Cauzele războiului european și interesele României_G.Diamandy

< \

T/f///

: "U.'i'EKTAR )

J

J

G. DIAMANDY

UM

Cauzele războiului european internele României O

t

* <

\5Ult

BUCUREŞTI Impr. ,,INDEPENDENŢA “ Victoriei, 56—Academiei, 17

1915

31 (-oi 1%) 01. AUG. MW

Conferinţă desvoltată Miercuri 2 Decemvrie 1915, la Cercul de studii al Partidului naţional-liberal.

De ace laş: La d6popuiation de la France. — Bullâtin de la Sociâtâ d’Anthropologie 1890, Paris.

Doctrina şi tactica socialistă — 1898 Bucureşti. (Editura «Lumea Nouă» retipărită în «Revista democraţiei română» no. 32 din 17 Octomvrie 1910. România şi conflictul european— 1914 Bucureşti.

Italia, Statele balcanice şi România (conferinţă ţinută la Cercul de studii al P. N. L. Noemvrie 1914).

w

LUI ION I. BRĂT/ANU închin aceste pagini.

In politica internă, în cea externă, am. avut şi vom avea păreri deosebite în ce priveşte metoda, tactica. Fiecare însă urmărim acelaş ţel: mări­ rea politică şi normalizarea socială a României. In vultoarea de azi, cuvântul depăşeşte gân­ dul. Gravitatea momentului a exasperat patimile şi credinţele. Ele ne orbesc, ne asmuţă. Dar toate sbuciumările atât de fireşti sufletelor noa­ stre îngrijorate şi cele mai justificate nerăbdări, să fie supuse convingerii, că nu poate fi mân­ tuire a Neamului în afară de supraîntărirea Regatului. Oricât de altele ar fi părerile şefului parti­ dului liberal despre vederile expuse în această broşură, simţul dreptăţei şi al cinstei politice mă indrituesc să cred că primul ministru român îşi face pe deplin datoria, pregătind toate puterile Statului şi întreaga lui sinergie în vederea orei supreme, oricari ar fi împrejurările. <7. DiAMANDY.

i

Cercetarea cauzelor cari au deslănţuit actualul conflict, va lămuri interesele nu numai ale Nea­ mului nostru, ci va fixa în limitele prevederilor omeneşti bineînţeles, şi atitudinea Regatului Român. Cărţile diplomatice publicate de curând, sunt acuzări ridicate pentru justificarea declaraţiunei de războiu. Ele cristalizează, — în câte-va rânduri şi pentru câţi-va ani,— date şi stări dospite de aproape o jumătate de veac, de însăşi evoluţia Pu­ terilor azi învrăjbite. In această conferinţă—care nu e un studiu—ca şi în obicinuita noastră metodă de judecare a pro­ blemelor politice şi sociale—vom examina ce fe­ nomene economice au pregătit actuala catastrofă omenească, care nu e în definitiv decât o violentă încercare de consolidare a unei supremaţii politico-militare, pentru a asigura apoi o egemonie economico-financiară, naţională şi socială. Actualul războiu se petrece între cele mai mari Puteri din lume. Ele pun în serviciul Patriei toate rezervele lor de oameni, de bani, de invenţii şi de aplicări, spre a ajunge la scopul final: pacea,

&

6

prin o victorie cu urmări fructuoase. Cu atari pro­ porţii conflictul va avea consecinţele uriaşe ale unei mari revoluţii mondiale. Iată de ce adineauri am vorbit de o egemonie naţională şi socială. Şi ce e un războiu decât o revoluţie dusă peste graniţe ? Problema fiind pusă în aceşti termeni ne întrebăm, care e marea Putere având tot in­ teresul să împingă Europa la războiu, forţele ei proprii ne mai încăpând în limitele teritoriale şi de expansiune comercială de până azi? Dela început vom înlătura pretextele aparente ca asasinatul Archiducelui austriac. E copilăresc a crede ca suprimarea chiar odioasă, a două vieţi omeneşti—ori cari ar fi fost ele—să justifice mă­ celul şi ruina câtorva milioane de oameni. Totaceiaşi valoare are învinuirea presei care a sus­ ţinut că declaraţiile făcute la Petrograd de Pre­ şedintele Republicei Franceze, ar fi constituit pro­ vocări nesuferite. De asemenea greşesc cei ce acuză Kaiserul şi pe principele moştenitor ger­ man, ca fiind autorii războiului. Doi oameni nu mai sunt azi în stare să arunce unii împotriva al­ tora, peste patru sute de milioane de germani, ruşi , englezi, francezi, italieni, maghiari, turci, sârbi şi bulgari. Atare acuzare tinde a desolida­ riza poporul german de Casa Iui domnitoare. Dar sunt puţine cazuri în istorie, când Suveranul să fi fost mai rezultanta tuturor aspiraţiilor şi firei unui popor, ca împăratul Wilhelm al II în eve­ nimentele de cari ne ocupăm. Mai serioase sunt aceste două argumente : 1) In

7

1917 armatele franco-ruse întrecând forţele ausstro-germane, Puterile Centrale au voit să profite de superioritatea lor imediată. 2) Francia, adoptând serviciul celor trei ani ameninţa prea tare viito­ rul Germaniei, pentru ca aceasta să-i dea răgaz să-şi refacă armata şi mai ales spiritul militar. Toate aceste afirmări pot explica până la un punct, dece războiul a izbucnit în 1914 şi nu la altă dată. Ele nu explică necesitatea însăşi a stărei şi apoi a declarărei de războiu. Rămâne să vedem, cine a ales calea armelor. Afirmăm că războiul actual e el poporului ger­ man, numeros şi muncitor, râvnind Ia dominaţia universală. Conştient de forţa Iui, el voeşte să-şi impue producţiunea, să-şi asigure un quasi-monopol de fericire şi bună stare, comiţând în aceIaş timp şi greşala fatală de a nu ţine seama de interesele şi drepturile altora. Dar atâtea jertfe de oameni şi de bani nu şi Ie impune un popor fără o pregătire sufletească. E prea interesant de observat, cum toată filozofia germană postkantiană şi mai ales cea contimpo­ rană, conservatoare, liberală, marxistă, sau chiar şi nitzcheiană, prin formule deosebite, a propovă­ duit acelaş lucru : cultul Forţei. Această filozofie cu încetul a alungat concepţia latină a dreptului, concepţia juridică, răsturnând totodată şi valoarea Justiţiei, înlocuind-o cu concepţia dreptului dat exclusiv de forţă, forţa economică şi forţa mili­ tară. E just, ce e tare. Această formulă distruge orice sentiment de solidaritate omenească, com-

8

pătimirea, equitatea, dreptul Ia viaţă, cu întreaga comoară de idealism, de subţiere a firei omeneşti. „Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea“ sunt res­ pinse din preocupările noastre şi aruncate prin­ tre vechiturile revoluţiei franceze, împreună cu Drepturile Omului şi ale Ginţilor. In locul lor—caşi în domeniul zoologic şi al Fi­ rei primitive —reapare cea mai straşnică luptă pen­ tru traiu, „lupta la cuţite“, între popoare. Forţa morală devine un non sens, ceva neînţeles, dacă nu e funcţie de forţă militară. Astfel, pe când Karl Marx anunţa dispariţia micului producător capitalist şi formula teoria concentrărei capitaliste, Bismarck găsea popoarele mici ridicole, iar D-l Paul Rohrbacli în „Der deutsche Gedanke in der Welt“ (Ideia germană în lume) susţine urmă­ toarea teorie : «E inadmisibil, ca omenirea să aibă acel aş interes în conservarea micilor naţionalităţi, fără valoare în ce pri­ veşte prosperitatea naţiunilor mondiale, cari reprezintă civilizaţia. In viitor, popoarele mici vor li silite să se unească cu mediul cultural, spre care se simt mai atra­ se, sau spre cel ce le va fi impus de situaţia lor geo­ grafică» .

şi mai departe: «In comparaţie cu altă dată, azi materia ştiinţifică c atât de imensă, încât numai o naţiune marc c în mă­ sură să o stăpânească. Cercurile germane, dându-se la studii în afară de graniţele noastre, întocmai ca Olan­ dezii si rudele noastre mai depărtate, Scandinavii, sunt silite, atât pentru formarea învăţaţilor, cât .şi pentru lucrările lor de cercetare, să încheie cu ştiinţa germană un soi de exploatare în comun, ele (acele cercuri) fiind prea puţin numeroase, pentru ca să producă ele înşi-lc,

9 ■în toate ramurile, somităţi ştiinţifice sau instituţii de .mâna întâia. Şi această pildă se aplică si altor domenii. După cum Statele mici nu pot construi o flotă de dreadnoug’ht moderne, deoarece costul unuia singur ar ruina bugetul lor, tot astfel ele sunt în neputinţă să producă o civilizaţie complectă, dela rădăcini la creştet, fiindcă se cerc o bază prea largă».

Cu alte cuvinte şi ca la rândul meu să for­ mulez aceste doctrine, micul capital, etnic trebue desfiinţat î.11 folosul, sau cel mult satelizat în ju­ rul marelui capital etnic. Am putea cita Ia ne­ sfârşit asemenea păreri, comune tuturor oameni­ lor de seamă ai Germaniei, ca Treitschke, Bluntschli, Wagner, Schmoller şi toată pleiada de gene­ rali, de profesori, de armatori, de diplomaţi, de publicişti, cari au făurit sau conduc pangermanismul. Cum Cercul de studii al Partidului liberal caută, ca în conferinţele noastre să insistăm asupra conexiunei ce conferenţiarii ar găsi între subiectele tratate şi fenomenele vieţii româneşti, socotim nim erit să vorbim cu prilejul de faţă, de atitudinea neaşteptată şi atât de puţin cunoscută la noi, a partidului socialist german în pregătirea actualu­ lui războiu. Mulţi vor fi crezând că teoriile de mai sus sunt proprii claselor burgheze. Complecta solidarizare a tuturor păturilor sociale germane în faţa gra­ velor evenimente ce sguduie lumea, ne e dove­ dită de partidul socialist. Deşi cel mai puternic ■ca număr, el a votat toate creditele pentru armata de uscat şi de apă. Astfel dr. Heine, dr. Sudekum,

10

şi imensa majoritate a căpeteniilor socialiste, air votat toate măririle de contingente şi de cheltuielii militare, numai pentru că fără votul lor aceste proecte ar fi putut cădea. In 1893, au luptat, fiind' în Parlament vre-o 40, contra cerinţelor Ligei pangermane. In 1913, au votat legea militară, ei fiind în Reichstag 111 şi atunci când fără concursul lor, legea nu ar fi fost votată. Astfel, legile finan­ ciare, cari au îngăduit guvernului să ridice un contingent nou de 200.000 recruţi, au fost votate cu 207 voturi contra 150. Dar în aceste 207 sunt 111 voturi socialiste. In 1905, imperiul germana realizat un câştig uriaş din punct de vedere mi­ litar : în acest an, Reichstagul votă o lege, care înmulţi mijloacele de acţiune ale armatei Kaizerului, nu numai sub raportul numărului soldaţi­ lor, dar şi al materialului technic. In cei şapte ani cari urmară, Germania făcu pregătiri de răz­ boiţi şi mai intensive şi cu cheltuielile sale în acest scop, lăsă Francia cu mult în urma-i. In toată 1912) cheltui cu armata această vreme (1906 7.493 de milioane de Iei în vreme ce Francia îşi mărginea cheltuielile de acelaş fel Ia 5.902 de mi­ lioane,— o diferenţă de 1.591 de milioane în to­ tal, sau 227 de milioane pe an. De altfel, această atitudine patriotică a revoluţionarilor germani nu ne miră, când ştim că Ludwig Quessel deputat, în 26 Iunie 1913 a publicat în Sozialistische Monatshefte un articol asupra împărţirei Africei. Ce deosebire între socialiştii germani şi cei din Bu­ cureşti, cari au protestat împotriva chiar a unei

11

rectificări de graniţe, care da muncei româneşti o mai mare siguranţă! E drept, că cei dela Ber­ lin sunt conduşi de Germani, pe când cei de pe malul Dâmboviţei stau sub ascultarea unui străin. Patriotismul Iumei muncitoare socialiste ni-1 arată scrisoarea vestitului marxist rus G. Plekhanov, publicată la 15 Octombrie 1914, în Justice, orga­ nul social democraţiei engleze şi tradusă, pareni-se, şi în româneşte. Scumpi tovarăşi. De la o vreme, în gazeta voastră, s’a vorbit mult! de alianţa franco-rusă. Dacă nu mă înşel, unii din tovarăşii noştri din An­ glia iau în serios declaraţiile statului major german, care pretinde, că — începând acest războiu — Germania voia să ducă lupta împotriva barbariei ruseşti. Această afirmaţie nu are nici o tărie. Barbaria rusă e despotismul ţarului. Cum îşi poate închipui cineva, că împăratul iunkerilor arc vreo urmă de gând să nimi­ cească puterea împăratului Sulei de Negri ? De la revoluţia noastră din 190o—190b', Wilhelm al II a fost sprijinul cel mai puternic al fratelui său Nicolae al IT. In Rusia toată lumea ştie asta,—şi e aşa de ade­ vărat, încât chiar acum, în timpul războiului, partidul extrem al reacţiuuei înclină spre Wilhelm. Organul acestui partid, Drapelul rus (cunoscut în Rusia sub numele de Drapelul prusian) se sileşte să desvinovăţească pe Germani de cruzimile, cari au pricinuit dreapta indig­ nare a întregei lumi civilizate. Nu pentru cauza libertăţei, a declarat Germania războiul. Nu, tovarăşi. L-a fă­ cut pentru ca să cucerească stăpânirea economică. Acesta c programul imperialist, pe care se sileşte să-l execute.

