
ANDREEA MINUȚĂ, Director Executiv, Divizia de Abonamente, Regina Maria

![]()

ANDREEA MINUȚĂ, Director Executiv, Divizia de Abonamente, Regina Maria

Am știut că vreau să fiu jurnalistă de la 12 ani și am făcut tot ce era posibil în acest sens - liceu cu profil de jurnalism, facultate, angajare în presă la 20 de ani. Tot timpul mi-a plăcut „conținutul” jobului de jurnalist, așa că primii 14 ani din carieră mi i-am petrecut în redacție. După o scurtă pauză în consultanță, am revenit, la Revista CARIERE, mai aproape de ce știam și ce îmi plăcea cu adevărat să fac.
Zilele trecute, un antreprenor mi-a spus că a muncit toată viața nu pentru că i-a plăcut ceea ce făcea, ci pentru că a avut nevoie de bani. „Nimănui nu îi place cu adevărat ce face.” Replica m-a intrigat. Apoi m-a pus pe gânduri. Mai ales după ce o prietenă mi-a povestit că mulți dintre colegii ei ar pleca mâine din companie, dacă ar avea unde, pentru că nu le place ce fac. Dar nu au unde să plece.
Pentru mine, bucuria de a face ceea ce îmi place a fost mereu pe primul loc. Și, aparent, nu sunt singura. Un studiu recent realizat de Edenred pe un eșantion de 5.000 de angajați din România arată că 7 din 10 spun că se simt bucuroși la locul de muncă, iar 9 din 10 angajați leagă direct această
ADRESA: Charles de Gaulle Plaza (Piața Charles de Gaulle 15), Etaj 8, Sector 1, 011857, București tel: 021 206 64 29 e‑mail: redactia@ revistacariere.ro web: www.revistacariere.ro ISSN: 1583-5804
MANAGEMENT:
Adelina MIHAI adelina.mihai@revistacariere.ro
Ionuț TARCEA ionut.tarcea@revistacariere.ro
ABONAMENTE:
Laura LUȚĂ laura.luta@revistacariere.ro
REDACȚIA:
stare de nivelul lor de implicare. Bucuria nu vine întotdeauna din lucruri mari. Uneori, vine dintr-o pauză. Suedezii au înțeles asta și au transformat-o în ritual: fika . Două pauze pe zi, câte 15 minute, o cafea și o conversație despre orice altceva în afară de muncă. Fără telefoane.
În profesia mea, nivelul de bucurie a crescut odată cu eliminarea uneia dintre cele mai consumatoare părți ale muncii de jurnalist: transcrierea interviurilor. Astăzi, „roboții” fac asta în locul nostru. Iar câștigul de timp lasă loc pentru mai multe conversații cu lideri din business și HR sau pentru idei noi de produse editoriale.
Rob Henderson scria, într-un text publicat de The Wall Street Journal, că munca este esențială pentru bucurie și că, eliberați complet de ea, mulți dintre noi am descoperi, surprinzător, că suntem mai puțin bucuroși.
De aceea, poate că întrebarea: „Îți place ceea ce faci?” este prea generală. Dar poate o întrebare mai bună este: „Ce îți aduce bucurie, astăzi, la job?”. Pentru că, de cele mai multe ori, bucuria nu stă în marile realizări, ci în lucruri mici: o conversație bună, o idee, o problemă rezolvată sau, pur și simplu, o pauză luată fără vinovăție.
Eu am avut norocul să îmi găsesc această sursă de bucurie.
Dar sunt curioasă: voi unde o găsiți?
