Minori-tarii O revistă pentru conștientizarea suferințelor celor de lângă noi
Nr.1/ Iunie 2011
Din cuprins: Exerciţțiu de sinceritate -‐ pag.2 Băleni, un model de toleranţță socială -‐ pag.4 Rromii, încotro? -‐ pag.5 Puţțină istorie -‐ pag.6
Argument Probabil vă întrebați cu toții cum a luat naștere acestă revistă și care a fost motorul care a pus în mișcare această inițiativă. Ei bine, răspunsul nostru este simplu: Așa nu se mai poate! Problema pe care am identificat-o împreună se numește "intoleranță socială si discriminare". În Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgoviște, care se vrea, de altfel, o instituție tolerantă, își desfasoară activitatea un număr de 30 elevi de etnie Rromă, pe cele patru niveluri de studiu, elevi care au beneficiat de "măsuri afirmative" și au intrat pe locuri special rezervate. Cei mai mulți dintre aceștia, adică un număr de 16 elevi, sunt în clasa a 9-a. Deși, numărul lor este mic, raportat la numărul total al elevilor din această școală (1250), deși, dintre aceștia, numai trei au, ocazional, un comportament care necesită intervenția gardianului sau a consilierului școlar, atitudinea cea mai evidentă față de acesti elevi este una de intoleranță. Constantând acest lucru și fiind motivați și de competiția organizată de Centrul Rațiu pentru Democrație - "Toleranță și conviețuire în spațiul public" – ne-am gândit la un proiect prin care gradul de intoleranță să fie redus cel puțin la jumătate. Într-o primă etapă am aplicat colegilor noștri de la clasele a 10-a și a 11-a un chestionar, ale cărui rezultate au relevat următoarele aspecte: - principala cauză a acestui comportament, inadecvat pentru timpul pe care îl trăim este, paradoxal, ignoranța. Cei mai mulți dintre repondenții noștri (cca 50%) nu au informații corecte despre ce înseamnă "etnia rromă", care sunt originile și motivele pentru care ei sunt stigmatizați astăzi; - cele mai importante metode pentru a stimula informarea corectă și creșterea gradului de conștientizare în privința etniei rrome, sunt, după cum precizează cca. 65% dintre repondenții noștri, mass-media. Prin urmare, ținând cont de aceste rezultate, am decis să întemeiem o publicație, cu regim lunar, care să se numească "Minori-tarii", semnificația titlului fiind, mai degrabă, legată de puterea pe care o pot avea minorii (adică noi) în rezolvarea problemelor lumii de azi și în modelarea lumii de mâine.