12 Iar, cat despre ţara mea, odată învinsă de Germania, va ajunge economicele vasala ei. Germania va impune Rusiei condiţii aşa de grele. în cât viitoarea-i desvoltare economică va ajunge grozav de grea. Dar cum evoluţia economică este baza evolu­ ţiei sociale si politice, Rusia va pierde astfel întreaga sau aproape toată putinţa de a pune capăt ţarismului. Iată de ce la noi nu c decât partidul extrem al reacţinnii, care să poată cu drept cuvânt dori isbânda Germaniei. Nu treime ca lumea socialistă să se lase înrâurită de vorbăria marelui stat major german. Isbânda Germaniei va împiedica progresul în Europa de apus şi va întări pentru totdeauna, sau aproape, despotismul rus.

Aşa zişii democraţi cari agită spectrul ţarismu­ lui să nu fie mai puri decât democraţia revoluţionară franceză, decât liberalismul englez şi decât chiar marxiştii ruşi. Una din urmările acestui războiu e na­ ţionalizarea mişcărei socialiste revoluţionare şi inter­ naţionale. Singuri socialiştii noştri continuă declamaţiunile lor pacifiste, ori cum şi cu orice preţ. In filozofia germană, care a crescut atâtea ge­ neraţii în cultul forţei, şi mai ales al forţei ger­ mane, în îndelunga şi admirabila pregătire a răz­ boiului, în militarizarea tuturor energiilor şi ma­ nifestărilor intelectuale, culturale, ştiinţifice şi technice, în formidabila propăşire industrială naţio­ nală a Germaniei, cum şi în puternicul excedent al natalităţei, 1) trăind într’un mediu relativ sără­ căcios, vom găsi cauzele adevărate şi mari ale I) Dela 1906 s’a constatat o descreştere a natalităţei, fenomen cu­ noscut in toate ţările în cari industria se întinde în dauna agricullurci. Totuşi populaţia creşte, deficitul natalităţei fiind corectat prin higiena socială, care descreşte mortalitatea.

13

provocărei acestui războiu. Sunt din cei cari cred că el s’ar fi putut înlătura prin bună înţelegere. Dar aci nu examinăm ipoteze, ci tălmăcim nece­ sităţile vieţei naţionale ale poporului german, după concepţia lui materialistă. Dacă însă aceasta e o bază sigură de judecată, nu e mai puţin adevă­ rat, că ideia pangermană a isvorât din complexul sinergiei şi evoluţiei imperiului. Atâtea sforţări, în realizarea unui scop unic, au determinat stări de spirit, temperamente şi hipnoze naţionale, cari, Ia rândul lor, au avut o acţiune hotărâtoare în modul de a deslega neînţelegerile politice şi greu­ tăţile economice cu Statele mari. Schimbarea men­ talităţii se datoreşte în primul rând înrâuririi co­ vârşitoare a luptelor economice şi traficului co­ mercial şi financiar, cari, prin rigorismul lor prac­ tic, exclud speculaţiunile idealiste şi sensibilităţile. Pentru Germania, ultimul războiu idealist a fost cel din 1S70, când Confederaţia lupta pentru uni­ tatea ei naţională. Dar şi Ia această epocă Zollverrein-ul a constituit partea practică. Bismarck a căutat să procure imperiului maximul de avantagii politico-militare. Putem zice că el a dus po­ litica imperiului în conformitate cu concepţia mo­ şierilor feodali: forţă armată şi încurajarea agriculturei, raţiuni politice şi economice de tac­ tică conservatoare având ca efect slăbirea bur­ gheziei liberale industriale şi a muncitorilor de­ mocraţi din oraşe. Organizaţia economică şi fi­ nanciară de atunci făceau modeste pretenţiunile producţiunei. Expansiunea colonială era un vis

14

sfios. Germania, victorioasă pe câmpurile de războiu, nu se gândea Ia acapararea pieţelor de des­ facere. Nici munca naţională, nici politica navală nu-i îngăduiau asemenea cerinţe. Pe de altă parte, influenţat de principiile conservatoare, Cancelarul vedea în Francia republicană singurul vrăjmaş, contra căruia a căutat să-şi asigure bunăvoinţă Angliei şi mai ales prietenia Rusiei ţariste. Noui tratate vamale, eflorescenţa economică, prosperi­ tatea atât de repede a industriei, comerţului şi chiar agriculturei, au silit pe Caprivi, pe Marshall de Biberstein, pe von Biillow, pe KiederlenWaechter, pe Bethman-Hollweg, să depăşească tot mai mult concepţia bismarckiană, trecând dela faza imperialistă continentală Ia imperialismul ma­ ritim, adică mondial. In 8 Iunie 1913, o gazetă independentă din Frankfurt, General Anzciger, scrie : «Dezvoltarea nemăsurată a Germanici cere noui debuşeuri. Numai cu un războiu se va putea ajunge la înfVâng'erea opoziţiei celorlalte naţiuni. Tocmai succe­ sele noastre, în concurenţa pacinică si în cea mai mare parte din domeniile muncei omeneşti, sunt acelea cari ar trebui neapărat să grăbească războiul. E o greşeală nemăsurată a se crede, după cum se spune adesea, că popoarele pot să trăiască la nesfârşit, unele lângă al­ tele, în concurenţă pacinică. Aici concurenţa e o luptă necesară a vieţei popoarelor».

La Breslau, în congresul dela 7 Septembrie 1913, liga pangermanâ a declarat că „Germaniei îi era foame de teriioriiAcest războiu impe­ rialist nu e în fond decât un conflict al supra­ producţiei : războiul imperialismului supraproduc-

15

ţiei germane. Până Ia satisfacerea acestui apetit, Germania a căutat şi a găsit porturi în ExtremnI Orient, în Oceanul Pacific. Ea şi-a creiat un im­ periu colonial, mărit în ultimii ani prin cedarea ■Congo-ului francez, drept compensaţie pentru Maroc. Dar cine zice colonii, zice flotă comer­ cială naţională cu scopul de a pune în contact direct piaţa de producţie cu cea de consumaţie. Şi prin direct, oamenii politici înţeleg nu numai îndepărtarea intermediarului ci şi a străinului. Statele conştiente urmăresc naţionalizarea mijloa­ celor de transport, a marinei comerciale, consi­ derate astfel ca o prelungire a căilor ferate, a şoselelor naţionale, a fabricei naţionale şi a pa­ triei mame. Ajuns la astfel de propăşire Statul e •dator să-şi proteguiască vasele comerciale, care devin adevărate teritorii tot aşa de preţioase şi de inviolabile ca un port, ca un colţ de ţară. Şi, în urma nenumăratelor sale vase de comerţ, Germania a împins bandierele vaselor de răz­ boiţi.

Cumpănindu-se aceste constatări se va vedea câtă dreptate am avut, când în zâmbetul mul­ tora, în Cameră1) şi în presă, am cerut mărirea parcului nostru maritim şi crearea unei flote de războiu. In politica externă, cuvintele n’au altă valoare decât cea dată de unităţile de apărare şi de atac. Şi mare a fost bucuria tuturor .când mulţumită stăruinţelor d-lui V. Brătianu, s’a con­ stituit cea dintâi societate de navigaţie română. I) v. 22 Noembrie 1910.

16

Liga navală română va trebui înfiinţată de în­ dată ce evenimentele ne vor da răgaz. O ţară,, fără debuşeuri maritime va fi o ţară de tranzit sau o colonie şi nimic mai mult. O asemenea expresie geografică nu se mai poate gândi Ia revendicări naţionale. Crearea marinei militare germane s’a înfăptuit aşi putea zice, pe furiş de teama Angliei. Despre prudenţa cu care Berlinul crea flota de războiu, avem preţioasa mărturisire a principelui de Biillow : «Astăzi, rezemaţi pe o flotă respectabilă, în faţa An­ gliei, stăm altfel ca acum cincisprezece ani, când, pe cât posibil, trebuia să înlăturăm un conflict cu această Putere pe mare, până când ne vom fi construit flota. La această dată, politica noastră exterioară atârnapână La un punct de starea armamentelor noastre: tre­ buia să se lucreze într’o situaţie anormală»,

şi mai departe : «. .. .astfel cum convine temperamentului putem interveni pe mare cu toată puterea ; pentru apărarea demnităţei noastre faţă de astfel cum de veacuri facem pe uscat faţă de continentale».

german,, noastră,. Anglia, puterile-

In aceste câteva rânduri în cari germanul ră­ suflă de tutela maritimă a Angliei, vom găsi prin­ cipalele cauze ale războiului european. In 1871, imperiul făurit Ia Versailles număra 41.058.792 de locuitori. In 1900, populaţia impe­ riului era de 50.367.178 locuitori, iar în 1913 în­ trecea cifra de 65.000.000. In 1S20, Francia avea,, cu toate războaiele sale, vreo 4.000.000 de locu­ itori mai mult ca Germania. Pe Ia jumătatea vea­ cului al 19-lea fiecare aveau aproape 34.500.000

17

de locuitori. Azi Francia numără vreo 25.000.000 de suflete mai puţin. Ne oprim pentru moment asupra demografiei, căci excesul natalităţei germane, densitatea popu­ laţiei, dau autorilor germani dreptul după ei, ca Germania să ocupe ţările cu o populaţie mai mică şi să dobândască colonii. Aceasta se scrie fără înconjur, ca un drept natural al celor mai numeroşi, deci al celor mai tari1). Şi astfel gene­ ralul Bernhardi spune: «Fiind dară situaţia mondială actuală, un asemenea războiţi trebue considerat aproape ca o necesitate, de care atârnă desvoltarea viitoare a naţiunei noastre. Germania hrăneşte astăzi, pe o întindere aproape egală cu a Franciei. (jb.000.000 pe când îu Francia nu sunt decât 40.000.000 de oameni. Această enormă populaţie creşte anual cu aproape un milion. F deci peste pu­ tinţă. ca agricultura şi industria patriei mame sa mai dea multă vreme o muncă îndeajuns de retribuită unei mase de oameni, ce creşte în atari proporţii. Avem deci trebuinţă de o mărire a imperiului nostru colonial, pen­ tru asigurarea mijloacelor de muncă şi de fcrain a exce­ dentului populaţiei noastre, de nu voim, ca puterea şi prosperitatea vecinilor si protivnicilor noştri să se mă­ rească, ea în zilele de altă dată, mulţumită emigra.ţi li­ nei germane. O atare achiziţie teritorială nu ne e eu putinţă, în împărţirile politice de azi, decât în paguba altor State, sau asociîndu-iîe lor. Si aceste solu ţiuni nu se pot pune in practică decât dacă mai îiitâiu izbutim 1) Şi aci mi e vorba numai de locuitorii din imperiu, ci de închega­ rea globalii a tuturor Germanilor răspândiţi în lume şi al căror număr ar întrece cifra de 20 milioane. Astfel imperiul ar avea braţe pentru industrie şi soldaţi pentru armată. E vorba deci de o adevărată co­ masare etnică, ce am propus şi noi într’un ziar în timpul primului râzboiu balcanic. Vom reveni mai pe larg asupra acestei idei cu altă ocazie. 2

18

$si ne asigurăm mai bine puterea în Europa centrală. Astăzi, la liece pas al politicei noastre externe, ne ve­ dein puşi înaintea unui războiu european, faţă de nişte adversari superiori şi greutatea acestei situaţii ne-a ajtins aproape nesuferită. Orice libertate de mişcări a ajuns astfel extraordinar de grea pentru poporul nostru. O atare situaţie e din cele in ai primejdioase, nu numai pentru pacea Kuropei, care. la urma urmei — în preocupările noastre vitale — poate ţine si locul al doi­ lea, dar si pentru noi înşi-ne».

şi mai departe : ...Importanţa noastră sfăpânitoare ca popor civilizator sare în ochii tuturor, dela unificarea guvernamentală a Statelor germane. Am recunoscut în noi un factor, tot atât de. puternic, pe cât de necesar, desvoltărei omenirci întregi. Această încredinţare ne impune datoria să îm­ pingem cât mai departe cu putinţă acţiunea influenţei noastre intelectuale .şi morale şi să deschidem peste tot drumul slobod muncci germane, ca si idealismului ger­ man. Dar vom ţintea împlini această datorie, supremă, impusă de gradul nostru civilizator, atunci când munca, noastră, în folosul civilizaţiei, va fi întinsă si susţinută prin o putere politică crescândă,—putere ce- trebue să-şi găsească expresia în întinderea posesiunilor noastre co­ loniale, în mărirea comerţului nostru, în înrâurirea con­ siderabilă a ideilor germane în toate ţinuturile pămân­ tului şi,‘înainte de toate, în complecta întărire a puterei noastre în Europa».

In toate ramurile activităţei poporului german găsim încă înaintea declaraţiei războiului, expri­ mată voinţa de cucerire pentru existentă. Foarte interesant e procesul făcut Rusiei, care—cu întin­ derea ei uriaşă—nu e în măsură să-şi valorifice avuţiile naturale, avuţii cari în mâinele Statului şi ale capitalismului german ar renta în chip uimitor. Regăsim aci ecoul revendicărilor proletariatului

19

în potriva latifundiarilor. Oraţie unui spirit foarte practic şi al unui excelent serviciu consular, mărfu­ rile germane erau aproape stăpâne în Orientul european unde au lovit după 1870, producţia franceză şi engleză întâin, micşorând apoi pe cea austriacă. In Francia, în urma anchetelor făcute după declararea războiului, s'a descoperit în ce chip dibaci comerţul german pusese stăpânire, fie pe unele produse franceze (manufactură şi industrie) fie pe mine (fier, cărbuni, etc.). Tot astfel în Italia, unde nume italieneşti acopereau întreprinderi germane. D-l G. Preziosi într’o inte­ resantă broşură, La Germania alia conquista delNtalia denunţa ce numeşte calul Troiei. In "România capitalul german joacă rolul de căpe­ tenie !). Faptul cert e că aci, în Italia, în Turcia, în Asia, în Rusia, în America, în Africa, şi chiar în Francia, finanţa germană ţinea loc de frunte. Dela o politică financiară şi economică continen­ tală, Germania trecuse la o politică mondială, te­ ren pe care s’a ciocnit de interesele engleze. Evi­ dent că milioanele de Germani ca şi miliardele •de mărci -muncă cristalizată a acelor germani— nu puteau crea avuţii, decât având siguranţa ro­ dului muncei lor şi putinţa de lărgire a pieţei de desfacere, conform cu mărirea mijloacelor pro­ ducţiei germane. Dar cine limita sau ameninţa propăşirea pacinică a muncei germane? Un om politic francez binecuvânta războiul, căci, îmi zicea 1) V. V. Aliinânişteaiui : «Participarea băncilor la industrie-, 1915 şi V. Slâvescu «Marile bănci comerciale din România» 1915.

