuții comunitar (istorici, scriitori, artiști, reprezentanți ai instituțiilor de cultură) cu care să împărtășești perspective asupra moștenirii culturale din perioada comunistă.

Casa Scânteii, astăzi Casa Presei Libere, monument arhitectonic reprezentativ al perioadei comuniste; bancnotă de 100 de lei, 1952

Jurnal reflexiv Reflectează la modul în care cenzura și propaganda au influențat identitatea culturală și valorile generațiilor care au crescut și trăit în comunism.

Biblioteca virtuală

Decoruri specifice unui teatru de umbre despre viața în comunism

5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Intelectualii și puterea comunistă

109

STUDIU DE CAZ: Protocronismul

Edgar Papu (1908-1993) Intelectual de formație interbelică, dat afară din universitate și încarcerat de regimul comunist, Papu a fost creatorul conceptului protocronism, expus în articolul „Protocronism românesc” (1974).

De la jumătatea anilor ’60 și începutul anilor ’70, România a început să afirme pe plan cultural ideologia național-comunistă. Aceasta a transformat complexul local de inferioritate față de culturile occidentale într-unul de superioritate, prin promovarea autohtonismului, a unei viziuni care evidenția vechimea, originalitatea și valoarea culturii și istoriei românești în context universal. În acest cadru de dezorientare a spiritului critic, de exagerare a orgoliului național a apărut protocronismul. Acest curent s-a caracterizat printr-o varietate de teze motivate ideologic care negau orice influență occidentală asupra culturii române. Ideile protocroniste au fost preluate în arsenalul propagandei ceaușiste și au condus la exacerbarea sentimentului național, au creat exagerări cu privirea la întâietatea românească în multe domenii ale cunoașterii în fața altor creatori din Europa sau din lume. „Instituționalizarea” dacismului a devenit expresia unui profund sentiment antioccidental și antisovietic prin care ideologia național-comunistă a impus în rândul populației o imagine subliminală din care să rezulte faptul că civilizația dacică reprezintă fundația istorică a civilizației românești contemporane. Spre exemplu, în anul 1978, s-a stabilit arbitrar că se împlineau „2050 de ani de la constituirea primului stat centralizat dac condus de Burebista”, iar în 1980 a apărut filmul Burebista. Protocronismul a slujit strategia de legitimare a regimului dictatorial, a jucat un rol important în dezvoltarea unui kitsch cultural: în anul 1976 a fost creată mișcarea culturală de masă „Cântarea României”, iar între anii 1973 și 1985 Cenaclul „Flacăra” a dat mii de spectacole transformate într-un ritual de idolatrizare a lui Nicolae Ceaușescu. Toate acestea au creat iluzia că românii trăiau într-o epocă de aur, că erau măreți, că nu aveau nevoie de nimeni, justificând despotismul și izolaționismul regimului etc. Totodată, protocronismul a contribuit la ideea că Nicolae Ceaușescu era continuatorul unor mari conducători ai patriei, un vârf al măreției autohtone. Ecourile protocronismului sunt prezente și în postcomunism, fiind exacerbate de diletanți și nostalgici. A Marcă poștală din 1980 cu Burebista, emisă cu ocazia a 2050 de ani de la crearea statului centralizat și independent sub conducerea lui B urebista (temă fictivă a propagandei național-comuniste)

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursele A-C și răspunde la următoarele cerințe: B „Protocronismul românesc poate fi privit ca un efort al național-comunismului de a valorifica maximal o constelație (cluster) de mituri de producție proprie, pentru a compensa ieftin și eficient lipsurile devenite endemice și criza societală.” (Alexandra Tomiță, O istorie „glorioasă”. Dosarul protocronismului românesc, 2007) a) Identifică în sursele A-C miturile istorice/temele propagandei național-co muniste. b) Sunt susținute aceste mituri de surse istorice? Redactează răspunsul într-un text argumentativ de aproximativ 200 de cuvinte. c) Organizează o expoziție, în școală sau în mediul virtual, cu obiecte, fotografii, documente personale și oficiale, cu tema „Protocronismul în/și comunitatea mea locală”.

110

C Artă murală pe temă dacică pe un bloc din Orăștie construit în perioada comunistă

RECAPITULARE

Analiza unui film artistic/documentar

1. a) Alege, împreună cu alți colegi de clasă, un film artistic realizat în perioada comunistă. Vizionați-l împreună și analizați-l după modelul alăturat. Ai descoperit imagini, mesaje ale propagandei comuniste? Care sunt acestea? b) Vizionați filmul Amintiri din Epoca de Aur, regizor Cristian Mungiu. Stabiliți o asemănare și două deosebiri între cele două pelicule. c) Comparați cu filmele artistice caracteristice generației voastre. d) Realizați propriul vostru film despre comunism. 2. Investighează și descoperă oameni de cultură, scriitori și artiști români care au protestat împotriva comunismului prin intermediul operelor lor. Realizează un repertoriu cu minimum cinci personalități și oferă detalii despre contribuțiile lor în acest sens. 3. Ascultă melodia Macarale în interpretarea Trio Grigoriu, analizează sursa alăturată și răspunde la următoarele cerințe: a) Numește curentul cultural artistic în care se încadrează cele două surse. b) Identifică două mesaje ale propagandei comuniste. c) Redactează, folosind argumente și informații relevante din sursele de mai sus, un eseu, de maximum două pagini, referitor la rolul atribuit culturii de către regimul comunist.

EVALUARE

Descrie începutul filmului.

Care este mesajul pe care a încercat să îl transmită regizorul?

Ce poți spune despre tehnicile de filmare și efectele alese de regizor?

Cum au fost construite personajele principale?

Descrie decoru rile. Ajută acestea la transmiterea emoțiilor?

Care a fost cea mai emoționantă replică din film?

Alege personajul care te-a impresionat cel mai mult.

Te așteptai la un astfel de final?

Cum ar fi arătat acest film dacă ar fi fost regizat de tine?

Realismul socialist în artă, București, 11 aprilie 1948

Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „1 decembrie [1977.] Ședință la Ion Popescu-Puțuri [comunist din ilegalitate, director al Institutul de Studii Istorice și Social-Politice, de pe lângă CC al PCR]. Aceeași veșnică nebunie dacistă. Toți încearcă să-i facă pe plac Moșului. E uluitor câtă prefăcătorie, cât mimetism. Toți cei din Institut se poartă cu Puțuri exact ca cei din Comitetul Central cu Ceaușescu. Nu pot reda cursul ședinței. Luările de cuvânt sunt lamentabile. Dar îmi sună în urechi frânturi din «ideile» lui Puțuri: «Peste ce domnea Burebista? Era un moștenitor de statalitate. Dromihete fusese înaintea lui. Trebuie înmormântată ideea formării poporului român! Suntem aici de când e omul pe pământ! Să încercați să subliniați cum se cuvine moștenirea dacă, pecetea Daciei...».” (Marin Ștefan, Trăite, văzute, auzite (1967-1989), 2004)

a) Numește și explică teoria istorică menționată în sursă. b) Construiește două argumente în sprijinul sau împotriva acestei teorii. Argumentele se vor baza pe dovezi și teorii științifice. c) Prezintă curentul protocronist în aproximativ 300 de caractere.

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

a) – 1 p

b) – 2 p

c) – 6 p 2 p – informație istorică; 1 p – limbaj istoric; 1 p – conectori; 1 p – structură; 1 p – limita de spațiu

Din oficiu: 1 punct Punctaj maxim: 10 puncte

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

111

UNITATEA 12 Revoluția din decembrie 1989 12. Anul 1989 în context internațional. Revoluția din decembrie 1989 în România

4 iunie Sindicatul Solidaritatea din Polonia câștigă alegerile.

23 august Ungaria ridică restricțiile de frontieră la granița cu Austria.

16 decembrie Începutul protestelor la Timișoara.

21 decembrie Discursul lui Nicolae Ceaușescu din București, de la balconul Comite tului Central.

9 noiembrie Căderea Zidului Berlinului.

20 noiembrie Proteste anticomuniste la Praga, în Cehoslovacia.

21–22 decembrie Ciocniri între revoluționari și forțele de ordine din București. Fuga cuplului Ceaușescu, arestat la Târgoviște.

25 decembrie Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați de Tribunalul Militar Extraordinar și executați.

„Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușistă, ci și categoric anticomunistă. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: «Jos comunismul!». Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizației europene.” Proclamația de la Timișoara, 11 martie 1990 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

112

12. Anul 1989 în context internațional. Revoluția din decembrie 1989 în România Cunosc și înțeleg Anul 1989 în context internațional Izolarea politică și economică, reprimarea drepturilor și a libertăților cetățenești, dar și scăderea nivelului de trai au provocat în anul 1989 un puternic val al democratizării în statele comuniste din Europa Centrală și de Est. Venirea la putere în URSS a lui Mihail G orbaciov, în 1985, care renunțase la doctrina Brejnev, propunând, în schimb, perestroika și glasnostul, a încurajat mișcările reformatoare. Primele semne au apărut în Polonia, unde negocierile autorităților comuniste cu Lech Walesa și cu B iserica Catolică, în cadrul celebrei „Mese Rotunde”, au condus la organizarea primelor alegeri câștigate de sindicatul Solidaritatea. În Ungaria, festivitățile privind reînhumarea fostului premier Imre Nagy, dar și înlăturarea gardului de sârmă ghimpată de la frontiera cu Austria au creat premisele organizării de alegeri libere. Discursul lui Gorbaciov de la Strasbourg, la 6 iulie 1989, a fost interpretat ca un gest de deschidere față de schimbările care se petreceau în Europa de Est. Urmând principiul dominoului, la sfârșitul anului 1989, regimurile comuniste au căzut unul după altul. În Germania de Est, dărâmarea Zidului Berlinului a marcat simbolic și dispariția fizică a „cortinei de fier”. Festivitățile dedicate aniversării celor 40 de ani de existență a RDG-ului, la 7 octombrie 1989, au adunat sute de manifestanți, obligându-l pe Erich Honecker să demisioneze. Și în Bulgaria, Todor Jivkov, cel mai longeviv lider comunist din Europa de Est, renunța la putere sub presiunea manifestațiilor și a opoziției. Regimul comunist din Cehoslovacia lua și el sfârșit odată cu izbucnirea „revoluției de catifea”, marcată prin demonstrațiile studenților și muncitorilor de la Praga. Astfel, în noiembrie 1989, România rămăsese singura țară comunistă din Europa, cu excepția Albaniei și a URSS. Revoluția din decembrie 1989 În ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste, criza din România devenise sistemică. Scăderea indicatorilor economici, cozile la magazine, frigul din locuințe, raționalizarea produselor esențiale, proiectele industriale costisitoare, toate au accentuat starea de nemulțumire a populației. Incendierea monumentului lui Lenin, din București, în fața Casei Scânteii, în decembrie 1987, arăta că situația era tot mai tensionată. Anunțul făcut de Ceaușescu la 14 aprilie 1989, în cadrul Plenarei CC al PCR, că România își achitase datoriile externe, nu a calmat această stare de spirit. Nici relațiile cu URSS și SUA nu erau tocmai bune. Vizita lui Gorbaciov din luna mai 1987 a fost regizată, pentru ca liderul sovietic să se convingă că în România nu era necesară perestroika. Scrisoarea trimisă de președintele american Ronald Reagan, în ianuarie 1988, prin care acesta își exprima îngrijorarea că în România nu erau respectate drepturile omului, a provocat o reacție ostilă din partea lui Ceaușescu. Liderul comunist a anunțat că România renunță la clauza națiunii celei mai favorizate, acordată de SUA. După realegerea lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea Congres al PCR în noiembrie 1989, au apărut și primele proteste. Cronica evenimentelor din decembrie 1989 surprinde câteva momente semnificative:

Căderea Zidului Berlinului, 9 noiembrie 1989

Dicționar istoric Doctrina Brejnev – poartă numele liderului sovietic, L eonid Ilici Brejnev, care statua că toate țările socialiste ar fi fost afectate de slăbirea unei verigi din blocul sovietic, de unde datoria și dreptul de a interveni în cazul în care regimurile comuniste erau în pericol. Glasnost – transparență, deschidere politică și socială, cu accent pus pe libertatea de exprimare. Perestroika – restructurare, reconstrucție a vieții economice, politice și sociale din URSS, în viziunea lui Gorbaciov.

Repere cronologice • 25-27 mai 1987 Vizita lui Gorbaciov în România • 9 noiembrie 1989 Dărâmarea Zidului Berlinului • 20-24 noiembrie 1989 Congresul al XIV-lea al PCR reconfirma alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al partidului

113

Demonstranți în Timișoara, 17 decembrie 1989

Revoluționari în București, decembrie 1989

Multiperspectivitate Analizează împreună cu colegii tăi Revoluția din decembrie 1989 din România din perspectivele unor grupuri diferite: cetățeanul obișnuit, dizidentul, reprezentantul Partidului Comunist, biserica, mass-media. Gândește-te cum ar fi reacționat tinerii din 1989 dacă ar fi avut acces la social media și la instrumentele de comunicare din ziua de azi. Concepe o campanie civică, inspirată de Revoluția din decembrie 1989, care să mobilizeze comunitatea ta în apărarea și promovarea valorilor democratice. Folosește în acest sens rețele sociale, pentru a crea conținut vizual, precum scurtmetraje sau infografice (Canva).

114

◆ Manifestația anticomunistă pregătită la Iași de Frontul Popular Român, ce urma să aibă loc la 14 decembrie, a fost dejucată de Securitate, organizatorii fiind arestați. ◆ Protestele de la Timișoara declanșate în seara zilei de 15 decembrie, când susținătorii pastorului reformat László Tőkés s-au opus evacuării sale forțate din Timișoara și cărora li s-au alăturat și etnici români de alte confesiuni. Sute de manifestanți timișoreni s-au adunat pe 16 decembrie, scandând lozinci precum „Libertate!”, „Români, veniți cu noi!”, „Vrem mâncare la copii!”. Lozinca „Azi la Timișoara, mâine în toată țara!” a devenit laitmotivul revoluției. Presupusele acte de „huliganism”, înscenate de Securitate, pentru a-i compromite pe revoluționari, au dus la ciocniri violente cu forțele de ordine, care au provocat 122 de morți și numeroși răniți între 17 și 21 decembrie 1989. Cei 43 de morți transportați la București au fost incinerați din ordinul Elenei Ceaușescu, pentru a nu putea fi identificați. Manifestațiile de la București. La 21 decembrie, s-a organizat la București mitingul de susținere a lui Ceaușescu. Adresându-se mulțimii de la balconul Comitetului Central, C eaușescu a condamnat actele de „huliganism” de la Timișoara. Acțiunile Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) împotriva grupurilor de protestatari au întrerupt manifestația. Reprimarea revoluționarilor aflați în Piața Universității a continuat în noaptea de 21 spre 22 decembrie. USLA, ofițeri de Securitate, soldați și milițieni au tras de pe clădiri, străzi laterale, din balcoanele Hotelului Intercontinental și din tancuri. Potrivit unor informații, în București au fost în acea noapte aproape 50 de morți, la care s-au adăugat mulți răniți. Demonstrații ale civililor au avut loc și în alte localități, precum Arad, Brașov, Cluj-Napoca și Sibiu, unde Securitatea și Armata au deschis focul, înregistrându-se zeci de morți și răniți. ◆ În dimineața zilei de 22 decembrie, Radioul și Televiziunea au anunțat instaurarea stării de necesitate. Ultima tentativă a lui Ceaușescu de a se adresa demonstranților din București a eșuat, dictatorul fiind întâmpinat cu huiduieli. În timp ce revoluționarii se pregăteau să intre în clădirea Comitetului Central, la ora 12:06, Nicolae și Elena Ceaușescu se urcau în elicopterul chemat să îi transporte la Snagov. În jurul orei 13:00, vestea căderii regimului s-a răspândit în întreaga țară. În aceeași zi, puterea a fost preluată la București, apoi în toată țara, de Frontul Salvării Naționale, o formațiune construită pe structurile partidului-stat și condusă de Ion Iliescu, care provenea din nomenclatura comunistă. După jumătatea zilei de 22 decembrie 1989, violențele au continuat și s-au extins în diferite orașe ale țării, numărul victimelor fiind de câteva ori mai mare decât înainte de fuga cuplului dictatorial. În total, în Revoluția din decembrie 1989 au fost, conform unor date, 1.166 de morți și peste 3.000 de răniți. Soții Ceaușescu au fost prinși și judecați la Târgoviște de un tribunal militar, care i-a condamnat la moarte prin împușcare, la 25 decembrie 1989. Concluzii Revoluția din decembrie 1989 a fost posibilă datorită celor care s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste, plătind prețul suprem pentru libertate. Eroii Revoluției din 1989 nu au luptat doar împotriva unui sistem opresiv, ci și pentru visul unei Românii democratice. Moartea lor nu a fost în zadar, fiind piatra de temelie a libertății recâștigate după decenii de teroare comunistă. Prăbușirea regimului comunist a dus la recâștigarea libertății și revalorizarea drepturilor omului. Începea drumul lung, plin de provocări și de speranțe al tranziției către o societate democratică.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „Pe data de 22.XII.89, ora 10-10:30, mă aflam printre demonstranți pe Bulevard, vis-a-vis de magazinul EVA [...] pe colț se afla o amfibie (vehicul) a Armatei, iar în spate colț cu mag. EVA se afla un cordon al Poliției, înarmați, care avea un ofițer superior comandant [...] În momentul acela veneau dinspre Universitate spre Romană amfibiile cu poporul pe ele. Armata cedase. Am mers la amfibia ce se afla în fața cordonului de Poliție spre a le transmite să cedeze [...] apropiindu-ne vreo 10-15 persoane, acel comandant de cordon de Poliție a strigat foc! Subalternii au început să tragă asupra noastră; în acel moment înspăimântător alții s-au culcat la pământ, iar eu cu 7-8 persoane am intrat în holul Bl. 33 din str. Cosmonauților, de unde acest comandant s-a năpustit asupra noastră la intrare și a început să ne lovească cu bastonul de cauciuc [...] am urcat câțiva până la et. I, unde am văzut un geam deschis, oprindu-mă cu gândul că dacă intră peste noi să sar pe acel geam în spate. După 3-5 minute a dispărut [...] în stradă nu am văzut niciun polițist [...]; era tocmai momentul cuceririi, după aceea m-am urcat pe tanchetă și am mers la Palat.” (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, 2019)

a) Realizează un Padlet de tip hartă. Marchează, cu ajutorul sursei scrise, locațiile-simbol din Capitală, în contextul Revoluției din decembrie 1989. Etichetează fiecare loc și explică, în una-două propoziții, semnificația sa. b) Analizează, pornind de la sursa dată, dar și cu ajutorul informațiilor din lecție, „actorii” implicați în evenimentele din decembrie 1989, acțiunile acestora, mijloacele folosite și consecințele acțiunilor. Organizează rezultatele într-un organizator grafic cu patru coloane.

