Iugoslavia lui tito

Iugoslavia lui Tito: ascensiune si decădere Autor: Avram Andrei Partidul Comunist din Iugoslavia a luat naştere în aprilie 1919, devenind secţie a Cominternului, până la desfiinţarea acestuia în 1943. La doi ani după înfiinţare, printr-o lege specială privind siguranţa statului, partidul a fost scos în afara legii. După venirea, în 1937, în fruntea partidului, în calitate de secretar general, a lui Iosip Broz Tito, s-au format treptat partidele comuniste ale diferitelor provincii instorice (ulterior devenite republici), începând cu Croaţia şi terminând cu Serbia. În primii ani ai activităţii sale în fruntea comuniştilor, Tito s-a străduit din plin să transpună în practică planul destrămării Iugoslaviei în mai multe state şi de trecere a unor provincii în stăpânirea unor ţări vecine. Atitudinea politică a lui Tito a început să se modifice după aprilie 1941, atunci când, într-un complex context istoric, Iugoslavia regală a încetat să mai existe. Tito şi-a propus un dublu obiectiv: refacerea unităţii iugoslave într-un sistem federal şi cucerirea puterii de către el şi partidul în fruntea căruia se afla, cu alte cuvinte instaurarea uni regim comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial, Iosip Broz Tito controla, în fruntea partidului comuniştilor şi a armatei de partizani pe care le conducea, întregul spaţiu iugoslav. Tito avea atunci în urmă o carieră deja bogată de cominternist stalinist. După ce lucrase, nu numai în Iugoslavia, ci şi în aparatul central al Cominternului de la Moscova, precum şi în alte ţări, Tito fusese numit, cu acordul lui Stalin şi probabil la propunerea prietenului său Gheorghi Dimitrov, ca secretar al Partidului Comunist din Iugoslavia, stabilinduse în ţara sa natală, pe care apoi nu a mai părăsit-o până la sfârşitul războiului. În Iugoslavia s-a creat o situaţie unică în raport cu celelalte ţări din centrul şi estul Europei (cu excepţia Albaniei, unde situaţia a fost oarecum asemănătoare cu aceea din spaţiul iugoslav). În alte părţi ale viitorului bloc sovietic, ascensiunea comuniştilor la putere s-a realizat, în cursul anilor 19441948, cu concursul Moscovei, în prezenţa trupelor de ocupaţie sovietice, care au avut un rol esenţial în instaurarea regimurilor totalitare, în sovietizarea ţărilor respective. În spaţiul iugoslav, preluarea puterii de către comunişti s-a făcut în cursul luptei împotriva ocupantului străin. Tito şi cei din jurul său au apărut în faţa populaţiei că exponenţi consecvenţi ai idealului de eliberare ca şi ai unor aspiraţii naţionale specifice fiecăruia dintre popoarele Iugoslaviei. [1] Iugoslavia – fiica ascultătoare a URSS-ului În anii 1945-1948, Tito a aplicat întru totul pe plan intern modelul sovietic. Câteva din afirmaţiile sale sunt semificative din acest punct de vedere: „În nicio ţară din lume, în niciun partid comunist din afara Uniunii Sovietice nu 1