20

el „peste 20 de ani de pătrundere pacinicâ finan­ ciară şi economică, Germania ar fi fost stăpâna băncilor şi a fabricelor noastre41. Ameninţarea poftelor sau nevoilor Germaniei nu venea numai din partea Angliei. State noui, altele regenerate prin o muncă fără preget, stabileau concurenţe, cari toate Ia un loc şi fiecare în parte stânje­ neau comerţul german. Vom vedea îndată, cum regimul capitalist al Statelor Unite, al Japoniei, al Rusiei, al Italiei şi al Angliei, consţitue o mic­ şorare de câştig şi o piedică tot mai ameninţă­ toare, pentru cei ce văd în propăşirea altora urc atentat Ia propria lor egemonie. Dintre ele, Sta­ tele Unite şi Japonia nu sunt încă milităreşte vul­ nerabile. Italia era o excelentă clientă, iar Rusia şi Anglia trebuiau înfrânte fiecare în parte. Totuşi Germania a declarat războiu şi Franciei, care, din punct de vedere comercial, era într’o stare vădită de inferioritare şi a cărei flotă scăzuse mult din tăria de altă dată. Francia însă reprezenta pentru Germania punctul slab continental. Diplomaţia germană avea convingerea că era mai dibaci, mai uşor, şi mai practic să lovească în cordialităţile Angliei decât în însăşi Marea Britanie. Dăm mai la vale un scurt rezumat statistic de Statele, al căror progres a contribuit în chip in­ direct ca Germania să precipite evenimentele. In cartea sa „Imperialismul german", Maurice Lair —vorbind de Statele Unite şi de lupta Ame­ ricanilor pentru supremaţia comercială în lume—

M

21

citează pe D-l Lodge, care în plin Senat, la 7 Ianuarie 1901, spuse: «Lupta cu Europa a si început si nu se poate sfârşi ■decât cu supremaţia comercială si economica a Statelor Unite».

Vorbind tot de voinţa Americanilor de a-şi asigura stăpânirea economică a Iumei, adaogă : «Au început prin a-şi pune la adăpost industria în dosul tarifelor Mac-Ivinley şi DinMey. După numeroase şovăieli au adoptat etalonul de aur si acum îşi orgauL zează, pentru cucerire, nespusa lor putere de produc­ ţie. începând cu uzinele din Pensilvania şi Alabama, urmând cu manufacturile şi l'abricelc de tors lână alo •Statelor de Sud, New-York, si San Francisco, uniunea se federalizează într'un t-rus* uriaş pentru exploatarea debuseurilor comerciale. Minercurile Lacului Superior se întind până la minele de cărbuni din Connelsville şi Pittsburg. O numeroasă liotă de vapoare brăzdează ma­ rile lacuri. Uşurinţa exploatărei zăcămintelor dă putinţa să se reducă la minimum cheltuielele de extragere şi de transport. In toate ramurile industriei o înţeleaptă împărţire a mitucei, fabricarea în serii, după un tip, cu chibzuinţă studiat si invariabil, folosinţa maşinclor unelte, până Ia un grad pe care lumea veche uu-1 cu­ noaşte, toate acestea economisesc lucrul şi înzecesc câş­ tigul. Atelierele Baldwin din Filadelfia au construit în 1900 mai mult de 1.2C0 locomotive. Marea industrie s a substituit industriei mijlocii. In aceiaş regiune, uzine la fel, în loc să se lupte, se grupează şi se sindicali­ zează. ca să se folosească în comun de vecinătatea ma­ teriilor prime, de uşurinţa comunicaţiilor şi a dehuşcuriloiv Jn 1881, Anglia producea de două ori mai multă •fontă de cât Statele-Unite : 8.114.000 faţă de 4.144.000. De la 1890. Americanii întrec producţia britanică: 8.279.000 tone faţă dc 7.406.000. Diferenţa n’a încetat să crească dc la această dată. In 1889, America, fabrică

am

2i 13.62ţ).000 tone. Anglia numai 9.305.000. In aer.las an, America dă 9.530.000 tone de oţel Besscmcr, in drugi.. 2.270.000 tone şine de oţel. 10.639 O00 tone de oţel de t"t toiul. in vreme ce pentru Anglia cifrele sunt : 1.825.000., «38.000 şi cam 5.000.000 tone de tot felul. Teritoriul Uni unei produce o treime, din fonta întrebuinţată în întreaga lume şi astfel Marea Republică întrece pe toate celelalte naţiuni în extragerea combustibilului mineral şi aproape al tuturor celorlalte metale. Indus­ tria textilă avea în 1880 230 000 de războaie. In 1900,. întrebuinţează 490.000. In 1880 avea nevoe de 953.OOJ.OGO> livre englezeşti de bumbac. In 1889, consumă 2.06*2 de milioane. Cultura arborelui de bumbac ocupă o supra­ faţă de 10.000.000 de hectare — o cincime clin Frauda­ şi produce două treimi din bumbacul recoltat în întreaga lume. Această uriaşă uzină nu este tributară nimănui. La spatele ei are rezerve, de huilă, socotite la 700 mi­ liarde de tone — de cinci ori conţinutul zăcămintelor din Germania — în stare să hrănească, vreme de vea­ curi, maşinele si cuptoarele mari. Omul, ca să se hrăne.aseă, nu mai are nevoe să întindă mâna străinilor. Cu toată creşterea repede a populaţiei, câmpiile Daco ta-şi. Minesota, ţinuturile clin Far-West, pentru multă vreme, pun pe Americani la adăpost de foame. In I889; dintr recoltă de 550.000.000 de busheli ’) consumaţia n a În­ ghiţit de cât 450.000.000 şi imense pieţe se deschid ngricultorilor, căci în curând America va produce atâta • grâu, cât să umple pieţele europene. Statele-Unite îşi îndreaptă fn alâră excedentul pro­ ducţiei lor, care creşte mereu. De la defensivă au tre­ cut la ofensivă, la năvălire pe teritorii străine. De 10 ani balanţa comercială prezintă un fenomen mne : importul abia creşte, în vreme, ce exportul se­ urcă cu un avânt uimitor. 1) O cbintalâ şi jumătate.

23

Comerţul exterior ai State/or-Unite (iu milioane de • dolari) Anul fiscal

Export

Import

1880 190)

835 1394

667 810

In 1900 o mişcare de numerar, (lc aproape 12 mi­ liarde de franci, si dacii, în deosebi, avem in vedere raporturile Statelor-Unite cu Europa, vedem exportul american crescând larii întrerupere. Exportul Statelor Unite în Europa (în milioane de dolari) 1890-1891

701

—

1899-1900

1040

In 19X) Europa a cumpărat din Statele Unite de 1116 de milioane de dolari şi nu le-a vândut decât de 441 tic milioane. In 1914 importul Statelor Unite din Germania c de 2 0 milioane de. dolari, iar în 1915 de 31 de milioane. In 1914 exportul Statelor Unite în Germania este de 238 milioane de dolari, iar în 1915 nici de 20 de mi­ lioane, adică de 12 ori mai mic decât exportul dinain­ tea dcclarărei războiului. Următorul tablou ne arată ce fel de mărfuri, câte şi unde au exportat Statele Unite in 1914—915. Grâu şi făină (iu milioane de dolari).

1913-914 1914—915

Germania

Anglia

Francia

10 4 2.5

32.1 93.9

4.9 53.0

5.1 10.8

0.7 10.0

Automobile 1913—914 1914—915

0.84 0.02

24

C a i

1913-914 1914—915

O 0

0.2

15.7

0 23. K

113.9 28.8

21.3 18.8

Aramă

1913-914 1914—914

39.5 3.0

Şuncă, untură, carne

1913 - 911 1914—915

14.5 5.5

32.0

51.

0.5

18.4

Bumbac în mii de balote.

1913—914 1914—915

2.572 284

3.190 3.277

1.050 * 554

Exportul de explozibile al Statelor Unite se urca de la 5.5 milioane de dolari din 1914. la 21.2 milioane în 1915,—muniţiuni furnizate aliaţilor. Produsele metalur­ gice de tot felul figurează în întâia linie în exportul american. Vin apoi cerealele. Naţiunile lumei vechi nu se mai pot lipsi de acest import do peste ocean, import ce creşte fără încetare : 118 milioane busheli, medie în 1889 şi 1890. 166 de milioane pentru perioada 1861 —1895 221 de milioane pentru 1896—1900. Excedentul expor­ tului de produse alimentare, faţă de importul de acel aş lei al Statelor Unite, face drumul unei curbe ascenden­ te : 183 de milioane de dolari în 1896, 544 de milioane iu 1898. Carnea sărată sau îngheţată găseşte o clientelă numeroasă în Anglia şi Germania. Maşinelc agricole, locomotivele, petrolul, 'bicicletele, aparatele de fotogra­ fiat si de electricitate, instrumentele de muzică, inundă *) 'Germania beligerantă»—din «Viata românească» No. 7—9. Anul X. 1915.

25

piaţa europeană. Anglia vede această revărsare, căreia nu i se poate împotrivi, urcându-se în zece ani (lela 362 <le milioane de dolari, la 540,—Francia dela 40 la 100. •Germania a primit în 1893 mărfuri americane de 109 • milioane, de dolari, iar în 1900 cifra trece de 242 de milioane. Dela 1890 importul Statelor Unite din Euroa scăzut dela 451 de milioane de. dolari la 418, în vre­ me ce exportul american dintr’o săritură se. urcă dela 649 de milioane la 1053. Cărbunii AUcghany-lor se des­ carcă la Marsilia si la Geuua, hrănesc locomotivele şi cazanele vaselor europene si nu peste multă vreme— nădăjduiesc Americanii—aceste vase si locomotive vor ieşi chiar ele din atelierele şi şantierele lor. Comerţul yankeu îşi opreşte partea leului în Mexic şi în Statele Americei de Sud luptă cu succes faţă de. concurenţa engleză şi germană. Va veni ziua, când noul continent va fi în adevăr al Americanilor. Casele din Filadeltia si Cleveland sunt acelea cari, în Africa, pro­ cură şine, vagoane şi maşini pentru drumurile de fier, cu cari puterile europene îşi înzestrează coloniile. Acelas lucru se va întâmpla şi cu căile ferate, cari în cu­ rând vor brăzda China. Posesiunile britanice nu rezistă invaziei. Canada, India, Australia, se adresează mai de­ grabă industriaşului din PenSilvania sau Alnbama, care •fabrică mai ieftin şi mai iute decât confratele său din Midlands... Şi azi Americanii, cari se dezinteresau de. cele de peste Ocean, îşi trezesc din toropeală marina comercială. Un sindicat de bancheri cumpără Compania de navigaţie engleză Leyland şi se sileşte să pună mâna pe acţiunile marilor societăţi din Hamburg şi Brcmţi. Şantierele reiau o activitate de neaşteptat. Negocieri au loc pentru construirea canalului intcroeeanic şi nu peste 3nuli vasele vor trece, dintr’o mare într’alta fără a li o■bligate, ca altă dată cuirasa tul Oregon. să ocolească Capul Horn. Şi tânăra naţiune nu se dă înapoi dinaintea, nici ţi­ nui mijloc, ca să doboare piedicile şi să strivească pe

26

adversar. Concentrarea industria.!;!, trustul, tiu e decât O grozava maşină de sfărâmat concurenţele, de păstrat prinţilor finanţoi supremaţia pe piaţa dinăuntru şi dea le îngădui să apese cu o greutate hotărâtoare piaţa, din afară. După trustul petrolului, după cel al raiinăriilor de zahăr, vine noua t'nited States Steel Corpora­ tion, care fuzionează cele trei grupe de uzine Moore, Morgan şi Car negi o. Are 78 de cuptoare mari si 1-16 defabrici de oţel. Stăpâneşte minele Lacului Superior. 18mii de cuptoare de coks şi 40 de mii de hectare de căr­ buni. Isi are căile ferate şi vasele. Dă de lucru la 125.0i>0 de lucrători, — o adevărată armată, destinată, după so­ cotelile. şefilor ei, cueerirci economice a Europei şi a luinei. Americanii nu se tem să anunţe voinţa lor de a-şi asigura întâietatea faţă de bătrânele naţiuni si mo­ nopolul asupra ţărilor noui. îşi proclamă intenţia de •&. ajunge furnizorii Universului şi prevăd ziua. în care New-Yorkul va înlocui Londra pe pieţele financiare. Anglia. Germania au şi recurs la capitalurile ameri­ cane. Mâine, poate, Nicolae al doilea le va urma pilda-'».