Acționez Împreună cu alți colegi de clasă, utilizați metoda teatru-forum, pentru a realiza un proiect despre „Revoluția din decembrie 1989”. Model de rezolvare Organizare: formați grupe de actori, respectiv de spectatori. Context istoric: regimul comunist din România în 1989. Temă centrală: lupta pentru libertate. Roluri: studenți, elevi, muncitori, forțe de ordine, ofițeri de Miliție și Securitate, militari, femei și bărbați care participă la demonstrații. Scenariul inițial: o poveste bazată pe evenimente reale sau inspirată din Revoluția din 1989; o dilemă morală ‒ tineri care discută dacă să participe la demonstrații împotriva regimului comunist, asumându-și riscul de a fi împușcați, momente de tensiune în care personajele sunt forțate să ia decizii dificile. După prezentarea scenariului inițial, spectatorii intră în scenă pentru a înlocui un personaj sau pentru a propune soluții diferite. Scenografie: folosirea unor decoruri și costume simple, dar sugestive, care evocă atmosfera din decembrie 1989 în România; muzică din perioada respectivă, precum cântece interzise sau șoptite în clandestinitate; fragmente de mărturii reale sau proiecții video cu imagini din timpul Revoluției.

Sediul CC al PCR ocupat de protestatari, București, 22 decembrie 1989

Jurnal reflexiv Invită-i pe colegii tăi să reflecteze la factorii interni și externi care au influențat evenimentele din decembrie 1989 în România. Notați observațiile voastre într-o pagină de blog, creată pe un Padlet al clasei.

Biblioteca virtuală

Exemplu de scenă: o familie dezbinată de frică. Părinții se tem de participarea fiului lor, student, la proteste și îi cer să rămână acasă. Intervenții posibile: ce alte metode ar putea găsi fiul pentru a contribui la revoluție? Final deschis: scenariul va rămâne fără o rezolvare fixă, permițând participanților să experimenteze și să contribuie cu soluții creative.

1989. Jurnalul unei revoluții

115

RECAPITULARE 1. Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, activități de tipul Biblioteca vie. Invitați la ora de istorie persoane care au cunoscut ori au participat la evenimentele din decembrie 1989. Propuneri de „cărți vii”: un protestatar (cineva care a participat activ la demonstrațiile din decembrie 1989); un fost muncitor; un supraviețuitor al represiunii: o persoană care a fost arestată, bătută sau persecutată de regim; un părinte; un jurnalist; un adolescent de atunci. Fiecare participant poate alege o „carte vie” pentru o conversație de 10-20 de minute. Exemple de întrebări: Cum era atmosfera la școală, în orașul sau cartierul tău atunci? Care au fost cele mai grele momente prin care ai trecut în timpul revoluției? Ai crezut că se vor schimba lucrurile în acele zile? Ce te-a făcut să te implici sau să te ferești? Ce îți doreai să se întâmple după revoluție? Cum s-a schimbat viața ta după revoluție? Ce mesaj ai transmite elevilor de astăzi? Cum ai vrea să vadă și să înțeleagă elevii de astăzi Revoluția din decembrie 1989? La final, participanții și „cărțile” pot reflecta asupra lucrurilor pe care le-au învățat despre libertate, curaj și valori democratice. 2. „Memoria colectivă” este maniera în care un grup de persoane își aduce aminte de o experiență istorică, reflectând deseori valorile societății respective, și transferă acea memorie de la o generație la alta. O „memorie colectivă” se întruchipează, de exemplu, în zile publice de comemorare, muzee și memoriale, precum și în alte tipuri de narațiuni naționale consacrate. În luna decembrie au loc diverse ceremonii în toată țara, dedicate Revoluției anticomuniste. Pe 21 decembrie este Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. Propune și pregătește, împreună cu colegii de clasă, activități pe care să le desfășurați în această zi. Puteți să vă implicați colegii, școala, familia, comunitatea locală.

Model de proiect Titlu: Memoria colectivă. 21 decembrie, Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. Locul de desfășurare: școală, monumente. Pregătirea activității: a) Documentarea pentru proiect: cărți, albume, internet, mărturii ale membrilor familiilor victimelor, filme etc. b) Elaborarea planului activității. c) Împărțirea sarcinilor de lucru pe grupe. d) Participanți: elevi, profesori, invitați. e) Programul activității: depunere de coroane, flori; referate; vizionare de filme. Evaluarea activității: ◆ jurnal reflexiv; ◆ portofoliu; ◆ prezentarea într-o aplicație informatică (Padlet, Prezi, Canva etc.). Piața Universității, București

EVALUARE Completează, pe caiet, cu informațiile corespunzătoare diagrama cauză-efect pentru Revoluția din decembrie 1989. Fiecărui răspuns corect i se atribuie 1,5 puncte. Se acordă 1 punct din oficiu.

AUTOEVALUARE

Diagrama cauză‑efect CÂND?

UNDE?

CINE?

DE CE?

CE?

CUM?

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

116

UNITATEA 13 Memoria regimului comunist 13.1. Memoriale și muzee ale comunismului în România și în Europa de Est 13.2. Condamnarea comunismului în România. Procese contra foștilor torționari. Nostalgia comunismului

Închisoarea Pitești

Muzee istor ice or Mem Vict

i al e

ime

Memorializare t or p l Ra ina f

Memorie Memorialul Sighet

i Tor ționar

a are i n am ulu nd nism o C u com

„Pentru a nu uita, pentru a condamna, spre a nu se mai repeta.” Raport final, Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 2006 COMPETENȚE SPECIFICE: 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 3.1, 3.2

117

13.1. Memoriale și muzee ale comunismului în România și în Europa de Est Cunosc și înțeleg

Muzeul Comunismului din Praga

Dicționar istoric Memorializare – acțiune de păstrare a memoriei colective a unor fenomene, evenimente semnificative, personalități sau traume ale trecutului, ce implică recunoașterea și reflectarea la impactul asupra individului și societății, prin intermediul monumentelor, muzeelor, literaturii, educației ș.a.

Repere cronologice • 1993 Sunt puse bazele Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet • 25 iulie 2019 Legea nr. 157, prin care Parlamentul a reglementat înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România

118

Dezbaterile pe temele moștenirii și condamnării comunismului au evidențiat de la început necesitatea înființării unor muzee pentru recuperarea memoriei istorice. Scopul era de a prezerva pentru generațiile viitoare istoria acelor ani, de a facilita analiza critică asupra regimurilor comuniste instaurate în această parte a Europei, dar și de a înțelege mai bine mecanismele statului de drept. Întrucât fenomenul aparținea istoriei recente, iar societatea era extrem de polarizată în simpatizanți ai regimului versus anticomuniști, autoritățile venite la putere după instaurarea regimurilor democratice, managerii culturali și specialiștii formați în vechiul regim au abordat cu prudență problema înființării unor muzee pe această temă. În Europa de Est, muzeele comunismului prezintă publicului trei perspective: • teroarea și violența regimului (Muzeul „Casa Terorii” din Budapesta; Memorialul sau Muzeul Gulagului din Moscova); • comemorarea victimelor (Memorialul Victimelor Comunismului din Tallinn; Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius); • viața cotidiană (Muzeul DDR din Berlin; Muzeul Comunismului din Praga). În România, muzeele de istorie cu profil generalist nu au reușit în postcomunism, cu puține excepții, să integreze istoria regimului comunist, să o situeze în contextul istoric și spațial. Inițiativele de acoperire a acestui gol au fost multă vreme private, evidențiindu-se Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet și Memorialul Revoluției din Timișoara. Abia în 2019, Parlamentul a reglementat înființarea Muzeului Ororilor Comunismu‑ lui în România, dar care nu beneficiază încă de un spațiu muzeal. Alte muzee au fost înființate de instituții publice (Muzeul Copilăriei în Comunism, Iași), antreprenori (Muzeul Comunismului din București), asociații (Memorialul Colectivizării din România, Tămășeni, Neamț), dar și de nostalgici ai comunismului (Muzeul RSR, Podari, Dolj, un kitsch cu o existență efemeră). Memorializarea istoriei comunismului românesc prezintă trei forme: a. muzee istorice – se concentrează pe o prezentare a faptelor și a evenimentelor-cheie din perioada comunistă, incluzând expoziții temporare sau permanente ce explorează evoluția și impactul regimului asupra societății; b. muzee de artă – păstrează și expun lucrări de artă care reflectă ideologia comunistă sau realitățile asociate acesteia; c. memoriale – se axează îndeosebi pe recuperarea experiențelor trăite de victimele, opozanții și supraviețuitorii regimului și sunt organizate, de regulă, Închisoarea de la în locuri ce amintesc de suferințele perRâmnicu Sărat sonale și de tragediile comunitare.

