**Ultima cărămidă** Capitolul 6
Se spune că Thomas Edison a fost exmatriculat din școală . Pe motiv că ar fi „prea prost pentru ca să învețe ceva vreodată”. Dar mama lui i-a spus o altă poveste. O minciună care avea să-l salveze. I-a spus că profesorii îl credeau „prea inteligent ca să mai învețe ceva acolo”. Ș i că doar ea îl mai poate învă ța ceva. Încurajarea aceea l-a ridicat. Dintr-un copil respins, a devenit omul care a luminat lumea. Eu am tră it opusul. Am primit zi dupa zi, cuvinte care m-au tras în jos. Dacă Edison a fost crescut prin încurajare — Eu am fost crescută prin descurajare. Dacă el a avut o mamă care a transformat o sentință într-un dar — Eu am avut o familie care a transformat fiecare pas al meu— într-o greșeală . Aveam optsprezece ani și cu patru ani înainte, tata spusese clar — „După liceu, te măriți.” Nu mă mai interesa școala. Descurajă rile primite ani la râ nd își făcuseră efectul. Educația era libertate. Dar aici, libertatea era interzisă . Ș tiam că doar prin ea aș fi putut scă pa. Că educația era poarta spre un alt destin. Dar eram prea obosită să mai bat la ușă. Și nu mai credeam că voi putea trece pragul. Așa că am lăsat poarta închisă — și am renunțat. Aș putea spune că știam dar, undeva în interiorul meu, încă speram. Speram naiv că poate ei se vor schimba. Nu eu. Nimeni nu a întrebat ce vreau. Ce visez. Doar s-a decis — „E timpul să te măriți.” Nu au întrebat. Și nici eu nu am spus. Ș tiam că nu are rost. Oricum, nici nu mai știam ce aș vrea. Să -mi fac planuri, era inutil. Aici nu tu hotărăști — ci alții. În ultimele luni totul se rezuma la o întrebare — „Ce facem cu Tina?” Întrebau în stâ nga și-n dreapta. Că utau un bă iat, ca pe o soluție. Vorbeau despre mine ca despre un obiect de mutat dintr-un loc în altu. O problemă de rezolvat. Un stres de scă pat. Nu eram fiica lor. Eram o chestiune nerezolvată . Ultima nemă ritată . Fiecare vorbă , fiecare privire, îmi șoptea — problema trebuie să dispară .