Cati LUPAŞCU, Redactor-șef cati.lupascu@revistacariere.ro
Mirabela ANGHEL, Senior editor mirabela.anghel@revistacariere.ro
Raluca JUNCU, Senior editor raluca.juncu@revistacariere.ro
Viviana ȘERBAN, Secretar de redacție viviana.serban@revistacariere.ro
Andreea PRUTEANU, Redactor andreea.pruteanu@revistacariere.ro
JURNALIȘTI COLABORATORI:
Andreea GIUCLEA – Leadership sportiv
Ramona URSU – Români expați cu care ne mândrim
Carmen DUMITRESCU – Profesorul lunii
Luisa SANDU – Invitație la lectură
Andreea VÎLCU - Leadership cultural
ONLINE:
Călin COCIȘ, Redactor-șef www.revistacariere.ro
GRAFICĂ ȘI DTP
Silvia FURNEA, Paragraph Agency silviafurnea@gmail.com
DOODLE ARTIST: Laur Răboj VÂNZĂRI
Adriana GHEŢA adriana.gheta@revistacariere.ro
Loredana CÎRLAN loredana.cirlan@revistacariere.ro
EVENIMENTE:
Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@revistacariere.ro
Laura LUȚĂ laura.luta@revistacariere.ro

Adelina Mihai, publisher,
Revista CARIERE adelina.mihai@ revistacariere.ro
TIPAR: Tipografia Everest www.everest.ro
Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor. Surse foto: www.dreamstime.com
REVISTĂ EDITATĂ DE: EDITURA CARIERE SRL
Cititorii se pot abona la tel. 0726.768.079, la e-mail abonamente@revistacariere.ro și prin: Manpres Distribution la abonamente@manpres.ro, Top Seven West la office@abonamente-presa.ro. Revista CARIERE publică conținut plătit sub formă de machete publicitare sau advertoriale marcate cu: „Profil de lider”, „Cultură organizațională”, „Profil de companie”, „Cover Story”, „Bune practici”, „Brand de angajator”.
Revista apare lunar.
1. EDITORIAL
Ție ce îți aduce bucurie la job?
5. EDITORIAL
A treia planetă de la soare. Când viața nu mai încape în timp
6. EVENIMENT
CEO + HR Roundtable Craiova. Manageri din industrii diferite, același răspuns: presiunea forțează schimbarea pe care confortul nu ar fi generat‑o niciodată. Criză sau oportunitate?
10. COVER STORY
De 30 de ani, #peabonament, medicina nu mai începe cu o urgență
17. LEADERSHIP SPORTIV
FK Bodø/Glimt, un basm modern construit pe inovație, identitate locală și cultură colectivă
21. PARCURS DE LIDER
Leadership fără granițe, din Europa până în India: Povestea liderului de la Bosch Global Business Services
24. ARHITECȚII PERFORMANȚEI
Românul din spatele sistemului de performanță de la Revolut. Cum construiești echipe eficiente într o companie cu peste 12.000 de oameni
27. WORK LIFE CHOICES
Miguel Gane: între copilul plecat din Lerești și poetul citit în toată lumea hispanică. Nicăieri pe deplin. Peste tot în cuvinte
34. EMPLOYER BRANDING
Simona Cocoș, Zentiva: „Ne întrebăm permanent ce putem face mai bine pentru ca oamenii să se simtă susținuți”. Cum construiești un brand puternic de angajator
37. LEADERSHIP SUSTENABIL
Stabilitate într o lume instabilă. Revenirea vulturului sur în România
40. POVEȘTI DE LEADERSHIP
Marius Ioniță, Alumil: „Oamenii urmează mai ușor un lider care învață alături de ei decât unul care pretinde că știe totul”
43. EVENIMENT
CEO + HR Roundtable Constanța. Viitorul economiei din regiune depinde tot mai mult de o resursă care lipsește: Angajatul calificat
48. LEADERSHIP ÎN SECTORUL PUBLIC
Ioana‑Roxana Melenciuc‑Ioan: Sistemul, văzut din interior. Unde se rupe, de fapt, încrederea în administrație
54. EVENIMENT
Piața muncii în 2026: între transformare și presiunea noilor reguli europene
58. LEADERSHIP NECONVENȚIONAL
Diana Stafie: „Foresight‑ul nu îți spune când vine furtuna, dar îți poate spune dacă ai acoperișul bine prins sau nu”. Puterea, atunci când nu mai ai control
63. ON THE MOVE
64. ROMÂNI EXPAȚI CU CARE NE MÂNDRIM
Povestea lui Vlad Țocan, absolventul de „Vianu” devenit medic pediatru de succes în Japonia și expert în ceremonia ceaiului
68. INTERVIU
România fără menajamente (II): despre istoria trunchiată, memoria incompletă și responsabilitatea pe care încă o amânăm. Cu Marius Turda, în căutarea românului perfect
73. GHID DE CARIERĂ
O carieră în banking înseamnă să fii alături de oameni în momentele cheie: primul salariu, o casă nouă sau un business
76. PROIECTE DE IMPACT
Compania care „hrănește binele” prin experiențe ce unesc angajații și ajută comunitățile vulnerabile
79. PROFESORUL LUNII
Mircea Barbu și cursul care aduce frontul în sala de clasă
83. ÎN CULISELE CARIEREI DE...