Temele centrale abordate în aceste muzee și memoriale pot fi încadrate în patru categorii: Categorie 1. Represiunea politică 2. Ideologia comunistă 3. Viața cotidiană 4. Tranziția către democrație

Caracteristici

Exemple de muzee și memoriale din România

Explorează căile prin care s-a impus Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – siregimul (de exemplu: represiune, ares- tuat în fostul penitenciar de maximă securitate din Sighetu tări arbitrare, tortură și execuții). Marmației („colonia Dunărea”), centru de detenție între Pune în valoare principiile și practicile 1950 și 1955 pentru demnitari, clerici, intelectuali etc. Inaugurarea sa a avut loc în 1997. Astăzi reprezintă un spațiu comuniste. de reflecție și un important centru educațional în probleOferă un tablou al vieții de zi cu zi matica comunismului. (de exemplu: educație, cultură, rațio- Memorialul Revoluției din Timișoara – realizat de Asociația nalizare etc.). Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989. Muzeul Copilăriei în Comunism – expoziție permanentă Prezintă evenimentele care au condus în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. la căderea regimurilor comuniste și au Memorialele ridicate pe locul fostelor închisori de la Jilava facilitat tranziția către statul de drept. (Fortul 13), Făgăraș, Pitești, Râmnicu Sărat.

În ultimii ani, au apărut muzee virtuale, care au crescut interactivitatea și atractivitatea explorării muzeale (Muzeul Copilăriei în Comunism de la Iași, Memorialul Sighet, „Cei din lume, fără nume”, expoziție organizată de IICCMER). La păstrarea memoriei colective contribuie și expozițiile itinerante, dintre care amintim „Monumente în mișcare – memoria Rezistenței”, lansată în 2014, care a presupus amplasarea unor monumente de artă contemporană în orașe unde au existat mișcări de rezistență și spații opresive de detenție (Gherla, Râmnicu Sărat, Oradea, Brașov), „SEISMOGRAF ’77” și „ROMLAG 1945-1965”.

Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la cerințele următoare: „[…] doi importanți scriitori români, Ana Blandiana și Romulus Rusan, au întemeiat un Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței, incluzând un muzeu (în clădirea sumbră a pușcăriei de la Sighetu Marmației), un Centru Internațional de Studii asupra Comunismului, o Școală de Vară […], o amplă bancă de date și o colecție de publicații, destinate toate să țină la vedere conștiința publică, cicatricea uriașă pe care anii dictaturii comuniste au lăsat-o pe trupul unei țări și al unui continent. Proiectul a fost asumat de Consiliul Europei, muzeul a devenit una din primele trei instituții de acest fel din Europa [...] E vorba de un spațiu al adevărului […], al reculegerii și al unei necesare, igienice, profilaxii. E vorba de crime odioase, de un sinistru conglomerat de suferință omenească și de efortul de a-i feri pe cei care au avut norocul de a nu fi contemporani cu mizeria anilor ’50, de funebre ispite ideologice.” (Andrei Pleșu,

Multiperspectivitate Vizionează interviurile date de foști deținuți politici în cadrul proiectului IICCMER, „Istoria trăită a comunismului”. Analizează răspunsurile pe baza unei fișe cu întrebări: Care sunt temele pe care le abordează? Cum sunt descrise experiențele din închisoare? Ce emoții predomină? Ce impact a avut detenția asupra familiei? Cum a reușit să supraviețuiască? Compară informațiile obținute, notând similitudinile și diferențele dintre experiențele descrise.

Două chipuri ale memoriei, 2013)

a) Identifică, din sursă, personalitățile care au organizat Memorialul Sighet. b) Argumentează faptul că Memorialul Sighet joacă un rol esențial în păstrarea memoriei istoriei recente și în educarea tinerelor generații, folosind două informații din sursă. c) Selectează biografii ale victimelor represiunii comuniste și creează un muzeu virtual al comunismului pe o platformă digitală (izi.travel/ro) în care să integrezi informațiile descoperite și prezintă-l colegilor tăi.

Memorialul Închisoarea Pitești

119

Acționez

Memorialul Revoluției din Timișoara Împreună cu colegii de clasă, realizează un muzeu al comunis‑ mului în școala ta. • Alege un spațiu adecvat și organizează-l pe domenii (învățământ, cultură, viață cotidiană, economie). • Realizează pliante, prin care să promovezi inițiativa ta și să convingi colegii să participe cu donații de obiecte. • Inventariază obiectele primite cu ajutorul unor fișe de inventar. • Adresează invitații colegilor și profesorilor din școală, părinților și reprezentanților comunității, pentru a vizita expoziția. • Documentează fiecare pas din realizarea expoziției. • Promovează proiectul pe rețele de socializare.

Jurnal reflexiv

1. Începând din 2003, în fiecare an de Înălțarea Domnului/Ziua Eroilor, la Muzeul Memorial, cu ocazia „Zilei Memoriei – Ziua Porților Deschise”, vin la Sighet, într-un adevărat pelerinaj, foști deținuți politici, familiile și urmașii lor din toată țara. Este o impresionantă zi de sărbătoare a memoriei, pe parcursul căreia se organizează dezbateri, se vernisează noi săli sau expoziții, se lansează cărți, se dau concerte, iar în Cimitirul Săracilor se face o slujbă de pomenire pentru cei morți în închisori, în lagăre, în deportări. Caută pe internet alte zile dedicate comemorării memoriei victimelor comunismului. Propune împreună cu alți colegi activități pe care să le desfășurați pe parcursul unei astfel de zile. 2. Urmărește timp de o săptămână știrile de la mai multe posturi de televiziune și din rețelele sociale. Realizează un organizator grafic/schemă/dia gramă (MindMeister) în care să notezi datele referitoare la știrile dedicate nostalgicilor comunismului. Compară informațiile dobândite în lecțiile de istorie cu ceea ce ai descoperit pe parcursul investigației. Încearcă o explicație pentru acest fenomen într-un eseu de cinci paragrafe. 3. Vizitează virtual Memorialul Sighet sau Memorialul Revoluției din Timișoara. Redactează, în 1–2 pagini, un eseu cu tema „Memoria ca responsabilitate: lecțiile trecutului pentru un viitor democratic”. 4. Elaborează, împreună cu alți colegi de clasă, un proiect de punere în valoare a monumentelor dedicate luptei anticomuniste și alte locuri ale memoriei, având în vedere: • propuneri de activități pentru cunoașterea și punere în valoare a acestor monumente: afișe, pliante, broșuri, vizite, articole de revistă, postări pe rețelele sociale etc.; • modalități de consolidare/conservare/protejare a acestor locuri ale memoriei. 5. Realizează, împreună cu alți colegi de clasă, o diagramă după metoda „Floare de nufăr”. Cercetați și identificați opt memoriale și muzee ale comunismului din România și Europa de Est. Notați numele lor în interiorul schemei. Dezvoltați fiecare exemplu cu alte opt informații.

Reflectează asupra rolului pe care muzeele și memorialele îl joacă în conturarea unei identități naționale postcomuniste.

Biblioteca virtuală

Tur virtual al Memorialului de la Sighet

120

Cortegiul Sacrificaților, grup statuar, Memorialul Sighet

13.2. Condamnarea comunismului în România. Procese contra foștilor torționari. Nostalgia comunismului Cunosc și înțeleg După decembrie 1989, condamnarea comunismului a fost necesară pentru conștientizarea atrocităților comise în numele unei ideologii, dar și pentru înțelegerea impactului profund și nociv pe care acest regim l-a avut asupra societății românești. În timp ce a parcurs o tranziție complicată către democrație, România a purtat și povara grea a moștenirii comuniste, care modelase profund instituții, mentalități, comportamente individuale și colective. Condamnarea comunismului a presupus atât o evaluare a acestei moșteniri, cât și restabilirea adevărului istoric. În aprilie 2006, la insistențele societății civile, președintele Traian Băsescu a creat în acest sens o comisie (CPADCR), care reunea cercetători, dizidenți și personalități publice, cu scopul de a redacta o lucrare despre instituțiile și metodele care au făcut posibile abuzurile și crimele regimului comunist din România, de la preluarea puterii până la Revoluția din decembrie 1989. În doar jumătate de an, pe baza unei ample literaturi de specialitate și a surselor disponibile, a fost realizat Raportul final, un veritabil tratat, care propunea o cheie de lectură asupra regimului comunist și măsuri legate de memorializare, legislație, justiție, cercetare și educație. Documentul justifica, totodată, necesitatea acestui demers: „pentru a nu uita, pentru a condamna, spre a nu se mai repeta”. Potrivit Raportului, lista acțiunilor criminale ale regimului comunist este una foarte lungă, dintre care amintim: anihilarea statului de drept și a pluralismului, represiunea, cenzura, încălcarea drepturilor omului, proiectul amplu de inginerie socială, persecutarea minorităților etnice și culturale, marginalizarea socială și exterminarea deținuților politici. Membrii comisiei solicitau, printre altele, recunoașterea oficială a faptului că Revoluția din decembrie 1989 a avut un caracter anticomunist, instituirea unei zile comemorative a victimelor represiunii și terorii și realizarea unui monument al victimelor comunismului. La 18 decembrie 2006, în fața camerelor reunite ale Parlamentului, președintele statului a asumat textul Raportului final, condamnând regimul comunist din România și declarându-l „ilegitim și criminal”.