In ce priveşte trusturile, vom reaminti de fai­ moasele destăinuiri ale Iui Brakle. Petrolul şi ţi­ gările, cu industriile anexe ale acestor articole, (lămpi, bidoane, butoae, cutii, etc.) acaparaseră acum câţiva ani piaţa germană. Altă concurentă,—Rusia: «Fumul coşurilor înalte se ridică acum deasupra ste­ pei posomorâte. Tăcerea întinsului nemărginit se in- ■ fioară la sgomotui înăbuşit al maşinelor şi la huruitul încărcăturilor. In jurul Moscovei şi al Yladimirului o întreagă legiune de manufacturi lucrează bumbacul Caspieului şi al Turkestanului. Lodz, în Polonia, îşi aduce materie primă din America. Şi la expoziţia din 1900 s’a putut judeca progresul făcut în ţesătorie şi tors. Depe ţărmurile Volgei până la ale Doneţului, din Cama, până la Crimeia, minele au sfredelit pământul;

27

turnătoriile şi fahricele de oţel . toarnă, întind, subţiebogatele minereuri ale Uralului. Metalurgişti francezi şi' belgieni au organizat întreprinderi în tot sudul Rusiei’ şi într'o zi Briansc, Bacmut şi Kcrci vor rivaliza cu Creuzot, Birminghain si Pittsburg. Inginerii preruese la mii de miliarde de tone rezervele de huilă ale Moscoveişi spun că exploatările sunt departe de. a fi atins în­ treaga lor desvoltare. Sosind târziu. Rusia îşi îndoeşte silinţele ea să-şi ajungă protivnicii. Statisticele, dinnefericire aproximative, ne. dau cu toate acestea oochire asupra avântului său industrial. Valoarea producţiei industriale a Rusiei (în milioane de ruble) 1889

1892

1897 •

464.2 112.6

581.6 162.3

946.2 310.6

79.6 29

72.6 32.3

132 82 6

1877

Industria textilă . . . 297.7 Industria metalurgică . 89.3 Preparai ia materiilor aniinale . 67.7 Ceramica . 20.4

Numai industria textilelor reprezintă valoarea anua­ lă de două miliarde şi jumătate lei. Fabricile ruse îşi» trimit produsele lor de bumbac până în Persia. India şi China. Acelaş progres în industriile metalurgice .şi» miniere. Extragerea combustibilului şi producţia fontei» fac paşi uriaşi. Milioane de puzi

1887 1897 1898 1899

Producţia cărbunelui

Producţia fontei

281 694 745 765

36.8 11 1.6 136.3 165.5

28 Anii clei a 1892 până la 1897 an fost cei mai strălu­ ciţi si mai cu folos. Dela o vreme avântul a mai încetiuit şi pesimiştii prevăd zile şi mai urâte. Circulaţia 'bogăţiei nu corespunde cu produeţia. Exportul se micsorează în loc să crească. Importul. în schimb, creste în fiecare an. Comerţul rus pe frontierele Europei şi Caucazu/ui (în milioane de ruble)

1898 1899 1900

Import

Export

562 574 688

708 601 688

Consumaţia creşte mai iute ca producţia. Punerea în valoare a acestei imense ţări, rău înzestrată cu căi ferate, drumuri, canale, armamentul a 1.200 000 oameni şi construirea de escadre, reclamă mai multe şine, va­ poare, maşine, fier si oţel, decât ceeace poate fabrica Rusia în clipa de faţă. Locomotivele germane se rosto­ golesc pe şine americane. Uneltele industriale vin, parte din Anglia şi Germania. Şantierele din Schikau şi Seyne procură flotei ruse c’uirasate, încrucişătoare şi torpiloare. Va veni vremea, când Statele europene vor regreta faptul de a fi echipat şi dresat aşa de bine ur­ sul moscovit. Uriaşele puţuri de uaft din Caucaz trimit porturilor engleze şi belgiene vase-cisterne, pline cu combustibil lichid. Nestrăbătutele păduri ale imperiului îşi văd copacii seculari căzând sub secure şi pornind în cherestea şi mobile : 25 de milioane în 1887, 103 milioane în 1897. Pământul negru al Basarabiei şi Ucrainei trimite Germaniei grâul pe care nu-1 mai strâng păsările, şi bucatele ruseşti iau drumul Marsilie!».

;şi mai departe :

.:

«De când Europa i-a închis drumul spre Sf. Sofia, se

29 îndreaptă spre Siberia, altă dată tarra incoynita, stepe., păduri şi mla.ştiui, ţinut de surghiun şi ocnă. Această, regiune blestemată are bogăţii nespuse : mine de pla­ tină in L'rali, mine de argint în Altai, zăcăminte de huilă şi de fier în guvernământul Tomsc, mine de aur in Manciuria. Lucrătorii lipseau, dar drumurile de fier, cel mai sigur mijloc de înrâurire şi cel mai mare pro­ motor al civilizaţiei, brăzdează ţinutul şi aduc muuceibraţele ţăranilor ruşi transplantaţi. Transcaspianul duce până în inima Asiei centrale, ameninţă şi regatul Şa­ hilor si puterea engleză pe ţărmurile Gangelui. Trans­ siberianul costă două miliarde. Străbate dela Ural şipână la Yladivostok cei 6.613 Ulm. ai panglicei sale de oţel. adevărat lanţ, până la marginea continentului asiatic şi care face din acest ţinut o nouă Rusie; căci colonizarea îşi urmează regulat cursul, Europa resti­ tuind, în fiecare an câteva mii de oameni acestei Asiir de unde s’a revărsat puhoiul raselor omeneşti : Emigranţi transportaţi de transsiberian:

1894 1895 1896

76.000 109.000 203.000

1887 1898 1899

87,000 206.000 225.000

Depărtarea între lumea albă şi cea galbenă e scur­ tată pc jumătate şi această piaţă de 5C0 milioane deconsumatori se găseşte la 10 zile de Moscova, la 12 de Londra.

Trecem Ia Japonia (după tratatul de la Shimonosaki) : «Europa, nu fără uimire, a privit Japonia moderni­ zată, sau care se crede că e, .Japonia, care i-a împru­ mutat- obiceiurile, datinele, instituţiunile, occidentale, folositoare, de prisos, sau supărătoare. Această .Japo­ nie cu mândrie îşi întinde lângă escadrele şi armata, sa, mine, manufacturi, uzine, tarabe şi bănci. Populaţia..

30 irtlliX data dedaţii muncei câmpeneşti. s‘a redeşteptat în■demftnatocă, muncitoare, puţin pretenţioasă.’ Insulele Arhipelagului sunt pline do combustibil şi minereuri. Iviu-Siu, Pensiivania japonezii., ascunde — după socote­ lile specialiştilor — 400 de miliarde de tone de. huila. .Bogate mine de aur. aramă, fier, şiuvoae de petrol, •curg- înăuntrul pământului. Producţia fontei a trecut în •cinci ani (1892— 1097) dela 365.000 yeni1) la 1.062.000; -aceia a aramei de la 5.712.000 la 7.829.000. l'ormoza are rafinorii de zahăr. Vre-o 65.000 hectare •de arbori de bumbac alimentează fabricile de tors din Osaca, ale căror produse pe pieţele chineze şi indiene se luptă cu cele similare din Europa. La 1098 erau 70 de fabrici de ţesut si mai mult de un milion de răz­ boaie. Guvernul japonez înmulţeşte subvenţiile şi aju­ toarele ca să înlesnească pe industriaşi să-şi cumpere 'motoare şi războaie europene. Organizează temeinic instrucţia publică, creiază scoli technice si Universităţi. Căile ferate iau mare dezvoltare: Japonia avea. la 31 Decembrie 1899, 3.661 de mile şi 2.203 în construcţie. 1 Pentru industriile de artă şi de lux, japonezii ir au avut de cât să urmeze glorioasele lecţii ale strămo­ şilor lor. Bronzurile, lacurile, articolele lor de ceramică şi de împletituri îşi menţin vechea reputaţie .şi mătăsurile lor au avut o adevărată ishândă Ia Palatul de le­ să turi si stofe din Câmpul lui Marte. Succesele comerciale se adaogă la progresele indus- \ triale. In I8t>8, mişcarea totală a intrărilor si a ieşirilor se cifra la 26.226.OCO yeni. Peste 30 de ani, în 1898, se ( ridică la 443.255.00.) şi ajunge la 485 milioane în 1889. iar exportul, în acelas an. e egal cu importul, fenomen unic într’o ţară nouă, nevoită să comande în afară toate uneltele. Japonia, arhipelag întins deasupra coastelor asiatice, nu s'ar putea lipsi de vase. Şi această aşezare. , ecografică pare că-i rezervă un mare viitor maritim. I) Yen — 2 65.

31

Panii In mijlocul secolului, Sioyun oprea construirea va­ selor in stare sit treacii Oceanul. Mulţii vreme drapelul ■alb cu discul roşu nu fâlfai de cât pe vase mici. Ade­ vărata marină de comerţ japoneză nu c mai veche de 20 de ani. Totuşi e însemnată. Marina de comerţ japoneză Anul

Vase

1877 1900

250 -1068

Tone

63.000

812.000

In această din urmă cifră, intră 833 de vase cu 517.000 •de tone, pe când Francia arc 1235. cari nu reprezintă mai mult de 504.' 00 tone. Puternicele vase cumpărate in Anglia si Germania, fac serviciu regulat cu China şi Coreea şi umblă în căutarea bumbacului în India şi a lânei în Australia. Xippon Youseu I\o:cO'*ha. sau Compania vaselor-poştă japoneze are liniile : Marsilia, Londra şi An vers. Mişca­ rea porturilor n'a încetat să progreseze. Yokohama, trece tlela 498.009 tone în 188. Ia 827 000 în 189 k Kobe dola 48O.OOO la 1.457.000: Nagnsnki. Makodate le ur­ mează de aproape. Şi pe măsură ce creşte, din au in an partea pavilionului japonez, se răsfrânge proporţia năvilor străine».

In capitolul „Originele Imperialismului german'* găsim următoarele date interesante cu privire la mersul politicei vamale şi economice a Germaniei: «Rusia în 1877, dăduse’semnalul măsurilor protecţioniste. Austria o urmase in 1878. prin punerea in vi­ goare a unui regim aproape prohibitiv. Francia, în 1881 şi 1882, incliciă o scrie de tractate, care. păreau o ■ameninţare pentru viitor. Cancelarul Imperiului se h<>tărâ să urmeze curentul. Voi să proteguiască industria naţională încă Ja începutu-i. Mai voi. spunea in memo-

32

1 iul prezentat Reichstagului în 1879 «sil asigure intreii’ei producţii germane, o scurgere sigurii pe o piaţa internă»,—în sfârşit—şi poate această consideraţie cân­ tări cu o greutate hotărâtoare — întrezări în veniturile» vămilor un isvor de resurse financiare pentru a face faţă cheltuelilor guvernului imperial, resurse indepen­ dente de votul anual si de bunăvoinţă, mai mult sau. mai puţin mare a Statelor confederate. In acest scop, nu şovăi să rupă cu tradiţiile liberalismului politic. In locul idealului său, puţin cosmopolit, voi să proclame cu forţa redeşteptarea conştiinţei germane. După ce făurise unitatea naţională prin războiu, după ce luptase împotriva Romei, în numele culturei germane, voia să-şi desăvârşească opera şi să pună tânărul imperiu în măsură de a-.şi câştiga pâinea. De aci înainte e un singur cuvânt de ordine: protecţia muiicei naţionale,. Sdiutz cler nationalen Arheit. Bismarck plecase de pe scenă. In locu-i, contele deCaprivi, inaugură o nouă politică, cedând cercurilor mai liberale, ale negustorilor şi ale industriaşilor. Aceştia centră înlăturarea sistemului protocronist, care politi­ ceşte reprezenta o victorie, a elementului feudal, agra­ rienii şi iunkerii. In ciuda pipetelor Germaniei feudale,, căpătâră reduceri de taxe asupra mărfurilor alimen­ tare, aceasta spre jalea moşierilor şi spre satisfacţia lucrătorilor industriali. Intre 18)1 şi 1894, s’ait semnat' convenţii cu Austro-Ungaria, Italia, Elveţia, Belgia, Serbia, Spania şi Rusia. Dacă dela această epocă, 1892, progresele au părut surprinzătoare, aceasta sc datoreşte minunatei pregătiri care-i strânse toate puterile vii în armata-i de muncă, care-i formă statul major, îi instrui soldaţii şi-i pregăti materialul. La ziua hotărâtă, această armată se găsi la locul ei. Când sună ceasul mobilizărei, uimi lumea printr'un şir de victorii, tot aşa de neaşteptate, de fulgerătoare, ca si isbânzile sale depe câmpiile de luptă din Boemia şi Alsacia..

33

Din cc in ce clasele rurale se micşorează ca număr. Pe la 1860, statisticianii le socoteau la 62 la sută din totalul populaţiei germane — la 50 la sută la 1870. Cifrele recensământului din 1882 .şi 1892 vădesc mai biue această scădere: In agricultură, horticultura şi silvicultură:

1882

19.225.000

1895

18.501.000

înseamnă că proporţia iar a scăzut dela 43 la sută la 36 la sută. In vreme ce populaţia Imperiului creştea dela 45.222.000 de suflete la 52.770.000, numărul lucră­ torilor agricoli scădea cu 724.000. Pe de altă parte ca­ tagrafia populaţiei industriale dă un mare excedent : 1882

16.058.000

1895

20.253.000

Creşterea claselor comerciale urmează un drum pa­ ralel : 1882

4.531.000

1895

5.966.000

şi mai departe : Până către 1880, în lipsă de 'concurenţă internaţio­ nală, şi fiind dat progresul populaţiei, cursul produse­ lor agricole nu conteneşte să se ridice : preţul cereale­ lor se urcă dela 60 la 90 la sută, acela al cărnei la 148 la sută, al untului la 104 la sută. Valoarea pământului arc o creştere şi mai repede,— preţuită la 160 în Saxa, în regiunile învecinate la 200 si 300, şi chiar 380, în ingrata provincie a Posenului. Domeniile Coroanei regale, care în 1849 aduceau un venit mijlociu de 13 m. 9 la Ii a. în 1879 aduc 35 m. 6. Epocă de prosperitate, epocă nestatornică. Agricultura germană rămase în floare, câtă vreme - îşi yftnda cu preţ bun grâul, secara, vitele. Dar într o 3

34

zi grânele din Dakota, trecură Oceanul, cele dinUkraiua începură să intre prin frontiera de Est, carnea Sta­ telor Unite sosi la Hamburg. Uşurinţa relaţiilor co­ merciale stabili solidaritatea pieţei universale şi preţu­ rile dădură năvală pe pieţele Germaniei».