Eduardo Bonome, Vicepreședinte Producție și
Logistică, STIHL Power Tools România. O linie de producție nu minte. Îți arată dacă sistemul funcționează, dacă leadershipul este eficient
86. EVENIMENT
Ce impact are în business bucuria angajaților la job
89. LEADERSHIP ONG
În industriile creative, moneda de schimb este întotdeauna încrederea
92. LEADERSHIP ONG
„Acțiunile și alegerile noastre de a face bine, oricât de mici, oricât de izolate, contează”
94. INTERVIU
Tu știi ce face un jurnalist de investigații emoționale?
97. LONGEVITATE
Nicu Durău, la finalul unei cariere de 40 de ani: „Dacă faci echipă solidă cu CEO‑ul, între 50% și 75% din succesul HR‑ului este asigurat”
101. LECTURA DIN CĂȘTI
Cu ochii, dar și cu urechile pe cărți: „A asculta înseamnă a citi, dar într o altă formă. Nu ne dorim să înlocuim vocea umană”
104. INVITAȚIE LA LECTURĂ
Destinul unei prozatoare neștiute

de Cati Lupașcu
Privită de departe, a treia planetă de la soare este un loc al progresului. Totul se mișcă repede, totul este conectat, totul poate fi optimizat. Avem acces la informație, la tehnologie, la soluții pentru aproape orice.
Privită mai atent, însă, se vede și altceva. Progresul nu a schimbat doar ce putem face. A schimbat și felul în care ne raportăm la noi, la ceilalți, la nevoi, la aspirații, dar mai ales la timp.
Nu mai avem răbdare să așteptăm. Nu mai avem răbdare să citim sau să ascultăm până la capăt, să înțelegem înainte să reacționăm, să reparăm înainte să aruncăm. Nu ne mai acordăm răgazul de a așeza lucrurile, totul trebuie să fie imediat. Derulăm, bifăm, comprimăm, închidem și trecem mai departe. Undeva, pe drum, s-a subțiat relația noastră cu profunzimea, răbdarea a devenit o resursă de lux.
Suntem vrăjiți de inteligența artificială – una dintre cele mai spectaculoase evoluții ale acestui moment. Pentru mulți, însă, nu mai este doar un instrument, a devenit un reflex. Apelăm la ea aproape automat, pentru lucruri din ce în ce mai mici, chiar și pentru răspunsul la un banal e-mail. E mai rapid, mai eficient, mai comod. Dar, de fapt, aici, nu mai e vorba doar despre viteză și confort. E și o ruptură: între rezultat și proces, între ceea ce delegăm tehnologiei și lucrurile pentru care nu mai avem răbdare și timp să le exersăm noi.
Nu e de mirare, așadar, că pe măsură ce dezvoltăm sisteme tot mai inteligente, ne îndepărtăm de formele mai lente ale propriei inteligențe – care cer gândire critică, atenție, inteligență emoțională – cele care ne duc, de fapt, în profunzime.
Iar când nu mai ajungi în profunzime, începi să compensezi. Vrei să faci mai mult, mai repede, să ții mereu lucrurile sub control – inclusiv felul în care simți și te simți. De aceea, astăzi, emoțiile nu mai sunt doar trăite, sunt „gestionate”.
