8 minute read
4 CENACLUL BOEMA
IN MEMORIAM scriitorului
Advertisement
Corneliu Rădulescu Schimbând încă o dată registrul discuţiei, amfitrionul întâlbirii, Marian Boboc, a trecut la scriitorul lupenean Corneliu Rădulescu, un membru mai special al „Boemei”. „Despre următorul scriitor, aș ruga-o pe soţia mea, Irina, să ne spună impresiile sale legate de Corneliu Rădulescu. Vorbim despre un scriitor din Lupeni, soţia mea este din Lupeni, prin intermediul ei l-am cunoscut pe Corneliu Rădulescu, unde, apoi, mergeam la el acasă cu toţi scriitorii. Mai mergeam câteodată și doar noi doi în vizită. Te-aș ruga, Irina, să ne spui și ceva legat de doamna Stela, dacă ai vreo amintire întipărită în minte…”. Trecerea amintirilor către acest titrat scriitor lupenean, un condeier de excepţie, pe care o boală cruntă l-a ţintuit la pat și la chinuit multă vreme, timp în care, cu toate acestea, scriitorul continuând să creeze, lăsândune câteva opere de excepţie, a fost binevenită deoarece Corneliu Rădulescu nu avea voie să fie uitat!
„Am multe amintiri cu domnul Corneliu și cu doamna Stela. Dar puteai și tu, Marian, să îmi spui ca să mă pregătesc…”, a spus Irina Boboc, aducând un mic reproș soţului.
„Deci, aţi văzut că nu avem un scenariu! Nici în familie nu avem… Deci totul este spontan!”, a răspuns Marian Boboc.
„Din păcate – a continuat Irina Boboc –acum îmi vin în minte doar amintiri triste, pentru că ultimele dintre ele cu cei doi, cel puţin cu domnul Rădulescu, sunt de așa natură. De exemplu, printre ultimele dăţi petrecute cu domnul Rădulescu este aceea în care dumnealui m-a rugat să mă duc la spital, deoarece soţia sa, doamna Stela este foarte bolnavă acolo. Eu am fugit de la liceu ajungând foarte repede și am descoperit că doamna Stela era decedată! Nu am avut puterea să mă duc să-i spun asta domnului Rădulescu. Sunt multe amintiri, dar acum nu pot să mai spun, că multe sunt triste”.
Irina Boboc - amintire hazlie cu Mircea Andraș
Apoi, Irina Boboc a continuat, povestind o amintire veselă din tinereţe cu Mircea Andraș și Mălina Boboc, dar și o concluzie a sa pe care a tras-o ascultând poveștile celorlalţi din sală despre cei de pe lista cu cei plecaţi la Domnul dintre „boemi”: „Dacă stau să mă gândesc la toţi cei de pe listă, o singură amintire mai hazlie am tot cu Mircea Andrași. Era Mălina foarte mică și am mers cu ea la cafenea odată, La Varice, locul unde se întâlneau artiștii Petroșaniului. Mircea când ne-a văzut, imediat i-a oferit un suc fetiţei. Eu mă uit la ea și îi spun: Mălina, dar cum îi spui lui Mircea? Și ea se uită senin în ochii lui și zice: Casă de piatră! (râsete puternice! – n.r.). Tocmai fusesem la o cununie și ei asta i-a rămas în minte! (râde și Irina Boboc – n.r.).
Acum stau să mă gândesc că i-a spus și lui Mircea cineva: Casă de piatră!”.
Irina Boboc despre „boemi”: „Erau generoși!” Tot Irina despre Clara Mărgineanu: „O femeie extraordinar de frumoasă și de talentată!”
„În rest, nu pot să nu remarc - și din poveștile voastre, pentru că nu i-am cunoscut pe toţi de pe listă – că ceea ce îi leagă și ceea ce face din ei artiști, dincolo de tot ce au lăsat în urma lor, este o foarte mare generozitate. Stau și văd o generozitate, dublată de o superioritate aparte, ceea ce scoate în evidenţă o latură clară a artistului respectiv. Dacă stau și mă gândesc, până și Ludovic Peter, despre care poate am tinde să ne reamintim că mai mult a luat decât a dat, totuși el când a dat, a dat totul! Pentru că de multe ori nu avea nimic… dar dădea absolut tot ceea ce avea pe alte planuri. Foarte mulţi au avut o viaţă grea, au dus câteo cruce și totuși au fost extrem de generoși, extrem de frumoși. Uite, nu sa spus nimic despre Clara Mărgineanu! A fost o femeie extraordinar de frumoasă, extraordinar de talentată, dar și de singură! O femeie împlinită doar de poezia ei extraordinară și de prietenia și de generozitatea ei”, a subliniat Irina Boboc, fiind întreruptă de Florin Ţabrea, care a ţinut să completeze de Clara Mărgineanu.