Incontestabil că în afară de unele exibiţii de statui, clădiri şi ale manifestări de ornamentare, datorite, în parte, şi gustului imperial şi necesităţei de a atrage străinii prin înfrumusăţări mai mult cantitative decât calitative, şi mai ales prin dimensiunile clădirilor şi ale lucrărilor de edilitate, cari constituesc aproape singurul lux al Germa­ niei, toată munca a fost pusă pe picior de renta­ bilitate practică. Cu privire la politica mondială a Imperiului: «Nu e vorba numai de un lux platonic, ca al Franciei, care îşi construeşte cuirasatc cu singura ţintă de a-şi arăta pavilionul şi de a-şi menţine prestigiul atunci când tonagiul ei de marfă e azi inferior celui- al Nor­ vegiei. E vorba de o protecţie eficace pentru interesele Germaniei, angajate în cele patru colţuri ale Iurnei. «Soarta noastră se va hotărî pe mare» a spus Wilhelm *1 II-lea, la inaugurarea1 portului Stettin. Companiile de navigaţie au prins această vorbă, au săpat-o pe fa­ ţada pavilionului, care adăpostea în câmpul lui Marte modelele lor de năvi. «Puterea imperială presupune puterea pe mare», a repetat suveranul la Ivicl, la 15 Decembrie 1898. Autorul sistemului naţional de econo­ mie politică Fr. List a spus : «Marea e artera cea mare a lumei, câmpul de manevră al naţiunilor,—c leagănul libertăţei lor,—e mama care le hrăneşte, care întreţine viaţa economică a luinei... O naţiune fără marină, e • pasăre fără aripi». ,

Finanţa germană pătrunde Ia Bursele din Lon-

35

•dra, Paris, Petrograd, adică capătă o înrîurire asupra cursurilor ţărilor cu care Germania poate avea un conflict. In Rusia, în Francia, chiar şi în Anglia, finanţa germană a subvenţionat mari cotidiane. Iar la noi, influenţa banilor germani constitue un capitol ruşinos al moravurilor noastre din aceste vremuri: «A plasat în a far fi, până acum, mai mult de 12 mi­ liarde, şi trage, fie an bun, fie an râu, foloase de 500 - 600 milioane. Speculaţiunea germană avantajează întreprinderile particulare, ca să facă afaceri, să câştige teren, să-şi constitue rezerve. Se strecoară în întruniri şi domină consiliile de administraţie. Face sacrificii ■enorme pentru a-şi avea la îndemână presa. Cum pâră acţiuni cari îi vor îngădui să conducă după placul ei redacţiile marilor jurnale cosmopolite. Ţine la. dispoziţia popoarelor tinere, inteligente şi active, capitaluri nece­ sare dcsvoltărei lor : îngăduie societâţilor financiare să ia parte la marile lucrări de utilitate publică, şosele» •canaluri şi mai ales căi ferate; căci aci fondurile au •drept de control asupra întreprindere! şi istoricul căilor ferate turceşti, concedatc în 1869 lui Langrand Dumon. ceau, apoi căzute în mâinele casei Hirsch, probează în­ semnătatea acestei puneri de mâini j>e arterele eirculaţiunei. Comerţul şi industria găsesc totdeauna în Banca, germană un sprijin asigurat. Pentru muncipalităţile strâmtorate, pentru guvernele stânjenite, uşurează emi­ siunile şi girează împrumuturile, ţine ast-fel în amor­ ţire toată activitatea unei ţări sfărâmate de mersul nepriincios al schimbului. Poate chiar în unele cazuri va merge si mai departe. Nu trăim într’o vreme în care dogma dominaţiunei teritoriale, în care dreptul, ginţilor suferă torturile cele mai grozave, în care Statele îşi închină capul sub ju­ gul financiar, în care altele amanetează o parte din provinciile lor? Egiptul, Turcia, Portugalia, China.

36 suni exemple vii de supunere umilitoare si de atâruaro aproape absolută, ce resultă pentru o ţară. din împru­ muturi contractate de la creditorii hrăpăreţi».

Vorbind de maşini, căi ferate, canale, navigaţie, Lair se exprimă ast-fel : «Navigaţia în interior a ajuns un auxiliar indispen­ sabil al căii ferate Germania e brăzdată de artere flu­ viale cc se coboară din regiunile muntoase ale Europei centrale şi străbat vasta câmpie a Nordului. Mari so­ cietăţi de transporturi maritime creiază servicii regulate.şi asigură comunicaţii directe fără transbordare. O me­ todă la fel s’a urmat cu afluenţii marilor fluvii şi pen­ tru crearea canaturilor destinate să reunească căile na­ turale» . «De la 1876 până la 1895, mişcarea mărfurilor pe apă. a trecut de la 2.90J milioane de tone kilometrice la 7 miliarde şi jumătate, adică un progres de 159 la sută. In aceiaşi vreme traficurile pe drumurile do fier se urcă de^ la 10.900 milioane de tone kilometrice la 26 miliardeşi jumătate, adică o creştere numai de 143 la sută. Ac­ tivitatea fluviilor devine din ce în ce mai înfrigurată, pe măsură ce se apropie de regiunile de vest.

Printre ţările a! căror comerţ începe să in­ fluenţeze pietile internaţionale vom cita cu vie mulţumire uriaşa sforţare a muncei italiene. Dar munca naţională în bună parte a fost finanţată de Berlin şi aceasta explică în trecut, multe atitudini în politica externă a Italiei. Războiul actual e pen­ tru Roma un războiu, nu numai de revendicare teritorială şi etnică, dar şi o emancipare de subtutela financiară şi economică a Berlinului. cCele mai .vaciii si cele mai trainice case italieneşti,, încep astăzi să privească ca o ameninţare pentru pro­ pria lor existenţă, desvoltarea extraordinară, cc a luat

! .

!

37

activitatea germană în «aceşti din urmă «ani. Această activitate întreprinzătoare, se manifestă tot aşa de bine iu Italia de sus ca si in ce.a de jos, pretutindeni, unde capitalurile indigene lipsesc. Această concurenţă de ne­ învins, făcută cu meşteşug* şi cu gând de continuare nu va întârzia, datorită capitalurilor puternice de care •dispune, să cuprindă, cu timpul, toate ramurile de bo­ găţie economică ale ţărci. Chiar depe acum Germania a pus mâna pe marele trafic al principalelor pieţe maritime ale Regatului. La Genua, de pildă, comerţul vinurilor, al cerealelor, al petroleului, al îngrăşămin­ telor chimice, totul este în mâna lor. Mai mult încă, ei sunt în capul celor mai multe cast* mari italieneşti, cari se sprijină băneşte pe băncile nem­ ţeşti. Din punctul de vedere industrial, Germanii au ştiut •să se folosească de sistemul protecţionist in.augurat în Italia în 1878 .şi 1887. In imposibilitate de a întrece li­ mita taxelor prohibitive, impuse ţesăturilor .şi bumbaeurilor, au creat în Lombardia şi în Piemont, fabrici puternice, ale căror produse îngrijite şi foarte preţuite, fac produselor indigene de «acelaş fel, o concurenţă de­ zastruoasă. Germanii si-au mai consacrat activitatea lor covâr­ şitoare lucrărilor publice. Au instalat tramvae electrice la Genua, Florenţa, Bolonia, Alexandria, Pcrugia, Cli­ me, Neapole, Palermo, etc. In sfârşit, numeroase oraşe •din Italia lor le datoresc luminatul electric. Liniiior electrice le-au «adaos marile linii de navigaţiune. Astfel vapoarele societăţei Norddcutscher Lloijd, ating portu­ rile Genua si Neapole, fie cu destinaţie.pentru America <le Nord, fie pentru China, «Japonia şi Australia. Mai sunt şi vapoare de ale societăţei llarnburij Amerika si «acelea ale .Companiei Kosmos cari fac, cele dintâi, ser.- . Yiciul dintre Neapole şi Nou -York, cele de al doilea pe acela dintre Genua şi Pacific. Alte întreprinderi, şi mai mari încă, se datoresc ini-

I

33

I ţiativei nemţeşti. Astfel lucrările din Sinplon s’au executat de casa Brandt, Baum&nn &■ co. şi maiorul german Donath şi-a propus să se sece mln’ştinclc Pontine.. Toate aceste întreprinderi îşi găsesc de altfel spri­ jinul financiar pe lângă casele Băncei Schmidt, Kolb. Wast şi Scliumacker, Manzi, Wedekind... Aceste bănci constituesc întru câtva elementele esenţiale ale expansiunei economice nemţeşti în această ţară. Până acum Germanii n’au început încă speculaţiunile funciare nici întreprinderile agricole, dar nu vor întârzia să le facă. O fac. De câţiva ani, fabrici de zahăr s'au ridicat în Lornbardia şi în Veneţia. Pe ţărmurile Fadului pro­ prietarii germani au pus mâna pe pământuri şi pe vii. Şi pe când Italianul îşi părăseşte ogorul pentru StateleUnite sau pentru republica Argentina, Badezii, Wurteuburghezii, Bavarezii, se coboară din Alpi, ocupă lo­ curile goale si mulţumiţi scurmă pământul».

Dacă lucrurile sunt astfel, câtă dreptate avea d-1 Preziosi, când a intitulat cartea sa Germania alia conquista delVItalia ? In ce priveşte Francia, e destul să spun că ma­ rile servicii internaţionale se făceau acum câţiva ani la Cherbourg cu vase germane, cari mergeau* în America. Din „ Statistique annuelle“ al lui Jean Ribot reese, că în 1911 importul şi exportul Ger­ maniei întrecea pe al Franciei şi era nu cu mult mai mic decât al Angliei. «Cu cele două forme de expansiune pe marc—expan­ siune comercială şi expansiune navală şi militară Germania ajunge concurenta Angliei. Din punct de ve­ dere comercial, această concurenţă se exprimă prin ur­ mătoarele cifre (în miliarde de mărci germane) :

i

39

Expert

Germania Anglia Francia Statele-Unite

în 9107

în 1913

6.9

10*1

8.7

10.7 5*5 10.5

4.5 8.1

■

E drept, că dacii, în cifre absolute, Anglia îşi mai arc supremaţia comercială, exportul german creşte compa­ rativ cu mult mai multă iuţeală şi mărime decât ex­ portul englez».

Să avem în vedere că progresele celorlalte State incomodau Germania, nu numai prin concurentă, dar şi prin faptul că ele se eliberau de importaţiunea produselor germane, mulţumită însăşi fa­ bricatelor lor. Această emancipare se traducea prin falimente, prin greve, prin turburări politice şi financiare cu caracter destul de grav. Ame­ ţeala întreprinderilor, creditul deschis, împrumu­ turile municipale, sarcinile militare, furia construc­ ţiilor, toată grandioasa activitate a fost înfăptuită cu mijloace mai prejos de puterile financiare re­ ale ale Statului şi ale particularilor. Socotim că din acest punct de vedere Germania era, cu toată prosperitatea ei vădită, în ajunul unui krach fi­ nanciar sau cel puţin expusă unei sguduiri, din care n’ar fi putut ieşi decât cu concursul finanţei americane şi anglo-franceze, obţinut în schimbul unor garanţii de pace. Iată un rezumat al motivelor economice şi fi­ nanciare cari au împins Germania la provocarea războiului. Se pune întrebarea dece Anglia n’ar fi autoarea ocultă a conflictului, ea a cărei pros-

40

peritate comercială era ameninţată de politica mondială (Weltpolitik) a imperiului german ? Superioritatea navală a Angliei îi asigura pentru mult timp încă întâietatea comercială. In al doilea rând, Tripla înţelegere n’avea interes să provoace un războiu Ia care după cum au arătat-o fap­ tele încă nu era în deajuns de pregătită. In fine, e azi dovedit, că, până în ultimul moment (violalarea neutralităţei belgiene), Anglia sa ferit de războiu dând numai sfaturi de moderaţiune Ger­ maniei, Austriei, Rusiei şi Fraudei. Situaţia internă a'Triplei înţelegeri era detestabilă, cel puţin în aparenţă. Situaţia externă părea defavorabilă Frau­ dei şi Rusiei întrucât la Wilhelrnstrasse se credea în neutralitatea silită a Angliei şi în concursul Italiei. Forţele militare de cari mai ales ţineau seamă statul major şi diplomaţia dela Berlin, erau în defavoarea Fraudei şi a Rusiei, în cliip atât de evident, încât în MilUaerische Rundschau găsim următorul rezumat al situaţiei europene: «Momentul ne e încă prielnic. De nu ne liotărA.m hi războiu acum, cel pe care vom 11 nevoiţi să-l l'neom peste unul sau trei ani cel mai lArziu, va li angajat Iu condiţiuni mai puţin favorabile. Azi iniţiativa ne apar» ţine nouă. Rusia nu e gata, factorii morali şi bunul drept sunt cu noi şi însăşi tăria. De oarece îulr'o zi trebiie să primim lupta, sii o provocăm îndată. Pronii" g-iul nostru, situaţia noastră de mare i’utoro, onoarea noastră sunt în joc; mai mult cliiar, căci pe semne va li vorba de existenţa noastră, (Ic a II sau a nu II : eelaoc, Uirealitate azi e marea chestiune*.