Dar, de aici, și paradoxul: în timp ce vorbim tot mai mult despre echilibru, despre starea de bine și despre fericire, oamenii par tot mai obosiți, mai izolați, mai grăbiți. Acasă, fericirea a devenit un scop, la muncă, un KPI.
Se vorbește mult despre fericire în companii, în programe, în strategii personale. Aproape a devenit un proiect. Dar viața de zi cu zi arată altfel: ritm alert, presiune constantă, un inbox care nu se golește niciodată, un program fragmentat de ședințe și notificări. Mulți nu mai au timp nici să-și simtă oboseala. O duc cu ei, dintr-o zi în alta, între serviciu și casă.
Iar asta se vede în mesaje scrise pe jumătate și trimise în grabă. În conversații în care unul vorbește, iar celălalt butonează pe telefon, în întâlniri cu prietenii în care subiectul ajunge tot la muncă. În seri care vin prea repede, în zile care se duc fără să știi exact cum.
Dar asta nu ține doar de noi. Este o reacție la modul în care funcționează lumea astăzi.
Pentru că suntem o specie care a inventat productivitatea, dar care pare să fi pierdut, pe parcurs, întrebarea „de ce?”. O specie care a construit organizații complexe și lideri performanți, dar care trăiește într-o succesiune continuă de crize. O specie care și-a dorit atât de mult să ajungă departe, încât a uitat să mai stea.
De aceea, ne simțim tot mai vulnerabili, mai tensionați, mai greu de mulțumit și mai grăbiți să reacționăm decât să înțelegem. Nu pentru că am vrea, ci pentru că ritmul în care trăim și viteza cu care tehnologia avansează depășesc felul în care creierul uman este construit să funcționeze. Da, privită de departe, a treia planetă de la soare pare un loc al progresului, în ciuda a tot – crize, războaie, dezechilibre. Privită de aproape, însă, nu mai e întotdeauna clar dacă trăim pe ea sau doar încercăm să ținem pasul. Pasul cu viața, cu munca, cu această lume din ce în ce mai complicată, care nu mai are răbdare și timp pentru noi.

FORȚEAZĂ SCHIMBAREA PE CARE CONFORTUL NU AR FI GENERAT‑O NICIODATĂ
Cde Adelina Mihai
riza nu este doar o problemă de gestionat, ci și o fereastră de oportunitate pe care confortul nu ar fi deschis-o, este una dintre concluziile evenimentului „CEO + HR Roundtable - Industria românească în 2026. Cum jonglează liderii între presiune, adaptare și oportunitate?”, organizat de Revista
CARIERE în luna martie la Craiova, în parteneriat cu PPC România, Regina Maria
și TotalSoft.
„Atunci când totul merge bine, nu vrei să schimbi nimic”, spune Georgiana AndreiMuntean, Director Comercial al Diviziei de Abonamente din cadrul operatorului privat de sănătate Regina Maria. Și tocmai în această inerție vede pericolul cel mai mare, dar și oportunitatea: presiunea actuală forțează o reinventare pe care anii buni o amânau la nesfârșit.

RALUCA CERCELARU, HR Manager, Corden BioChem România, și
DANIEL NEGOIȚĂ , General Manager, Corden BioChem România
După ce numărul de abonați a crescut mai mult decât dublu în ultimii cinci ani, presiunea actuală lovește diferit: vine după un boom, nu după o stagnare. Dar Georgiana Andrei-Muntean o descrie ca pe o oportunitate de a pune în mișcare toate rotițele și de a găsi răspunsuri la o întrebare pe care prosperitatea nu o forța niciodată: cum vor arăta următorii ani? „La final, peste un an sau peste doi ani, că vor fi vremuri mai grele sau mai bune, cu siguranță fiecare dintre noi va ieși un profesionist mai bun. N-ai cum altfel. Se șlefuiește diamantul și mai bine”, a spus ea.