Procese contra foștilor torționari Primul proces al unor foști activiști comuniști de rang înalt a început în ianuarie 1990, prin trimiterea în judecată a patru foști miniștri („lotul CPEx”), acuzați de genocid. Trei dintre ei au fost condamnați la închisoare pe viață. Multe dintre sesizările penale din perioada următoare au fost respinse cu soluția de neîncepere a urmăririi penale. Între timp, unele victime s-au stins din viață, o parte dintre persoanele incriminate au decedat ori au reușit să fugă în străinătate. Alexandru Drăghici, fostul ministru de interne, a fugit în Ungaria, în 1991, pentru a scăpa de anchetă. Alexandru Nicolschi, fost subdirector general al Securității și secretar general al Ministerului de Interne, a decedat în 1992, cu o zi înainte de termenul fixat pentru anchetarea sa de către procurori. Gheorghe Crăciun, fost șef al unor structuri de Securitate și comandant al Penitenciarului Aiud, între anii 1958 și 1964, a decedat în 2001, înainte ca justiția să se pronunțe. Nici Gheorghe Enoiu, „măcelarul de

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

RAPORT FINAL Bucureşti 2006

Raport final al CPADCR

Dicționar istoric CPADCR – Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. CPEx – Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR. Torționar – persoană care îi torturează pe arestați/deținuți în anchetele structurilor represive sau în penitenciare ori lagăre.

Repere cronologice • 28 decembrie 2006 Publicarea mesajului președintelui României, privind condamnarea regimului comunist, în M. Of., Partea a II-a, nr. 196 • 7 noiembrie 2011 Legea nr. 198 prin care au fost declarate: ✓ ziua de 23 august – „Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului”; ✓ ziua de 21 decembrie – „Ziua Memoriei Victimelor Comunismului din România”.

121

60% 50% 40% 30% 20% 10% 0%

Înainte Înainte de 1989 era de 1989 era mai bine mai rău Sondaj IRES, 2010 Sondaj INSCOP, 2013

Se trăia la fel

Nu știu Nu răspund

Sondaj INSCOP, 2023 Sondaj IRES, 2024

Comunismul în memoria socială

Multiperspectivitate Formați 4 grupuri: Istorici, Victime ale comunismului, Politicieni și Activiști pentru drepturile omului. Fiecare grup va explora perspectiva sa asupra condamnării comunismului în România, analizând impactul istoric, mărturiile, recunoașterea oficială și provocările justiției.

la Interne”, nu a apucat să fie judecat pentru violențele comise în timpul interogatoriilor împotriva studenților bucureșteni din 1956, el murind în 2010. Primul torționar comunist condamnat definitiv a fost Alexandru Vișinescu. În 2013, IICCMER a solicitat începerea urmăririi penale împotriva lui Vișinescu, fost comandant al închisorii Râmnicu-Sărat, în perioada 1956-1963. Un an mai târziu, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, iar la 25 iulie 2015 era condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Sentința finală a fost pronunțată în februarie 2016, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins apelul. În martie 2017, un al doilea torționar, Ioan Ficior, era condamnat la 20 de ani de închisoare. În rechizitoriu se menționa că, între anii 1958 și 1963, Ficior fusese comandant al coloniei de muncă Periprava, unde a „instituit un regim de exterminare împotriva deținuților politici”, soldat cu 103 decese. Există și situații în care instanțele de judecată i-au achitat pe torționari. Bunăoară, ofițerii de Securitate acuzați de moartea violentă a inginerului Gheorghe Ursu au fost achitați definitiv în 2023, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 2024, rejudecarea cauzei.

Nostalgia comunismului Sondajele realizate în ultimele decenii arată că nostalgia după comunism este prezentă în rândul vârstnicilor, dar și al tinerilor. Expresia „Era mai bine pe vremea lui Ceașcă!” apare frecvent în spațiul public. Explicația vine din faptul că cei născuți după 1948 nu au avut termen de comparație, comunismul fiind singura realitate cunoscută. Alții asociază perioada comunistă cu tinerețea petrecută în anii ’60 -’80. Cei care fie erau prea tineri, fie s-au născut după 1989 nu au informații suficiente și, de multe ori, se raportează doar la poveștile bunicilor și ale părinților. Realitatea este că „binele” regimului comunist nu a însemnat decât o traumă la nivel individual și colectiv, care încă influențează percepțiile despre libertate, drepturi și valori democratice. Un regim care s-a bazat pe frică, teroare și represiune poate altera judecata critică, punând în pericol valorile democrației atât de greu câștigate în decembrie 1989. Analizez. Argumentez Studiază, cu atenție, sursa de mai jos și răspunde la următoarele cerințe: „În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu [...] Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athénée Palace și hotel București, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede și ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în fața unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva [...] îl văd pe acel individ alb la față, complet blocat. Domnul președinte se întoarce spre noi și ne spune: «Știți cine este domnul? Acesta este Alexandru Vișinescu, cel care m-a schingiuit și m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat.» Când am auzit aceasta, și Marius, și eu, am vrut să sărim pe el [...] Seniorul a pus o mână fermă în fața lor și le-a spus răspicat: «Nu! Nu vă legați de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul să-l judece!» Apoi, s-a reîntors spre Vișinescu și i-a spus acele cuvinte memorabile: «Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo».” (Mariana Iancu, Torționarul Vișinescu a trimis un condamnat la

Corneliu Coposu (1914-1995)

122

carceră pentru că i se adresa cu „dumneata“ și era îmbrăcat în indispensabili, Adevărul, 5 noiembrie 2023)

a) Identifică, în sursă, numele torționarului și pe cel al victimei sale. b) Exprimă un punct de vedere referitor la reacțiile verbale, nonverbale și atitudinale desprinse din interacțiunea celor doi. c) Analizează motivația Raportului final cu privire la necesitatea condamnării comunismului. Prezintă colegilor tăi argumentele descoperite, cu ajutorul unui infografic. d) Organizează o dezbatere în clasă pe tema „Nostalgia comunismului: distorsionarea adevărului istoric versus idealizarea trecutului”. Folosește pentru documentare resurse digitale, precum site-urile IICCMER, Europa Liberă România, Amintiri din comunism ori Comunismul în România.

Acționez Organizează, împreună cu alți colegi de clasă, un proces simulat referitor la oameni și fapte comise în perioada comunistă. Etape Obiective: aprofundarea temelor legate de istoria comunismului, drepturile omului, funcționarea sistemului de justiție, dezvoltarea gândirii critice, exersarea argumentării și lucrului în echipă. Formarea echipei organizatorice • Consultanți: istorici, avocați, magistrați, activiști pentru drepturile omului. • Elevii participanți: Judecători: 1-3 elevi care analizează cazul și iau decizia. Avocații apărării și ai acuzării, procurori: 2-6 elevi care pregătesc și susțin argumentele părților. Inculpat/Inculpați: un elev/2-3 elevi care reprezintă persoanele acuzate. Martori: elevi care depun „mărturii” bazate pe scenariu. Juriu (opțional) Secretar de ședință: elev responsabil cu documentarea și anunțarea etapelor procesului. • Public (spectatori): colegi de clasă sau părinți, pentru a încuraja dezbaterea și feedbackul. Alegerea cazului Propuneri: Reprimarea Revoluției din 1989. Crimele comise de Securitate. Abuzurile din închisori, precum cele de la Aiud, Pitești sau Sighet. Colectivizarea forțată și persecuțiile asupra țăranilor. Pregătirea materialelor și a scenariului Documentare: informații, legi, mărturii, documente istorice și rapoarte oficiale (Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, cele realizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc etc.). Scenariul procesului. Redactarea scenariul va include: • actul de acuzare (care sunt acuzațiile aduse); • apărarea (argumentele care pot fi prezentate în favoarea inculpaților sau circumstanțele atenuante); • interogatoriile și mărturiile martorilor (realizate pe baza mărturiilor istorice reale); • sentința (în funcție de faptele prezentate și argumentele aduse).

Jurnal reflexiv Reflectează la principalele provocări pe care le întâmpină procesele împotriva foștilor torționari. Poate fi vorba despre o reconciliere cu trecutul în societatea românească fără aflarea adevărului?

Biblioteca virtuală

Memorialul Durerii, Gheorghe Ursu (episodul 35)

123

RECAPITULARE EVALUARE AUTOEVALUARE

Organizarea logistică Spațiu: sală de judecată, teatru, sală de conferințe. Echipamente: materiale audiovizuale pentru prezentări, microfoane, costume pentru participanți și decoruri care să simuleze o sală de judecată. Promovare: afișe, rețele de socializare. Inițierea procesului În cazul unui proces penal, se depune o plângere sau o sesizare referitoare la faptele comise. Procurorii sau alte organe de urmărire penală investighează faptele, adună probe și întocmesc un dosar. După analiza probelor, procurorul poate să decidă trimiterea cazului în instanță printr-un rechizitoriu. Dosarul este înregistrat la instanța competentă în funcție de faptă sau de persoana care este trimisă în judecată (de exemplu, tribunal, curte de apel, tribunal militar, curtea militară de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru demnitari). Un judecător sau un complet de judecători este desemnat să soluționeze cazul. Pregătirea procesului Comunicări legale. Părțile (inculpații, avocații, procurorii) sunt informate despre deschiderea procesului și despre acuzațiile formulate. Fixarea termenului. Se stabilește data primei ședințe de judecată. Depunerea de cereri și excepții. Părțile pot ridica excepții de procedură sau pot solicita administrarea unor probe suplimentare. Simularea procesului Deschiderea ședinței. Judecătorul deschide procesul și verifică prezența părților. Citirea actului de sesizare a instanței. Grefierul citește actul de sesizare a instanței. Judecătorul explică inculpatului în ce constă învinuirea și îi aduce la cunoștință drepturile pe care le are. Declarațiile inculpaților. Inculpații pot răspunde acuzațiilor, pot recunoaște sau nega faptele. Audierea martorilor. Martorii sunt chemați să depună mărturie, iar părțile pot adresa întrebări. Examinarea probelor. Se prezintă și se analizează probele materiale, documentele și alte dovezi. Pledoariile finale. Acuzarea și apărarea își prezintă concluziile și argumentele finale. Deliberarea. Judecătorii analizează faptele și probele prezentate pentru a lua o decizie. Pronunțarea. Instanța comunică hotărârea (condamnare, achitare sau alte soluții) în mod public. Motivarea. Sentința este motivată în scris, detaliind argumentele legale și faptice. Căile de atac. Apel ‒ dacă una dintre părți nu este mulțumită de hotărâre, poate să se adreseze unei instanțe superioare pentru rejudecarea cazului. Punerea în executare a hotărârii După epuizarea căilor de atac sau prin neatacare în termen, hotărârea rămâne definitivă și executorie. • Pentru pedepse. Se pune în executare pedeapsa (de exemplu: închisoare, amendă). • Pentru alte măsuri. Se execută măsurile dispuse, cum ar fi despăgubiri sau confiscări de bunuri. Încheiere și concluzii După proces, organizați o sesiune de întrebări și răspunsuri sau o dezbatere pentru a analiza ce s-a învățat. Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