Cu aceasta însă intrăm în a doua parte a con­ ferinţei, conflictul privit din punctul de vedere politic.

i

41

H. In cercetarea fenomenelor economice cari în ochii Germanilor justifică războiul, numele pro­ prii, indivizii, joacă rolul secundar. De netăgăduit ■că aci, ca şi în toate manifestările vieţei sociale, Omul poate contribui la o îndrumare mai ener­ gică sau nu a vieţei economice. Dar esenţa evo­ luţiei muncei şi a transacţiilor comerciale are un ca­ racter mai anonim, mai colectiv, şi de voiţi mai deter­ minist. De îndată însă ce considerăm partea po­ litică a conflictului european, individul capătă rol hotărâtor. Temperamentul, cultura, sensibilitatea, energia, inteligenţa, dibăcia, concepţia morală a unuia, sigilează actele politice. In o anumită si­ tuaţie economică de pilda D-l I. I. Brătianu va lucra Ia fel sau aproape "cu D-l T. Ionescu. In materie politică una va fi acţiunea şi metoda celui dintâi, cu totul deosebită de întorsătura ce-i va da cerbicia D-lui N. Filipescu, şeful partidului conservator. Simpatiile personale au şi ele o în­ semnătate pe care le-am căuta degeaba în cifrele exportului şi ale importului. Şi acum să trecem Ia fapte. Lăsând la o parte diferitele incidente cari au turburat dela 1870 şi 1878 relaţiile dintre BerlinParis şi Berlin-Petrograd, ne vom ocupa de ma­ rile momente cari în chip natural ne-au adus Ia evenimentele din 1914. Dela 1870 Germania a căutat să formeze un bloc de alianţe care să-i asigure pacea şi totodată supremaţia. Astfel s’a născut întâiu Dubla Alianţa germano-austriacă care în urmă deveni, cu adeziu-

42

nea Italiei, cunoscuta Triplă Alianţă. Ce căuta Italia în o asemenea combinaţie? Aceasta şi alte chestiuni ar alcătui subiectul unei conferinţe des­ pre echilibrul european. Pentru moment ajungă cuvântul unui om de Stat italian: „cu Austria nu putem fi decât sau în alianţă sau în războiu*. Şi,, cum Roma pe atunci nu se putea măsura cu Viena, a făcut ce ştim. De altfel, tot aci, într’o conferinţă despre Italia şi Statele balcanice, am tratat acest subiect mai pe larg şi nu ne-am în­ şelat în prezicerile noastre. Cu timpul, Germania dând un caracter tot mai agresiv politicei sale continentale apoi maritime,, a determinat o apropiere între Republica franceză şi Rusia ţaristă cum şi relaţii cordiale între Frau­ da şi Angtia (1904) apoi între Anglia şi Rusia (1907). Aceste puteri formară întreita înţelegere. Presiunea germană s’a precizat mai simţitor în Apus în chestiunea Marocului, în Răsărit cu pri­ lejul anexiunei Bosniei-Herţegovinei şi apoi în timpul războiului balcanic. Aceste trei momente nu sunt fără legătură între ele, ci constituesc cele trei acte ale aceleiaşi piese, cele trei aspecte ale unui scop unic: preponderenţa germană. Am putea spune că pentru a ajunge acolo, di­ plomaţii de Ia Berlin au percutat diferitele puncte ale organismului european, spre a găsi locul de minimă resistenţă. Afacerea Marocului e cunoscută tuturor. în­ semnătatea ei stă în aceia că a fost tratată la în­ ceput în afară de Germania, între Francia, Anglia

i

43

şi Spania (Italia primind Tripolitana). Ameninţarea de războiu a Germaniei a primit un răspuns e- • nergic din partea Angliei, iar din conferinţa dela Algesiras a eşit acordul ruso-englez, în bună parte opera D-lui Is.volsky. încercarea D-Ior de Biilovv şi Kiederlen-Waechter de a sta singuri de vorbă cu Francia nereuşind, pentru motivul că graţie ar­ matei de care dispuneau, domniile-lor ar fi fost cei cu glasul mai tare, a trezit teama Angliei, care a înţeles jocul urmărit şi s’a declarat solidară cu Francia. Acest eşec a fost pentru Germania pre­ textul învinuirei de încercuire şi de izolare. Ne­ mulţumirea era cu atât mai mare Ia Berlin, cu cât demersul Germaniei a avut un efect neaştep­ tat asupra tuturor chibzuelilor diplomatice şi a întregei sale politice: Italia a ocupat Tripolitana fără un avis prealabil. Votul delegatului italian la conferinţa dela Algesiras fusese favorabil Frau­ dei. Aceasta era deja în sine o zguduire a blo­ cului Triplei Alianţe. Putem afrma că origina po­ litică a războiului actual o găsim în amestecul Germaniei în Maroc. In adevăr, Tripolitana era ţară, nu numai mu­ sulmană, dar şi teritoriu integrant aparţinând Sul­ tanului, Califul tutulor musulmanilor şi ipso-facto prietenul împăratului Wilhelm al II protectorul lumei musulmane. In fond, dacă am judeca după normele logicei omeneşti şi azi ne-am întreba pen­ tru cari motive Germania a făcut din chestia Ma­ rocului un casus belii? In lămurirea acestui fapt intervine un factor, despre care nici n’am pome-

; -U

nii până acuma : Austro-Ungaria. Lumea sa în• îrebat dece în 189S la Damasc, Willielm alll-lea s'a arătat deodată ca cel mai aprig apărător al musulmanilor ? Unii au atribuit această nouă ati­ tudine unui capriciu împărătesc şi unei firi impul­ sive, exuberante şi cam teatraleSuntem de altă părere. Dacă luăm seama că dintre toţi monar­ hii Europei singurul care nu ţinea sub sceptrul său supuşi musulmani era Suveranul german, ne vom explica de ce el se arăta ca apărătorul su­ puşilor stăpâniţi de Francia, de Anglia şi de Ru­ sia. Aceste trei Puteri numără la un Ioc câteva zeci de milioane de supuşi musulmani. Dar în afară de dorinţa de a crea duşmanilor viitori surprize coloniale displăcute, Wilhelm al II mai căuta ceva: un ajutor în cazul când AustroUngaria ar fi fost prea slabă. înainte de declara­ ţia actualului război, Ia Berlin toată lumea era convinsă de neputinţa Monarhiei dualiste. Această convingere explică pentru ce Germania s’a mili­ tarizat în chip atât de formidabil, nemai putându-se bizui pe forţele problematice ale aliatei sale. Berlinul căuta noui aliaţi mai numeroşi şi mai l)'Tot astfel a fost calificată şi antipatia manifestată de Wilhelm al II împotriva celor din Extremul Orient. Pericolul rasei galbene, după noi, n’a fost decât un paravan pentru mascarea intenţiilor Germaniei în acea parte a Uimei, un pretext european de intervenţie şi de pregătire a opiniei publice—ruseşti mai ales—pentru a legitima războiul ruso-japonez. Se ştie că Ia acest conflict, împăratul Germaniei a îm­ pins pe Ruşi din toate puterile, după cum nu mai e un seeret că Re­ publica franceză s’a opus, cât a putut, acestui războiu, care în toate cazurile ii slăbea aliata si care i se prezenta ca o cursă întinsă Rusiei -de Berlin.

i

I

45

ascultători. Astfel ziarul oficios Berliner Tageblatt nu se sfii să scrie, că monarhia Habsburgilor fiind „în complectă descompunere“, Germania trebuia să provoace conflictul, înainte ca această descompunere să fie săvârşită (Teoria războiului preventiv). Oricum ar fi, intervenţia Germaniei în Maroc, cu tot câştigul Congo-ului, a fost un eşec diplomatic. Dar ce puteau crede Turcii despre protectorul lor, când una din Puterile Triplei Alianţe punea stăpânire pe un vast teritoriu mu­ sulman ? Toate calităţile ambasadorului Marshall, deabia au reuşit să liniştească Turcia. Bosnia-Herţegovina, Marocul, Tripolitana şi războaiele bal­ canice, sunt etapele străbătute spre a ajunge Ia conflictul actual. Anexiunea Bosniei şi a Herţegovinei din punc­ tul de vedere turcesc a făcut mai puţin efect prin plata atâtor milioane tezaurului turc istovit şi fiindcă Constantinopole se aştepta Ia aceasta. Austria părăsi Sandjacul Novibazar şi renunţă la semiprotectoratul Muntenegrului. In Serbia, în Rusia, pasul ministrului Aerenthal a fost o surprindere, cu atât mai displăcută cu cât în AAoravia, la Buchlau, la contele Berclitold unde D-l Isvolsky se întâlnise cu von Aerenthal, acesta se angajase faţă de1 ministrul rus să nu facă nici o schimbare în Orient, fără ca Rusia să nu fie prevenită din timp. Aceasta se petrecea Ia 15 Septembrie. In ziua de 2 Octombrie, împă­ ratul Frantz-Iosef comunică tuturor cancelariilor

■46

europene, că anexiunea va fi promulgată pe ziua de 6 a aceleiaşi luni. Emoţiunea produsă la noi a fost destul de mare. IntAm discurs ţinut la Ca­ meră, spuneam textual că „anexiunea Bozniei şi a Herţegovinei deschidea era conflictelor posi­ bile", în vederea cărora ceream pentru România o politică de mână liberă. Ce ne atingea imediat, era ştirea din ziua de 5 Octombrie, prin care Principele Ferdinand al Bulgariei se declara Suveran şi lua titlul de Ţar, fără vreo înştiinţare prealabilă la Petrograd sau la Bucureşti. Rusia ameninţă Austria. Atunci Germania, des­ tul de nemulţumită de purtarea Austriei, nu-şi părăsi aliata. D. de Pourtales comunică ministru­ lui rus că Germania se solidariza în totul cu Austro-Ungaria. Cu mare greutate războiul fu înlăturat. Sigură de victorie faţă de monarhia dualistă, Rusia, slăbită prin războiul japonez, nu era în stare să lupte şi împotriva armatelor ger­ mane, Francia fiind încă slabă, iar Anglia neputându-se pasiona pentru Serbia, mai ales după asasinarea Regelui Alexandru şi a Reginei Draga. Rusia fu nevoită să stea locului, adică, în gra­ iul diplomatic, să dea îndărăt. Serbia renunţă la pretenţiile sale şi, prin convenţia dela 1909, re­ cunoaşte faptul îndeplinit. Situaţia puţin prielnică a Triplei înţelegeri ridică tonul Vienei. Ziarul „Dmizer's Annee Zeitung“ scrie: „Conflictul cu Serbia şi Muntenegru e de neînlăturat. Ne va costa ■ cu atât mai scump, cu cât va izbucni mai târ-

47

ziu. E necesar ca Serbia şi Muntenegrul să dis­ pară. Nu numai că nit putem înlătura un con­ flict cu aceste două ţări, dar trebue să-l dorim şi să-l stârnim. Singur egoismul absolut obţine în politică rezultate mari. Cine îndrăzneşte, câş­ tigă. E timp ca diplomaţia noastră să nu mai trăiască de azi pe mâine şi să urmărească egemonia în Balcani". In acelaş timp presa austriacă încercă un mic balon : reprezentarea tuturor Sta­ telor ţărmurene dunărene în comisiunea europea­ nă. Această manoperă însemna că Serbia, la dis­ creţia Vienei, şi Bulgaria, în strânsă legătură cu Ballplatz, să ne poată majora. In discursul citat, ■despre aceasta am întrebat pe D-I I. I. Brătianu, care a răspuns în chip cât se poate de energic acestor tendinţe de majorare a intereselor româ­ neşti. De abia se liniştise furtuna în Balcani şi interveni ce e cunoscut snb numele de lovitura dela Agadir. De astădată ameninţările Germaniei fură destul de brutale. Presa (Kreuzeitung-clericală, Preussische Iahrbucher-liberală şi Die Zukunft-naţionalistă) împingeau Ia războiu contra Angliei. In mijlocul acestor grave preocupări, iz­ bucni primul războiu balcanic. Liga bulgarogreco-sârbo-muntenegreană pare a fi fost înche­ gată sau cel puţin inspirată de Rusia. Cum se face că Germania nu-şi spuse cuvântul într’un conflict în care erau în joc interesele vitale ale aliatei sale musulmane şi însăşi speranţele Austro-Ungariei ? Explicarea neintervenţiunei sale o avem în convingerea fermă ce domnea Ia Berlin,

48

Viena şi aiurea, că blocul balcanic va fi zdrobit de armatele turceşti şi Salonicul deschis Austriei. ! Intru cât Turcia putea face această operaţie, era mult mai abil şi mai practic ca Germania să. privească de cât să-şi dea jocul pe fată. Dar Turcii fură bătuţi. Toate planurile contelui Bertchold fură răsturnate. Din ziua victoriei creşti­ nilor, Austria începu o serie de demersuri diplo­ matice, cari dovedeau o complectă dezorientare. Intre altele: creaţiunea artificială a Albaniei, de­ ! claraţia de casus belii în cazul ocupărei oraşului Scutari de către Muntenegreni. Toate acestea do­ vedeau o ciudată enervare. Atmosfera era atât de încărcată, în cât Sir.Grey se exprima ast-fel despre înţelegerea privitoare la Scutari „a intervenit la timp pentru menţinerea acordului între Puteri**. Dar aliaţii de eri se duşmăniră.nViena ne preveni că va sprijini acţiunea. Bulgarilor. înainte însă încercase în diferite rân­ duri să atragă România, oferindu-i chiar o îm- j părţire a Serbiei între noi, Bulgari şi Austro-Ungari. Dar despre aceasta altă dată *). Graţie inter­ venţiei noastre, pacea e încheiată şi consfinţită prin tratatul de la Bucureşti. Austria cere revi- ; zuirea acestui tratat. In speranţa unei alianţe vii­ toare cu România, Germania refuză să se asociezepretenţiilor diplomaţiei vecinilor noştri. De abia desmeticită de alarma în. care Europa trăise atâţia ani şi sbucneşte tragedia de la Şe~ rajevo. 1) Vezi declaraţiile D-lui T. Ionescu şi ale noastre în «Le Temps» Ianuarie 1914.