„O femeie și o prietenă deosebită, care, când a venit aici să-i prezinte cartea lui Marian, nu știa exact locaţia. M-am întâlnit cu ea la poliţie, la semafoare, și ne-am pupat, după care am adus-o la locul unde se lansa cartea. O femeie faină!”, a concluzionat artistul plastic. Apoi, Elena Bogăţan a cerut cuvântul, menţionând că dorește să completeze ceva la ceea ce a spus Irina Boboc: „Spunea Irina că ceea ce leagă această familie de scriitori este generozitatea. Cei cărora le-a lipsit această trăsătură nu sunt pe listă!”.
Ion Hirghiduș despre amintirea profesorului și scriitorului C. Rădulescu. Propunere inedită, acceptată de „boemi”
Profesorul Ion Hirghiduș a dorit în continuare să completeze amintirile legate de scriitorul Corneliu Rădulescu. „Despre Corneliu Rădulescu vă pot spune că eu l-am cunoscut relativ târziu. L-am cunoscut prin intermediul lui Gheorghe Truţă. Am fost și în vizită de mai multe ori acasă la dumnealui, o dată ţin minte că am fost acolo inclusiv cu Gil și cu Marian. Am făcut poze, eu am poze cu el și aș vrea o dată să facem și un număr în ziar dedicat lui Corneliu Rădulescu, pentru că acest om a fost și rămâne un scriitor de mare valoare! Este un prozator profund și ca urmare ar trebui să nu pierdem din vedere acest lucru. El a trăit într-o situaţie dificilă, când l-am cunoscut știu că cineva îl îngrijea, un individ, nu îi aduc numele aici. Da, a fost un om generos, i-a zis acelui om că îi dă unul din apartamentele sale numai să îl îngrijească. Din păcate, s-au întâmplat lucruri mizerabile, până la urmă. Știu că după moartea dânsului, cel care s-a îngrijit de toate a fost Gheorghe Truţă. Bineînţeles că au rămas niște bani de la răposat și banii respectivi Gheorghe Truţă i-a folosit pentru îngrijirea mormântului. Nu știu dacă acum mai îngrijește acel mormânt, dacă mai merge cineva acolo, dar ar merita poate odată să facem un fel de excursie… Să mergem la mormintele tuturor celor care nu mai sunt. Într-o zi, am putea să facem lucrul acesta! Iar o pagină literară despre aceștia ar fi poate mai mult decât aceste vorbe despre ei”, a încheiat cu o propunere Ion Hirghiduș, vădit marcat de povestea tristă de viaţă a celui care a fost Corneliu Rădulescu. „Din păcate, nici nu mai știm la toţi unde sunt mormintele, dar dacă ne străduim, putem să aflăm. Zic eu. Da, e o idee foarte bună”, a aprobat Marian Boboc, alături de mai mulţi din sală. Amintire veselă cu Corneliu Rădulescu
După care tot Marian Boboc a continuat: „Apropo de domnul Corneliu Rădulescu. Am o amintire povestită de el, care mi se pare foarte veselă. În momentul în care a avut loc singura vizită a unui președinte în Valea Jiului, la Lupeni, domnul Rădulescu, care era profesor de limba rusă a fost și el prezent acolo. Și mi-a povestit o chestie foarte hazlie. Președinte URSS spunea: Nu știu ce să le facem la imperialiști! Le spunea în orice caz pe șleau. Traducătorul traducea: Și vom lupta… Și nu știu ce. Și el când îmi povestea, domnul Rădulescu, profesor de limba rusă și basarabean de loc, râdea, spunându-mi că acela traducea total aiurea, în condiţiile în care președintele rus efectiv începuse să-i ia la înjurături spurcate, efectiv, pe capitaliști! Și domnul profesor încerca să-l imite pe traducător și pufneam în râs amândoi. Ce mai îmi aduc bine aminte este că atunci când mergeam acasă la domnul Rădulescu, beam o ţuică din livada sa, nemaipomenită. Era un om cu foarte mult umor, nu știu dacă te simţeai vreodată trist în preajma lui. Chiar dacă avea problemele sale de sănătate, foarte mari, niciodată nu te făcea să te simţi trist. Era un om extraordinar și cu foarte mul bun simţ. Avea și mult umor! Cam asta am vrut să spun…”.
Nicolae Câmpeanu, „patriarhul boemilor”: „Eu m-aș cam duce…”
Încheierea întâlnirii boemilor, acolo unde gazdele au căutat să-i facă încă o dată să se simtă cât mai plăcut și mai relaxat, Aron Dumitrescu și doamna
Elvira dând încă o dată dovadă că știu cum să facă treaba asta, cu multă discreţie și devotament, a fost făcută de „patriarhul cenaclului”, Nicolae Cîmpeanu, căruia Marian Boboc i-a dat cuvântul.