124

RECAPITULARE FINALĂ 1. a) Realizează, împreună cu alți colegi de clasă, după modelul de la pagina 28, o prezentare multimodală referitoare la ocupații, categorii sociale și crizele economiei centralizate din România comunistă. b) Completează, în caiet, tabelul de mai jos cu datele corespunzătoare. Ocupații

Categorii sociale

Crize economice

România comunistă România post decembristă

2. Realizează un audiobook cu titlul „Muzica istoriei” pentru Biblioteca online a comunismului din România. Acesta va include minimum cinci cântece/marșuri ale propagandei comuniste. 3. Față în față cu trecutul tău. Redactează o scrisoare pentru un membru al familiei care a trăit în perioada comunistă. Care ar fi mesajul principal pe care l-ai transmite prin această scrisoare? 4. Imaginează-ți că ești în anul 1948. Te întâlnești pe stradă cu Ana Pauker, prima femeie ministru de externe din lume. Formulează cinci întrebări pe care i le-ai adresa. Dacă în fața ta ar apărea Lucreția Jurj, ce întrebări i-ai adresa acesteia? 5. Realizează o prezentare cu tema „Perspective multiple asupra comunismului din România, 1921-1989”, pe baza următorului plan de idei: Perspectiva academică (aparține cercetătorului, istoricului) Perspectiva educațională (manuale, muzee, documentare TV etc.) Perspectiva ficțională (literatură, cinematografie, teatru) Perspectiva populară/de masă (publicitate, reclame) Perspectiva personală (istoria orală) 6. Finalizează Biblioteca online a comunismului din România. Verifică produsele pe care le-ai strâns pe parcursul acestui an școlar și construiește un cuprins/opis al acestora. Nu uita: a) să indici webografia (bibliografia surselor folosite); b) să menționezi data la care ai accesat sursa. 7. Adună toate răspunsurile tale la întrebările din rubrica Jurnal reflexiv într-un singur document. Reflectează asupra evoluției gândirii tale pe parcursul lecțiilor. Ai observat schimbări de percepție? Poți să-ți urmărești evoluția folosind modelul următor: Revizuirea răspunsurilor anterioare Citește răspunsurile tale la întrebările din Jurnalul reflexiv al fiecărei lecții.

Încearcă să îți reamintești care erau opiniile tale la momentul începerii acestui curs despre comunism.

Structurarea jurnalului Începe cu o scurtă introducere despre scopul jurnalului și despre modul în care vei reflecta asupra lecțiilor și răspunsurilor tale.

Reflectează asupra modului în care răspunsurile tale și înțelegerea ta s-au schimbat pe măsură ce ai parcurs mai multe lecții.

Reflecție și analiză personală Cum ai evoluat? Cum ți s-au schimbat convingerile? Ce atitudini ai dobândit? Pe ce se bazează noile tale opinii?

Care au fost provocările în procesul de învățare? Cum le-ai depășit? Ce ai învățat despre tine?

Concluzie Încheie jurnalul cu o concluzie generală despre experiența ta de învățare.

125

8. Tu cum crezi că se poate completa schema de mai jos? Dușman al poporului, chiabur

9. Pe baza întrebărilor de mai jos, realizează, împreună cu alți colegi de clasă, o dezbatere referitoare la implicarea responsabilă și creativă a tinerilor în combaterea oricăror forme de manifestări extremiste. • Este interesată tânăra generație de trecutul istoric? • Cum crezi că apreciază tinerii perioada comunistă? • Consideri că tinerii cunosc suficient de bine istoria comunismului din România?

Dizident Pentru mine comunismul reprezintă... Torționar

Elev din 2025

10. Imaginează-ți că ești jurnalist/activist pentru drepturile omului/parlamentar român/europarlamentar. Redactează un articol/discurs de aproximativ o pagină în care să prezinți două argumente care au stat la baza declarării zilei de 23 august ca Zi Europeană a Comemorării Victimelor Tuturor Regimurilor Totalitare și Autoritare.

EVALUARE FINALĂ Completează, în caiet, organizatorul grafic de mai jos cu minimum o informație pentru fiecare casetă numerotată. Fiecare răspuns corect primește 1 punct. 1. Condiția țăranului în perioada comunistă

Satul: țărănime, colectivizare, sistematizare

2. Colectivizarea: cauze, desfășurare, consecințe

Economia

3. Evoluția proletariatului 4. Industrializarea: cauze, consecințe

Orașul: proletariat, industrializare, urbanizare Structuri socioeconomice în comunitatea locală

5. Urbanizarea: cauze, evoluție, consecințe 6. Evoluția economiei în perioada comunistă

9. Specificul economiei locale în perioada comunistă și astăzi

7. Raționalizarea alimentară și penuria bunurilor de consum

Crizele economiei de comandă

8. Comerțul paralel, corupția

AUTOEVALUARE Punctaj pentru răspuns corect

1–1p

2–1p

3–1p

4–1p

5–1p

6–1p

7–1p

8–1p

9–1p

Din oficiu: 1 punct Punctaj maxim: 10 puncte

Punctajul tău

Nu uita să completezi Fișa de observare sistematică a activității și a comportamentului de la pagina 11.