Georgiana Andrei-Muntean a fost unul dintre speakerii celui de-al 13-lea eveniment CEO + HR Roundtable organizat de Revista CARIERE, în care lideri de companii din producție, energie și sănătate au discutat despre cum pot transforma presiunea în adaptare strategică și oportunități reale de creștere pentru regiune și pentru România.
Pentru Dragoș Grigore, General Manager al Magna Exteriors Craiova, ultimii șase ani au adus,
în viziunea sa, contexte complet diferite, nu provocări punctuale pe o industrie sau o țară, ci șocuri globale care au testat capacitatea de adaptare a oricărei organizații. „Recunosc că eu, acum 5 - 6 ani, am
auzit de reziliență și am crezut că, ok, sună frumos, dar ce-o fi și asta? Am experimentat acești ani și am simțit practic cum trebuie să te mulezi, să te adaptezi de fiecare dată la noul context. Aici văd oportunitatea, aici cred că este viitorul: în accelerare.”
Oamenii, în
Dacă presiunea din piață redesenează strategiile de business, schimbarea cea mai profundă se petrece în interiorul organizațiilor, în felul în care oamenii sunt implicați, motivați și ascultați. Când creșterile salariale nu mai sunt la îndemână și bugetele se restrâng, companiile descoperă că motivația se construiește prin transparență și prin sentimentul că fiecare voce contează.
Daniela Alexandru, HR Manager la Magna Exteriors Craiova, a adus în discuție o resursă adesea ignorată în perioadele de criză: diversitatea multigenerațională. „Pe de o parte, avem tinerii, care vin cu tot ce este nou, își doresc mai mult să facă parte din schimbare, să aibă acces


imediat la tehnologie. Și, pe de altă parte, avem și generațiile cu mai multă experiență, care au un ritm mai deliberat. Ele vin și gândesc înainte, au nevoie de mai mult timp să analizeze toate lucrurile înainte să implementeze un proiect sau un proces”. Însă perspectivele diverse aduc valoare, iar capacitatea de a le integra este tocmai ceea ce permite organizațiilor să se adapteze mai rapid. Ca busolă pentru contextul actual, Daniela Alexandru a propus acronimul TIMP: „T vine de la transparență și claritate pe roluri și în decizii. I vine de la inovare, inovație. M vine de la meaning (sens), pentru că oamenii au nevoie de sens. Iar P vine de la parteneriat între noi”.
Gabriel Porojan, Director General al KIRCHHOFF Automotive, a completat această perspectivă cu o provocare specifică perioadelor de stabilitate sau chiar de descreștere: menținerea motivației oamenilorcheie.
Astfel, într-o industrie care traversează transformări profunde, păstrarea echipelor coezive
și motivate devine ea însăși o oportunitate de a construi fundația pentru creșterea care va urma. Soluția găsită de companie este utilizarea echipelor mixte între
cele două fabrici din România și implicarea specialiștilor în proiecte la nivel de grup. „De fapt, asta este cel mai important: să ajutăm până ajungem iar să avem proiecte noi, să avem din nou creștere și echipa să devină iar motivată”, a subliniat Gabriel Porojan.
Raluca Cercelaru, HR Manager la Corden BioChem România, a descris o schimbare fundamentală în modul în care organizația sa găsește soluții, nu de la vârf în jos, ci împreună cu oamenii. „Oportunitatea pentru noi este să punem omul în centru și să-l implicăm nu numai în identificarea problemelor care sunt importante pentru el, ci și în identificarea soluțiilor”.
În practică, asta înseamnă brainstorminguri în cantină pe teme care altădată se rezolvau exclusiv în sălile de ședințe, un semn că și cultura organizațională se reconfigurează în timp real. „Acum omul participă mult mai activ la găsirea unei soluții pentru sine și a uneia care să funcționeze cu adevărat”, a subliniat Cercelaru.


