2 minute read
La Şcoala Crimei 100. O întâlnire în munţi
AAA.AAJLAAAAAAAAJ.AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAJ .mjmjUm 1 ■ . ■ ■ —■" liînnnniiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiijîinTTTTTT ttt î rrrrrrrrrfffrT-rfffffîrTrrrtttTTTtfrttrftrrîv?? ^ A ^ A AAAAAAAAAA^A.AA^AAAAA^A A A A A A A A A A A A I I IA A A A A A A A
'V>.mT»T'tnţr»Tr.TT»TT»TTTTTTHTTTT» TTTT»*r
Advertisement
A^ A
rrmrTmm.HTTTTTTrrTn^. !
O ascensiune pe Kilimandjaro
Greutăţi şi primejdii de necrezut
Muntele Kilimandjaro (cel mai înalt vârf al Africei, 6000 de metri) se află acuma sub mandat englez. Un inginer de căi ferate, C. Gillmann, a luat asupra lui însărcinarea să înfigă steagul Angliei pe vârful cel mai înalt al muntelui.
Două particularităţi caracteristice deosibesc massa impozantă a acestui munte, care a fost odinioară un vulcan uriaş, astăzi stins: ridicarea lui izolată din mijlocul unui şes întins până la enorme depărtări, şi contrastul dintre stepa tropica dela poalele lui şi pustiul alpin din vârful lui. Cu toată masivitatea lui grandioasă, silueta muntelui e de o mare eleganţă de linii. (Cu toate acestea, numele lui, în limba indigenilor însemnează: Muntele Duhului rău). IntrTin înţeles oarecare s'ar putea numi muntele *cel mai înalt de pe pământ, căci e singurul care se ridică deodată, dintr'un şes, la o înălţime aşa de mare, — pe când toate celelalte vârfuri mai mari de pe glob se . ridică din mijlocul unor masive, sau şiruri, sau lanţuri de munţi, cari şi ele ating mari înălţimi.
Muntele are trei guri de vulcan, cari acuma sunt împreunate şi din care cel mai înalt se numeşte Kibo. Diferitele zone ale vegetaţiei lui se deosibesc atât de lămurit, încât un călător englez care n'a văzut muntele decât dela oarecare depărtare, a putut să le constate încă din anul 1855. Prima zonă este o prerie cu plante tropice; a doua este o fâşie largă, pe care indigenii o cultivă ca teren agricol, a treia este pădure deasă. Mai sus, între 3.000—4.500 m. vegetaţia este aceeaşi ca în toţi munţii globului la această înălţime: iarbă măruntă, tufişuri chircite; — însfârşit urmează marea pustie alpină.
Pentru întâia oară s'a apropiat de acest munte african în anul 1848 un călător englez; de atunci şi până azi numai 19 persoane, printre cari şi o femee, au ajuns până la marginea craterului celui mare, acoperit cu zăpadă eternă. Ultima expediţie, acea a lui Gillmann, e însă cea mai însemnată dintre toate — şi ca greutăţi şi primejdii învinse, şi ca rezultate ştiinţifice..
Toţi hamalii acestei expediţii au fost recrutaţi dintre indigenii micului regat Marenga, al cărui suveran a fost un zelos protector al tuturor expediţiilor de acest fel de până acum. Doi bucătari, doua călăuze, patru servitori, patru sol-