126

SURSE SCRISE p. 7: David Priestland, Steagul roșu. O istorie a comunismului, București, Editura Litera, 2012, p. 697. p. 10: Zbigniew Brzezinski, Marele eșec. Nașterea și moartea comunismului în secolul XX, Cluj‑Napoca, Editura Dacia, 1993, p. 226. p. 10: Ioan Stanomir, Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, București, Editura Humanitas, 2017, p. 155. p. 10: Henry Bogdan, Histoire des pays de l’Est. Des origines à nos jours, Paris, Perrin, 1991, p. 439-440. p. 12: V.I. Lenin, Opere, București, Editura Politică, 1956, vol. 31. p. 15: Vladimir Tismăneanu, Povestea unui „bun stalinist”, 7 mai 2024, https://www.contributors.ro/povestea-unui-bun-stalinist/. p. 15: Alexandra Toader, „Ana, Luca şi cu Dej/Bagă spaima în burgheji”. O analiză a lozincilor din perioada Dej, în Revista 22, 10 februarie 2015, https://revista22.ro/eseu/alexandra-toader/ana-luca-si-cu-dej-bag-spaima-n-burgheji-o-analiz-a-lozincilor-din-perioada-dej. p. 15: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Raport, 8 mai 1961, în 40 de ani de luptă sub steagul atotbiruitor al marxism-leninismului, București, Editura Politică, 1961. p. 15: Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la Plenara a CC al PCR, 22 martie 1965. p. 18: Istoria comunismului din Romania, volumul III, Documente Nicolae Ceaușescu (1972-1975), editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Iași, Editura Polirom, 2016, p. 111. p. 18: Notă privind planul cincinal al producției de filme, 7 iulie 1975, în Istoria comunismului din România, volumul III, ed.cit., p. 658. p. 21: Statutul Partidului Comunist Român, București, Editura Politică, 1965, p. 69. p. 21: Nicolae Ceaușescu, Cuvântare în cadrul ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 23 octombrie 1979, în Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), fond CC al PCR ‒ Secția Cancelarie, dosar 101/1981, apud Petre Opriș, Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacția conducerii Partidului Comunist Român, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești 2008, p. 172‑186. p. 21: Rezoluția Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român din 30 noiembrie 1989, fragment în Buletinul Oficial, nr. 38/30 noiembrie 1989. p. 22: Ioan Stanomir, R.S.R. Lecția de învățământ politic, București, Editura Humanitas, 2021, p. 8-9. p. 24: Corneliu Vadim Tudor, Poem de închinare, www.poezie.ro/index.php/poetry/103890/Poem_de_inchinare. p. 25: O puternică manifestare de dragoste și devotament pentru primul candidat al poporului, tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej, în Scânteia, nr. 1904, 2 decembrie 1950, apud Elis Pleșa, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalității (1945-1965), Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2015, p. 192 p. 25: Alexandra Toader, „Cel mai mare român de la Dromihete încoace”: Cultul personalității în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în Revista 22, 28 octombrie 2014, https://revista22.ro/opinii/alexandra-toader/cel-mai-mare-romn-de-la-dromihete-ncoace-cultul-personalitii-n-timpul-lui-ghe-orghe-gheorghiu-dej. p. 25: Nicolae Ceaușescu, Discurs, 7 mai 1966, București, Editura Politică, 1966, p. 3. p. 25: Alexandru Sfârlea, Odă marelui erou, în revista Familia, 1985, luna ianuarie. p. 25: Dumitru Popescu, Un fost comunist se destăinuie: „ Am fost și cioplitor de himere”, București, Editura Expres, 1993, p. 193. p. 27: Nicolae Ceaușescu, Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii (6 iulie 1971). Expunere la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei și al activității politice și cultural-educative (9 iulie 1971), București, Editura Politică, 1971, p. 75-77. p. 28: Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, Congresul al Xl-lea al PCR, 1974, art. 4-5. p. 29: Hannah Arendt, Originile totalitarismului, ediția a III-a, București, Editura Humanitas, 2014, p. 566. p. 32: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Cuvântare la plenara lărgită a CC al PMR din 23-25 martie 1956, București, Editura Politică, 1956, p. 8. p. 32: Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, în Buletinul Oficial, nr. 17, 17 februarie 1968, https://legislatie.just.ro/public/ DetaliiDocument/189. p. 35: Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, volumul I, Cu pumnul de fier, Călăii, București, Editura Humanitas, 2018, p. 22-23. p. 35: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), art. 22, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/22751. p. 37: Dennis Deletant, România sub regimul comunist, București, Editura Fundația Academia Civică, ediția a III-a, 2010, p. 177-179. p. 39: Keith Hitchins, Scurtă istorie a României, Iași, Editura Polirom, 2015, p. 300-301. p. 39: Florin Răzvan Mihai, Relațiile internaționale ale României (1945-1989), în Liliana Corobca (editor), Panorama comunismului în România, Iași, Editura Polirom, 2020, p. 944-945. p. 41: Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955-1991), București, Editura Militară, 2008, p. 269. p. 43: Florin Constantin Pavlovici, Tortura, pe înțelesul tuturor. Memorii, București, Editura Fundația Academia Civică, ediția a III-a, 2012, p. 414. p. 44: Florian Banu, Serviciile secrete românești în timpul regimului comunist (1948-1989), în Panorama comunismului în România, ed. cit., p. 240. p. 45: Marius Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948-1964), Iași, Editura Polirom, 2008, p. 231. p. 46: Ruxandra Cesereanu, Călătorie spre centrul infernului. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste, Pitești, Editura Manuscris, 2018, p. 42-43. p. 46: Vasile Paraschiv, interviu realizat de Adelina Ștefan, Centrul de Istorie Orală, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), http://www.cnsas.ro/documente/Centrul%20de%20istorie%20orala%20FINAL.pdf. p. 48: Mărturia lui Gheorghe Bâgu, în Supraviețuitorii – Mărturii din temnițele comuniste ale României, interviuri de Anca Ștef, București, Editura Humanitas, 2014, p. 46-49. p. 51: Virgiliu Țârău (coord.), Învățând istoria prin experiențele trecutului, Cetățeni obișnuiți supravegheați de Securitate în anii ’70-’80, București, Editura CNSAS, 2009, p. 109 (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2227, vol. 2, f. 187). p. 54: Manifest lansat de Radu Filipescu, mai 1983, în Herma Köpernik Kennel, Jogging cu Securitatea. Rezistența tânărului Radu Filipescu, București, Editura Universal Dalsi, 1998, p. 42. p. 56: Pericle Martinescu, 7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954), București, Editura Vitruviu, 1997, p. 327-328. p. 60: Paul Goma, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, Oradea, Editura Multiprint, 1995, p. 57-58. p. 61: Doina Cornea, Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade, București, Editura Dacia, 1999, p. 245. p. 64: Dan Bogdan, În așteptarea redeșteptării. Convorbiri cu Ion Rațiu, București, Editura Scripta, 1994, p. 15. p. 64: Matei Călinescu, Ion Vianu, Amintiri în dialog, ediția a II-a, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 276-277. p. 65: Tinerii care ascultau Radio „Europa Liberă”, ACNSAS, fond Documentar, dosar 13365, vol. 1 , f. 98. p. 67: Daniel Dăianu, Transformarea ca proces real. De la comandă la piață, București, Institutul Român pentru Libera Întreprindere, 1996, p.106. p. 69: Raport al Serviciului Județean de Securitate Teleorman, 30 decembrie 1949, în ACNSAS, fond Documentar, dosar 193, f. 22. p. 70: Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, coord. Vladimir Tismăneanu, București, 2006, p. 161-162. p. 70: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Discurs din 1951, în ANIC, fond CC al PCR – Secția Cancelarie, dosar 23/1951, f. 4, apud Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Satul românesc în comunism (1945-1989), https://satulromanesc.iiccmer.ro/wp-content/uploads/2020/12/1.pdf. p. 73: Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Iași, Editura Polirom, 2010, p. 325-361. p. 73: Nicolae Ceaușescu, în ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, 30 martie 1977, în ANIC, fond CC al PCR – Secția Cancelarie, dosar 42/1977, f. 1. p. 76: Adrian Neculau, Context social și practici cotidiene – o rememorare, în Idem (coord.), Viața cotidiană în comunism, Iași, Editura Polirom, 2004, p. 99. p. 78: Gail Kligman, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 22. p. 81: Aurora Liiceanu, Cotidianul comunist, în Adrian Neculau (coord.), Viața cotidiană în comunism, Iași, Editura Polirom, 2004, p. 74. p. 81: Muzeu despre viața privată în comunism, pe Hotnews, 10 noiembrie 2004, https://hotnews.ro/muzeu-despre-viata-privata-in-comunism-835136. p. 84: Raport al unui preot, intitulat Provocările Securității, cca martie 1950, în ANIC, fond CC al PCR – Secția Cancelarie, dosar 156/1950, f. 15. p. 84: Scrisoarea lui W. Meissner, din Germania, adresată lui Nicolae Ceaușescu, începutul lunii februarie 1981, în Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (editori), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, vol. I, 1979‑1985, Iași, Editura Polirom, 2010, p. 91. p. 86: Mihnea Berindei, Les minorités nationalés en Roumanie, 1983, în Roumanie: crise et represion 1977-1982. Un dossier de L’Alternative, [1983], ediție anastatică îngrijită de Raluca Lazarovici Vereș, Oradea, Editura Ratio et Revelatio, 2023, p. 64a. p. 87: Andrei Roth, Opțiunile mele, București, Editura Hasefer, 2014, p. 427-429. p. 87: Prelucrare după Ion Alexandrescu, Recensămintele României. Mică Enciclopedie, București, Editura Meronia, 1977, p. 122-129, 146-147, 165, 187-194. p. 89: Florea Ioncioaia, Educația și învățământul în anii comunismului, în Liliana Corobca (editor), Panorama comunismului în România, ed. cit., p. 582. p. 90: Bugetul de stat pentru învățământ, 1950-1989, prelucrare după Constantin Anghelache, Iordan Petrescu, Mădălina Gabriela Anghel, Emilia Gogu, Evoluția centenară a învățământului în România, București, Editura Economică, 2018, p. 164-165. p. 92: Nicolae Ceaușescu, la ședința Secretariatului CC al PCR, 27 iunie 1975, în Istoria comunismului din România, volumul III, ed. cit., p. 624. p. 92: Interviu cu un bărbat, născut cca 1972, în Valeriu Antonovici, Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat, București, Editura Eikon, Cluj‑Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2015, p. 100. p. 95: Referat cu privire la unele fenomene de risipă în sport, 20 februarie 1954, în ANIC, fond CC al PCR – Secția Propagandă și Agitație, dosar 97/1953, f.29-32. p. 95: Stejărel Olaru, Nadia și Securitatea, București, Editura Epica, 2021, p. 81-82. p. 97: O mamă nefericită pentru tot restul vieții, 24 iunie 1983, în Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, vol. I, ed. cit, p. 12f4. p. 98: Rata mortalității în perioada