GEORGIANA ANDREI
MUNTEAN, Director Comercial, Divizia de Abonamente, Regina Maria
Tehnologie, timp și parteneriat, oportunitățile care redefinesc viitorul muncii
Dacă oamenii sunt în centru, tehnologia este contextul în care aceștia trebuie să evolueze. Denisa Chelu, Director People & Organization la PPC, identifică oportunitatea tocmai în intersecția dintre om și inteligența artificială, un parteneriat pe care organizațiile nu sunt încă pe deplin pregătite să îl valorifice, dar care devine inevitabil. „Aș zice că este o oportunitate pentru un consum responsabil de inteligență artificială și cred că asta va schimba foarte mult viitorul muncii”, a spus Denisa Chelu, subliniind că, dincolo de tehnologie, ceea ce răzbate din întreaga discuție este ideea de parteneriat și comunitate, construite pe diversitate și învățare continuă.
„Până la urmă, construind împreună și bazându-ne pe ceea ce a reușit fiecare dintre noi să
facă până acum sau pe ceea ce ne imaginăm că putem face peste 5 sau 10 ani, de aici pot ieși foarte multe lucruri bune”.
O perspectivă complementară a venit din partea lui Ionuț Dună, Director General, PPC Energie, care a abordat oportunitatea din două unghiuri distincte. Din punct de vedere al leadershipului, el a avertizat că teama este cel mai mare obstacol în calea acțiunii: „O oportunitate apare dacă nu acționăm cu teamă.”
Din perspectivă de business, Ionuț Dună vede în contextul actual o oportunitate de reinventare și ia ca exemplu chiar industria în care activează. Dacă până acum câțiva ani eficiența energetică abia apărea în agenda companiilor, astăzi a devenit o temă majoră, mai ales întrun context în care forța de muncă nu mai reprezintă un avantaj competitiv. „Tocmai de aceea, pentru noi cel puțin, este o oportunitate, pentru că noi venim cu astfel de soluții de eficiență, așa încât businessul să fie în continuare competitiv”, spune el. Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director la TotalSoft, ancorează oportunitatea în ceea ce consideră miza reală a inovației în HR tech: câștigarea timpului, singura resursă cu adevărat ireversibilă. „Suntem inovatori cu un scop: să punem la dispoziție anumite instrumente care să vă ajute să câștigați cea mai importantă resursă, care este ireversibilătimpul. Timpul pe care sperăm să-l alocați exact interacțiunii umane cu colegii voștri, pentru că, până la urmă, ei sunt cel mai important asset al unei companii”, spune Ungureanu, trasând o concluzie care leagă tehnologia nu de eficiență în sine, ci de ceea ce eficiența ar trebui să elibereze - timp pentru oameni. Cristina Ursu, HR Manager la KIRCHHOFF Automotive, a completat tabloul dinspre zona de dezvoltare profesională. Industria

ALEXANDRU UNGUREANU, HCM Sales Director la TotalSoft
automotive a fost întotdeauna una cu un ritm accelerat, iar oamenii cu experiență în domeniu au învățat să se adapteze schimbărilor complexe adesea mai rapid decât în alte sectoare. „Eu chiar aș vedea aici o oportunitate extraordinară de dezvoltare, de acumulare de noi cunoștințe, de a ne ajuta colegii și echipele să se adapteze mai bine la noile realități”, a spus managerul de HR de la KIRCHHOFF Automotive. Cu o perspectivă mai largă, dincolo de industrii și provocări imediate, Daniel Negoiță, Managing Director al Corden BioChem România, a concluzionat: „Prin contextul în care ne aflăm, avem oportunitatea de a arăta că lucrurile pot fi făcute diferit, sustenabil, pe termen lung și cu un impact extraordinar asupra comunității locale, dar și pentru România.” Evenimentul „CEO + HR Roundtable - Industria românească în 2026. Cum jonglează liderii între presiune, adaptare și oportunitate?” desfășurat la Craiova a fost susținut de PPC, Regina Maria și TotalSoft.
de Cati Lupașcu
Î n România anilor ’90, grija pentru sănătate începea, de cele mai multe ori, târziu. În spitalele de stat și în policlinicile aglomerate, oamenii ajungeau la medic abia când o durere ignorată prea mult timp devenea urgență. Prevenția era, mai degrabă, o idee abstractă decât o practică reală. Medicina privată însemna doar inițiative mici, fragmentate.