49

Să ne oprim şi să examinăm cari erau Ia acea dată relaţiile de forţe între Tripla Alianţă şi Tri­ pla înţelegere. In Austro-Ungaria era o destrămare politică, o prostraţie morală şi intelectuală, agravată prin pro­ blema naţionalităţilor. Lupta pentru supremaţia maghiară învrăjbise raporturile dintre Viena şi Budapesta. Dieta Boemiei inspira tot atâta nelinişte, ca şi propaganda pangermană. La Budapesta, contele Tisza se menţinea la putere cu violenţă, contra unei opoziţii care mergea până Ia vărsarea de sânge. Starea de de­ crepitudine sau de anarhie brutală era aşa de vă­ dită, în cât se prevedea sfârşitul apropiat al Mo­ narhiei. „Quo Vadis, Austria ?“ iată ce se întrebau cercurile militare austriace. In Germania criza fi­ nanciară, greutăţile militare, nesuferite dacă ar­ mata nu era pusă pe picior de rentabilitate, dacă prin războiu nu aducea foloase, frecări între Sta­ tele confederate, lupta în timp de pace între par­ tidele politice, erau atâtea greutăţi. Ziarul „ Varwăerts“ crede că o asemenea stare economică nu poate fi prelungită peste seamă. «Vor fi lupte aprinse pentru a deschide Germaniei pieţe noui şi deci noui pieţe internaţionale. In adevăr, Germania exportă jumătate din produsele sale, fier şi oţel, în străinătate; pe căiul cele-lalte ţări au colonii, pentru ca să-si asigure pieţe de desfacere, Germania va fi silită să si le caute».

încă odată, la toate aceste cauze de îngrijorare trebue să reamintim şi teama „descompunerei austriace". 4

50

Părţile slabe ale Triplei înţelegeri stau în infe­ rioritatea armatei de uscat şi în acele defecte aparente cari făcură pe împăratul Germaniei şi pe colaboratorii săi să creadă că războiul va fi un marş triumfal, o victorie obţinută prin operaţiuni bruscate, fulgerătoare şi terorizante. Rusia, ne­ întremată încă după şocul din extremul Orient, era în plină revoluţie socială. Francia îşi avea moralul pierdut prin propaganda antimilitaristă, prin acuitatea chestiunilor sociale, prin turburarea şi dezagregarea spiritului public în urma afacerei Dreyfus, a afacerei Caillaux, a legilor de separaţie dintre biserică şi Stat, etc. etc. In An­ glia grevele uriaşe, reformele sociale, separarea bisericei galicane de Stat, chestiunea irlandeză şi ameninţarea războiului civil, erau aliaţii pe cari se bizuiau Germanii. E ciudat cum agenţii de tot felul între cari diplomaţii şi ataşaţii mili­ tari ai imperiului n’au văzut şi armatura unor ţări ca Anglia, Francia şi Rusia şi au fost ipnotizaţi numai de neajunsurile trecătoare ale acestor mari rezervorii de oameni, de energii, de bogăţii şi de solidaritate naţională în faţa primejdiei. Sunt astfel în istorie greşeli individuale sau colective, cari ne uimesc, dar cari se comit. Consideraţiunilor de mai sus adăogăm şi cauzele de ordin militar: su­ perioritatea armatelor Triplei înţelegeri în 1917. Astfel dar, împrejurările păreau favorabile Triplei Alianţe. Asasinarea Archiducelui austriac fu un pretext binevenit. Sforţările D-lor Sazanof, Viviani şi Sir Grey au fost inutile, războiul fiind

51

hotărât dinainte şi în această privinţă reamintim şi senzaţionalele declaraţii ale Domnului Giolitti. Şi astfel Germania comise marea şi îndoita eroare să creadă că Anglia va rămâne simplă specta­ toare în schimbul unor avantagii şi că Italia va asculta de Berlin şi Viena, deşi Italia se pronun­ ţase contra agresiunei Austriei în Serbia. Rămâne de văzut dacă o declaraţie categorică de inter­ venţie a Angliei nu ar fi amânat sau potolit in­ tenţiile războinice ale Germanilor? Se pare că opinia publică engleză, destul de indiferentă faţă de Sârbi, avea nevoie de o preparaţie pe care a grăbit-o violarea neutralităţei Belgiei. Şi astfel războiul aprinse cele patru colţuri ale lumei, căci deşi focarul principal e în Europa, Anglia, Francia, Rusia, Germania, Italia şi Turcia, prin colo­ niile şi alianţele lor îi dau un caracter mondial. Lumea întreagă e pusă Ia contribuţie pentru ali­ mentarea conflictului cu oameni, muniţii, arme, alimente şi aur. Dar pe lângă caracterul economic şi politic, actualul război mai are şi îngrijitorul aspect al unui război de rasă, „o luptă Ia cuţite" cum se exprimă generalul Bernhardi. Germanii se pre­ zintă ca o rasă omogenă, voind să domine pe latini şi pe slavi. Anglia e contra aspiraţiilor germane, poziţia ei insulară, puterea ei maritimă, simţul său politic, silind-o de veacuri să lupte pentru păstrarea echilibrului european indispensabil propriei sale existenţe. Rând pe rând a fost contra Franciei, a

52

Spaniei şi a Rusiei. Vom vedea în partea a treia, a acestei conferinţe că România e cu atât mai in­ teresată Ia păstrarea unui echilibru de forţe in­ ternaţionale, cu cât ultimele declaraţii ale D-lui deIagow nu sunt de natură să asigure popoarelor mici nici măcar independenţa lor. Vorbind într’o zi cu un ambasador, cerca să împărtăşească convorbitorului său dispreţul pentru titlurile de proprietate ale Statelor mici. „Micile State, în transformarea care se înfăptueşte în Europa nu se mai pot bucura, în folosul naţiunilor mai ! puternice, de existenţa independentă pe care o păstrează, ele fiind sortite să piară sau să se în- | vârtească în orbita Puterilor mari*. Această con­ ' vorbire avuse loc cu câteva luni înaintea războ­ iului. Intr’un raport oficial şi secret pornit dela o mare personalitate germană, arătând după toate probabilităţile gândul guvernului, citim : «Iu viitorul războiu european va trebui ca micileState să fie silite să ne urmeze sau să fie supuse. In anume împrejurări, armatele si cetc1[ile lor pot li uşor învinse sau neutralizate».

Şi acum să* tragem concluziile cari interesează Neamul nostru şi Regatul român. III. Dacă în primele părţi ale acestor comunicări ne-am servit de date oficiale, asupra sfârşi­ tului nu putem de cât să emitem păreri perso­ nale, cari nu angajează, nici Cercul, nici comi­ tetul cercului nostru de studii. Această a treia parte a conferinţei va fi deci cât se poate de scurtă şi natural in complectă..

53

Ne rezervăm să clarificăm chestiunea în vremuri ■mai prielnice. Situaţia Regatului român e foarte grea, fiindcă el nu e formaţia guvernamentală a întregului Neam. Orientarea României nu atârnă exclusiv de alianţe politice, sau de interese economice, slobode de preocuparea revendicărilor noastre etnice şi teri­ toriale. Acesta e punctul delicat şi slab al atitudinei noastre trecute şi prezente. In adevăr, noi •suntem în proces etnic cu Austro-Ungaria şi cu Rusia, aşa dar cu acei vecini, cari—în ce ne pri­ veşte imediat—cântăresc mai mult în combinaţiile internaţionale, pacinice sau armate. Vom căuta în chip cu totul obiectiv, să expunem modul nostru personal de a judeca problema, conform cu in­ teresele stricte, nu numai ale Regatului actual, dar şi ale Românismului. Incontestabil, că naţio­ nalitatea română, nu poate fi dacă viaţa rega­ tului—Stat liber şi suveran—ar fi distrusă. Aci, în ■limitele strimte şi vitregi, între Carpaţi şi Prut, vom hotărâ politiceşte soarta, nu numai a celor mi­ lioane de Români de sub jugul străin, dar şi soarta tuturor elementelor răsleţe ale Neamului nostru, cari vor fi sprijinite de noi, în măsura întărirei şi mărirei politice, geografice, economice, demografice şi sociale a ce constitue azi Regatul României. Aceasta trebue să fie un axiom pentru orice om politic, răspunzător faţă de a lui conştiinţă. Dar tot astfel e prea adevărat, că Regatul—rămas in statu-quo-când unii vecini se vor premări, va

54

scădea prin însuşi mărirea lor. Un al treilea ade­ văr stă în convingerea ce avem că, Neamul român de sub jug străin fiind distrus, zilele Regatului vor fi numărate. Cele 6.000.000 de Români, vie­ ţuind peste graniţele noastre sunt pavăza celor 8.000.000 de Români din Regat. Azi nu se mai poate despărţi soarla Statului de soarta Neamului.. Iată greutatea, în care ne sbatem, cu toată îngri­ jorarea şi cu toată speranţa. In sfârşit, pentru în­ tregirea noastră şi pentru complecta noastră desvoltare naţională, politică şi economică — socială cu un cuvânt — astfel ca mulţumită însuşirilor noastre înăscute să putem fi un factor de mare civilizaţie, trebue ca rassa noastră să fie liberă în desvoltarea ei. Această înflorire nu ne poate fi garantată decât dacă şi noi contribuim la sta­ bilirea unui echilibru european. Acestea sunt cele patru adevăruri de cari vom ţine seamă în argumentarea ce va urma. Din punctul de vedere economic, suferim de o îndoită ameninţare: tarifele vamale, ce ni se pot impune de beligerantul victorios şi tăie­ rea comunicaţiilor noastre, sau chiar dosarea scurgerei pieţei noastre de producţie pe pieţele de consumaţie, prin accesul stânjenit spre mările libere. Istoria politicei noastre comerciale se poate rezuma în aceste trei postulate: crearea unei in­ dustrii naţionale, garantarea exportului şi în fine organizarea şi proteguirea muncei naţionale. Ori câte bogăţii naturale ar avea o ţară, exportul lor, în schimbul importului de fabricate, o va menţine

!

i

!

55

în o atârnare economică şi socială, care-i poate căşuna grave surprinderi politice. Nu e admisibil să fim în totul tributari celor, cari transformă materiile noastre prime în produse confecţio­ nate sau fabricate. A exporta depildă grâul, spre a-1 reprimi sub forma de macaroane, lână spre a primi haine, coarne de bou pentru a im­ porta nasturi, etc. dovedeşte o stare' sălbatică aproape de troc '). Lipsim astfel braţele româneşti de întrebuinţarea ce ar găsi în transformarea ma­ teriilor prime. Fabricarea tuturor produselor agri­ cole şi a anexelor lor creiază noui avuţii naţio­ nale şi emancipează piaţa română de cea străină. O fabrică nu întrebuinţează numai ce se vede, capital de instalaţie, de exploatare, materie primă şi muncă colectivă industrială, ci şi solul, braţul ţărănesc, munca agricolă, industrială, sau minieră, tracţiunea animală, mecanică, căi ferate şi de na­ vigaţie, personal şi în sfârşit trece prin nesfârşite modificări până ce ajunge Ia comercializarea şi finanţarea produselor. Materia primă a suferit toate prefacerile ce i s’au dat de munca naţională, retribuită în măsura necesară pentru ca păcura brută depildă, dela extragere să ajungă aur sau creanţă internaţională, cotată Ia bursele marilor pieţe financiare. Astfel Statele de mare capitalism pentru proteguirea muncei naţionale au căutat să scurgă în România fabricatele lor, în lipsa sau dauna unei industrii naţionale. Rusia fiind încă o 1) Schimbul în natură.

56

tară agricolă, sau producând ce nu ne oferă până azi subsolul nostru minier, na avut conflicte va­ male cu noi. Cu totul altfel stau raporturile noas­ tre cu Austro-Ungaria, cu care am avut un războiu vamal, depe urma căruia s’a şi creat industria română, susţinută chiar pe cale artificială, adică bugetară. Şi lucru grav, origina acelui conflict e de aceiaşi natură ca cea care în ultimă analiză a provocat şi războiul cu Serbia, politica ultraprotecţionistâ a agrarianilor maghiari. Nu mă voiu întinde mai mult asupra acestei chestiuni. Dar în cazul unei victorii zdrobitoare a Puterilor Centrale, vom avea de suferit invazia produselor capitalismului germano-maghiar. Re­ gimul protectionist naţional va rămâne literă moar­ tă. întreaga noastra viaţă economică va fi ame­ ninţată, sau să dispară, sau să intre în sfera de activitate şi de influenţă a viitorului ZoIIverrein, care se va întinde dela Baltica şi Marea Nordu­ lui până la Extremul Orient, înglobând România. Piaţa noastră internă va fi înăbuşită, sau cel pu­ ţin condiţionată de această năvală. Noi, cari nu avem colonii, reuşisem totuşi să ocupăm loc foarte de cinste în Răsărit,—în Turcia, în Asia şi în Egipt. „Cercetând cifra globală a comerţului nos­ tru exterior—adică import plus export — consta­ tăm că valoarea comerţului nostru exterior a tre­ cut, dela 646.366.637 lei, cât era în 1901, Ia 1.280.009,343 lei, în 1912. Amintim că în această perioadă, comerţul nostru exterior a fost împie-