127

1948-1989, Florin Marius Pavelescu (editor), Sănătatea publică din România în perioada 1919-2015, București, Academia Română, 2018, p. 16. p. 99: Legea nr. 3 din 6 iulie 1978, https://www.cdep.ro/pls/legis/le- gis_pck.htp_act_text?idt=1367. p. 99: Mioara Anton, De la explozia consumului la penuria socialistă. Repere ale vieții cotidiene în timpul regimului Ceaușescu, în Revista istorică, tom XXXIII, nr. 1-3, 2022, p. 35. p. 101: Rata de natalitate în perioada 1966-1989, Serii istorice de date. Populația României 1860-2020, București, Institutul Național de Statistică, 2021, p. 36. p. 102: Scrisoare adresată Elenei Ceaușescu de Un grup de femei tinere, iunie 1984, în Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, vol. 1, ed. cit., p. 201. p. 102: Stenograma ședinței Comitetului Executiv al CC al PCR, 2 august 1984, în ANIC, fond CC al PCR, Secția Cancelarie, dosar 102/1966, f. 2, 14-26. p. 104: Nicolae Ceaușescu, Discurs din 1974, în Gardienii Decretului. Lumea ascunsă a represiunii împotriva avorturilor, de Octavian Coman, 3 decembrie 2021, https://jurnaluldecretului.ro/gardienii-decretului-lumea-ascunsa-a-represiunii-impotriva-avorturilor/. p. 105: Decret nr. 770/1 octombrie 1966, publicat în Buletinul Oficial, nr. 60, din 1 octombrie 1966, https://legislatie.just.ro/Public/ DetaliiDocument/177. p. 105: Sursa B, Dinamica mortalității materne prin avort între 1965 și 1989, în Florin S. Soare, Politica demografică a regimului Ceaușescu – o privire de ansamblu, în Liliana Corobca (editor), Panorama comunismului în România, ed. cit., p. 350. p. 105: Florin S. Soare, art. cit., p. 351. p. 106: Stéphane Courtois, în Bujor Nedelcovici și invitații săi, Scriitorul, Cenzura și Securitatea, București, Editura Allfa, 2009, p. 21. p. 108: Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), București, Editura Humanitas, 2016, p. 139-140. p. 110: Alexandra Tomiță, O istorie „glorioasă”. Dosarul protocronismului românesc, București, Editura Cartea Românească, 2007. p. 111: Marin Ștefan, Trăite, văzute, auzite (1967-1989), București, Editura Oscar Print, 2004, p. 58. p. 112: Proclamația de la Timișoara, 11 martie 1990, https://www.societateatimisoara.ro/index.php?page=PROCLAM&subpage=TEXT. p. 115: Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Iași, Editura Polirom, 2019, p. 138. p. 117: Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 2006, p. 634. p. 119: Andrei Pleșu, Două chipuri ale memoriei, în Dilema Veche, nr. 492, 18-24 iulie 2013, https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/doua-chipuri-ale-memoriei-599399.html. p. 121: Mariana Iancu, Torționarul Vișinescu a trimis un condamnat la carceră pentru că i se adresa cu „dumneata” și era îmbrăcat în indispensabili, în Adevărul, 5 noiembrie 2023, https:// adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/tortionarul-visinescu-a-trimis-un-condamnat-la-2313767.html.

SURSE IMAGINI Coperta 1: Getty Images, credit: Bernard Bisson, sursa: Sygma, ID: 583262464. p. 12: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței (AMVCR), fondul ziarului România liberă; Fototeca online a comunismului românesc (Arhivele Naționale ale României și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), cota: 162/1979. p. 15: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 16: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 133/1944; AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 18: Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), www.comunismulinromania.ro; MNIR, www.comunismulinromania. ro; AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 19: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 14/1945; Arhivele Naționale ale României, BU-FD-01073-300570-11. p. 20: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 219/1968. p. 24: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 25: Fototeca online a comunismului românesc, fotografia #V190. p. 26: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 1/1948. p. 27: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 28: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 30: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 1/1974; AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 32: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 632/1966. p. 33: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 200/1978. p. 34: AMVCR; Colecția Mugur Nazarie, https://www.graphicfront.ro/ ro-arh-desene-si-picturi-de-pavlin-nazarie#1#linkimg-15908. p. 37: commons.wikimedia.org/wiki/File:NATO_vs._Warsaw_(1949-1990).png. p. 38: Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), fond ISISP, Fototeca Dej, AF 3084, dosar 97; Fototeca online a comunismului românesc, cota: 118/1968. p. 39: https://ro.m.wikipedia.org/ wiki/Fi%C8%99ier:Ceausescu_and_Nixon_3.jpg. p. 40 Fototeca online a comunismului românesc, cota: 73/1971. p. 41: ANIC, fond CC al PCR – Albume foto Nicolae Ceaușescu, AF 1956. p. 42: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 53/1972. p. 43: AMVCR. p. 45: Pentru Patrie, anul VIII, nr. 3 (101), martie 1956. p. 46: CNSAS, www.cnsas.ro/documente/judete/Timis/12.pdf. p. 48: Unul din primele adăposturi ale deportaților în Bărăgan, AMVCR; Lucreția Jurj, AMVCR. p. 49: Arhivele Naționale Constanța, fond Direcția Generală a Canalului Dunăre-Marea Neagră, dosar 1160/1953, f. 5. p. 50: AMVCR. p. 51: CNSAS, www.cnsas.ro/documente/ judete/Dolj/3.2.pdf; AMVCR. p. 54: AMVCR; ACNSAS, fond Documentar, dosar 22, vol. 1, f. 1; Arhivele Naționale Iași (AN Iași), Colecția Mihnea Berindei, dosar A/286. p. 55: ACNSAS, fond Documentar, dosar 36, f.10. p. 57: ACNSAS, fond Documentar, dosar 22, vol. 1, f. 33 și dosar 41, vol. 1, f. 3. p. 58: AMVCR. p. 59: AMVCR. p. 61: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 62: IICCMER, www.iiccmer.ro/wp-content/uploads/2015/12/nicolae-radescu_big.jpg. p. 63: IICCMER, www.iiccmer.ro/ wp-content/uploads/2019/11/Picture12-1.jpg; AN Iași, Colecția Mihnea Berindei, A/903; https://www.arhivaexilului.ro/pdfs/Reviste/BIRE/1950/1.pdf. p. 64: commons. wikimedia.org/wiki/File:RegeleMihaiSiPrincipesaElenaIrinaSofia.jpg, autor: RoyalRumounger2. p. 65: romania.europalibera.org/a/podcast-arhiva-pagini-din-istoria-europei-libere-lucian-stefanescu/31444612.html. p. 66: CNSAS, www.cnsas.ro/documente/fise%20DO/Abraham_Iosif.pdf. p. 67: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 68: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 69: Prelucrare după David Turnock, An Economic Geography of Romania, London, G. Bell and Sons, 1974, p. 211; Fototeca online a comunismului românesc, cota: 276/1976. p. 70: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 35/f.a. p. 71: Prelucrare după David Turnock, An Economic Geography of Romania, ed. cit., p. 199. p. 72: Credit: Edward Serotta, edwardserotta.org/search/node/bucharest; Trenul București-Piatra Olt-Sibiu, 1 noiembrie 1968, foto: Werner Reber, sursa: Marius Ionescu, CFR Old Times, Amintiri CFR. p. 73: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 74: ro.m.wikipedia.org/ wiki/Fi%C8%99ier:Romanian_ration-card_for_bread,_1989.jpg, autor: Alex:D; credit: Edward Serotta, edwardserotta.org/search/node/bucharest. p. 75: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 76: AN Iași, Colecția Mihnea Berindei, A/891. p. 78: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 50 (52)/1953. p. 79: MNIR, fond 004, plic 106; AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 80: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 81: foto din Muzeul Amintirilor din Comunism, Brașov. p. 82: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 83: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:TraianDorz.jpg; AN Iași, Colecția Mihnea Berindei, A/111. p. 84: AMVCR. p. 85: Arhiva de Fotografie de Presă Minerva, fond Revista Dolgozó Nő – © Asociația Culturală Minerva, Cluj; AMVCR. p. 86: Tineri în port tradițional săsesc cu ocazia festivității de confirmare, în fața altarului Bisericii Negre, Brașov, 1951, Siebenbürgen-Institut an der Universität Heidelberg, Germania, prin bunăvoința domnului Thomas Șindilariu; Arhiva de Fotografie de Presă Minerva, fond Revista Dolgozó Nő – © Asociația Culturală Minerva, Cluj. p. 89: AMVCR, fondul ziarului România liberă; Fototeca online a comunismului românesc, cota: 17/1965. p. 90: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 91: MNIR, www.comunismulinromania. ro. p. 92: MNIR, www.comunismulinromania.ro; Arhiva Radu Bandol, Iași. p. 93: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 94: AMVCR, fondul ziarului România liberă; Fototeca online a comunismului românesc [Fotografia #V122]. p. 95: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 96: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 97: AMVCR, fondul ziarului România liberă; Fototeca online a comunismului românesc, cota: 431/1966. p. 98: ANIC, fond CC al PCR, secția Cancelarie, dosar 95/1971, f. 63. p. 99: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 101: ANIC, fond CC al PCR, secția Cancelarie, dosar 95/1971, f. 67. p. 102: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 103: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 106: Fototeca online a comunismului românesc, cotele: 455/1966, 57/1966, 72/1977, 133/1979. p. 107: AMVCR, fondul ziarului România liberă; Picturi prezentate la expoziția dedicată jubileului Partidului Comunist Român, Scânteia, 10 mai 1981. p. 108: MNIR, www. comunismulinromania.ro. p. 109: https://www.wikiwand.com/ro/articles/Casa_Presei_Libere. p. 111: AMVCR, fondul ziarului România liberă. p. 112: MNIR, www. comunismulinromania.ro; AN Iași, Colecția Mihnea Berindei, A/109, A/405_1, A/405_4. p. 113: commons.wikimedia.org/wiki/File:BerlinWall-BrandenburgGate.jpg, autor: Sue Ream. p. 114: MNIR, www.comunismulinromania.ro; en.m.wikipedia.org/wiki/File:Coloana_ de_manifestanti_in_Timisoara,_17_decembrie_1989.jpg, autor: Partizanu. p. 115: MNIR, www.comunismulinromania.ro. p. 118: Muzeul Comunismului din Praga, Shutterstock, ID: 597865832; commons.wikimedia.org/ wiki/File:Inchisoarea_de_la_Rm._Sarat_-_interior.JPG, autor: Fanstep. p. 119: arhiva personală autori. p. 120: Memorialul Revoluției din Timișoara, Shutterstock, ID: 417714415. p. 122: AMVCR.

128