Pe acest teren aproape gol au fost puse bazele, în 1995, a ceea ce avea să devină, în timp, Rețeaua de Sănătate Regina Maria. Un an mai târziu, Regina Maria lansa deja un concept aproape străin pentru piața locală: abonamentul medical. Nu era doar un produs, era începutul unei schimbări de mentalitate.
Când abonamentul medical nu era încă o obișnuință
Când vorbim astăzi despre abonamente medicale, pare un lucru firesc. Dar la început nu era. Într- o societate în care relația cu medicul era dictată de urgență, nu de prevenție, orice încercare de a schimba acest reflex însemna, de fapt, deschiderea unei conversații complet noi.
„Provocarea a fost, înainte de toate, să deschidem o conversație despre prevenție. Acum 30 de ani, prevenția nu făcea parte din modul în care oamenii se raportau la sănătate. Medicina începea, de cele mai multe ori, cu o urgență. Prin lansarea abonamentelor medicale pe piața din România, am început să construim, pas cu pas, un nou mod de a avea grijă de sănătate”, spune Andreea Minuță, Director Executiv, Divizia de Abonamente, Regina Maria.
Introducerea abonamentelor a însemnat însă mai mult decât acces. A însemnat răbdare, educație, un proces lent prin care oamenii trebuiau să-și rescrie propriul comportament, o schimbare care trebuia construită în timp: „Treptat, oamenii au început să înțeleagă beneficiile controalelor regulate și să își schimbe această percepție conform căreia mersul la medic este dificil, consumator de timp și foarte costisitor”.
Dar, de fapt, era mai mult decât atât: „Dacă în prima etapă a fost important să încurajăm accesul și prevenția, în timp, obiectivul a devenit
mai complex: să construim o relație constantă cu medicina. Abonamentul medical a fost instrumentul care a făcut posibil acest lucru, pentru că a scos interacțiunea cu sistemul din zona excepției și a dus- o în zona de rutină”.
Iar aici stă una dintre cele mai importante schimbări. Odată cu abonamentul, prevenția încetează să mai fie excepția și devine parte din viața de zi cu zi.
Așadar, la început, abonamentul medical răspundea unei nevoi concrete: accesul. În timp, însă, a crescut și miza. Nu a mai fost doar despre a ajunge la medic, ci despre a ajunge la timp. Despre a merge la medic înainte să doară.
Transformarea nu s- a produs peste noapte. A crescut odată cu piața, cu încrederea și cu felul în care oamenii au început să aibă grijă, în mod conștient, de propria sănătate. „Modelul abonamentelor medicale a evoluat treptat, pornind de la o nevoie de bază: accesul predictibil la servicii medicale esențiale, pentru un număr cât mai mare de oameni. În faza inițială, abonamentele erau dedicate companiilor, gândite ca un beneficiu ușor de implementat și scalat la nivelul organizațiilor”, precizează Andreea Minuță.
Dar, pe măsură ce piața s - a maturizat, iar nevoile pacienților au devenit mai diverse, și produsul a evoluat: „Abonamentele nu mai sunt astăzi un model «one size fits all», ci soluții flexibile, adaptate diferitelor tipuri de organizații și categorii de utilizatori”.
Astăzi, portofoliul Regina Maria acoperă companii mari, IMM - uri și persoane fizice, iar serviciile merg dincolo de consultațiile clasice. Au fost dezvoltate abonamente dedicate unor nevoi specifice: de la servicii de terapie și stomatologie, până la abonamente pentru sarcină, post-partum și o gamă dedicată seniorilor.
De aceea, privită în ansamblu, această evoluție nu este doar o extindere de servicii. Este o schimbare de logică: de la general la personal, de la soluții pentru toți la soluții pentru fiecare, construite în jurul nevoilor reale.