„Mă bucur că Nicolae, Nicu, Constantin și nici nu știu cum îl mai cheamă… („Oricum, că tot el îi, nici el nu știe!”
– s-a auzit din sală vocea artistului plastic
Ţabrea – râsete puternice!) e lângă noi. Cum ar spune Aron, patriarhul boemei, că așa l-a numit, Nicu este de faţă. E puţin mai mare decât noi și îl respectăm. De ce mă bucur că e lângă noi? Simplu. Pentru că mulţi de-aici și dintre cei de pe listă, plecaţi de lângă noi, când erau accidentaţi de viaţă își găseau ultimul refugiu la Cîmpeanu. Chiar dacă lucra la CFR, la Cîmpeanu în casă se găseau nu dormitoarele CFR, ci dormitoarele Boema. El a fost omul care i-a reanimat, în disperare de cauză, pe mulţi. Acum, când vorbim pare să fie drăguţ să auzim asta, dar îmi dau seama ce însemna să vină cineva să stea două-trei săptămâni la tine, sau poate o lună, ori nu mai știu cât. Cu toate acestea, cu câtă iubire i-a primit el pe toţi, nu vreau să-i numesc, că nu e cazul! Dar am vrut doar să reamintesc de aceste gesturi de mare prietenie pe care Nicu Cîmpeanu le-a tot făcut. De aceea, te rog Nicu să ne spui ce îţi aduci aminte, nu neapărat despre cei de pe listă, ci despre oricine de aici, cum vrei tu!”, i-a dat cuvântul Marian Boboc lui Nicolae Cîmpeanu, o adevărată legendă vie a „boemilor” și a iubitorilor de carte bună din Vale și din ţară până la urmă.
După ce a recitat cu tristeţe din minte câteva versuri dintr-un poem al lui Ioan Dan Bălan, Nicu Cîmpeanu a menţionat destul de scurt, trist și de emoţionat: „Poezia lui Dan are vreo șase strofe. Am plâns când am citit-o. Despre restul de pe listă ce să spun: sunt printre noi! Noi n-am mai fi… dar vă spun sincer, vorba lui Zamfirescu eu m-aș cam duce… mam cam plictisit de lumea asta. („Nu te grăbi!”, a intervenit imediat Elisabeta Bogăţan, spre aprobarea celor din jur).
Mă duc încet, nu mă grăbesc să mă duc în râpa fiarelor! Dar voi merge când vine vremea, chiar dacă viaţa asta m-a plictisit”.
Un epitaf incredibil de fain Probabil ca să se treacă peste acest moment de tristeţe, atât Ilie Pintea, jurnalistul prezent de asemenea, cât și Irina Boboc au încercat să ducă discuţia mai înspre alte zone. Ilie Pintea a povestit o mică discuţie pe care a purtat-o, tot într-un moment trist, cu Nicu Cîmpeanu:
„Când mergeam de la înmormântarea lui Ioan Pascal Vlad, Cîmpeanu mi-a zis epitaful lui: Ura, am ajuns și aici!”. (râsete și uimire din partea unora, în sensul că ce frumos a zis scriitorul –n.r.).
„Da, ţin minte! Așa o să scrie pe epitaf!”, a confirmat, la modul cel mai serios, Nicu Cîmpeanu.
Ultimul chef cu lăutari l-a prins pe Ioan Dan Bălan într-o formă de zile mari!
De partea cealaltă, Irina Boboc a schimbat total discuţia și ca parte de final a tot ceea ce s-a întâmplat la „Făgădăul Românesc” vreme de peste două ceasuri în acea după-amiază de final de primăvară, a povestit o amintire cu Dan Ioan Bălan:
„Că tot aţi spus de Ioan Dan Bălan și încerca Niculaie să-și amintească poezia aceea scrisă de Dan, eu acum nu pot să îmi amintesc despre acesta decât chestii foarte vesele, foarte tonice, foarte pline de viaţă și de veselie. Nu pot să uit de ultima întâlnire cu lăutari de aici de la cenaclu, tot la Făgădău, în care am fost extrem de fericită să-l văd pe Dan atât de vesel și de în formă! Eu am trimis și niște filmuleţe după aceea și toată lumea mă întreba ce face Dan, că este așa de în formă, așa de bine! Asta-i viaţa, azi ești, mâine nu mai ești!”.
Să nu-i uităm niciodată! Încheiem acest foileton al poveștilor despre acești „boemi” care au făcut istorie în literatura Văii Jiului și de ce nu și a ţării, cu speranţa că de-acolo de sus, de undeva, ei au ascultat poveștile despre ei și au fost alături de prietenii lor din sală. Dumnezeu să-i odihnească și să-i aibă în paza Sa, și, cine știe, poate că acolo poeziile și creaţiile lor literare continuă, la un alt nivel, încântându-i pe îngeri și pe toţi sfinţii dragi lui Dumnezeu!
Corneliu BRAN