57

dicat de închiderea temporară a Dardanelelor, în timpul războiului italo-turc, balcanic1)" şi cel actual. O parte tot mai mare din această cifră globală e reprezentată prin transacţiile cu Turcia, Asia Mică şi Egiptul. In 1910, în urma unei călătorii făcute prin aceste regiuni şi graţie în special distin­ sului nostru agent comercial d-1 Răducanu Popescu, căpătasem câteva date. M’am folosit de ele pen­ tru a cere crearea unei mari duble linii maritime •Constanţa—Cospoli—Smyrna, Coastele Siriei, ale Palestinei, Insulele Arhipelagului, Burgas-VarnaConstanţa, cum şi crearea unei flote de mare largă. Mărturisesc că atunci, ca şi azi, nu văd de ce golful Persic şi debuşeurile mai depărtate nu ar primi direct, sub pavilionul român, făina, lemnele, sarea, lâna, zahărul şi petrolul românesc. Ce vor deveni aceste pieţe, când vom fi la dis­ creţia tarifurilor vamale, a finanţei şi a exi­ genţelor politice ale unei singure Puteri ? De notat e că astăzi Bulgaria are asupra noastră o superioritate incontestabilă : libertatea fizică a exportului său maritim, adică porturi la mări, cari scapă de regimul Bosforului şi Dardanelelor. România, în toate manifestările sale, de orice na­ tură ar fi ele, nu va fi Stat suveran de cât dacă în Europa va exista un echilibru de forţe. Chiar dacă nu am avea nici un ideal naţional de reali­ zat şi încă chestiunea acestui echilibru atinge ţara noastră în toate forţele ei vii. Ne întrebăm care «Interesele noastre economice în Orient» — Corneliu G. Antonescu 1915.

r

53

va fi soarta naţiunei române pusă la dispoziţia capitaliştilor maghiari şi germani? Ştiu că nu e vorba de o cucerire militară, dar ce valoare va avea libertatea politică când capitalul şi munca românească vor fi vasale finanţei de la Berlin şi Budapesta ? Şi din acest punct de vedere care îşi are însemnătatea lui în viaţa economică a Ro­ mâniei, Rusia nu ne poate ameninţa cu capitalis­ mul ei. E foarte firesc ca azi Germania să-şi pla­ seze bani în întreprinderile române şi să câştige de pe urma acestor puneri de fonduri. Dar ope­ raţiunile financiare ale Berlinului de ar fi fost ur­ mate de presiuni politice ar fi fost contra balan­ sate prin împrumuturi realizate Ia Paris, Londra sau chiar America. Tot ast-fel e natural să învă­ ţăm de la ţări mai înaintate ca a noastră. Nu su­ perioritatea ne sperie, ci egemonia şi orice egemonie. Ca atare, — Rusia, stăpână absolută a Bosforului şi a Dardanelelor, ar primejdui întreaga noastră viaţă economică, după cum ar fi cazul când Bulgarii sau Germano-Maghiarii, s’ar aşeza Ia Constatinopol. Dar lagărul împătritei înţelegeri, e alcătuit nu dintr’un singur Stat, sau o singură rasă atotputernică, ci din mari Puteri, ca Anglia, Francia, Italia şi Rusia, care au interese variate şi poate mâine, chiar contrarii. Intre ele se vor ri­ dica rivalităţi, concurenţe, un joc de tarife şi de diplomaţie, în care România îşi va găsi apărarea •'ntereselor sale. Cu toate zvonurile, e sigur că Bosforul, Darda-

|

59

nelele şi Constantinopole vor fi internaţionalizate în cazul victoriei înţelegerii. In trecut ne-am legat libertatea noastră, tratând aproape exclusiv cu o singură Putere şi aceasta a fost greşala, care explică marea strâmtorare în care se află azi Statul român. Nu se poate însă să nu tragem învăţăminte economice şi po­ litice din actualul războiu. întâia condiţie pentru propăşirea României e să fim mulţi şi tari. Când bărbaţii politici germani tratează interesele Statelor mici de mărunţişuri proprii celor ce au nenorocul să fie „Kleinstăterei" lozinca noastră este să nu fim printre acele Kleinstăterei. Trebue să ne mărim ca să putem exista. Acesta e adevărul brutal, dat la iveală de actualul războiu. Cum, ce fel, când ? Iată atâtea chestiuni, cari nu depind excluxiv de noi. In treacăt fie zis, ar fi de dorit ca opinia publică să exercite presiuni nu asupra guvernului român, ci asupra străinătăţei pentru ca să se satisfacă cu un ceas mai înainte dreptele cereri ale României. Cred că România Mare mai repede de realizat e cea care ar întruni cel mai mare număr de Români cu maximul de kilometri pătraţi. Mulţi bărbaţi politici ipnotizaţi de evenimentele de Ia 1878 sunt încă terorizaţi de acţiunea nefastă a pansla­ vismului şi ar dori ca România să declare războiu Rusiei. Ei uită că nu stăm în faţa unui simplu răz­ boiu austro-rus sau germano-rus. Majoritatea ma­ rilor Puteri europene sunt împotriva Imperiilor centrale. Forţe extra europene aşteaptă să intre

i

co în luptă împotriva Germanici. Statele-Unite parcă pândesc ocazia să-i declare războiu, indiferent dacă tind ca şi Japonia să se introducă în marea politică europeană, sau dacă voesc să învingă un concurent primejdios şi să-şi impue marfa în Eu­ ropa. Astfel dar noi nu putem privi situaţia gene­ rală exclusiv prin prisma efectelor tratatului dela Berlin. Aceasta nu înseamnă că îndemnăm la pă­ răsirea justelor noastre revendicări asupra Basa­ rabiei. Le amânăm nădăjduind că ni se va face dreptate şi fiindcă ne va fi mai lesne să le ob­ ţinem când vom fi 14 milioane, dar mai ales fiindcă urgenţa problemei Ardealului ni se pare acum mai imperioasă pentru România. Desigur că în împrejurările actuale ne-ar fi mai uşor de tre­ cut Prutul decât Carpaţii. Dar istoria Europei nu s’a încheiat cu căderea Belgradului, şi nici răz­ boiul nu se va termina cu ocuparea eventuală a Constantinopolului de către Germani. A păstra Basarabia împotriva Rusiei, a Italiei, a Franciei, a Angliei şi mai ales a viitorului, ni se pare mai greu de realizat decât a păstra Ardealul împoIriva Austro-Ungariei şi a Germaniei, cu care apoi vom stabili excelente raporturi. Rusia poate trăi fără braţul Chiliei şi fără Basarabia. Deci poate restitui. Maghiarii fără teritorii româneşti vor fi astfel reduşi, încât Ungaria va fi o ţară de mâna cincea. Ei deci nu pot restitui nimic de bună voe. Primejdia panslavistă a scăzut mult din importanţa [ei. Pentru a treia oară Bulgarii trag în Sârbi. Prima bombă rusă căzută la

|

61

Varna a distrus, sau risipit, pentru multă vre­ me, un vis primejdios pentru pacea viitoare a Europei, pentru libera desvoltare a Statu­ lui şi rasei române, primejdios chiar pentru situaţia de mare Putere europeană a Rusiei. Desigur că un război petrecut la graniţele noa­ stre imediate nu ne poate lăsa nepăsători chiar dacă nu am avea revendicări de formulat. Ar fi de desperat de poporul nostru din punct de vedere politic ca şi din cel omenesc. Dar o agitaţie care ar micşora garanţiile cerute de guvern sau o intrare în acţiune fără să ţinem seamă de situaţia câmpurilor de războiţi şi de apor­ tul militar, ar însemna să ne uzăm în zadar pen­ tru noi şi chiar pentru acei pe cari doresc să-i avem de aliaţi. Fie-care conferenţiar al Cercului fiind răspunzător de cele ce afirmă, libertatea pă­ rerilor noastre explică de ce auzim aci idei protivnice celor propăvăduite de distinsul profesor dr. Sion şi susţinute de unii membrii marcanţi ai par­ tidului liberal. Iau întreaga răspundere a spuselor mele. Oameni cu răspundere politică au vorbit de „momentul dela Lemberg“. Ori în acel mo­ ment care era preparaţia noastră diplomatică şi militară? Din motive ce nu voiu discuta aci unele Puteri ne tîrguiau revendicările. La Nord, Bucovina ne-a fost oferită în parte, dar fără Cernăuţi şi întâiu până în Suceava, apoi până în Şiret şi tocmai după dezastrul sus până Ia Prut, cu Cernăuţii. La Apus, Banatul a fost întâiu complect refuzat.

62

In urmă sa rezervat Serbiei ţinutul Torontalul şi tocmai în ultimii timpi ni sa garantat Banatul astfel cum se cuvenea drepturilor noastre istorice. Cel puţin astfel se prezintă lucrurile, după indiscreţiunele presei. Va să zică în „momentul Lembergului" bună parte din revendicările noastre erau respinse. Din punct de vedere militar de am fi intrat atunci în acţiune, am fi fost constrînşi apoi să urmăm evoluţiile armatei ruseşti cari s’au retras ne mai având miiniţinnL Am fi avut noi mai multe decât Rusia ? Şi chiar astfel, am fi putut noi sta sub zidurile Buda-Pestei, când toate forţele ruseşti dădeau îndărăt părăsind câteva mii de kilometri pătraţi? Asemenea chestii nu se pot trata cu încăpăţînări de amor propriu, nici cu pretenţii de profeţi fără greşuri. Profit de ocazie ca să răspund celor cari acuză guvernul că România n’a mobilizat după Bulgaria. Cum că aceasta e de natură să ne îngrijească temeinic, e în afară de ori ce discuţie. Cred unii că în asemenea împrejurare la Sofia s’ar fi renunţat Ia atacarea Serbiei ? Aceasta ni se pare o naivitate. Ştim că încă din toamna tre­ cută Sofia încheiase un tratat cu Berlinul. Am spus în repeţite rânduri : Austro-Ungaria va spri­ jini Bulgaria, pentru că acest Stat nu are reven­ dicări etnice şi teritoriale împotriva Austro-Ungariei. Ori-cum Bulgaria ar fi invadat Serbia ştiind cât ar fi de greu ca propriile noastre forţe să poarte un războiu ofensiv dela Mamorniţa Ia Vârciorova,

63

la Turcsmil şi la culmile dela Ekrene. Cu toate afir­ mările, chiar de am fi declarat războiţi Bulgarilor, cred, în potriva aparenţelor ce-i drept, că Grecia tot nu s’ar fi mişcat pentru raţiunea ca D-l Venizelos nu era factorul hotărâtor la Atena. Vederile acestui eminent bărbat de Stat nu erau sprijinite de. armatele aliate astfel cum ac­ ţiunea Ţarului Ferdinand a fost sprijinită de efectivele austro-germane. Intr’un singur caz Bul­ garia ar fi fost imobilizată: daca ar fi fost com­ primată de forţe ruseşti suficiente. Aceasta nu s'a produs. De o greşeală a altora e oare drept să acuzăm guvernul român şi să-l chemăm la respectul „onoarei internaţionale", când nici nu ştim dacă guvernul a luat, cu cine şi în ce con­ diţii, vreun angajament? Din toate puterile con­ vingerilor şi speranţelor noastre, cred că inte­ resele României sunt strâns legate cu ale împă­ tritei înţelegeri. Adversarilor acestor păreri le vom răspunde: nu România e de vină, dacă Ger­ mania e în alianţă cu Maghiarii. Astfel stau fap­ tele cu consecinţele lor logice şi neînlăturabile. Nu vrem războiu de cucerire, ci de restituţie a rasei şi de întregire a teritoriilor noastre etnice. Atrag luarea aminte a tuturor Românilor, ori cari ar fi simpatiile lor, asupra următoarei evi­ denţe. Ce e drept conflictul mondial actual a fost provocat de supraproducţia germană, dar şi de excesivele apetituri ale agrarianilor maghiari. La hotarele noastre, ei sunt autorii războiului. Agrarianii maghiari, iată cei cari au împins la distru­ gerea Serbiei. Şi tendinţele lor nu se vor mul­ ţumi cu luarea Belgradului, nici cu pustiirea Ser­ biei nenorocite. Ei vor egemonia în Balcani. Aceasta pentru România constitue o provocare ■de războiu „la cuţite". Dar pe lângă aceste motive şi acel al menţi-

64

nerei unui echilibru de forţe economice şi politice în Europa, mărturisesc că sunt partizan al războiului irident şi din punctul de vedere social. Campania din Bulgaria n’a deschis în deajuns ochii, nici n?a trezit larga înţelegere tuturor oa­ menilor noştri politici. A doua zi după tratatul dela Bucureşti, s’au găsit şefi de partide cari, uitând şi răscoalele din 1907 şi evenimentele din 1913, să răspundă cu ameninţarea războiului civil propunerilor de revizuire a Constituţiei. Ei au respins principiul exproprierei şi al dreptului de vot pentru ţărănime. E oare posibil ca să mai ţinem departe de interesele Statului pe făuritorii României Mari ? Consider viitorul nostru războiu naţional ca cea mai mare revoluţie socială a Ro­ mâniei. lată cari sunt, după noi, interesele externe interne ale României, faţă de conflictul' european.; ---------------

%+ *

AUTORI CITATI » SI » CONSULTAŢI » Alimănişteanu Virgil. Participarea Mucilor Ia imffcstric.. Anlonescu G. Corneliu. Interesele noastre economice în Orient. — Alexinski Gr. La Russie et la g’iicnr#. — La Russie moderne. — Beyens (baron). L'allcmagtye avani la guere. — Bernhardi (general). La guerre ţjTaujourd'hui.— Notre avenir — B6rard V. La France ct Gui 11aume II. — Biilow (prinec. de). La politicile allpmande.— Cambon V. L'AIlemagnc au travail. — Dupuis Ch. Le principe de 1 equilibre et le concert europeenc. — Durkheim E. o L’AIlemagnc au-dessus de tont'. — Gauvin Aug. Les origines de la guerre e.uropeen. — Lâir Alaurice. L’Imperialisme allemand. -- Lichtenberger H. L’Allema°ne moderne. — Pinon R. L’empire de la Meditera]U\q. _ Pinon R. France et Allemagne. — Preziosi G. La Germania alia conquista delFItalia. —? Steed H. Wickliarn. L’Angleterre et la guerre. — Slăvescu V. Marile bănci comerciale.—■ Vergnet P. La Frţfnce en danger. Cărţile diplomatice din 1913»- liRLjd 1915.

** -4GŞAW?

1 I